pentru cine bat clopotele

Încotro

e seară, e târziu
pentru clipa
ce azi a uitat să mai vină
un medic a murit în spital
obosit, chinuit de viaţa asta bolnavă
bat clopote peste timpuri
se scurg anotimpuri
zac pe ţărm, ascult paşii
unul, doi... apoi tăcere
se scurge în durere o lume
păşesc printre gânduri
ce viaţă, ce chin, ce destin
ascult viaţa cum plânge
ştii, e prea mult sânge
curge şi curge pe pereţii unui spital
rătăcit într-o lume bolnavă
discut cu mine, cu tine, cu cine nu vine
nu înţeleg nimic, nici nu am ce
în absurdul cotidian
timpul se schimbă

[...] Citeşte tot

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să-nvii de Paşti...

Să-nvii de Paşti... cum altfel să mă ţiu
Aceea, ce mi- eram prin alte vremi?..
Mi-aş îmbrăca un verde pardesiu,
Din stropii florilor pătrunde- m-ar parfumul viu,
Îmbălsămându-mi liniştea printre poieni.

De Paşti, mi-aş căuta... lumea întreagă,
Şi, când bat clopotele, lăsând alte griji,
Să intru, unde crucea mi-e mai dragă,
Şi sfinţii mă apropie de-a lor sclipire vagă,
Visând la flori, să mă ating de-o frunză de măcriş.

De Paşti, când pitulicile jalea o disecă,
Prin zvonul lor primăvăratic, miruind,
Tot pomul verde de cântul lor se -ncearcă,
Iar cel salbatec rădăcinile îşi pleacă,
Spre înaltul cerului, uitând că-i suferind.

De Paşti, ce ar fi caz, şi nu-ntâmplare-
Acesta mi-ar fi trilul, din sufletul curat,

[...] Citeşte tot

poezie de Lilia Manole din Confluenţe literare
Adăugat de liliamanole
Comentează! | Votează! | Copiază!

Luna pogorâse pe rochia ta

Luna pogorâse pe rochia ta,
Luceafărul ţi se clătina pe creştet.
Cine a sfâşiat luna, cine?
Cine a stins luceafărul, cine?

Când treceai, daliile zâmbeau,
Când treceai, casele îşi deschideau porţile.
Ieri fremătau încă pădurile,
Casele şi-au tras peste ochi obloanele grele.

poezie celebră de Zaharia Stancu (1940)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cine suntem?

Uităm cine ne sunt strămoşii
Uităm de Mircea şi Ştefan
Uităm cine ne sunt străinii,
Uităm de lance şi duşman.
Uităm ce este Mioriţa,
Uităm de Adevărul sfânt,
Uităm ce-nseamnă conştiinţa,
Uităm de-al poeziei cânt.
Uităm colindele şi Plaiul,
Uităm părinţii, prea cărunţi.
Uităm să zămislim copii,
Şi pe sărman, şi pe flămând,
Şi pe cei morţi, şi pe cei vii,
Îi tot uităm pân–la mormânt.
Dacă uităm, dacă uităm,
Cine suntem, cine suntem...?

poezie de Ştefan Agachi
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cine nu are parinti

Ratacit pe pamant, ca e mare sau mic
Cine n-are parinti nu mai are nimic.

C-a fost vreme de paci, c-a fost timp de razboi,
Ei asa au dorit, sa se mute in noi.

Si acum, daca ei, care-au fost, nu mai sunt,
Noi, in noi, ii purtam si le suntem mormant.

C-au murit ordonat, dupa cum li s-a dat,
A cadea violent, a se stinge treptat.

N-aveam timp pentru ei, pareau dusi in alt veac
Si acum ne miram ca sunt palizi si tac.

Nu pareau de prisos, se simteau de prisos
Si acum, inapoi, ii chemam dureros.

Intr-un tragic motiv, intr-un tragic efect,
Ce simteam indirect, azi ne doare direct.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Adrian Păunescu din Rugă pentru părinţi (14 octombrie 2002)
Adăugat de Ion Bogdan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cum bat in geam

Cum bat la geam frumoase flori de veghe
Pe langa nepasatu-mi somn ce-n stele se dezmierde;
Iar zumzetul de gaze devin-a-tale soapte.
Nimic nu-nseamna lume!
Da-mi cerul inapoi!
Mareu, in timp, sa fim noi, amandoi...

Spre tine gandul creste
Sub aripa ce moare;
Eterna, printre stele, tristetea se coboara...

Cu fiecare trecere secunda ne invata
Ce inseamna trairea: o viata!

poezie de Raluca Maria Ganciu
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Inima stinsă

Cine râde, cine plânge
Clipele ce au rămas
Zidite-n pietre de sânge
Pe lumina din obraz?

Cine plânge, cine râde
De trăsnesc norii în casă
Şi se învârt paparude
La colacii puşi pe masă?

E o lumânare-aprinsă
Sub icoană şi mă-nchin
Inima să-mi fie stinsă
Cu o candelă de vin!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Reflux

Amarele, profundele tăceri
Au ucis ziua de ieri.
Steaua, victoria, dragostea mea
Cine le fură, cine le bea?

Ah, aprindeţi corabia.
Frângeţi catargul şi sabia,
Ne-ameninţă tot mai nebun
Nebiruitul, măreţul taifun.

Universul e văduv de bucurii.
Plecară cele din urmă copilării,
Cele din urmă poveşti.
Nici lămâiţa nu mai e la fereşti.

Pentru ce să cutremurăm ţărâna
Dacă ne putrezeşte mâna!
Pentru ce se invocăm cerul
Dacă nu ne aude misterul!

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Ion Pena din Simple nimicuri (1940)
Adăugat de Anisoara Elena Scarlat
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cine sunt eu?

Cine sunt eu? Sunt bucuria
din locu-n care m-am născut
când colindam odinioară
de la Bădeni pân' la Maxut.

Şi sunt pământul ce-l călcară
părinţii mei până-n Jiori
de la Scobinţi la Pietroşica
de-atâtea ori, de-atâtea ori...

Eu vin din anotimpuri multe
şi amintiri îmi port în spate
de la Hârlău pe Zagavia
de la Feteşti prin alte sate.

Cine sunt eu? Unul ca tine
ce se întreabă zi de zi
de ce oare inima-mi mai bate,
de ce trăiesc?
Dar pentru ce-aş muri?!

poezie de Dănuţ Cepoi
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe mare-am învăţat ce-i vremea

Pe mare-am învăţat ce-i vremea,
Ce-i obişnuit şi ce-i nefiresc,
Că valurile mari n-aleargă veşnic,
Că vânturile bat ce bat şi se opresc.

Am învăţat c-atunci când tună
Nu-s multe de făcut pe mare,-n larg,
Trebuie s-aştepţi cuminte în hamac,
Cu velele, sul, strânse pe catarg,

Ştiind că că va veni şi vreme bună
Cu soare zâmbitor şi cu lumină lină,
Care va recompensa nesomnul nopţii,
Încercănat de griji, de neodihnă.

Pe mările flămânde şi-nvolburate,
Nu mai navighez în lung şi-n lat,
Legat de-o singură femeie stau acum,
Comod şi-n siguranţă, pe uscat

[...] Citeşte tot

poezie de Harry Kemp din Cântece şi balade marinăreşti, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!