cotofana cea tarcata

******

sunt cea mai frumoasă mamă

am părul negru lăsat să curgă

spatele mă chinui să-l ţin drept

copiii mei mă duc în toate direcţiile

cu ei râd şi zâmbesc

orice modernitate piere

orice surplus e prea mult

sunt cea mai frumoasă mamă

în ochii mei zboară pescăruşi

marea se-ntinde calmă

[...] Citeşte tot

poezie de Zeciu Anca Cristina
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cea mai veche meserie

De când este lumea lume, cea mai veche meserie
E, desigur, cea de curvă, asta orişicine ştie.
Multe altele, desigur, apărut-au pe pământ,
N-aş putea să le enumăr toate, toate câte sânt.

Colindând prin lumea largă, prin celebre cimitire,
Şi prin multe mai micuţe, curios cum sunt din fire,
Am văzut că, des, pe cruce, lângă nume de persoană,
Scrie şi ce-a fost în viaţă: inginer, actor, soprană,

Scriitor, poet, profesor, avocat, judecător,
Sculptor, pictor, medic, preot, cântăreţ, compozitor;
Dar, niciunde-n ţări străine şi niciunde-n a mea ţară,
N-am văzut să scrie curvă pe vreo piatră funerară.

poezie satirică de George Budoi din Pamflete şi satire (14 noiembrie 2019)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu, lumină

Între lume şi cuvânt
Doar culori şi curcubeie,
Râde soare, bate vânt,
Noapte, izvorăsc scânteie...

În vâslirea sferei line
Cearcă-ţi pasul îndrăzneţ
Şi porneşte barca lumii
Şi vei trece de nămeţi!

Între lume şi-ntre tine
Zorii nasc, tu lasă urme,
Iar pe urma cea lumească
Vin culori să le citească.

Totu-i viaţă pământeasca:
Cerul, clipa cea măiastră...
Tu lumină! Fă să nască
A ta Cupolă Albastră!

poezie de Nina Lavric
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul VI

Vedem cum moare-un lucru-nsufleţit,
Când sufletul de corp i se desparte;
Sunt corpul, tu eşti cea mai bună parte:
Unde te-ai dus, o! suflet mult iubit?

Nu mă lăsa sleită şi departe,
Ca să m-ajuţi când totul s-a sfârşit,
Să nu-ţi laşi corpu-acestui joc greşit:
Redă-i tu partea lui cea fără moarte.

Dar fă, iubitule, ca întâlnirea
Să nu primejduiască fericirea
Şi nu asprimea să-i deschidă drum,

Nici patima, ci graţia sfioasă
Spre mine-ntoarcă faţa ta frumoasă,
Cândva-ncruntată, zâmbitoare-acum.

sonet de Louise Labe, traducere de Ştefan Augustin Doinaş
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Piatra Soarelui

Pământul sub el ascunde,
Fel de fel de piatră rară.
Una, după cum se-aude,
Este chiar piatra de moară.
Alta-i de granit, e mare.
Este piatra cea mai tare.
Una-i neagră, alta-i albă,
Se poartă-n formă de salbă.
Alta-i stâncă neclintită,
În ea crucea e cioplită.
Unele sunt scumpe perle,
Le poţi purta ca mărgele.
O alta are grad înalt
Şi se numeşte diamant.
Dar cea mai scumpă omului
Este Piatra Soarelui.
De mii de ani o căutăm
Şi niciodată n-o aflăm.
Piatra Soarelui, cea rară,
Pentru noi e o comoară.

[...] Citeşte tot

poezie de Dumitru Delcă (2 iulie 2012)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poetul

Poetul, cea mai ciudată dintre creaturi,
Fiinţă racordată veşnic la extreme,
Cea mai sfidată stea, închisă-ntre armuri,
Trăieşte-n univers un spectru de poeme.

Nu are linişte deajunsă în clondir
Şi-l paşte un fel de neputinţă ninsă,
El, simulacrul vinului şi pâinii în potir,
Un june al gândului trucat de necredinţă.

Un corolar al teoremei Celui Preaînalt,
Un prinţ blajin, cu sânge-albastru, metaforic,
El, sfidătorul unui circ, extrem de fad
Presară dragoste în tot, cam euforic...

poezie de Alina Florica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cine eşti tu, moarte?

Cine eşti tu, moarte?
Ceva sau cineva?
Tu bagi doar frică-n oameni,
Ce încerci să faci?

Lasă-ţi coasa cea ciudată şi mantia cea grea,
Mai ia o scurta pauză, draga mea.
Cine eşti tu, moarte?
O persoană bătrână, cu faţa veştejită,
Ce taie firul vieţii, şi cel al frumuseţii.

Cine eşti tu, moarte?
Şi ce încerci să faci?
Un singur lucru îţi zic,
Eşti o proasta. Da.

poezie de Alin Florin (17 martie 2018)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rondelul păstorilor

Urcat-au păstorii la stână
Să caute iarba cea grasă,
Se- odihnesc culcaţi pe o rână,
Pe-aşternutul de pajişte deasă.

În sat lăsat-au masă şi casă,
Pe tatăl şi mama bătrână...
Urcat-au păstorii la stână
Să caute iarba cea grasă.

Au povară pe spate şi-n mână,
Să pună merinde pe masă.
Dacă vara nu e ploioasă,
Sapă- n stâncă fântână.

Urcat-au păstorii la stână.

Sibiu, 27.07.20

rondel de Ioan Friciu din Inedită (27 iulie 2015)
Adăugat de Ioan Friciu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

De ziua Sufletului
Sufletul
a îmbrăcat albul
din cea mai bătrână ie românească,
dezgropată din muzeul timpului,
a sfinţit gândul cu rugăciunea cea de toate zilele,
a lustruit cuvântul cu agheazma dimineţii,
întru înălţarea de azi:
Mulţumim, MARIE,
pentru chinul ce te-a încăput peste limite
la zidirea urmei eterne,
lăsată, ca mântuire,
nouă, necredincioşilor,
pe lunga cale a revenirii
la credinţă –
izvorul sfânt al înţelepciunii.
Onorată a-ţi purta numele şi... fărâma de sufletul tău!

poezie de Maria Botnaru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Parabola

Am înţeles că pasiunea e dăunătoare,
Că te dărâmă şi-ţi face sufletul bucăţele...
Iar dragostea...
Dragostea înseamnă pace şi împăcare!!!

Pe prima o cauţi cu înflăcărare,
Iar pe a doua o accepţi cu înţelepciune-
Dar omul e dator
Să fie găsit în cele două!

Parabola firească a celui detaşat...
Trăirile caută un sens acum!
Pentru fiecare diferit,
Dar sigur şi lăsând urme diverse...

Am înţeles că cea care trebuie trăită
Este clipa diversă
Şi nu cea planificată-
Trăire nu robotizare...

poezie de Victoria Dicu
Adăugat de Laura Radoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!