omenesc

Când ne apucăm să studiem oricare din legile universale şi eterne ale naturii, fie că este vorba de viaţa, de creşterea, de mişcarea plantelor, fie că este vorba despre activitatea creierului omenesc, mai întâi trebuie aruncate la gunoi toate noţiunile, dogmele şi prejudecăţile. Ascultaţi cu răbdare, în linişte şi cu respect, lecţiile pe care ni le dă Mama Natură, şi din care învăţăm alte lucruri care ne luminează ceea ce altădată părea un mister de nepătruns. Ea nu-şi dezvăluie misterele decât acelora care sunt capabili să fie cuminţi şi să asculte. Dacă acceptăm aceste adevăruri, atunci întregul Univers ne va accepta. Omul trebuie să înţeleagă că face parte dintr-un univers mereu în mişcare ca formă, dar neschimbat ca substanţă.

Luther Burbank în Cum se pot produce noi fructe şi flori
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Timpuri noi

Vine o vreme când timpuri noi,
Le va umbri pe cele de apoi;
În care te ascunzi sub măşti de lut
Impermeabile la ploi şi vânt.
Şi-n faţă vezi doar cioburi sparte,
Lumi noi, urât distorsionate,
Pierdute-n labirinturi închise,
O noua eră, făr de vise.

Vine o vreme când nici un fir,
De iarba nu va creşte-n cimitir.
Când cireşii de mai se otrăvesc
Cu ura din sufletul omenesc.
Şi vezi din a lor trunchi cum curge,
În loc de rouă, stropi de sânge,
Şi vezi şi frunze închistate,
Cireşe amare şi stricate.

Vine o vreme de încercare...
O vreme de: care pe care?

[...] Citeşte tot

poezie de Adriana Monica Burtea (17 decembrie 2015)
Adăugat de Adriana Monica Burtea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ceea ce are de spus Freud despre rolul sexualităţii, al plăcerii infantile şi al conflictului ei cu "principiul realităţii", despre incest şi altele asemenea este în primul rând expresia cea mai adevărată a psihologiei sale personale. Este expresia modelată fericit a celor deja găsite subiectiv. Nu sunt un oponent al lui Freud, deşi miopia sa ca şi cea a discipolilor săi vor să mă eticheteze ca atare. Nici un psihiatru experimentat nu poate să nege că a avut cel puţin zeci de cazuri a căror psihologie corespunde în toate aspectele ei esenţiale cu cea a lui Freud. De aceea, Freud a ajutat la naşterea unui mare adevăr omenesc tocmai cu crezul său cel mai subiectiv. El însuşi este exemplul şcolar al psihologiei sale şi şi-a dedicat viaţa şi creaţia împlinirii acestei misiuni.

Carl Gustav Jung în Opere complete vol. 4, Freud si psihanaliza
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Există în muzică un fenomen care nu se întâmplă în domeniul celorlalte senzaţii materiale ale simţurilor. Fenomenul de octavă. Octava, adică dublul frecvenţelor infraroşului sau ultravioletului nu mai cad în sector perceptibil omenesc. Cad în afară. Fenomenul de octavă este un fenomen referenţial cosmic. Peste octavă nu există nimic. Or, există în muzică ceva care atinge omul unde nu-l poate atinge nici cel mai profund gând. Şi totuşi este real... Este foarte greu de pus în compatibilitate cu filosofia care, de la Brentano încoace a spus că orice conştiinţă e conştiinţă de ceva. Uite, există o conştiinţă? conştiinţa yoga? o conştiinţă activă, nu pasivă, fără să fie conştiinţă de ceva. Un gol în care poate intra tot.

Sergiu Celibidache în interviu
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Câteva zile se bălăbăni ea aşa cu valurile apelor. În ziua a treia îi veni ceasul naşterii, şi făcu un dolofan de copil ca un îngeraş. Biata femeie! căci n-avu ea nici un ajutor omenesc în ziua necazului, decât suferinţele ei, şi alinător pe Dumnezeu! se mângâia oarecum în sufletul ei că se ştia nepângărită. Şi vrând Dumnezeu cu dânsa, corăbioara, într-una din nopţi, se opri. Ea simţi că corabia nu mai merge; sta pe loc. Până la ziuă, îi tâcâi inima de frică, neştiind pe ce ţărmuri se va fi oprit. Când se lumină, văzu că corăbioara poposise de marginea unei păduri. Ieşind la uscat cu copilaşul în braţe, rătăci încoa şi-ncolo prin pădure. Apoi se aşeză în scorbura unui copaci mare şi gros ca butia. Acolo stete ea mai mulţi ani, hrănindu-se cu ierburi şi rădăcini, ori cu roadele unor copaci. Ea îşi creştea copilul cu drag.

Petre Ispirescu în Voinicul cel fără de tată
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scoici moarte pe carena navei

Navighez pe ape cu curenţi puternici,
Iar Trecutul apăsător îmi pune piedici
Depunând scoici pe carena navei mele, deci:
Multe mirosuri de carne înoată-n apele marine, reci,

Ale sufletului meu.
Valuri mari îngrămădesc, valuri înalte rostogolesc
Lipitori moarte pe destinul omenesc
Îngreunându-i libertatea de mişcare!

Aruncă lesturile-n fiecare zi,
Până când uitarea te va acoperi!
Pentru că eu sunt viu, iar tu eşti mort;
Mă legi de mal, eu năzuiesc spre-alt port,

Acolo-s aşteptat de Ziua mea!
Desprinde-ţi lestul! Din urmă vine-o noapte rea,
Ai nevoie din pupa de vânturi sunătoare
Şi de-o asietă* corespunzătoare.

[...] Citeşte tot

poezie de Clopton Lanier, 1842-1881, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sfârşit de toamnă

Oaspeţii caselor noastre, cocostârci şi rândunele,
Părăsit-au a lor cuiburi ş-au fugit de zile rele;
Cârdurile de cucoare, înşirându-se-n lung zbor,
Pribegit-au urmărite de al nostru jalnic dor.

Vesela verde câmpie acu-i tristă, vestezită,
Lunca, bătută de brumă, acum pare ruginită;
Frunzele-i cad, zbor în aer, şi de crengi se deslipesc,
Ca frumoasele iluzii dintr-un suflet omenesc.

Din tuspatru părţi a lumei se ridică-nalt pe ceruri,
Ca balauri din poveste, nouri negri, plini de geruri.
Soarele iubit s-ascunde, iar pe sub grozavii nori
Trece-un cârd de corbi iernatici prin văzduh croncănitori.

Ziua scade; iarna vine, vine pe crivăţ călare!
Vântul şuieră prin hornuri, răspândind înfiorare.
Boii rag, caii rănchează, cânii latră la un loc,
Omul, trist, cade pe gânduri şi s-apropie de foc.

poezie celebră de Vasile Alecsandri
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sosesc

Sosesc cocoarele, sosesc,
De după deal de ţintirim,
Iar anii trec, copiii cresc,
Se schimbă tot ce-i omenesc,
Şi noi îmbătrânim.

Mi-aduc aminte ca acum
Când alergam cu capul gol
Prin prăfăria de pe drum
Şi când ardeam cărţile scrum,
Şi şcoalei dam ocol.

Şi mai târziu, când am plecat,
Ce veselie în trăsură!...
Cum nici n-am plâns, nici m-am mirat
Pe când plângea un biet argat,
Cu-n deget dus la gură.

Şi vreme lungă mai târziu,
Când m-am întors cu dor de bine,

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Duiliu Zamfirescu din Spre mare (Poezii nouă, 1889) (1961)
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

Apocalips

Soarele urca pe cer, ca să dea ţâţă vieţii.

O, vis eroic, în care se făcea că-s dus tinereşte de iapa mea de vânt, prin nedreapta cumpănă a veacurilor, ca să culeg diademele, să sfărâm ţeste, să rup măşti, să zdrobesc boaşe, să topesc terezii, să dobor idoli; apoi, în nenorocita prăpastie în care nu catadicseşte să privească ochiul trufaş, să sun din trâmbiţa vestitoare, să zgâlţâi prostia neamurilor înrobite, să retez inelele de la glezne, să înalţ frunţile, să cioplesc un chip omenesc în fiece tufă de păr şi de barbă, să slobozesc roşcata ciocârlie închisă în colivia dinţilor, şi să clădesc din juguri o scară, pentru ca, pe splendida catastrofă a tiranilor turtiţi ca nişte broscoi-martiri, care până atunci trudiseră icnind aidoma unor vite de povară, să surâdă, sub aripile de vultur crescute pe umerii lor, în beatitudinea unui soare nou!

Bate cineva la uşă.
Deschid.
În prag, oribila Realitate îmi aruncă în obraz râgâielile ei batjocoritoare.

poezie clasică de Saint-Pol-Roux din Antologia poeziei franceze (1974), traducere de Petre Solomon
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Decat cer de durere

Lacrimi se transforma-n cenusa,
Dureri se preschimba-n pareri,
E astazi un plans de papusa,
Rostirea vesnicei taceri.

Nu e de ajuns o mare-ntreaga
Pentru cata roua se prelinge pe cer,
Se cere mult prea mult: sa se-nteleaga,
Si urme de roua risipesc flori de ger.

Nu se sfarseste niciunde durerea,
Nicicand va transcende-n candva,
De-ar duce-o departe…dar cine sa vrea
Durerea s-o smulga, sa si-o insuseasca, sa plece departe cu ea.

Spini se infig in cuvinte,
Cutite brazdeaza in inimi,
Intunericul coboara-n morminte,
Sa-i planga azi pe multi, nu e nimeni.

[...] Citeşte tot

poezie de Adriana Buzoianu
Adăugat de Monalisa Secu
Comentează! | Votează! | Copiază!