nefiresc

Amintiri verzi...

La umbra salciei pletoase adesea am poposit
Şi pe băncuţa firavă ca mintea omenească,
Multe lucruri în şoaptă ne-am vorbit,
Multe fapte au pecetluit iubirea noastră.

Vecinul salciei, un râuleţ de munte
Se zbătea iute între maluri, ca gândul în torente...
În valuri reci, voioase, cristaline,
Când pleata salciei a lene în apă atârna;
Vântul uşor o mângâia pe fruntea verde,
Iar gândurile noastre se împleticeau ciudat,
Sub matinale gene, dulci, răzleţe,
Doi tineri răsfăţaţi fără pereche,
Când soarele de după deal pândea.

Masa cea rotundă de alături,
Cu amintiri voioase şi de neuitat,
Ne îmbia de fiecare dată să ne oprim în loc,
Să-i complectăm tăcerea şi spiritul de gazdă,
Cu gânduri bune şi încă o poveste,

[...] Citeşte tot

poezie de Valeria Mahok (29 martie 2016)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!

Marina Civilă

În ciuda a tot ce-au făcut pentru noi,
Rareori le cunoaştem numele. N-au statui.
Presa-i menţionează doar ca pe nişte
"Membri-ai echipajului".
Şi, totuşi, curajul lor înarmează, îmbracă,
Echipează şi hrăneşte-n vremuri de lipsuri şi nevoi.
Ei sunt băieţii noştri care săvârşesc fapte glorioase
În orele-amare de restrişte sau de război –
Sunt oamenii Marinei Civile,-atât se ştie despre ei;
De-îndată ce simt în plămâni pulberea mărilor saline,
Indiferent de cursul navei,
Lacomă, moartea-n preajma lor se-aţine.

Moartea-i urmăreşte de la un port la altul
Din clipa-n care ridică ancora,-n bleu-marin îmbrăcaţi,
De sus, din cabina căpitanului, până jos, la cel mai tânăr mus.
Sunt marinarii care de pe navele lor, neînfricaţi,
Văd cum, de nicăieri şi nefiresc, se ivesc vârtejuri albe
Şi ştiu că-n jur pândesc hulpave submarine.

[...] Citeşte tot

poezie de Edgar A. Guest, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Seara vin ...

Seara vin spre Tine, Doamne,-înainte de-asfinţit,
Cei bolnavi cum vin spre floare roiuri de albine;
Şi-n ce adâncuri de dureri s-au întâlnit!
Şi ce bucuroşi au plecat de lângă Tine!

Încă-odată aceste valuri ale serii... şi noi
Copleşiţi de fel de fel de beteşuguri îţi venim aproape;
Ce dacă nu-Ţi vedem forma venind prin câmp de caprifoi?
Noi simţim şi ştim că eşti aici, la ţărm de ape.

O, Isuse, fii nenorocirii şi nopţii noastre răsărit;
Unii-s bolnavi, iar unii trişti şi plini de zbucium–
Şi-alţii nu te-au iubit nicicând cât ar fi trebuit,
Şi-alţii şi-au pierdut iubirea lor pe drum.

Şi-alţii sunt apăsaţi de grijile lumeşti;
Şi-alţii-s încercaţi de vini, de-îndoieli sau de alean;
Şi-alţii de patimile cărnii sau de cele sufleteşti,
Şi numai Tu, Doamne,-i poţi scoate la liman.

[...] Citeşte tot

poezie de Henry Twells,1823–1900, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Baladă de sfârşit de an

S-a-nstăpânit zăpada pe zările albastre –
Curată sau murdară - ca sufletele noastre...
Şi-un ger ce sfarmă piatra învăluieşte firea
Şi–un An Nou se arată – căci asta-i e menirea.

Un dor de îmbuibare în jur se-nvederează –
Căci asta-i noaptea care va ţine firea trează,
De parcă omenirea făcută-i spre plăcere -
Iar nu spre suferinţă, tristeţe şi durere.

Mulţimi cu braţe pline, se întrec în veselie -
De parcă s-ar întoarce cu prăzi din tâlhărie...
Şi gerul se-nteţeşte cu aspră-ncrâncenare
Şi toată viermuiala miroase-a-nmormântare.

Cuprinsă-n negre gânduri fiinţa mea zoreşte...
Deodată-n colţul străzii ceva mă împietreşte:
Pe-o bancă stă nebuna – ce-ntregul târg o ştie
Slinoasă e şi ştirbă şi roasă de beţie.

[...] Citeşte tot

poezie de Boris Ioachim
Adăugat de Boris Ioachim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oricât ai vrea de mult...

Oricât ai vrea să pierzi din tine, azi,
Amânările şi greşelile ce ţi-au muşcat din viaţă,
Nu poţi scăpa prin ciur, aşa uşor cum crezi,
Consecinţele acestora, prezente azi în Sine.

Oricât ai vrea să-ntorci ninsorile topite,
Şă-ţi ucizi din ele cuvintele rostite la mânie,
Nu poţi s-acoperi şi să ştergi, durerile din cruce,
Cu care te-ai împovărat, pân' la judecata ochilor divini.

Oricât ai vrea să dai din tine lumii, azi,
O bucată de carne tăvălită-n frunzele pelinului amar,
Nu poţi să tai din tina ce-ţi îmbracă oasele, cu plumb,
Să respiri cu mai puţine legi încălcate, în faţa Ziditorului.

Oricât ai vrea să sfârşeşti ştiut şi iertat,
De cei ce ţi-au gustat hotărârile amare puse pe-o pită,
Nu poţi căuta şi-aduce-nnapoi, pur şi simplu,
Mieii iubitori ce-au fost otrăviţi, şi conduşi pe-o buză de râpă.

[...] Citeşte tot

poezie de Adelina Cojocaru (24 septembrie 2018)
Adăugat de Adelina Cojocaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Protocol al unui club Matei Caragiale

"Vis al galeşei Floride şi-al ostroavelor Antile",
Orchidee! nu eşti însăşi arta marelui Matei,
Cu a selbelor cădere în corole şi mantile
Sau cu Anzii albi în funduri ca o moarte de Protei?

Neajunsă, precum lancea unor iaduri vegetale,
Sub sărutul muştei Mima somptuos ca un manşon,
Locuieşte cetluită somnurile-i seminale
În o rouă de poleiuri: Raşelica Nachmansohn.

O! vegheat din jilţul Naibei al Pământurilor Nalte,
De atlaz tulip în creştet încheiat cu cap de mort,
"Mult" poesc, cioplirea unei rare şi pierdute dalte,
Paşadia îşi despoaie înnoptat semeţu-i port.

O! scuipat de înverzita tuse a spumelor putride,
Cocoţat pe naufragii, nefiresc ca într-un ochean,
Împuind cămara nopţii cu oracole stupide
Gore freamătă-n jiletcă de râios batracian.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Ion Barbu
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Galadriel: Totul a început odată cu făurirea Inelelor Puterii. Trei dintre ele au fost dăruite elfilor; fiinţe nemuritoare şi cele mai înţelepte şi mai încântătoare. Pe alte şapte le-au primit conducătorii piticilor, mineri şi meşteşugari desăvârşiţi din tunelele munţilor. Iar nouă, nouă inele au fost încredinţate oamenilor, care îşi doresc, mai presus de orice, putere. Pentru că în fiecare dintre aceste inele se afla puterea şi ambiţia de a conduce peste orice rasă. Însă toţi au fost înşelaţi, pentru că încă un inel a fost făurit. În ţinutul Mordor, în flăcările Muntelui Blestemat, Lordul Întunericului, Sauron, a făurit în secret, un inel care să le controleze pe toate celelalte. Şi în acest inel a ascuns toată cruzimea sa, toată răutatea şi ambiţia lui de a domina orice formă de viaţă. Un singur inel care le guverna pe toate celelalte. Unul câte unul, popoarele din Pâmântul de Mijloc au cedat în faţa puterii Inelului. Însă au fost câţiva care au rezistat. O ultimă alianţă a oamenilor cu elfii a pornit împotriva armatelor din Mordor, iar pe pantele abrupte ale Muntelui Blestemat au luptat pentru libertatea Pământului de Mijloc. Victoria era aproape, dar puterea Inelului nu putea fi înfrântă. Iar în acel moment, când pierise orice speranţă, Isildur, fiul regelui, a luat sabia tatălui său. Şi Sauron, duşmanul popoarelor libere din Pământul de Mijloc, a fost învins. Inelul a ajuns în mâinile lui Isildur, care a avut o singură şansă de a distruge răul pentru totdeauna, dar sufletul omului este uşor de ispitit. Iar Inelul Puterii are o voinţă proprie. L-a trădat pe Isildur, provocându-i moartea. Astfel, unele lucruri care n-ar fi trebuit uitate, s-au pierdut. Istoria a devenit legendă. Legenda a devenit mit. Şi 2500 de ani mai târziu, inelul a supravieţuit tuturor formelor cunoaşterii. Până când, s-a ivit şansa ca inelul să-şi aleagă alt purtător. Inelul a ajuns la creatura numită Gollum care l-a ascuns în tunelurile adânci ale Muntelui Blestemat acolo unde l-a şi mistuit. Datorită inelului, Gollum a trăit nefiresc de mult. Timp de cinci sute de ani i-a otrăvit mintea; iar în obscuritatea peşterii lui Gollum a aşteptat. Forţele Întunericului s-au furişat din nou în pădurile lumii. Zvonurile vorbeau tot mai mult despre o umbră venind din est, şoaptele despre o teamă dincolo de cuvinte şi, astfel, existenţa Inelului Puterii a fost recunoscută. Venise vremea sa. Aşa că l-a abandonat pe Gollum. Apoi s-a întâmplat ceva ce nici măcar Inelul nu prevăzuse. A fost luat de singura creatură la care nu s-ar fi aşteptat nimeni. Un hobbit, Bilbo Baggins, din Comitat. Pentru că va veni curând o vreme în care destinele noastre, ale tuturor vor fi hotărâte de hobbiţi...

replică din filmul artistic Stăpânul inelelor: Frăţia inelului, scenariu de Fran Walsh, după J.R.R Tolkien
Adăugat de Anamaria Licurici
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe Golgota

Golgota
coloane de ochi
se desprind din priviri
şi aleargă
aleargă pe drum
anevoios urcând
urcând
tot mai sus
mai sus
şi mai sus

în frunte
e crucea
ostaşii
şi Cel osândit
cu grijă
crucea să-şi poarte
cu încă
alţi doi
osândiţi

[...] Citeşte tot

poezie de Ioan Daniel Bălan (6 aprilie 2018, Cluj)
Adăugat de Ioan Daniel Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bogata de Jos - mireasmă ardelenă

- poem din Ardeal -

m-am născut în Bogata de jos
un sat ca floarea din Ardeal
c-un chip plăcut aşa frumos
ca un ficior gingaş pe-un cal

un sat frumos Dintre Hotare
şi până sus la Fântânele
să-ţi tai prin el când vrei cărare
ca-n zbor de scumpe rândunele

ca ploaia care în şiringi
din Lorniţ parcă se abate
de vârful lui să te atingi
cu zâmbete nenunărate

aici pe-o aripă de vis
eu mi-am trăit copilăria
la miei şi oi când tata m-a trimis

[...] Citeşte tot

poezie de Ioan Daniel Bălan (25 noiembrie 2016, Cluj)
Adăugat de Ioan Daniel Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bogata de Jos - mireasmă ardeleană

m-am născut în Bogata de jos
un sat ca floarea din Ardeal
c-un chip plăcut aşa frumos
ca un ficior gingaş pe-un cal
un sat frumos Dintre Hotare
şi până sus la Fântânele
să-ţi tai prin el când vrei cărare
ca-n zbor de scumpe rândunele
ca ploaia care în şiringi
din Lorniţ parcă se abate
de vârful lui să te atingi
cu zâmbete nenunărate
aici pe-o aripă de vis
eu mi-am trăit copilăria
la miei şi oi când tata m-a trimis
ca să le pasc hăt pe Dălina

pe-acolo eu mi-am păşunat
mioarele-n frunte cu mieii
ce ades spre seară la jucat

[...] Citeşte tot

poezie de Ioan Daniel Bălan (25 noiembrie 2016, Cluj)
Adăugat de Ioan Daniel Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!