desigur

Te iert

Suntem doi, eu şi sufletul, locuim
în aceeaşi casă, ne tolerăm unul pe altul
nu e foarte plăcut, desigur, să ştii că
sufletul nu îmbătrâneşte şi nu moare
că e sensibil la durerile mele,
la eşecurile mele

acum îşi lustruieşte pantofii, e foarte
elegant, are haine scumpe şi parfum
fin, dar nenorocirea pentru el e că nu
poate îmbrăţişa o femeie, că nu poate
gusta din paharul cu vin.

avantaje şi dezavantaje, ce vreţi, eu
prefer trupul acesta muritor, eu nu mă
voi ridica la cer, eu n-am rămas
tânăr, dar eu sunt mai mult decât o
boare şi o lumină.

te iert pentru rătăcirile tale,

[...] Citeşte tot

poezie de Mihai Duţescu din Poeme decadente
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ultima noapte

Am petrecut o noapte lângă tine,
Lângă cea mai frumoasă dintre femei,
Nu ştiu ce-a însemnat Elena pentru-ahei,
Dar ştiu ce-ai însemnat tu pentru mine.
A fost, deci, noaptea noastră de adio,
Ne-a despărţit un viitor nesigur,
Şi-alte multe prejudicii desigur,
Şi nu ne-ai dat nici-o şansă, adio
Deci; sunt obligat să plec, tu vrei să plec,
Dar ţi-e greu să mă scoţi afară-n iarnă,
Cerul nu se mai opreşte să cearnă.
Chipul tău frumos îmi zâmbeşte încă,
Doar inima mi s-a zdrobit de-o stâncă.
Dormim. În locuinţă mai arde-un bec.

poezie de Adrian Nicula din Sanctuar sufletului cu aripi frânte (2016)
Adăugat de Adrian Nicula
Comentează! | Votează! | Copiază!

Grook de consolare

Desigur, te doare
când pierzi o mănuşă,
dar închipuie-ţi durerea
pe care-o simţi – n-o pot exprima –
când, după ce-ai pierdut una,
o arunci şi pe cealaltă,
pentru ca apoi
s-o găseşti pe prima.

NB. Piet Hein,1905 – 1996, a fost un savant danez, filozof, matematician, inventator, arhitect şi poet.
El susţinea că marea falie culturală care ne desparte nu este cea dintre "a avea" şi "a nu avea", ci dintre " a
cunoaşte" şi "a nu cunoaşte".

* GROOK, " gruk" în daneză, termen creat de Piet Hein, este o formă sofisticată de aforism rimat,
caracterizat prin ironie, paradox, concizie şi uneori prin accente satirice.

poezie de Pieter Hein, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Luna pe drum

1
Luna mă duce acasă.
Vreau să-o iau cu mine în ziua de mâine.
Până la capăt, în această tăcere calmă...

2
Miau, miau, miau...
Vă rog, nu deranjaţi.
Sunteţi fiinţe umane
Sau, poate, ceva mai fiabil?

3
Desigur,
Nu există nimic de care să fii mai mândru decât faptul de-a fi om.
Dar tu?
Tu eşti o pisică.
Iar un vânător de şoareci se poate considera Mao.

4
Vreau să-o iau cu mine în ziua de mâine!

[...] Citeşte tot

poezie de Mang Ke, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Griffy, butnarul

Un butnar trebuie să ştie multe despre cilindri;
Dar eu am învăţat destule şi despre viaţă,
Iar tu care te plimbi printre aceste morminte
Crezi că, desigur, cunoşti viaţa.
Crezi, poate, că ochii tăi scrutează întinse orizonturi;
Adevărul este că vezi doar interiorul recipientului în care trăieşti.
Tu nu poţi să te ridici deasupra gardinei
Şi să sesizezi ordinea lumii exterioare,
Văzându-te totodată şi pe tine.
Eşti submers în cofa sinelui tău –
Tabuuri şi reguli şi aparenţe
Constituie doagele butoiului tău.
Rupe-le, risipeşte iluzia
Care te face să gândeşti că butoiul tău este larg şi încăpător cât viaţa,
Şi că tu cunoşti viaţa.

epitaf de Edgar Lee Masters din antologia de versuri Antologia de la Spoon River, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rostul tuturor lucrurilor

Nici oţetul nu e miere,
Nici lămâile nu-s mere,
Însă, ştie şi un prost,
Toate au pe lume-un rost.

Într-un ceai nu pui, monşer,
Sare, usturoi, piper,
Hrean, boia, ulei, muştar,
Nici oţet, ridichi, mărar.

Nu se pune niciodată
Usturoi în îngheţată,
Şi, desigur, nu se poate
Îngheţată cu tomate.

Din cartofi nu faci compot
Şi nici ceai din antricot;
Nu pui ceapă-n ciocolată
Şi nici miere în salată.

[...] Citeşte tot

poezie de George Budoi din Mâncarea în aforisme, epigrame, poezii, pamflete şi satire (21 iunie 2021)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cortina cade

privesc o piesă
de teatru, de viaţă
de viaţa asta murdară
în jur ruine roase de ani
scaune scrijelite sau rupte
într-un budoar cochet, foarte discret
un şobolan roade gânduri
uitate de mine pe masă
cortina cade întruna
nu acoperă căderea
uneori se mai ridică
trasă de doi păpuşari
desigur beţi
alteori ruginesc, se plictisesc
cad goale cuvinte pe scenă
unul, altul.. apoi nimic
piesa asta a luat sfârşit
într-un decor idilic şi de prost gust
ce a rămas... nimic
nimic, decât gunoi

[...] Citeşte tot

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Caviarul Beluga "Almas" ("Diamant"), făcut din icre de morun albinotic din Marea Caspică, cel mai scump caviar şi cel mai scump aliment din lume

Pe gânduri cad, mai să mă "rump":
E caviarul cel mai scump
Şi cel mai scump dintre-alimente,
Deci nu e pentru-"orice" Terente.

Acest celebru caviar,
Din sturionul cel mai rar,
Ce are peste şaij' de ani,
E pentru regi şi cei cu bani.

E-n ambalaj făcut din aur,
Desigur, de un meşter faur,
Nu de-al de slabă calitate,
Ci douăşpatru de karate.

Un kil de caviar, stihari,
E treişcinci de mii dolari;
Trei kile costă în prezent,
Cât costă un apartament.

poezie de George Budoi din Peştii, pescarii şi pescuitul în aforisme, epigrame, poezii, pamflete şi satire (12 februarie 2021)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fabulă - Afaceri necurate

O iapă
şarmantă, amantă
de cal armăsar
(cu bani, aşadar)
şi-a deschis un local
de fiţe
pentru... veveriţe,
păsări de noapte
pestriţe,
granguri cu stare deplină
care să le întreţină,
a mai angajat, corect,
şi câteva iepe
pentru servit în secret,
numaidecât,
aşa încât activitatea
putea începe;
la bară,
că avea şi aşa ceva,
evolua o domnişoară

[...] Citeşte tot

fabulă de Gheorghe Gurău din Împunsături blajine (3 decembrie 2009)
Adăugat de Gheorghe Gurău
Comentează! | Votează! | Copiază!

Către seară, mă aşez la picioarele tale...

aş vrea să ies la plimbare, şi ea, răsturnată adânc
în fotoliul de unde priveşte, prin neştiutoarea fereastră,
chipurile, în vremea din faţa ei, să mă urmărească
trecând, pe străzi bântuite de ploaie. şi cu ochiul stâng

eu urmărindu-i atenţia, oarecum întretăiată, mereu
zvâcnită înainte, spre ceea ce crede ea că este mai important
în jocul realităţii, pe care îl vede dincolo. – eu
însă, în timpul oprit, de dincoace, mocnind aberant,

pe genunchii ei, alăturaţi cast, şi pe care
ea îi acoperă uneori cu mâna, încet.
(semn că-mi simte privirea, desigur)... şi iară

aş vrea să merg, tot mai departe de ea, cu un umblet
apăsat de ploaie, şi vântul care îi bate
ei în fereastră să-i amestece chipurile acestea toate.

poezie clasică de Mircea Ivănescu
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!