+a +�ti +pe +de +rost

Dacă oamenii vor ajunge vreodată la o stare în care să nu mai poată suporta monotonia, platitudinea şi vulgaritatea existenţei obişnuite, atunci orice prilej de trăire absolută va fi un motiv de sinucidere. Imposibilitatea de a supravieţui exaltării aceleia infinite va consuma, ca în complicaţiile apocalipsului, orice urmă de existenţă. Atunci, nu se va mai mira nimeni de ce, pentru o mare sensibilitate, se poate pune problema dacă mai are rost să mai trăieşti după ce asculţi unele simfonii sau după ce priveşti un peisaj rar şi fascinator. Toate aceste experienţe au un caracter de definitivat sau, în cazul cel mai bun, de răscruce. După ele, oricâtă diversitate ai mai căuta în viaţa, ea nu te poate îndepărta de la senzaţia de gol ce urmează fantasticelor plenitudini ce se nasc şi cresc în experienţele capitale.

Emil Cioran în Pe culmile disperării (1934)
Adăugat de OverDose
Comentează! | Votează! | Copiază!

Coperţile negre

Foaie neagră de coperţi
Să mă baţi şi să mă ierţi
Că te-am scris cu viaţa mea
Şi-am pus lacrimii cişmea.

Că mi-ai stat pe răni mereu
Foaia sufletului meu,
Foaie neagră de-nvelit
Luciu rece de cuţit.

Noaptea mea de la final
Şaua-i singură pe cal,
Iar pe lume ce târziu
Nişte degete mai scriu.

Fără mâna care-au fost
Versuri triste, fără rost,
Foaia negrului umil
Exerciţiul meu de stil.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de Ion Bogdan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tot secretul vieţii se reduce la atât: ea n-are nici un rost; fiecare din noi găseşte însă unul.

Emil Cioran în Amurgul gândurilor
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scrisoare mamei

Tot mai trăieşti, bătrână mamă?
Ţie, cu supunere, mă-nchin!
Mica-ţi casă, seara de aramă,
Lumineze-o paşnic şi senin.
Mi se scrie că eşti tulburată,
Că ţi-e dor de mine ne-ncetat,
Că ades baţi drumul, supărată,
În paltonul vechi şi demodat.
În albastre seri şi se năzare
Gând pustiu, ce lacrimei da val,
Că la crâşmă-ntr-o-ncăierare
Mi s-a-nfipt în inimă-un pumnal.
Mamă, nu-i nimic! Delirul fură
Gândul tău, ducându-l spre prăpăd.
Nu-s beţiv chiar în aşa măsură
Ca pierind, să nu te mai revăd.
Ca-n trecut, mi-i inima duioasă,
Am un vis, un vis pe care-l storc;
Să mă smulg din dorul ce m-apasă
Şi la noi acasă să mă-ntorc.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Serghei Esenin
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

E plăcut şi îndrăzneţ să gândeşti, dar dacă gândirea nu duce la acţiune, ce rost mai are?

Marin Preda în Delirul
Adăugat de iona
Comentează! | Votează! | Copiază!

Singurătatea absolută? O concep câteodată aşa: în tren, pe un culoar ticsit, stând pe geamantan. Eşti atunci departe nu numai de orice om, mai ales de cei care te împiedică să te mişti; dar eşti departe şi de orice punct fix în spaţiu. Eşti undeva, între o staţie şi alta, rupt de ceva, în drum spre altceva, scos din timp, scos din rost, purtat de tren, purtând după tine un alt tren, cu oameni, situaţii, mărfuri, idei, una peste alta, în vagoane pe care le laşi în staţii, le pierzi între staţii, le uiţi în spaţii, golind lumea, gonind peste lume, singur, mai singur, nicăieri de singur.

citat celebru din Constantin Noica
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Suferim fără rost: pentru că în dragoste se află sămânţa creşterii noastre. Cu cât iubim mai mult, cu atât suntem mai aproape de experienţa spirituală. Adevăraţii iluminaţi, cu sufletele lor incendiate de Iubire, învingeau toate prejudecăţile vremii. Cântau, râdeau, se rugau cu voce tare, dansau, participau la ceea ce Sfântul Pavel numea "nebunia sfântă". Erau veseli - pentru că cine iubeşte învinge lumea, nu-i e teamă că pierde ceva. Adevărata iubire este un act de total abandon.

Paulo Coelho în La râul Piedra am şezut şi-am plâns (1994)
Adăugat de sy
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sărutările nostre, sute, mii sau milioane câte au fost, niciodată nu le-am ştiut pe de rost...

citat din Nina Cassian
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

De ce să te mai chinuieşti să faci rost de dragoste când se poate şi fără iubire?

Dostoievski în Însemnări din subterană
Adăugat de Simona
Comentează! | Votează! | Copiază!

Clipa cea lentă

Fără-ndemn intrăm în toamna
Cântecului plin de frică.
Nici o aripă de înger
Aerul nu-l mai despică.

Mâna spre pământ se lasă,
Pipăie-ntre ierburi rana
Larg deschisă. De sub pietre
Şerpi clociţi prelingu-şi zeama

Ce-o sorbim c-o poftă veche
Până mintea ni se strică.
Fără rost intrăm în toamna
Sufletului plin de frică...

poezie de Emil Brumaru
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!