fruct oprit

Prinos

Prinţul norilor, tatăl florilor,
Adonai
a vizitat la miez de noapte albastrul pământ.
O, cum ondulau braţele margheritelor
şi câmpia.

Adonai s-a oprit la cocioaba urzicilor şi trufaşul munte a încremenit.
Jivinele cu botul pe labe au articulat câteva silabe.

Vântul ca un sclav îşi rupea degetele
ca ele să nu mai treacă prin lira copacilor,
doar ulciorul şchiop aduse apă,
şi au mai venit un codru de pâine, un drob de sare
şi o ceapă.

Adonai mulţumind lucrurilor umile
s-a urcat la cer, peste fire.
Cocioaba urzicilor era un trandafiriu rai
şi ulciorul şi pâinea şi sarea şi ceapa cântau:
"Adonai,

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Emil Botta
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Caleaşca s-a oprit. Erau acuma în curtea unui castel de tâlhari care era dărăpănat de sus până jos. Pereţii erau sparţi şi prin găuri intrau şi ieşeau în zbor corbi şi ciori, iar nişte dulăi voinici că ar fi putut înghiţi şi un om săreau în toate părţile, dar nu lătrau fiindcă n-aveau voie. În sala cea mare a castelului, veche şi afumată, în mijloc, pe lespezi, ardea un foc mare; fumul se urca până în tavan şi trebuia să-şi găsească singur un loc pe unde să iasă. Pe foc era un cazan mare cu supă şi câţiva tâlhari frigeau la frigare iepuri şi iepuri de casă.

Hans Christian Andersen în Crăiasa Zăpezii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Micuţa Picasso

Ai apărut pe acest pământ
Lumină din lumină lină,
Erai un mugur mic şi blând
Ce le-ai facut viaţa senină.
Sprinţară-n viaţă ai pornit
Având încredere în tine,
Nimic nu te-ar mai fi oprit
Dorinţe de nestăvilit,
Răzbeau din pieptul tău cel mic
Aripile zvâcneau din tine.

Nerăbdătoare şi tenace
Erai copilul mic şi bun
Cuminte şi ascultătoare
Harnică, nici nu mai spun!
Iubirea ţi-a-ncolţit în suflet
Taman când nimeni nu s-a aşteptat
Aveai deja un nume consacrat:

Micuţa Picasso

poezie de Mariana Simionescu (27 august 2009)
Adăugat de Mariana Simionescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce drum!

Ce drum sub zări de peruzele!
Ce vis de ne'nţeles pribeag!
să mergi cu ochii catre stele,
privind cum una dintre ele
ti-arata calea spre Cel Drag!...
sa simti ca zbori printre planete
deasupra vailor pustii,
deasupra lumilor deserte
spre ingerestile concerte,
spre vesnicele simfonii!
sa vezi o stea sub bolti senine
venita din nemarginiri
ca sa te cheme chiar pe tine
din lumea asta de suspine
in tara vesnicei iubiri!
si-apoi sa te-nfiori deodata,
privind c-un simtamant suprem
cum steaua s-a oprit si, iata,
acum lumina ei ti-arata
un Prunc divin din Betleem!

poezie celebră de Costache Ioanid
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântecul celui care plăteşte

Când eram în viaţă hoinăream pe străzile Capitalei:
Acum, mort, sunt lăsat să zac pe câmp.
În zori am părăsit Sala Înaltă:

Am adăstat seara lângă Izvoarele Galbene.*
Când soarele alb s-a scufundat în Hăul Asfinţitului
Am oprit trăsura lăsând cei patru cai să se odihnească.

Acum, nici măcar atotputernicul Creator a Toate
N-ar putea s-aducă iarăşi viaţă-n picioarele mele.
Formă şi substanţă se vor pierde zi de zi:
Părul şi dinţii vor cădea unul câte unul.

Întotdeauna aşa s-a întâmplat cu oamenii bătrâni:
Şi nimeni, odată născut, nu scapă de această soartă.

poezie de Miu Si, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ca îndelung mângâiat

Ca îndelung mângâiat este trupul său
Leneş un singur ochi i se desface
Asupra capului adus alături
În întunericul în care zace.

Deschide şi celălalt ochi o rogi
Afară e lumină de multă vreme
Un copil cu plânsul abia oprit
Începe în şoaptă să ne cheme.

Tremură glasul lui de miel
Până la singurul ochi deschis
În capul de gresie al femeii tale
Ca într-un dulce vis.

Deschide şi celălalt ochi o rogi
Mâna ta însăţi încercând să ia
O pojghiţă de piatră ca o pleoapă
De pe un loc prin care ar putea vedea.

poezie de Ileana Mălăncioiu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

DIN AL VIETII...

Cu toată dragostea soţiei mele ANA

Din al vieţii larg pridvor,
Te uiţi la diverse suveniri,
Închise cu lacăte fragile de dor,
Bătrâneţe scrin cu amintiri.

Alergând prin Univers,
Am cules stea după stea,
Astfel m-am oprit din mers,
mi-am găsit perechea mea.

Ai observat că eu trăiesc,
Mereu cu zâmbetul pe buze,
Îţi spun sincer te iubesc,
Fiind tu singură-ntre muze.

Când iubeşti e lumea plină,
De trandafiri şi multe flori,
Orice zi e mai senină,

[...] Citeşte tot

poezie de Mihai Leonte
Adăugat de Mihai Leonte
Comentează! | Votează! | Copiază!

La 19.58, ajunsesem în faţă la Bibliotecă. Mi-am scos căştile din urechi cu mişcări lente şi mi-am oprit soneria ambelor telefoane. Am mai tras o dată aer în piept, adânc (nu ştiu de ce se spune că gestul ăsta are darul să te liniştească, pe mine mereu m-a ameţit rău). Am ajuns la colţul străzii, vizavi de Muzeu, acolo unde nu e trecere de pietoni şi trebuie să prinzi momentul. L-am văzut aşteptându-mă (nici nu prea aveai cum să-l ratezi), se plimba pe aleea din faţa Ateneului. Mi-am îndreptat spatele, am ridicat uşor nasul în vânt, am lăsat un autobuz să treacă prin faţa mea şi am pus primul picior pe stradă.

Anda Docea în Camere de hotel (aprilie 2015)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amintirile unui nepot

Copil fiind, mi-aduc aminte,
Cum la bunicii de la ţară
Am învăţat să fiu cuminte,
Să nu-mi fac neamul de ocară.

Bunica mea m-a învăţat
Să cred în bunul Dumnezeu.
Eu nici acum nu am uitat
Cum mă alinta bunicul meu.

M-au învăţat ce este viaţa,
Cum să muncesc, cum să trăiesc.
M-au învăţat cum dimineaţa,
În zori de zi să mă trezesc.

Nici de la joc nu m-au oprit.
Am alergat şi am zburdat.
Iar când am fost prea obosit,
O carte-n mână ei mi-au dat.

[...] Citeşte tot

poezie de Dumitru Delcă (7 octombrie 2011)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dimineaţă târzie

M-am oprit la cumpăna sufletului tău
Cu toate florile ce-şi dăruiesc parfumul,
Biet trubadur îndemnat de duhul rău
Ce-mi toarnă-n suflet lacrimi cu duiumul.

Mă cerţi degeaba, port temerile mele
În toate zilele ce trec, parcă-n zadar,
Doar tu mă chemi cu dorul tău, la stele,
Să te mângâi, până adormi măcar.

Bolnav de tine şi tu eşti suferindă
De toate ce în suflet mă mai dor,
Inima mea ţi-e agăţată-n grindă
Când visul e aripă de condor.

Mai lasă-mă, te rog, să mai visez puţin,
Când zorile albastre se lovesc de pleoape
Şi vreau, somnoroasă, în braţe să te ţin
Când geamătul simţirii ne cheamă mai aproape.

poezie de Ionel Arădoaie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!