imbratisarea

Eu, Nietzscheanul

Nu era chiar niciun secret,
ştiam că mă iubeşte doar pentru că nu sunt întreg şi ca să-mi poată adăuga a treia mână sau mai ştiu eu ce,
aşadar numai ca sa fiu aşa cum mă vedea ea,
nu o dată m-am trezit dimineaţa altfel decât mă culcasem
cu o aripă de fluture lipită stângaci pe umărul dezgolit de furtuna din zori,
cu tatuaje facute cu pixul sau doar cu ochiul ei drept,
mi-a desenat încă o inimă, un catarg cu velele rupte,
într-o seară, făcând pe filozoafa, lucru ce-i dădea un aer fermecător de caraghios,
după ce mi-a aruncat aiureala "eşti exponentul unei lumi fără păcat aflată sub dictatura iubirii"
la lumina unor lumânări de tort a pus la cale un soi de ceremonie de sanctificatare
ori, mai degrabă, de nesanctificare
alăturând numelui meu pe acela de Nietzscheanul, ca Tesviteanul bunăoară,
astfel că în toate calendarele cu nesfinţi veţi da de mine astfel,
nu era atât de fraieră încât să nu-şi dea seama că nu sunt eu însumi, ci doar căutarea, de aceea ea îmi şi zicea "alteritatea ta"
"sunt ceea ce scriu", am recunoscut, "aşa că las-o baltă cu declaraţiile tale de dragoste,
pietrele amfiteatrului, obloanele prăvăliilor, macadamul,
toate le ştiu pe de rost şi le declamă fornăitor,
iar tu mă minţi spunându-mi că e ecoul",
eu de fapt nici n-am iubită,
e doar o cascadă care curge din cer şi de aceea pare nespus de înaltă

[...] Citeşte tot

poezie de Mihail Soare din Eu, Nietzscheanul (2012)
Adăugat de Augustin Nicolae
Comentează! | Votează! | Copiază!

A doua elegie

Orice înger e înspăimântător. Şi totuşi, vai mie,
vă invoc pe voi toţi, păsări aproape ucigătoare
ale sufletului, şi ştiu cum sunteţi.
Unde sunt vremurile lui Tobie, când unul din cei mai strălucitori stătea în pragul uşii rustice,
puţin travestit, cum se cuvine la drum, şi nu aşa de cumplit,
(un tânăr şi el uitându-se curios la celălalt tânăr). Dacă arhanghelul acum ar ieşi,
primejdios dintre stele, numai c-un pas, în jos, către noi,
cutremurător ne-ar bătea inima. Cine sunteţi?

Fericiţi ai vremii dintâi, răsfăţaţi ai Firii,
trăsături din înalt, creste din zori
ale oricărei creaţii, polen al înfloritei dumnezeiri,
articulaţii de lumină, trecători, trepte, tronuri,
spaţii formate din esenţe, scuturi de dragoste, tumulturi
ale simţirii în extaz furtunos şi, deodată, numai
oglinzi care răspândesc din belşug propria lor frumuseţe
ca s-o creeze din nou în propriile lor feţe.

Noi tot ce simţim împrăştiem; ah, noi
ne exalăm şi pierim; din văpaie-n văpaie

[...] Citeşte tot

poezie de Rainer Maria Rilke din Elegiile din Duino, traducere de Alexandru Philippide
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

A plătit Isus tot preţul

A venit Isus din cer
El Lumina şi Iubirea
Pentru oamenii ce pier
Să le aducă izbăbirea

Nici în înger de lumină
Nici arhanghel strălucit
Ci în om fără de vină
Creatorul a venit

Creatorul cel sublim
Însuşi El s-a coborât
Fiul slavei—Prinţ Divin
La noi iată a venit

El Acel ce ne-a iubit
Mai 'nainte de a fi
În plan când El ne-a zărit
De atunci El ne iubi

[...] Citeşte tot

poezie de Ioan Daniel Bălan (19 mai 2017, Cluj)
Adăugat de Ioan Daniel Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Hora stihiilor

Grădini cu stupi şi zumzet de albine
cu pomii aplecaţi pân' la pământ
îmi amintesc de zilele divine
când amândoi aveam în creştet lotuşi
şi îngeri păzitori aveam în gând

Eram noi singuri în Grădina lumii
şi tu erai păgân şi filosof,
citind tainele vieţii direct în boaba spumii
Şi tu era păgân şi geometru
citind tainele Lunii pe Pământ;
distanţele le măsurai cu gândul
căci încă nu se inventase metrul

O, minunate clipe mai trăiam!
Erai şi geometru şi poet
şi totul era fascinant în lume
fără cuvinte, fără alfabet
Veneam spre tine fără să mă simţi
plutind pe nori albaştri, singuratici

[...] Citeşte tot

poezie de Olga Alexandra Diaconu din Hora stihiilor (2003)
Adăugat de Olga Alexandra Diaconu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Revenind nesilit la tine

Rătăcitor plin lume şi prin aşternuturi
Albe ca de margarete calde,
Am tot muşcat şi-am prins săruturi
Din buze pline cu parfum de izmă verde
Ce se pierdea prin gura mea, hoţeşte,
În timp ce ochii vânturau în grabă
Miile de fire unse cu ulei de nucă coaptă,
Ce-mi înfiora plăcut doi irişi, tremurând în păr,
În părul ei atât de lung şi moale,
O salcie muiată-n râu şi-n ploile de vară
Ce caută cu disperare Soarele, să se usuce.

Pribeag prin braţe de femei străine-am fost
Cu sânii dornici să atingă cerul,
Muiaţi în şpriţ de vin, şi-apoi în miere,
Mi-au fost dulceaţa limbii mele, ore-n şir,
În timp ce amiciţia de-amor strângea
În taină, toate clipele trăite în extaz
Cu bucuria unui suflet ce a dat în pârg
Atins de vraja razelor ce-aduc iubirea,

[...] Citeşte tot

poezie de Adelina Cojocaru (10 februarie 2019)
Adăugat de Cojocaru Adelina-(Noapte Argintie)
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ileana

1.
Pesemne, stele am visat,
– Pe-un cer, din timpuri grele,
La tini' pe trup s-au arătat
Tulpini prea vechi de stele.

2.
Şi, poate, vremuri de-început
Spre spaţii să te cheme
Şi ai scăpa, din azimut
Spre-întâile lor gheme.

3.
Care sunt stele ce se nasc,
De mult, se scrie vreme,
Şi poate, încă, stele pasc
Lumini ce cresc, devreme.

4.
Din apă, este dorul meu,

[...] Citeşte tot

poezie de Iulia Elize
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!