intrat

Se umple lumea de neologisme

Trăim mai abitir seisme
Decât în vremile primare
Se umple lumea de neologisme
Şi limba romilor, dispare

S-a resemnat Veneţia din veac
Şi sfinxul moare cu-ncetinitorul
Curg relele ca dintr-un sac
Şi nu ştim ce ne-aduce viitorul

Suntem de stele mai aproape
Dar şi mocirla e cu noi
În care vin să ne îngroape
Străini cu sufletele sloi

Se poluează mările de oameni
Se sinucid balenele pe maluri
Se vând în stradă false idealuri
Şi nu mai ai cu cine să te-asameni

[...] Citeşte tot

poezie de Ion Untaru din Vestitorul (1999)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când am intrat, cele două domnişoare s-au ridicat să mă salute, amândouă adresându-mi-se cu "Domnişoară Eyre". Salutul Elizei fu rostit cu glas repezit şi aspru, fără urmă de zâmbet. Imediat s-a aşezat şi aţintindu-şi ochii în foc, păru că m-a şi uitat. Georgiana, după ce mi-a dat bună ziua, mi-a mai pus câteva întrebări banale asupra călătoriei mele, asupra timpului şi a altor fleacuri de acelaşi fel. Vorbea cu glas tărăgănat. Îmi arunca din când în când priviri piezişe, cercetându-mă din creştet până în tălpi, de la cutele paltonului de merinos până la pălăria cât se poate de simplă. Tinerele au un deosebit talent să-ţi arate că le pari "un nimic", fără să spună asta cu vorbe. Un anumit fel de a privi de sus, purtarea rece, glasul nepăsător le exprimă îndeajuns sentimentele în asemenea ocazii, fără a fi nevoie să se compromită printr-o neobrăzare făţişă în fapte sau în vorbe.

citat celebru din romanul Jane Eyre de Charlotte Bronte
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Drum

Mă-ndrept pe drumu-ntunecat anume
Să nu-mi văd boii tineri şchiopătând:
Le-au intrat potcoavele-n copite
Şi se tem s-atingă de pământ.

Din când în când îmi îngenunche-n jug
Şi fiindcă n-am tărie să-i îndemn
Se uită blânzi şi se ridică singuri
Şi pleacă amândoi ca la un semn.

Şi doar la miezul nopţii îi opresc,
Dejug pentru o vreme şi rămân,
Lătrată de toţi câinii mahalalei
La poarta potcovarului bătrân.

Le iau pe rând picioarele în braţe
Şi îi apăs cu palma pe copite
Să ştiu pe care parte-au şchiopătat
Şi să le-acopăr oasele tocite.

[...] Citeşte tot

poezie de Ileana Mălăncioiu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Satul meu de lângă Prut

- Prutule, cu apă lină,
Curgi pe la mine în grădină.
Murmurând printre vâlcele,
Ducând dorurile mele.

Aşa-i dat de Dumnezeu,
Treci pe lângă satul meu.
Ţi-ai făcut o trecătoare
Printre stânci, printre izvoare.

Curge apa Prutului
Prin grădina raiului.
Printre florile de câmp,
Pe o palmă de pământ.

De pe bolta cerului
Îngeraşii Domnului
Zi şi noapte stau la strajă,
Satul nostru îl veghează.

[...] Citeşte tot

poezie de Natalia Mazilu Miron
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vasul fantomă

(lui Constantin Tonegaru)

În port a ancorat un vas fantomă
Cu trei catarguri frânte
Şi cu prora
Zdrobită
Şi desfigurată, ca un craniu
De sinucis intrat în comă...

Îl recunosc!...
Pe puntea lui, odată,
Am navigat cu Cristofor Columb
Spre insula cu mine de platină
De aur,
De aramă
Şi de plumb...
Şi ancorele pline de rugină
Le-am aruncat în rada unui port
Cu apele opace ca opacul
Decolorat al ochiului de mort...

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Ion Minulescu din România nouă, nr. 1, 1 februarie - 1920
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vreau să vă spun din capul locului că nu înţeleg prin intelectual doar, pur şi simplu, pe cel care a făcut nişte studii şi are o patalama, o diplomă. Acela e doar un titrat, un licenţiat. În optica mea, numele de intelectual îl merită cel care trăieşte prin şi întru idee. Cel care pune ideea mai presus decât interesele sale, gândul mai presus de instinctele sale, raţiunea mai presus de nevoile sale. Acela e intelectual: cel căruia lecturile nu-i sunt doar floare la butonieră sau material de conversaţie spilcuită – ci ele, lecturile, i-au intrat în sânge şi s-au transformat în celule albe şi roşii care-i alimentează viaţa şi acţiunea. În acest tip de intelectual cred, acestuia mă alătur, aşa vreau să fiu eu însumi! Un astfel de intelectual nu va cădea nici în mrejele pudrate ale snobismului, nici în ispita grandomană a elitismului ţâfnos şi va fi, pe cât e omeneşte posibil, aşa cum voia Coşbuc, va fi suflet în sufletul neamului său!

George Pruteanu în revista Limba Română, Intelectualul şi politica (2008)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Păşeşte-ncet

Un singur lucru-ţi cer: Să nu regreţi...

Şi-acum,
Păşeşte-ncet să nu-mi deştepţi covorul
Şi măştile-adormite pe pereţi!...
Păşeşte-ncet ca şi cum nici n-ai fi
Intrat aci!...
Odaia mea e o scenă-n care-actorul
E veşnic altu-n fiecare seară -
O scenă ce-şi păstrează doar decorul
Şi liniştea
Ca şi-o modestă gară
Prin care trenurile trec mânate
De gestul unor mâini halucinante.

Păşeşte-ncet să nu-mi deştepţi minciuna
Scrisorilor închise prin sertare
Şi florile-adormite prin pahare.
Odaia mea e grota fără soare
Prin care nu mai intră azi

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Ion Minulescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Evey Hammond: Amintiţi-vă, amintiţi-vă de 5 noiembrie, de Complotul Prafului de Puşcă. Nu găsesc niciun motiv pentru care Complotul Prafului de Puşcă ar trebui uitat. Dar cum rămâne cu omul? Ştiu că numele lui era Guy Fawkes şi ştiu că în 1605 a încercat să zboare în aer Palatul Parlamentului. Dar cine era el cu adevărat? Cum era el? Ni se spune să ne amintim idea, nu omul, pentru că un om poate da greş. Poate fi prins, poate fi omorât şi uitat, dar patru sute de ani mai târziu, o idee poate încă să schimbe lumea. Am intrat în contact direct cu puterea ideilor, am văzut oameni omorând în numele ei, şi murind pentru a o apăra... dar nu poţi săruta o idee, nu o poţi atinge, nu o poţi îmbrăţişa... ideiile nu sângerează, nu simt durerea, nu iubesc... Şi nu mi-e dor de o idee, ci de un om... Un om care m-a făcut să îmi amintesc de 5 noiembrie. Un om pe care nu îl voi uita niciodată.

replică din filmul artistic V de la Vendetta
Adăugat de Andreea Tanase
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scrisoare de la tine către mine

M-ai iubit de mică şi a mea mânuţă
Părea roşu timbru prins în palma ta
M-ai plimbat pe cerul purpuriu-albastru,
Un pahar de apă mi-ai dat dintr-o stea!

Când crescui mai mare aşa... frumuşică,
Coroniţe albe multe mi-ai adus;
Muguri de luceferi cusuţi în eşarfe
Tu în dulci ghirlande la gât mi le-ai pus!

Într-o seară caldă ce plutea pe vale,
Ruşinat, pe bune, mi-ai cerut s-ascult
Eu închis-am ochii; aplecat cu teamă,
Mi-ai dat cu sfială primul meu sărut!

Mută îi mulţumeam nopţii de mătase
Ea mascase macul în obraz ivit.
Sufletul în tremur legănat de farmec
M-a îmbătat degrabă şi m-am fâstâcit!

[...] Citeşte tot

poezie de Nicolae Rolea din Mi-e dor de cineva ca tine
Adăugat de Nicolae Rolea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trecură apa Iordanului şi ajunseră la acea bisericuţă. Noroc că tocmai atunci sosise pustnicul şi chemase pe toate călugăriţele la ascultare. Numai una rămăsese de pază; şi aceasta, obosită fiind de şederea îndelungată, o prinse somnul. Ca să nu se întâmple însă cine ştie ce, ea se culcă pe pragul uşei, cu gând că n­o să poată nimeni intra fără să simţă ea. Galben-de-soare povăţui pe fata de împărat cum să facă să pună mâna pe vasul cu botez. Fata se duse binişor, se strecură pe lângă zid şi, pâş-pâş, în vârful degetelor, până la uşă. Aci odată sări ca o pisică de uşure peste prag, de nici nu atinse pe călugăriţa pe care o furase somnul; şi, punând mâna pe vas, ieşi cum a intrat, încălecă pe cal şi pe ici ţi-e drumul! Călugăriţa simţi, sări în sus şi, văzând că lipseşte vasul, începu a se boci de ţi se rupea rărunchii de milă. Îndată se adunară călugăriţele şi se văicăreau de focul ce le ajunsese. Pustnicul, dacă văzu că s-a spălat pe mâini de vasul cu botez, cătă către fata de împărat cum zbura cu Galben-de-soare.

Petre Ispirescu în Ileana Simziana
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!