nicidecum

Tu şi eu

Trăiesc cu tine tot mereu,
nu ştiu eşti tu sau, poate, eu,
mă regăsesc în tot ce faci,
din ce în ce mai mult îmi placi,
tandreţea ta este a mea,
ne-împreunează dragostea,
desenul tău, desenul meu,
culorile din curcubeu,
eşti muzică, ton şi acord,
zi singură-n al vieţii bord,
când inima îmi e prea grea,
tu, sigur, mi-o poţi alina,
când eu sunt versul, ritmul, rima,
tu eşti respectul meu şi stima
ne-ngemănăm, arcuş pe coardă,
dăm foc viorilor să ardă,
că vei trăi mereu în mine
cu tot ce-i rău, cu tot ce-i bine,
în orice zi, în orice ceas,
povestea noastră are glas,

[...] Citeşte tot

poezie de Petre Prioteasa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu, Doamna mea frumoasă...

Tu, Doamna mea frumoasă şi veşnic fetişcană
Şi-n inima-mi fierbinte, mereu, deschisă rană,
Oare-mi mai simţi dorinţa, neostoitul dor
Şi mai simţi, câteodată, un neînţeles fior?

E gândul meu, ce-nfrânge prea-ndepărtate zări –
Şi–n stare să te afle chiar peste mări şi ţări,
Sub cerul plin de stele sau de măreţ azur,
Tu întruchipezi iubirea – în sensul cel mai pur.

Căci, derbedeul care, îţi scrie rânduri vagi,
Flămând este de gura ta cu miros de fragi,
De trupul tău-vioară, căruia fin arcuş,
Aş vrea să-i fiu pe-al vieţii, bolovănos urcuş.

Azi, vreau să las în urmă trecutul meu neclar
Şi să-ţi zidesc palate din gânduri de cleştar
Sau măcar o căsuţă, dar nu din piatră rece –
Ci doar din dor de tine, care nicicum nu trece.

[...] Citeşte tot

poezie de Boris Ioachim
Adăugat de Boris Ioachim
Comentează! | Votează! | Copiază!

În nouraţi... "volcanici"

La premar... zarvă-n comună!
Toţi veniţi în gură cască
Stau şi-aşteptă să să-adună;
... Nici dă vite nu le... pas(c)ă.

Că i-a claxonat din luncă
Mic cu mare toţi să vină.
Pă părinţi copii să-aducă;
În căruţi... că n-au maşină.

Unii cu căciuli belite,
Alţii fesuri Fila, Naiche,
Stau holbaţi cu ochi dă vite
Aşteptând; ca să să vaiche.

Numai că în loc dă pungă
Cu foină sau molai,
Cu orez, olei sau şuncă;
Îl văzu pă... poliţai.

[...] Citeşte tot

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (17 aprilie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Hotărât-am să vă spun

Hotărât-am să vă spun
Nişte lucruri greu de spus
Ce-s legate de "Crăciun"
Şi Naşterea lui Isus:

Alergarea este mare
Şi zbaterea pe măsură,
Se căzneşte fiecare
Cu mâncare, băutură...

Cu cadouri şi podoabe
Încărcate pe-un brăduţ;
Meteahnă-a inimii roabe
Ce sare din lac în puţ...

Şi-apoi vin spre ispăşire
La "preacuvioşi", "cucernici"...
Cine să le dea de ştire
Că ei sunt şi mai nevrednici?!

[...] Citeşte tot

poezie de Ioan Hapca din Versuri din vicisitudinile vieţii, Naşterea Mântuitorului
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mesaj de-o sticlă

Mă derulez citindu-mă eu singur un mesaj
Pus într-o sticlă în val de timp, pelerinaj
Şi nici nu-i sticlă ce s-ar sparge din tangaj,
Este mai nou din plastic, ce lasă lung siaj...

... Vreo opt sute de ani, minim tot mai rezist,
Nu mă mai descompun, rămân deşeu, sursist
Chiar fără nuanţele de cioburi de-ametist...
Propriu eroin 'mi asigur, neştiutul artist.

Când sul de os foiţe vor derula vreodată
Din mine epopeea eseu, nevinovată,
Necunoscută oricum, deci nicidecum uitată
Din acte pe capitol; când plânsă, când jucată....

... E ca un maraton de împlinit ambiţii
Cu bucurii deşarte de-a face noi ediţii
Ce ştiu acum de-s treceri, sfârşit de coaliţii
De-abia-ncropite, rupte... Se pierd în dispariţii!

[...] Citeşte tot

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (28 ianuarie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Paradis

Peştii (planând prin aer, în luna iunie,
Părăsesc la amiezi lichida apelor domnie)
Ei se avântă-n cunoaştere, dezlegând la o adică
Multe mistere legate de speranţă sau de frică.

Peştii ştiu c-au Iazul şi Pârâul lor cu apă curgătoare;
Dar Dincolo de ele nu mai este şi-altceva oare?
Viaţa asta nu-i Totul, există ceva mai măreţ la alt nivel,
Sunt ei convinşi, ar fi mult prea neplăcut să fie-altfel!

Nimeni nu trebuie să aibă dubii dintre noi:
Când va veni, Binele va veni din Apă şi Noroi;
Şi-n mod sigur ochiul evlavios, cu necesitate,
Trebuie să vadă un Scop înalt în Fluiditate.

Puţine ştim, dar ce spune Credinţa-i adevărat,
Viitorul nu-i nicidecum un Ţinut Uscat.
Noroi la Noroi! Vârtejul morţii se-apropie, cumplitul,
Dar nu-i aici Sfârşitul, nu-i aici Sfârşitul!

[...] Citeşte tot

poezie de Rupert Brooke, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Hebrietas Cibinensis

Priveşte cum stau într-o dungă
Ca globul pâmântului, toate;
Zidirele-acestea ciudate.
Biserica asta prelungă.

Priveşte la mâinile mele:
Din două, acuma am patru.
Aievea sunt sau sunt de teatru
Aceste scări, ziduri, crenele?

Pe cer două luni râd cu hohot
Şi stelele se dau de-a dura.
Mi-e plină de cântece gura
De parcă nu-i gură, ci clopot.

Pământul astîmpăr nu are
Şi nu ştiu sub mine ce face,
Nu vrea nicidecum să-mi dea pace,
Îmi tot lunecă de sub picioare.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Radu Stanca
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Realitatea este relativă (poem postmodernist)

Văd cum paşii mei de zăpadă dispar în
zăpadă. Frigul îi înghite. Umezeala tresare
pe nea, mai umedă decât orice tresărire.

Sunt cu mult mai mult implicată într-o întindere
ascuţită dată de absenţa zăpezii decât am fost
vreodată. Am uitat că exist. Încerc să-mi amintesc.

Un nor îşi clatină albul a ploaie. Nimic nu plouă
exteriorul, universul, sensul ploii este întotdeauna
spre interior. Trebuie să se claine mai întâi,

ca să devină ploaie. Copacii simt, cu exactitate,
acest lucru, pentru că ei, cu siguranţă, sunt existenţi.
Mai mult decât atât, copacii înţeleg de ce sunt existenţi.

Ei aşteaptă ploaia, chiar dacă grindina le poate rupe
crengile. Când îi bate frigul după ploaie, ramurile lor
lucioase îngheaţă. Vreau paşii mei înapoi, aşa precum

[...] Citeşte tot

poezie de Marieta Măglaş din Antologie de poezii
Adăugat de Marieta Măglaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şobolan pe navă

Cum ţ'ar plăcea să fii şobolan în acea mohorâtă ocnă,
Făr'-un locşor numai al tău de care să îţi spânzuri fesul?
Cu picioarele desculţe, umede şi îngheţate bocnă,
Pe-un cliper cu velele fâlfâind în vânt, în valuri cu bompresul?

Cum ţ'ar plăcea să navighezi pe-o mare vânătă, unde-otrava
Apei saline te-năbuşă, iar uraganul te izbeşte cu tâmplele de cer?
Unde-n omăt vrăjmaş corabia brăzdează troiene albe cu etrava,
Unde-ţi înlemneşte mâna pe cavila timonei înnegrite de-atât ger?

Cum ţ'ar plăcea ca, după luni de zile,-ajuns la ţărm, să vezi cum
În taverne oamenii se feresc de tine, ţinându-se cât mai departe:
"Pericol, marinari, feriţi-vă, nu le staţi prin preajmă nicidecum!"
Cum ţ'ar plăcea s-auzi cântecele lor marinăreşti, triste de moarte,

Undeva pe marea translucid-febrilă, tropicală,
Cu coasa de argint a lunii secerând lanuri pe cerul înstelat,
C-un camarad alături ciupind lăuta-n noaptea de cerneală,
Alinând în sufletele-nsingurate un dor de ne-alinat?

[...] Citeşte tot

poezie de Bill Adams, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pierderea speranţei

Ea nu-şi pierde speranţa în timp ce
se roagă. Nu este deloc simplu,
mai ales atunci când sună clopotele
pentru tot ceea ce se poate înălţa
dar nu se înalţă, ci se scufundă.

Un ţipăt poate însemna
un coşmar sau o frontieră pentru sfinţenie
atunci când infinitul este în interior.

Viaţa este o iluzie sau
o mască a unui ego şi poate că această disimulare
are scopul de a rostogoli acest ego
într-un haos mai mare decât Mare Imbrium numită şi Marea de Lacrimi. Ea crede că atât cât are este suficient pentru ea.

[...] Citeşte tot

poezie de Marieta Măglaş (3 noiembrie 2023)
Adăugat de Marieta Măglaş
Comentează! | Votează! | Copiază!