plimbare de seara

Lia: Luci...
Lucian: Ah, Lia... Scuză-mă, te-am lăsat singură cu ai mei; sper că nu sunt prea cicălitori.
Lia: Nu, deloc; sunt foarte drăguţi, dar... Văd că eşti cam ocupat şi am să înţeleg dacă nu mă poţi conduce până acasă, dar aş vrea să plec; nu mai pot întârzia.
Lucian: Poftim?! Nu, cum să pleci singură?! Ţi-am spus că o să te conduc până acasă, deci exact aşa se va întâmpla. Am să te rog doar să mai aştepţi; nu durează mult, mai am doar puţin de lucru aici. Ştiu că părinţii tăi te aşteaptă, dar sper să nu fie prea îngrijoraţi dacă o să mai întârzii niţeluş.
Lia: Nu, nu sunt îngrijoraţi; ei mă ştiu în siguranţă, cu body-guarzii aceia.
Lucian: Body-guarzii; aceia de care te-am scăpat în seara asta... Lasă, că şi cu mine eşti în siguranţă.
Lia: Nu mă-ndoiesc de acest lucru, dar...
Lucian: Te rog, aşteaptă-mă numai puţin, dincolo; doar nu sunt chiar atât de îngrozitori ai mei, încât să vrei să pleci de acolo.
Lia: Ah, nu... Bine, am să te mai aştept puţin.

replici din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Joey: Am vrut să te întreb asta toată seara, Pacey. Vrei să dansezi cu mine?
Pacey: Da. (Se ridică, se îndreaptă spre ringul de dans.) Cum de simt că e bine ceea ce facem acum?
Joey: Poate din cauza lecţiilor de dans.
Pacey (vorbind despre cerceii ei cu diamant): De unde îi ai? Nu te caracterizează.
Joey: De ce? Pentru că sunt un băieţoi sărac sau pentru că sunt de la Dawson?
Pacey: Nici una, nici alta. (Îi ridică mâna cu brăţara) Asta te caracterizează. Nu este ţipătoare sau vulgară. Este simplă, elegantă, frumoasă.
Joey: Este brăţara mamei mele.
Pacey: Ştiu.
Joey: De unde?
Pacey: Pentru că mi-ai spus tu acum şase luni. Purtai bluza aia a ta albastră cu fulgi de nea. Mergeam pe holurile şcolii, eu te tachinam ca de obicei şi tu mi-ai spus "Uite ce e, Pacey! Am găsit brăţara mamei în dimineaţa asta, aşa că mai lasă-mă-n pace!"
Joey: Îţi aminteşti asta?
Pacey: Îmi amintesc totul.

replici din filmul serial Cei mai frumoşi ani
Adăugat de Moţ Mădălina
Comentează! | Votează! | Copiază!

Skinner: Nu, nu, nu, nuuuu!
Avocatul: ADN-ul se potriveşte, cronologic la fel, totul e în regulă. El este fiul lui Gusteau.
Skinner: Nu e posibil aşa ceva! Totul e o înscenare! Băiatul ştie!
(Îl vede pe Linguini gătind fără să ştie nimic.) Uită-te la el, cum se preface că habar n-are! Se joacă cu mintea mea ca o pisică cu un ghem de ceva!
Avocatul: De aţă?
Skinner: Da! Face pe prostul, păcălindu-mă cu şobolanul ăla!
Avocatul: Şobolan?
Skinner: Da! Complotează cu el, încercând să mă facă să cred că e important!
Avocatul: Şobolanul?
Skinner: Exact!
Avocatul (pe un ton ciudat): Şobolanul e important?
Skinner: Normal că nu! El doar vrea să mă facă pe mine să cred asta! O, înţeleg tot teatrul ăsta! În prima seară apare un şobolan şi eu îi ordon băiatului să-l omoare, iar acum vrea să mă facă să-l văd peste tot! (Pocneşte din degete.) "O, e aici! Ba nu, nu e, e aici!" Încep să am vedenii, să o iau razna?! Există sau nu un şobolan fantomă?! A, nu! Refuz să fiu atras în jocul ăsta, de...
Avocatul (deranjat): Ar trebui să-mi fac griji? Pentru... tine?

replici din filmul artistic Ratatouille
Adăugat de Anamaria Licurici
Comentează! | Votează! | Copiază!

Horaţiu: Va trebui să vină şi tânărul informatician, Mihai Ristea; trebuie să dea şi el o declaraţie; probabil până la ora asta a terminat deja cu proba de concurs pe care a susţinut-o astăzi. Şi trebuie să vă mai spun să vă anunţaţi părinţii, să vină şi ei mâine, în acelaşi scop, pentru a da declaraţii; este vorba de toţi ceilalţi, cu excepţia soţilor Enka şi Stancu, care deja au dat declaraţii. Şi acum sunteţi liberi, vă puteţi retrage.
Traian: Bine, Horaţiu... Dacă mai ai nevoie de ei, îi găseşti la bordul navei lor, "Pacifis", sper că ştii unde; vor fi acolo până seara. Ţi se va da voie să urci la bord.
Horaţiu: Desigur. Îl aşteptăm pe Mihai Ristea.
Traian: Gata! Vă puteţi duce în navă, iar eu, în sfârşit, mă pot ocupa şi de altele. Iată: e 13.45; am stat destul de mult cu voi astăzi... La revedere! Calm, Luci! Nu-ţi pierde speranţa! Va fi bine, vei vedea... Gata, Eugen! Du-te cu ei!
Eugen: Haideţi! "Pacifis" ne aşteaptă!

replici din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Joey (bărbierindu-l pe Pacey): Gata. Bună, bărbie. Te-ai întors.
Pacey (chicoteşte): Nu am fost niciodată plecată.
Joey: Nu?
Pacey: Aham.
Joey: Păi aşa părea. (Pacey o sărută pe Joey.) Ce-a fost asta?
Pacey: Nu ştiu. Dar îţi aminteşti că ai spus că vrei ca viitorul să te surprindă?
Joey: Da.
Pacey: Surpriză.
Joey: Şi cum se face că tu nu pari surprins?
Pacey: Poate pentru că eu am vrut să te sărut din momentul în care te-am văzut în hainele astea. (Ea se uită la pijamalele pe care le poartă) Nu. Nu hainele astea. Cele de dinainte. Mă refer la...
Joey: Stai, stai, stai. Toată seara tu ai vrut să mă săruţi?
Pacey: Da.
Joey: Chiar şi atunci când ţipai la mine.
Pacey: Mai ales când ţipam la tine.
Joey: Chiar şi atunci când flirtai cu fata aceea?
Pacey: Da, şi atunci.
Joey: Deci este asta un nou element al vieţii tale?
Pacey: Dorinţa de a te săruta? Nu. De fapt a existat mereu ca un zgomot alb sau ca serviciile secrete sau ameniţarea cu o bombă atomică. La fel ca ceva cu care te obişnuieşti.

replici din filmul serial Cei mai frumoşi ani
Adăugat de Moţ Mădălina
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mihai: Dar ce doreai să mă rogi în legătură cu roboţii?
Lucian: Aş vrea să-i programezi în aşa fel încât să pot fi sigur că, după plecarea noastră, dacă vom mai pleca, roboţii se vor ocupa zi de zi de câinele meu, Nero, atâta timp cât acesta va mai trăi şi vor avea grijă să nu-i lipsească niciodată nimic, deci, să-i asigure zilnic hrana şi apa necesară, să-l scoată la plimbare, să-l lase noaptea, indiferent de anotimp, să doarmă aici, în casă, pe hol, iarna sau când plouă să-l ţină mai mult în casă, chiar şi ziua, iar în caz de îmbolnăvire, să-l ducă la veterinar, sau să cheme veterinarul acasă, sau măcar să-i tri-mită pe părinţii mei la veterinar, bineînţeles, cu Nero.
Mihai: Nero; frumos nume! E bătrân câinele tău?
Lucian: Destul; are 11 ani.
Mihai: Şi de ce ţi-e teamă că ai tăi n-ar avea grijă de el?
Lucian: Nu ştiu, dar cred că ar fi mai bine să mă asigur că nu-i va lipsi nimic şi o va duce bine restul zilelor sale.
Mihai: Şi Rikky?
Lucian: Rikky nu va fi niciodată uitat, pentru că nu s-ar putea; el e vorbăreţ şi isteţ; la nevoie îşi cere zgomotos drepturile. Nero nu poate; el latră, nu prea mult, că oboseşte repede. Şi dacă nu e înţeles, e considerat gălăgios şi e scos afară în curte, să nu deranjeze, indiferent de vreme, iar eu nu vreau să se întâmple astfel. Vreau să-i asigur bătrânului meu prieten un trai liniştit pentru restul zilelor sale, să nu ducă lipsă de nimic, să nu sufere... Tu n-ai nici un animal acasă?
Mihai: Nu câine; eu am un hamster micuţ, pe nume Pedro, dar sunt sigur că ai mei îl vor îngriji, deci, îi vor acorda atenţia necesară.
Lucian: E bine că ai această convingere, dar şi mai bine e să te asiguri, dacă tot ai această posibilitate.
Mihai: Ai dreptate. E mult mai bine; scapi de o grijă... Ştii, poate o să-i programez şi pe ai mei de acasă, să pot fi liniştit în privinţa lui Pedro, dar acum hai să ne ocupăm de roboţii tăi, deşi cred că asta ar putea face şi tatăl tău, nu?
Lucian: Ba da, normal, ar putea, dar cine mă asigură că o va şi face; blondul e cam neglijent, mai ales dacă-i vorba despre Nero şi nevoile acestuia; parcă prefer să te ocupi tu de programarea roboţilor.
Mihai: Bine; îţi închipui că mie nu mi-e deloc greu. Dimpotrivă, e ceva foarte simplu, floare la ureche.

replici din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iulian: Ce face Luci?
Diana: Stă. Ce-ar putea?! Nu-mi place cum te-ai purtat astăzi. Ai fost cam ursuz, mai ales faţă de familia domnişoarei biolog.
Iulian: Ce-ai fi vrut? Să par bucuros, când de fapt nu eram?
Diana: Ce motive aveai să nu fii?
Iulian: O grămadă. Dar cel mai mult m-a indispus faptul că l-ai lăsat pe Luci să rămână cu directorul în seara asta!
Diana: Doar câteva ore, Iuli... Nu puteam să-l refuz.
Iulian: Câteva ore?! Nu era oare de ajuns că a stat o săptămână întreagă la el? Şi că, în plus, l-a văzut în tot timpul ăsta, zi de zi, mai mult chiar decât noi? Ce-i mai trebuiau câteva ore?
Diana: Te rog, fii înţelegător!
Iulian: Am fost întotdeauna; prea înţelegător, prea tolerant...
Diana: Iuli, te rog! N-are rost să ne certăm.
Iulian: Evident, n-are; nici nu vreau şi nici n-am de gând. Aşa că poţi sta liniştită: Orice supărare mi-a trecut deja.
Diana: Mulţumesc. Avem destule pe cap, nu ne trebuia încă o grijă în plus.
Iulian: Sigur... Am să urc şi eu puţin până la Luci. Crezi că l-aş deranja?
Diana: Nu ştiu. Încearcă!

replici din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucian: Nu... Dacă Ly nu are nimic împotrivă, nu văd de ce aş ascunde adevărul. Deci, dragii mei colegi, mă cunoaşteţi destul de bine pentru a nu pune la îndoială ceea ce vă voi spune; ştiţi că de obicei sunt foarte, foarte sincer. Aşa voi fi şi acum, cu toate că mi-e foarte greu să recunosc şi în plus, nu ştiu ce veţi înţelege voi din toată povestea asta, însă... Desigur, vă întrebaţi ce s-a întâmplat; am să vă povestesc personal totul, chiar acum. M-am îmbătat pentru că doream să uit că m-am purtat ca un idiot, ceea ce am şi reuşit, pentru că uitasem cu adevărat, absolut totul. Dar nu definitiv... Deci, voi aţi plecat din navă duminică seara, iar ziua imediat următoare, luni seara, am trecut prin oraş, s-o caut pe colega mea, domnişoara consilier Lia, însă în camera din oraşul artificial, unde locuieşte provizoriu, n-am găsit-o decât pe colega ei de cameră, Ly. Din motive pe care nu vi le-aş putea explica vouă acum, pentru că ar dura prea mult şi tot n-aţi înţelege nimic, dorind să-i demonstrez ceva domnişoarei Ly Kuny, anume că poate avea încredere în mine, chiar dacă eram singuri în încăpere, am ajuns la un sărut, pe care i l-am dat, bineînţeles, mai mult fără voia ei. Evident, s-a supărat pe mine; nu s-ar fi putut altfel... În plus, tocmai în acel moment a intrat şi colega ei de cameră, Lia, surprinzându-ne astfel şi a ieşit un fiasco total, pentru că eu nu i-am putut explica nimic nici domnişoarei consilier, dat fiind că nu dorea să mă asculte, deci, normal, pe moment şi ea s-a supărat foc. Colac peste pupăză, ziua următoare Ly i-a povestit lui Mihăiţă tot ce s-a întâmplat; evident, inevitabil, s-a supărat şi el pe mine, neînţelegând ce se petrecuse în realitate, mai ales că nu dorea să asculte nici un fel de explicaţii din partea mea, explicaţii pe care nici eu nu i le puteam oferi. Atunci n-am mai putut suporta; deja era prea mult pentru mine, mă depăşea... Gândul că-mi pierdeam dintr-o dată, dintr-o prostie, trei prieteni apropiaţi, la care ţineam foarte mult, mă chinuia cumplit. Mi-am pierdut raţionamentul, controlul, logica, totul... Din cauza asta m-am comportat astfel. Nu ştiu dacă a fost bine... De fapt, mă corectez, acum îmi dau perfect seama că nimic din ceea ce am făcut în ultimul timp n-a fost deloc bine; am acţionat prosteşte, am greşit enorm, dar asta este. Am făcut-o şi gata! Uff...
Alex: E greu de crezut că tu ai fi făcut aşa ceva. Te cunosc de atâta timp şi nu-mi vine să dau crezare acestor cuvinte. Parcă n-ai fi tu cel despre care ne-ai vorbit. Serios, Luci!

replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

V: Bună seara, Londra. Pentru început, permiteţi-mi să îmi cer scuze pentru această întrerupere. Apreciez, ca şi mulţi dintre voi, confortul rutinei zilnice - siguranţa familiarului, liniştea repetiţiei. Mă bucur de ele la fel de mult ca orice cetăţean. Dar de dragul celebrării, de îndată ce aceste evenimente importante din trecut se leagă adesea de moartea cuiva sau de sfârşitul vreunei lupte sângeroase, petrecerea unei sărbatori plăcute, m-am gândit că am putea celebra această zi de 5 noiembrie, o zi despre care din păcate nu se mai aminteşte, prin a rupe puţin timp din rutina de zi cu zi şi a ne aşeza pentru o scurtă discuţie. Evident că există şi oameni care nu vor ca noi să vorbim. Cred că chiar şi acum sunt date ordine prin telefon şi oameni înarmaţi vor fi în curând în drum spre noi. De ce? Pentru că de îndată ce bastoanele sunt folosite în locul interogatoriilor, cuvintele le vor stăvili întotdeauna puterea. Cuvintele au sens, şi pentru cei care vor asculta vor întrupa adevărul. Şi adevărul este că se întamplă ceva complet greşit cu această ţară, nu e aşa? Cruzime şi nedreptate, intoleranţă şi asuprire. Şi unde cândva aveam libertatea de a ne împotrivi, a gândi şi spune ceea ce credem, acum avem cenzură şi sisteme de supraveghere care ne îngrădesc şi ne solicită să ne supunem. Cum s-a ajuns aici? Cine e de vină? Cu siguranţă unii au o vină mai mare decât alţii, şi o să li se ceară explicaţii, dar să fiu sincer din nou, dacă vrem să găsim vinovaţii, trebuie doar să privim în oglindă. Ştiu de ce aţi făcut-o. Ştiu că vă temeaţi. Cui nu i-ar fi teamă? Război, teroare, boli. Erau o multitudine de probleme care conspirau ca să vă corupă gândirea şi să vă îndepărteze de bunul simţ. Frica a scos ce era mai bun de la voi, şi cuprinşi de panică a-ţi apelat la cel care este acum prim-secretar. Adam Sutler. V-a promis ordine, pace şi tot ce v-a cerut în schimb a fost tăcere şi supunere. Aseară am încercat să pun capăt acestei tăceri. Aseară am distrus pe bătrânul Bailey pentru a reaminti acestei ţări ceea ce a fost dat uitării. Cu mai bine de patru sute de ani în urma, un mare om a dorit ca ziua de 5 noimebrie să rămână întipărită pentru totdeauna în minţile noastre. Speranţa lui era să amintească lumii de cinste, dreptate, libertate şi că acestea, mai mult decât cuvinte sunt perspective. Aşadar, dacă nu a-ţi văzut nimic, dacă crimele acestui guvern rămân necunoscute pentru voi, atunci sugerez să lăsăm ziua de 5 noiembrie să treacă neobservată. Dar dacă şi voi vedeţi ce văd eu, dacă şi voi simţiţi ce simt eu, şi dacă a-ţi căuta ce caut eu, atunci vă cer să mă susţineţi timp de un an de zile începând din această seară, în faţa porţilor Parlamentului şi împreuna o să le oferim o zi de 5 noiembrie care nu va fi niciodată uitată.

replică din filmul artistic V de la Vendetta
Adăugat de Andreea Tanase
Comentează! | Votează! | Copiază!

Joey (lăsându-i un mesaj pe telefon lui Dawson): Hei Dawson, eu sunt. Am vrut să te sun. Sunt la o petrecere cu Jack, Jen şi colega mea de cameră nebunatică. Ghici ce? Mă distrez pe cinste, dar oricât de bine ar fi, lipseşte ceva: tu. Nu eşti aici şi ştiu că am spus că sunt în regulă cu faptul că nu ai venit weekendul acesta, dat ştii ce? Nu este în regulă pentru că îmi lipseşti. Şi în seara asta era un băiat care se dădea la mine sau cel puţin aşa cred. Şi era foarte drăguţ, iar eu l-am alungat şi nu ştiu sigur de ce am făcut asta. Dar sunt destul de sigură că am făcut-o din cauza ta. Mi-am petrecut ultimele două luni sperând că o să apari la uşa mea într-o bună zi, dar nu este aşa. Tu eşti undeva în lumea asta şi îţi urmezi visele şi eu vreau să faci asta. Dawson, cred că este timpul să te las să-i contunui viaţa. Şi îmi este foarte greu să fac asta pentru că ştiu că există o parte din mine care te va iubi mereu. Dar toată situaţia asta, visatul cu ochii deschişi, fuga nu ne fac bine. Aşa că asta fac acum, încerc să ne eliberez, lucru pe care ar fi trebuit să-l fac acum trei luni. Spun rămas bun, Dawson. Să mă suni. Pa.

replici din filmul serial Cei mai frumoşi ani
Adăugat de Moţ Mădălina
Comentează! | Votează! | Copiază!