rostul

Noi... vrem copii?

Faceţi rugă la stat pentru bani de copii,
Nu mai ştiţi nici ce înseamnă pe lume să vii,
Calculaţi matematic nevoi de valori,
Nu mai ştiţi care-i rostul să naşti, sau omori.
Sunteţi bandă rulantă în pornire nebună
Spre o lume de a cere averi şi pe Lună.
Nu contează dorinţa, nevoia, plăcerea
Aţi ajuns doar să credeţi că mică-i averea.
Vindeţi case, pământuri, trăiţi cât mai bine,
Fără a avea şi dorinţa a celui ce vine.
Faceţi credite multe, vreţi salarii mai mari,
Nu le ştiţi datoria, nu creaţi cărturari.
Aveţi bani să plătiţi, cumpăraţi aparate
Nu gândiţi viitor ce de prunc vă desparte.
Mame sunt doar femeie, nu mai dau ca să sugă
Nu ascultă de plânset, nu înţeleg nici de rugă.
Nu îngrijiţi de nimic, daţi copiii la doici,
Sunteţi demni de ruşine ca bietele scoici
Fără ochi, fără suflet cu minţile gherle
Să producă mai mult, să se umple de perle.

[...] Citeşte tot

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (21 martie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Căutare

Am căutat iertare
prin plânsul vremii ce au înecat luceferi în ore
şi orele se ceartă pentru minutul iubirii pierdut pe Dealul Aşteptării,
nu mai înţeleg rostul vieţii, în acest vacuum mă simt golită
de către Ieri, Azi şi Mâine, trei verticale ce mi-au tăiat inima
dureros de adânc şi umilitor.
Am căutat înţelegere
şlefuind piatra ce de aproape se transformare în stâncă
bătută de vise, de lacrimi şi de câte un dor
ce albise timpul dincolo de noi,
dar cerul albastru a trimis pe rând stele
şi noaptea era atât de aproape de mine
încât am atins cu degetele mele de cerneală, ochii lunii.
pe care am scris emoţionată "îndurare".
Am căutat fericirea
în iarna aşteptării când pe geamul iubirii, flori de gheaţă
se conturase atât de bine
încât nu s-au topit nici în vara dezamăgirii.
eu, troienită la poale de dor, mai speram
în ajutorul steluţelor argintii ce se lăsau peste mine ca un un vis

[...] Citeşte tot

poezie de Lucreţia Ionescu Buiciuc
Adăugat de Lucreţia Ionescu Buiciuc
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vecina

Mă cerţi mereu, dar nu sunt eu de vină,
Ci numai ochii, – ochii tăi, vecină, -
Că ţi-am făcut potecă prin grădină...

Adeseori tu laşi la geamuri storul,
Şi uşa ta e-nchisă cu zăvorul,
Dar tot mai viu s-aprinde-n mine dorul!

Şi tot mai des mă poartă necuratul
Spre zâmbetul din ochii tăi, cu sfatul
Pe care-l ţin ispita şi păcatul.

De dorul tău, de dragul suferinţei,
Când amăgit mi-oi pierde rostul minţii, -
Tu vrei să-mi las şi fraţii, şi părinţii?

Să leg acum ce nu se mai dezleagă,
Să ispăşesc viaţa mea întreagă
Păcatul greu că mi-eşti atât de dragă?

[...] Citeşte tot

poezie celebră de George Topîrceanu
Adăugat de Sagittarius
Comentează! | Votează! | Copiază!

Filozofii şi plugarii

Cu-ai săi sfetnici de la curte craiul s-a pornit odată,

Ca să facă p-o câmpie o plimbare-ndătinata.

Sfetnicii, nouă la număr, povesteau, şi fiecare

Înşira câte-o legendă, câte-un basm ori o întâmplare;

Craiul însă, dus pe gânduri, n-asculta vorbele lor,

Ci, tăcut, îşi păzea drumul călărind încetişor.

Sfetnicii, dacă văzură cum că craiul mereu tace

Îl lăsară-n draga voie, să gândească orice-i place,

Iară între ei se-ntinse ciorobor şi mare sfat:

Cine este oare-n lume omul cel mai învăţat?

[...] Citeşte tot

poezie celebră de George Coşbuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Refugiu

Din visuri nepatrunse acum,
Ramas pe drum singur, nebun.
Traiesc momente, bucurii,
Privesc surasuri de copii...
Si-atunci, las viata ce a mai ramas,
Sa-si faca ultimul ei pas.
Si o patrund ca pe-un refugiu al nepasarii,
Ca pe o clip-a disperarii.
Mi-aduc aminte...
Ramas, patruns, de ganduri sfinte.

Si-n capatul pustiu al lumii,
Traiesc creatiile lunii.
Patrunse doar de un fior,
Ce inca-l simt aievea, dar domol.

Nu tu, fiint-a Universului,
Ce ai facut azi primul pas,
Vei da crezare mitului,
Din tot ce-a fost si a ramas.

[...] Citeşte tot

poezie de Dănuţ Bărbuşelu
Adăugat de Dănuţ Bărbuşelu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Crâşma

Crâşma din sat, ce stă totdeauna lângă drumul ţării
este locul cel mai sigur unde se pune ţara la cale,
mai mult ca la biserică unde, deo vreme,
buletinul de vot stă ascuns la popă în sertare,
pe patrafir sunt însemnele vrajbei
cu promisiuni ferme de împăcare.
Crâşma satului,
după vorbe de dulce şi scărpinări pe spate, uneori,
alungă din pahar mânia
şi poarta cuvântului nu o închide vreodată,
nu este stavilă în a visului cale,
moara nimicului se zbate chiar dacă apele scad,
lupii turbeţi şi nebuni
nu se apucă de pulpana oamenilor buni...

Crâşma satului a familiilor ruinate ţine clar socoteala
şi zideşte milimetric a primarului cetate,
acel zeu local
ce crede că deţine cărarea şi rostul
şi a lumii plămăestăpânită zare...

[...] Citeşte tot

poezie de Aurel Ştefan Drăgan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rădăcina grâului

Maica zicea:
"Lasă, fată, faceţi-vă, fată, copii
Să aibă şi ei unde se duce, cu cine să vorbească,
Să se joace.
Că eu am fost singură şi nu-mi deschidea nimeni uşa,
Să-i spun şi eu o durere.
Şase fraţi am avut şi mi-au murit toţi,
De câte-o boală, aşa.
Se numeau: Enache, Nicolae, Constandin, Constandina, Ioana, Dina...
Să le faceţi colac, că le stăpâniţi moşia colea.
(Acum să facă ăştia de le-au luat pământul.
Cercelaru şi cu Ciupag şi cu Balamuc, ăi de mi-au măsurat moşia.)

Maica a avut moşie multă.
- Ei, zice mama, care seamănă acum
C-o poză de-a maicăi, de e pe perete,

Le-am făcut colac.

[...] Citeşte tot

Marin Sorescu în La Lilieci (Cartea a treia-1980)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Solus ero

Tu, preacurată rază, ce-ai coborât din stele
Să luminezi în noaptea singurătăţii mele,
Ascultă-mi rugăciunea, ce-o gem cu buza arsă;
Din preajma vetrei mele, fă calea ta întoarsă.
Păcătuieşte raza curată, viorie,
Când se opreşte-n drumu-i pe-o straşină pustie,
Înveşmântând cu picuri din sfânta ei văpaie
O scorbură, ce poartă un cuib de cucuvaie.
Vezi, zboar-atâţia fluturi în necuprinsul firii,
Şi strălucesc pe câmpuri, în floare, trandafirii.
În calea ta senină, spre ei îndreaptă-ţi zborul
Căci lor te dete-n gându-i de-viaţă-dătătorul,
Tu, preacurată rază, ce-ai rătăcit din stele,
Să luminezi o clipă singurătăţii mele.
Eu port în mine noaptea, şi-n bezna ei adâncă
Mi-e sufletul un vultur înlănţuit de-o stâncă;
Ar vrea adâncul bolţii cu zboru-i să-ntretaie,
Prin câmpuri de lumină, prin drumuri de văpaie,
Să-şi scalde ochii tulburi în râuri largi de stele...
Dar aspra ţintuire a lanţurilor grele

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Octavian Goga din revista "Luceafărul" (1 septembrie 1904)
Adăugat de Adelina V
Comentează! | Votează! | Copiază!

Agonie

În mine se petrece-o agonie,
Ca într-o tristă casă solitară,
În sufletu-mi bătut de vijelie
Eu văd un om ce-a început să moară...
Un cântăreţ cu rostul de la ţară
Se duce-acum şi n-o să mai învie
Cu chipul lui senin de-odinioară...
Demult... Demult... Din cea dintâi clipită,
De când te-au smuls de la bătrâna vatră,
Din casa cu şindrile-acoperită,
De-atunci începe moartea-ţi nesfârşită,
De-atunci te fură fiecare piatră...
Te-au biruit în stingerea domoală
Străine legi din guri necunoscute;
S-a poticnit curata ta sfială,
La orice pas, de pravili neştiute;
Prin praf, prin fum, prin vorbe de ocară
Te-ai dus, sărmane suflet de la ţară.
Din orice colţ mi te prindea o sârmă
Şi te-alunga un şuier de maşină...

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Octavian Goga
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rugăciune

Rătăcitor, cu ochii tulburi,
Cu trupul istovit de cale,
Eu cad neputincios, stăpâne,
În faţa strălucirii tale.
În drum mi se desfac prăpăstii,
Şi-n negură se-mbracă zarea,
Eu în genunchi spre tine caut:
Părinte,-orânduie-mi cărarea!

În pieptul zbuciumat de doruri
Eu simt ispitele cum sapă,
Cum vor să-mi tulbure izvorul
Din care sufletul s-adapă.
Din valul lumii lor mă smulge
Şi cu povaţa ta-nţeleaptă,
În veci spre cei rămaşi în urmă,
Tu, Doamne, văzul meu îndreaptă.

Dezleagă minţii mele taina
Şi legea farmecelor firii,

[...] Citeşte tot

rugăciune de Octavian Goga
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!