cantar greutate

Exprimăm, azi, mulţumire...

Exprimăm, azi, mulţumire
Tată sfânt şi adorat
Pentru veşnica-Ţi iubire
Că ne-ai scos din rătăcire,
Că pe braţe ne-ai purtat.

Zi de zi simţit-am harul
Atât de pătrunzător
Plin a fost, mereu, paharul
Ne-ai trimis mărgăritarul
Şi ne-ai fost Ocrotitor.

Vrem să-Ţi mulţumim de toate
Ce le dai l-al Tău popor
Doar cu Tine fiinţa poate
Suporta calamitate
Şi văpaia din cuptor...

Doar cu Tine încercarea
Nu ne lasă întristaţi

[...] Citeşte tot

poezie de George Cornici din Nestemate pentru suflet (2013)
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sfârşit previzibil...

Soarele răsărise la apus într-un dans bizar de abandoanare a răsăritului...
Umbrele amurgului se dispersau într-un zbor cu viteze astronomice şi lumina căzu pe pământ cu o greutate neînţeleasă şi insuportabilă...
Lumea, îngrozită, într-un exod fantasmagoric se retrăgea spre păduri într-o degringoladă greu de oprit...
Ţipete, groază, scâncete de noi născuţi, o mulţime dezorganizată şi surprinsă de cataclismul schimbării mişcării solare...
Cu puţin în urmă o bombă nucleară zdrenţuise scoarţa pământului în Siberia... Valul de fum radioactiv se împrăştiase cu viteza taifunului asupra lumii...
Un ocean de fum, un deşert în foc şi fum, ca o reptilă flămândă şerpuia printre ultimile secunde ale vieţii...
Aripi de înger pluteau prin labirinturile fumegânde ale aerului intoxicat cu otravă...
Undeva, un pui de căprioară, rătăcit de ciută îşi dădea ultima suflare...
Valul morţii scormonea în măruntaiele Terrei, carbonizând pulsul interior al planetei...
Luna se apropie de soare, şi într-un zgomot infernal îşi amestecară trupurile... bucâţi de foc şi piatră, într-un dans demonic se prăbuşeau peste anotimpuri...
Dumnezeu, nemişcat, cu ultimile cuvinte: Iartă-i, că nu ştiu ce fac, îşi dădu ultima suflare, vărsând peste pământ lacrimi de sânge...
Un ocean însângerat îşi întindea aripile în univers...
Omul-neom îşi mai strigă o dată nebunia, declanşând iadul pe pământ...
Poate, un fir de iarbă, de sub cenuşa Satanei, va fi un nou început...

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Existenţa nu-i culpabilitate

Cum soarele, ce ne va arde într-o zi
Şi luna se va prăbuşi din 'nalte ceruri;
Nu-i vina ignoranţei, de-a nu şti,
Să scoatem adevăr, dintre misteruri.

Ne pierdem timp în duşmănii şi crime
De mii de ani, în loc, tot, să iubim
Şi singuri ne-acordăm drepturi divine;
De cine glob... să descotorosim!?

Creaţii ori evoluţii de am fi,
Nu are vină şobolanul din canale;
Nici de-a-ndura mizerii de-a trăi,
Sau de-a nu fi model, pentru jurnale.

Ne-am pus în gând, comete să distrugem
-Şi nu noi le-am creat- şi nu ştim scop.
Şi răzbunărea, în cântar... o punem???
Doar ce-am plătit, deja, tribut lui Halley Bopp!...

[...] Citeşte tot

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (25 noiembrie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Inimă neîmpărţită

Niciodată nu priveşte şi spre glie şi spre Slavă
Inima neîmpărţită nu va deveni epavă
Ţinta ei nu e tenebra ce se-aşterne-n locuri joase
Ci în zări nemărginite din ţinuturi luminoase.

Nu ia apă din izvoare tulburate de noroaie
Şi nu se adăposteşte într-un cort clădit din paie
Iar când vine vreun necaz nu se duce-n altă parte
Unde-ar fi manifestarea, grea, a stărilor deşarte.

La propunerea lansată să mai guste elixirul
(Când cu multă eleganţă i s-a arătat potirul)
Fermitatea nu-i slăbeşte, nu se lasă înşelată,
De la lume nu acceptă niciun sfat şi nicio plată.

Fiinţa-n care locuieşte credincioasă se numeşte
Inima neîmpărţită şi-n necazuri mulţumeşte
Iar când sare-n ajutor o face cu pasiune
Nu se trage înapoi de la cânt şi rugăciune.

[...] Citeşte tot

poezie de George Cornici din Nuanţe stelare (4 noiembrie 2015)
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gândul, nu gândirea

Mă duc pe gănd în Univers, m-aşez pe corn în Andromaca
mă tot socot să pun de un vrej, s-aduc acasă vaca.
De unde-n gând atâta energie?
Că nu-i blindaj care să-l ţină legat de tâmplă, încătuşat.
Străbate tot, se naşte-n depărtări, sfidează timpul, te transpune
oriunde vrei şi nu apune.
Particulă elementară născută-n ciclotron uman, fără efort şi legi elucidate,
arată lumii căt de sus ne-am căţărat, în evoluţie, pe cracă.
Mă tot gândesc, şi nu e gând, căci ceasul îl tot bate, ce bob s-aleg
să nu scap vaca, ce-a inundat cu aur, Andromaca.
Se mişcă biţii prin maşini, te duc din cască-n cască,
îţi mută chipul pe Pământ, dar nu e dintrodată.
Se-npotmolesc la greu, se pierd când tună,
şi-artă timp acasă când se-adună.
Departe de-a fi gând, e imitaţia prin care
materia se scurge la mare depărtare.
Vă las un pic, mă-ntorc pe Andromaca
să stau pe corn, să nu mă uite vaca.
Si-atunci, să fie gândul, un vârf de energie, vecină cu nimicul,
ce-apare unde vrei în clipa născocirii, în zona de idei?

[...] Citeşte tot

poezie de Tudor Iancu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Veşnicie, dulce iluzie

De nu vine nemurirea sub teiul cel bogat
unde pasărea de aur şi-a făcut cuib curat,
de teamă mă voi ascunde într-un colţ de lume
unde nici moarte nu va putea să mă dărâme.
Voi construi de la zero un mare imperiu
clădit pe cinste şi preţios frumos,
străin de orice lege a vechii lumi
unde oameni nu pot trăi decât cu stăpâni.
Dacă am un soare deasupra capului azi
şi-ntins în iarba îl pot privi în voie,
la ce-mi trebuie aur şi pietre rare
când a trăi în mine mi-e singura nevoie?
Tâlharii acoperiţi cu straie aurite
mână cârdul impresionant de vite
ce se sperie de la o simplă vorbă
că Dumnezeu e în cer şi viaţa-i probă.
Şi pe mine întâmplarea m-a adus aici
în viaţa mea ce are un singur stăpân,
inima curată ce tot timpu-mi vorbeşte
şi mă ajută să aleg ce-i rău sau bun.

[...] Citeşte tot

poezie de George Cătălin Cudalbu
Adăugat de George Cătălin Cudalbu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mama

Cu cât are mai mulţI copii, cu-atât o mamă-i mai frumoasă,
Pe toţi îi strânge-n jurul ei, pe toţi i-adună la o masă,
Veghează asupra lor mereu, pe toţi întotdeauna îi iubeşte,
Iubirea sufletului ei cu fiecare prunc sporeşte.

Le-aşterne patul în odaie, le-aprinde focul în cămin,
Şi cu mânuţa ei cea sfântă va lecui orice suspin,
Îi apără cu semnul crucii, îi spală şi îi primeneşte,
Iar înainte de culcare pe fiecare-l înveleşte.

Cât încă sunt puiuţii mici, nevoile mai înconjoară,
Iar din puţinul care este, măicuţa face mult să pară,
Le va-mpărţi un colţ de pâine, lăsându-se pe ea flămândă
Şi va zâmbi-mpăciuitoare, un neajuns să mai ascundă.

Când puii cresc şi aripa îi va-ndemna din cuib să zboare,
Sufletul mamei ars de griji îl va-nsoţi pe fiecare,
Oriunde îl va duce rostul, precum e scris al său destin,
Pe-o cale netedă, ferice sau pe-o cărare prin suspin.

[...] Citeşte tot

poezie de Liliana Burac din revista Uniunea Artelor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

BALADA EMIGRANTULUI

(după VIAŢA LA ŢARĂ – G. Topârceanu)

Locuinţa mea de vară
E în ţară...
Şi de ea mi-e tare dor
Port în inimă-ntristarea,
Depărtarea,
Sufletului călător.

Stau aici şi-mi văd de treabă
Cu o babă
Într-un stat occidental;
Toate alea mă irită
Că-s lipsită
De al meu sătuc natal.

Mi-ar fi dor de-o berărie –
Să se stie!
De-un jegos de cârciumar
Chiar de are marfă proastă

[...] Citeşte tot

poezie de Elena Leach
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ultima plecare

Mi-am zis: "Ce-ar fi să mor şi eu un pic?
Să fiu purtat pe sus, pe năsălie,
atent la orice şoaptă mă adie
când toţi vor crede că n-aud nimic".

Citit, interesat, apoi... drogat!
La două zile am redus efectul,
c-am studiat cu mare grijă-aspectul
cu graba unora la îngropat.

Luasem şi măsuri, c-ar fi nasol
să nu asculte ce-am pus pe hârtie
şi să încerce să îmi facă mie
îmbălsămare-a-ntâia, cu formol.

Eu, treaz, bine-mersi, pe-afară, mort,
mă abţineam, cu mare greutate,
să nu cumva, de râs, să cad pe spate,
sau, poate, chiar să mor, aşa, nemort.

[...] Citeşte tot

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Hai, pa!
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poveste dispărută

Ivan, dragul meu,
cum este viaţa ta?
ce face sufletul, sufletul tău, Ivan, cât taigaua de mare,
tulburat şi liniştit ca un pelerin
curat ca zăpada de început de an
distanţa dintre sufletul tău, Ivan, şi inimile noastre
este exact distanţa dintre kazacioc şi Teatrul Bolshoi
adică exact o bătaie de inimă îndrăgostită
exact cât durează dezlipirea genelor de pe obraz
atât cât să intre un snop de lumină
până în locul unde păstrez primele amintiri
dragul meu John,
tu nu mai simţi decât un fel de greutate în piept
şi mai simţi inima ta înălţându-se un pic
atunci când cerul la răsărit se îmbracă în mii de culori
amestecate în sufletul tău
John, doar pe obrazul tău canioanele
îşi găsesc rostul lor de adâncimi
direct proporţionale cu dorul
despre care nici măcar nu ai auzit vreodată

[...] Citeşte tot

poezie de Mihaela Merchez
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!