Poezii despre plan pace, pagina 18
Chemare
dispută mare și-ncercare
a desființa din vechi hotare
un puzzle Europa-i toată
și mult prea fragmentată
lăsați pe loc ce-i hotărât
și nu vă luați avânt
chemarea mea e pentru toți
la pace dar război la hoți.
poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Ieșirea
Și a ieșit omul din neant
Ca dintr-un vârtej de tornadă
Umbră translucidă și difuză
Înfășurat în scutece de haos
Delegat cu sarcini tainice
Ca dintr-un plan providențial
Înzestrat cu suflet și imaginație
Dotat aievea cromozomi și gene
Conștiință infantilă minte puerilă
Începutul multor tentații
Făuritor de obiecțiuni
Purtător de idealuri angelice
Sau aspirații în forme inedite
Subiect subiectiv de existență
Jonglând între supoziții și abțineri
Și s-a contaminat de cutume
În decursul vremurilor incerte
Pe neamuri culori și paliere
Caracter schimbător și sensibil
Îndreptățit să poarte speranțe
[...] Citește tot
poezie de David Boia (17 octombrie 2017)
Adăugat de David Boia
Comentează! | Votează! | Copiază!
În București e forfotă greoaie
în București e forfotă greoaie;
pe plan secund doar blocuri decojite
și chipuri aspre-n pasiuni cumplite
își cară pumni și palme - ce mai droaie
să le explici c-o schemă că sunt vite
e de prisos și-acest curaj te-ndoaie
c-ai să înghiți cu poftă la gunoaie
de vrei în viață să rămâi; admite
că ți-a trecut prin cap când te loveau
un gând nebun cu lăncii și topoare,
dar te-ai trezit prin nori că zugrăveau
din rai un iad cu negre bolți ce-apare
treptat în rănile-ți ce încântau
copiii nopții-n acțiuni gregare
poezie de Ionuț Popa (6 septembrie 2008)
Adăugat de Ionuț Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!
Armistițiu
Sunt obosit ca moartea pe vreme de război,
Și-aș vrea să fie pace măcar o săptămână,
Să ne-ntâlnim pe câmpul de luptă dintre noi,
Cu zâmbetul pe buze, cu sufletul arvună,
Tu să-mi întinzi o pușcă, eu să-ți întind o mână,
Ca să ne dăm iubirea și timpul înapoi.
poezie de Marius Robu din Drumul robilor (2003)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!
* * *
soldat al timpului
între război și pace
între lumină și întuneric
călare
sau așezat pe o piatră funerară
doar cu numele
nu e timp pentru istorie
cum nu e anotimp pentru primăvară
poezie de Lucian Bota
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Partidului
Se spune că sunt încă pui de om
Și că n-ajung la fructe fără scară
Dar când poftesc un ionatan și-o pară
Pot să mă sui ca veverița-n pom
Se spune că sunt mic; da nu sunt mare
Cu toate astea însă nu sunt mic
Că-n vise mari eu pot să mă ridic
Spre o măreață faptă viitoare
Partidu-mi este reazemul și ghidul
Pe drumul ce-l urmez neabătut
Cravată roșie eu te sărut
Că mi te-a dat poporul și partidul
Partidul mi-a dat cel dintâi condei
Și creta cea dintâi argintie
Pe tablă "PACE" mâna mea să scrie
Și-n pace să-nflorească anii mei
[...] Citește tot
poezie de Alexandru Andrițoiu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Spune-ți părerea!
Bat clopote
E ceasul două din noapte
Stelele pâlpâie, mor
Cad lângă fructele coapte
Raze de lună ușor.
Plânge prin somn tremurată
Ruga-ntr-o poartă de vis -
Mâna spre cer ridicată
Ceru-i de-acuma deschis.
Bat clopote
Bat înnoptări
Cuie și spini
În depărtări
Bat clopote
Cerul e sus
Stai să te-nchini
Vine Isus.
Pace, e liniște, pace
Doarme și vântu-ntre crini
[...] Citește tot
poezie de Adriana Cristea
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Extremistei Șoșoacă Iovanovici (pamflet)
Cântă cucul într-un nuc:
Du-te, fă, la balamuc!
Cântă cucul ‒ n-ai ce-i face:
Du-te și ne lasă-n pace!
pamflet de George Budoi din Pamflete și satire (16 iulie 2021)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!
Tata
Tata știe foarte bine calea pe care
Țara noastră trebuie să meargă;
El zilnic își convinge copiii că are
Soluții pentru problemele din lumea-ntreagă.
Știe cum să pună la punct orice monopol
Și-are mereu un plan de rezervă-n buzunar;
Dar dacă soba are nevoie de reparații,
Trebuie să apelăm la un sobar.
Tata crezi, nu crezi, îți place sau nu-ți place
Știe cum să bage marii infractori în pușcărie;
Nu-i nimic să nu poată într-un fel sau altul face,
O situație complicată pentru el e-o jucărie.
"Încrederea în noi" o ține mereu trează,
Asta am înțeles toți extrem de clar;
Dar dacă-i nevoie să fie reparat un scaun,
Trebuie, musai, să apelăm la un tâmplar.
Toate zaverele din lume, una câte una,
Le poate stinge, le ia de-a dreptu-n dinți,
[...] Citește tot
poezie de Edgar A. Guest, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Iubire cu voal
S-ar crede frecvent
Tu trăiești în spate
În spatele propriei frumuseți
În subsidiar acolo
Tu te situezi mereu
Dar numai transparent
În umbra frumuseții tale
Care se impune mereu
Asta numai în aparență
Căci tu ești cea scoasă
Permanent în față
Din ipostaze veritabile
Enigmatică în toată splendoarea
Superbă in mod deliberat
Tu treci ideatică în prim plan
De fapt mai mult decât ideatică
Prin viziuni febrile
În mod senzațional
Senzorial și strălucitor
Căci nu poți fi eclipsată
[...] Citește tot
poezie de David Boia (10 octombrie 2016)
Adăugat de David Boia
Comentează! | Votează! | Copiază!