Poezii despre ïżœndoiala de sine, pagina 18
Al treilea Crăciun fără mama... - Gol de sine
Mamei mele, Cătălina
Timp spre-a exista? Nu are!
Timp să moară? Nici atât!
Se mișcă iute abundența alergării
de regăsit e-n tot ce s-a trecut...
Timp ce-ar fi al nu știu cui avut
timp care, iată, nu-i al său atât!
poezie de Traian Abruda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Limba romana
Poet sau nepoet,
Fiind sau nefiind,
Limba Romana-i taina,
Misterul infinit.
Caci cel ce-acum vorbeste,
Nu limba il domneste,
Ci el pe ea scriind,
Misterul deslusind.
Si nu de limba-n sine,
Ci cel ce o graieste,
Ca imparat domneste,
Misterul infinit.
poezie de Cătălin Antonov (5 octombrie 2001)
Adăugat de Cătălin Antonov
Comentează! | Votează! | Copiază!
Gând 11
Eu cred că un om este ceea ce își aduce aminte
despre sine însuși. Bunăoară, eu mă consider pe
mine ceea ce îmi aduc aminte că sunt. De asta
uneori oamenii sunt în aparență schimbători sau au
umori diferite.
De fiecare dată îți aduci aminte alte lucruri despre
tine însuți.
poezie celebră de Nichita Stănescu din volumul: Gânduri
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Saxofonul
în sala plină cu regrete, pe scena-i goală de iluzii
un saxofon din operete smulgea când fibre când aluzii
plângeau viori anihilate, susurul sunetelor fine
din sine abdicau crispate nu strune-universuri line
iar când zâmbea și clarinetul cu colț de gură străvezie
finețea lor sorbea cu-ncetu- nu note- pură veșnicie...
poezie de Iurie Osoianu (19 mai 2020)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
* * *
Mama plângând face cărări prin zăpada uitării,
Prin uitarea uitării, mai bine scris.
Să plec spre casa ei mi-i interzis,
O casă-a tuturor și-a-nsingurării.
Azi clopotele-n sinea lor mai bat cu-nverșunare,
Oamenii fug de sine în păcat
Și-apoi vor să revină-n cer, plîngînd cu-adevărat,
Dar Dumnezeu iertări în El nu are.
poezie de Traian Vasilcău din Regăsit în Cer (8 septembrie 2003)
Adăugat de Traian Vasilcău
Comentează! | Votează! | Copiază!
Replici scrise în ședința de judecată
Eu:
Astăzi Radu, procurorul,
Nu-l mai caută-n dosar.
El găsit-a "Adevărul",
Șase pagini, la... chioșcar!
El:
Amicului Culicovschi
Mi-ai trimis, în dar, catrenul
Cu cititul în ziar.
Adevărul e că, astăzi,
"Adevărul" are... har!
Eu:
Cel ce n-are-n sine har
Degeaba îl caută-n ziar!
poezie celebră de Gheorghe Culicovschi din Desene altoite pe catrene avocățești (aprilie 2002)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!
În ordine umană
[file de jurnal afectiv]
sărăcia noastră începe
în dreptul liniilor discontinue
acolo unde cu nonșalanță cosmosul face tabula rasa
mizând pe efectul privirii de ansamblu
[durerea se conservă sine die în detalii microscopice!]
ai zice că e un fel de orizont
cerul se desface în franjuri!
aici încep și nesfârșesc monologurile
poteca omului singur pe sine cărându-se
povara aceasta pentru care niciun sfânt
nicio inchiziție n-au găsit încă rezolvare
siluete decolorate se supun mecanic ritualului colectiv
[...] Citește tot
poezie de Daniela Luminița Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Anotimpuri in noi
Anotimpuri în noi nesfârșit vin și trec
precum generații;
anotimpuri în noi se petrec,
ne petrec,
din afarã-nspre sine:
primã veri și seninuri,
tomnatice gânduri, îngheț, înfloriri;
și iar generații,
de gânduri,
de clipe,
rostiri;
mai apoi,
anotimpuri în noi.
poezie de Adriana Weimer
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!
Zeificarea unui gând
E nesigură această planetă pe care suntem
Și-ntreg sistemul solar.
Starea de om e profund neîmplinită
și la fel de nesigură și neliniștitoare.
Ce greșeală ar fi să trăim
puținul nostru trai,
fiecare numai cu propria sa memorie!
Ceea ce e nesigur nu poate avea
o prea mare aducere aminte de sine.
Să ne gândim, vă zic,
și cu amintirile zeilor.
Să ne amintim,
vă zic liniștea.
poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Ruj
sângele tău este pasăre
cu aripile între două lumi
ia forme și culori
potrivit intențiilor
(apropo de pavaje
unui iad prezumtiv
și de foamea
de o îmbrățișare -
gestul în sine
nici nu mai contează)
vine Ultima
își țuguie buzele
în oglinda oaselor tale strălucinde
și se fălește cu un roșu
impecabil
zborul abia acum
începe
poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!