Poezii despre parinti, pagina 16
Urme de aur
Urme de aur, trecute prin părinți,
Își poartă-n unda șchiopătată sensul,
Sacrificând pe-altarele de sfinți
Palma muncită, aripa și mersul.
Sorb mustul mov de trudă pământească
Pelerinii vieții în fapt de seară,
Se învelesc cu grija părintească,
Scutul sub care pruncii își vegheară.
Colții timpului în trupul lor se-nfing,
Minutul își cerșește libertatea,
Ora-i înfruntă, clipa se bate-n ring,
Zei hulpavi le răpesc eternitatea.
Pictează stelele cu tainice mistere,
Piramida iubirii nu trăiește în ieri,
Abdică din existența lor austeră,
Mutându-se în lumea brăzdată de tăceri.
poezie de Liliana Pușcașu-Ravar
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Ce ne facem, Doamne?
Întinăm cuvinte,
Spunem la intamplare
Fără să ne pese,
Vorbe care dor.
Întinăm iubiri,
Nu contează care:
De iubit, de frate, de parinți, copii;
Întinăm mai grav.... dragostea de țară.
Ne întinăm credința,
Pentru care moșii și strămoșii noștri
Și-au dat a lor viață,
Pe altarul ei.
Întinăm pe Domnul
Prin purtarea noastră,
Prin nesăbuință, vorbe, fapte rele;
Intinăm cuvinte, iubiri si credință
Dragostea de țară.
poezie de Angelina Nădejde (17 iunie 2012)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Participă la discuție!
Nicolae, moș cu barbă
Nicolae, moș cu barbă
Vine noaptea și se-ntreabă
Unde stau pruncii cuminți?
Ce-i ascultă pe părinți!
Ghetele le-au lustruit?
Că de mine au stăruit
Cu scrisori și rugăminte
Multe, multe legăminte,
Le-am citit și-am obosit
De atâta fandosit
Ca de ziua ce-așteptată
Haina mea cea mult purtată
Strălucească mai o dată!
Sania cu zurgălăi
Zboară lin peste văi
Renii mândrii, iscusiți
Trag de zori neobosiți
Ca s-ajungem și la tine
Chiar de nu mai crezi în mine
[...] Citește tot
poezie pentru copii de Cuth Hajnalka
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Însuflețește lucrurie simple ("Sfaturi străvechi pentru părinți moderni")
Nu cere copiilor tăi
să lupte pentru o viață extraordinară.
Asemenea luptă ar putea să pară admirabilă,
dar nu e decât drumul smintelii.
Mai degrabă ajută-i să descopere minunea
și plinătatea unei vieți obișnuite.
Deprinde-i să se bucure de gustul
roșiilor, al merelor și al perelor.
Arată-le cum se plânge
când moare un om sau un cățel.
Ajută-i să simtă infinita plăcere
de a atinge o altă mână.
Și, pentru ei, însuflețește lucrurile simple.
Lucrurile extraordinare au singure grijă de ele.
poezie de William Martin, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!
Bunicul
te văd mereu venind aievea
pe drumul fără de hotar
cu părul alb... cu glas molatec
si aducând-mi câte-un dar
eu te-așteptam copilă fiind
știam că nu ești Moș Crăciun
aveai o sanie... doi cai...
si-atunci și azi bunic îți spun
si dacă nu mai vii la mine
eu stiu că nu poți să mai mergi
ți-aduc în dar o Crăciuniță
desprinsă parcă din povești
e fiica mea și-aș vrea de poți
s-o ții în brațe pe genunchi
așa cum stam eu altădată
în urmă cu ani mulți....
acum în ziua de Crăciun
mă bucur că suntem iar toți
părinți. bunici, mătuși și unchi
cu toată ceata de nepoți!
poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Umbre de herghelii
Sufletele plâng Odaia Veche
unde au crescut odată
caii fără pereche
ce-au sfărmat sub copită
dușmani cu credința
unui copil rege
prins în jocul lumii rece
am văzut umbre de herghelii
mânate de copii
cu iie și opinci
oprindu-se din când în când
și-n șoapte de basm zâmbind
ce acum
aruncă săgețile privirii
plângând ca-n iadurile fără sfinți
pline de arginți
pline de părinți sfinți
poezie de Petru Daniel Văcăreanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Viața
Între episoade de dureri de burtă
Și-adesele dureri de dinți
Eu am avut părinți.
Între zilele de corvoadă
Când mintea inventa noi jucării
Eu am avut reverii.
Ar fi fost mai nimerit
Între neiubirile de taciturn
Să mă îmbăt diurn.
Dragă Verlaine prin flori de boz
De la musique avant tout chose
La vie c'est pas toujour en rose.
Intre preabun antum postum
Ce vers aprins ce vers nebun
Eu sunt doar scrum.
[...] Citește tot
poezie de Augustin Jianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Fost-am eu...
Fost-am eu copil cândva,
Mama pâine îmi cocea,
Și povestea cea de seară
Printre stele mi-o citea.
Fost-am eu copil cândva,
Tata fluiere-mi făcea,
Și să fiu de cer aproape
El pe umeri mă ducea.
Fost-am eu copil cândva,
Satul încă mai trăia,
Iară casa părintească
Cuib de îngeri îmi părea.
Fost-am eu copil cândva,
Drum spre Domnul se podea,
Și pe el apoi plecară
Tatăl meu și maica mea.
[...] Citește tot
poezie de Mihai Vîlcu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Când nu mai ai nevoie
Când nu mai ai nevoie
de-ai tăi părinți sărmani
să nu uiți c-ai avut-o
de ei atâția ani.
Când nu mai ai nevoie
de frații din trecut,
adu-ți aminte câtă
odată ai avut.
Când nu mai ai nevoie
de soțul tău slăbit,
adu-ți aminte câtă
în viață te-a-nsoțit.
Când nu mai ai nevoie
de prietenul căzut,
să nu uiți câtă vreme
nevoie ai avut.
Când nu mai ai nevoie
[...] Citește tot
poezie celebră de Traian Dorz
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Credința
Cu tăcere surdă calc
Pe nisipul alb...
și cald,
care sfarmă asfințitul
ce desparte
ce-i pe jos de ce e sus.
Dar eu sunt?
Eu stiu că nu-s.
Nu-s aici, aproape mie,
nici departe,
nici pustie,
nu-s tăcere,
nici ființă,
nu sunt nimeni undeva,
nu-s incet,
și nici cândva...
Cresc fără răsad cuvinte
înapoi și înainte,
[...] Citește tot
poezie de Mara Chiriac
Adăugat de Larisa Andrei
Comentează! | Votează! | Copiază!