omenesc, prea omenesc

Miez de noapte

Eu sunt acel pe care l-am visat,
L-am cautat si-am vrut sa-l nascocesc,
Ca prin gunoiul meu cel omenesc
Sa treaca raza, ager si curat.

Acel ce-atinge neatins noroiul
Si poate duce drum si peste cer
Si sa ramaie fier de este fier,
Rugina-n el sa nu-si puie altoiul.

Sa nazuiasca-n marmura schimbare,
Singuratatii, de sus, de stalactit,
Fiind cu toate-n veac nepotrivit
Si aripile fiindu-i vesnic calatoare.

Eu stiu tacea cand visul a murit,
Si-n toata clipa-nalt cate-o statuie
Tacerii, pe un drum ce suie
Neispravit.

poezie celebră de Tudor Arghezi
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu este un vis omenesc sau o iluzie. Credinţa este lucrarea lui Dumnezeu în noi. Ea ne strămută în lumea divină pentru renaşterea noastră în Dumnezeu. Ea îl omoară pe vechiul Adam din noi şi ne face o făptură nouă, ne recreează inima, curajul, înţelegerea şi toate celelalte faţete ale personalităţii. Credinţa vine prin lucrarea Duhului Sfânt. Ea implică o putere de viaţă care ne împinge irezistibil spre bine. Credinţa nu întreabă care sunt faptele bune ce trebuiesc făcute, ci trece la înfăptuirea lor fără nici un fel de întrebare.

citat clasic din Martin Luther
Adăugat de Adriana Pleşca
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oriunde se găseşte un grup omenesc organizat în vederea uneia din formele muncii, a muncii de învăţare sau de producţie, se află şi patrimoniul de cărţi sau de publicaţii, menit să sprijine şi să îndrumeze, să aducă lumina şi desfătarea cărţii, muncii întregii naţiuni. Dar chiar pentru acei care nu vin ca mentori ai unei comunităţi de muncă, pentru acei datori să dea o întrebuinţare mai înaltă timpului lor liber, o bibliotecă li se pune totdeauna la dispoziţie, împreună cu bibliotecarul care este un îndrumător şi cu spaţiul îngrijit şi armonios, unde oricine poate afla locul odihnei şi instrucţiei sale.

citat celebru din Tudor Vianu
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nepenthe

Cum m-am născut? De unde vin?
De ce-am venit? Voi a pleca din nou.
Cum aş putea învăţa ceva, neştiind nimic?
Neexistând, am fost născut;
Voi fi iarăşi ceea ce-am fost înainte de a fi;
Nimic şi valorând nimic: neamul omenesc.

Totuşi, apropie-te,
Oferă-mi licoarea din fântâna lui Dionysos,
Este singurul leac care poate vindeca
Bolile aduse de vrăjile ursitoarelor.

* Nepenthe - poţiune folosită în antichitate pentru a produce uitarea unei dureri sau a unui regret.

poezie de Autor antic necunoscut, Grecia, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Virusul nu are reguli

Virusul nu face ură de rasă, de credinţă nici atât.
La el reguli nu contează, nu stă pe gânduri prea mult.
Moartea neagră nu alege între bogaţi şi săraci.
Pe toţi îi contaminează şi îi trimite la draci.
Fără un pic de clemenţă ia copii, ia şi bătrâni,
Peste tot, pe unde trece, lasă virus şi-n fântâni.
Corona virus seamănă moarte.
Pe oameni, de oameni îi desparte.
O asemenea pandemie, în lume nu s-a văzut.
Ne aflăm în plin război, cu ceva necunoscut.
A fost ciumă. A fost holeră. Chiar războaie nucleare.
Virusul e mult mai groaznic, ucide în disperare.
Am aşteptat primăvara. Primăvara a venit.
În loc să bucure ţara, în casă ne-a priponit.
Cu lacrimi privim neantul, poate zărim o speranţă.
De la geam rugăm Înaltul să aline a noastră viaţă.
Viaţa nu mai clocoteşte, pământul a-încremenit.
Tot ce-i omenesc sfârşeşte, speranţa-n bine a murit.
Nostradamus e de vină. El a fost prezicătorul
De-întuneric, nu lumină. El ne-a prezis viitorul.

poezie de Dumitru Delcă (1 mai 2020)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Omenesc lucru este să-ţi fie milă de cei necăjiţi: şi deşi mila aceasta îi şade bine orişicui, ea se cuvine a fi simţită mai cu seamă de către aceia care au avut şi ei nevoie de mângâiere odionioară şi au găsit-o chiar la unii; or, printre aceştia de pe urmă, dacă a mai fost vreodată om să aibă într-adevăr nevoie de ea, să-i fie scumpă ori să-i încerce bucuria, eu unul fără îndoială mă număr printre ei. Încă din fragedă tinereţe şi până acum, în vremurile de faţă, eu, ca unul care pururi am fost înflăcărat de o iubire înălţătoare şi curată, poate cu mult mai înălţătoare.

Boccaccio în Decameronul
Adăugat de Alexandra
Comentează! | Votează! | Copiază!

Întrebaţi un adevărat credincios cine este pentru el Dumnezeu şi, indiferent de religie, vă va spune cam aşa: Nu am răspuns la întrebarea "Cine este Dumnezeu?". Nu mă interesează dacă într-adevăr se numeşte aşa şi nici măcar dacă "există sau nu". Acestea sunt întrebări meschine. Despre ce mă întrebi tu nu se poate gândi sau vorbi, este mai presus de orice gând sau cuvânt omenesc. Nu mi-a "poruncit" nimic, nu mi-a promis nicio recompensă şi nu m-a ameninţat cu nicio pedeapsă. Eu ştiu doar că fără "El" nu pot trăi şi nici muri, oricine ar fi, orice ar fi.

citat din Codrin Ştefan Ţapu
Adăugat de Johnwr
Comentează! | Votează! | Copiază!

Confesiune

Mă împresoară chipuri stranii
De carnaval împărătesc,
Preschimbă zilele şi anii
În nimb de suflet omenesc.

Se-adună-n cerc pe boltă norii
Deasupra boabelor în pârg
Şi risipind din stol prigorii
Alungă clipele ce plâng.

Se oglindesc pioase-n unda
Cu nuferii nepieritori,
În apa limpede, fecunda
Izvorâtoare de fiori.

Sărută din icoane darul
Bisericuţei dintr-un lemn,
Se-alină-n taină în altarul
Pătruns de-al cerurilor semn.

[...] Citeşte tot

poezie de Gabriela Genţiana Groza din Sertanianul şi alte povestiri (2007)
Adăugat de Gabriela Genţiana Groza
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fericirea

Când a fost să plec în lumea largă
Şi destinu-n cârcă să mi-l port
Fericirea a rămas acasă,
Fericirea n-are paşaport.

Că aşa-i în ţara nimănuia,
Vameşii prin sânge-ţi scotocesc
Să nu iasă clandestin din Ţară
Nici un strop din tot ce-i omenesc.

Numai dorul s-a ascuns în mine
Şi blestemul de a fi poet,
De aceea umblu printre oameni
Scotocind prin suflet - indiscret.

… Lume bună, unde-i fericirea?
Dorul greu în suflet de ce-l port?
Fericirea ne-a rămas acasă,
Fericirea n-are paşaport.

poezie de George Filip
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Privirea lui Isus

In clipa-apocaliptica de-nfricosata-nviorare
Ma porti prin timp si spatiu spre unica salvare,
Ohh, ochiul meu cuprins-a in limita-omeneasca
Doar un crampei din ceea ce ai ales sa se-mplineasca.

Mai mica, tot mai mica ma fac cand Iti privesc
A Ta privire blanda spre noi, spre omenesc...
Contrastul ma izbeste si cad in prosternare
La poala crucii Tale, la sfintele-Ti picioare!

Si eu te-am rastignit, si cel de langa mine
Unii-nteleg asta mai tarziu si altii, mai devreme...
Dar Tu spre toti privit-ai pe cruce inaltat
Si ai soptit: " O Tata, iarta-i, caci nu stiu ce fac!"

poezie de Andreea Giosanu (februarie 2011)
Adăugat de Andreea Giosanu
Comentează! | Votează! | Copiază!