+viata +e +grea

O poezie tristă

Se face seară-n viaţa mea
Şi încurând e noapte.
Inima mi-e tot mai grea,
Iar vorbele-mi sunt şoapte.

Întunericul pândeşte
Mai rău ca un scorpion.
Boala multă mă slăbeşte,
Mă face din om, neom.

Dumnezeu la el mă cheamă.
Am să merg ca să-l slujesc.
De moarte nu-mi este teamă.
Nu vreau să mai chinuiesc.

O viaţă-ntreagă am muncit
Ca să vă las moştenire,
Averile ce-am dobândit,
Întru pomenire.

[...] Citeşte tot

poezie de Dumitru Delcă (16 septembrie 2012)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iniţiatorii

Reptilă lenoasă, sobol îngălat,
timpul se tîrâie-n bot!
Energie a muncii în ritm avântat,
fă-i vânt înainte timpului tot.
Din fire noi viaţa ta se urzi –
zi lucrătoare sau sărbătoare,
înşiruie-ţi lanţ zi lângă zi,
flux disciplinat şi fără-ncetare.
Problemă-i de ani, nu de veacuri, comuna. –
Lângă maşini, mai mulţi decât ieri,
specialiştii sporească întruna:
mecanici, strungari şi mineri.
Lăcătuşi, tăietori facem faţă la greu
respectându-ne-n muncă legământul cel mare.
Iniţiatorii noi suntem, promotorii mereu
ai socialismului în desfăşurare.
La tractoare, maşini şi vagoane
daţi bătaie fierbinte;
de înfumurările americane
trecînd, să le-o luăm înainte.

[...] Citeşte tot

poezie clasică de Vladimir Maiakovski (1929)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Feciorul de împărat fără stea

În vremi de mult trecute, când stelele din ceriuri
Erau copile albe cu părul blond şi des
Şi coborând pe rază ţara lor de misteruri
În marea cea albastră se cufundau ades;
Când basmele iubite erau înc-adevăruri,
Când gândul era pază de vis şi de eres,
Era pe lumea asta o mândră-mpărăţie
Ce-avea popoare mândre, mândre cetăţi o mie.

Domnea în ea atuncea un împărat prea mare,
Bătrân, cu ani o sută pe fruntea lui de nea,
Şi mâna lui zbârcită, uscată însă tare,
A ţărilor lungi frâuri puternic le ţinea.
Şi tările-nflorite şi-ntunecata mare
La glasul lui puternic gigantic se mişca.
Dar nu se miră lumea de braţu-i ce supune,
Ci de a lui adâncă şi dreaptă-nţelepciune.
În sala cu muri netezi de-o marmoră de ceară,
Pe jos covoare mândre, cu stâlpi de aur blond,
Cu arcuri ce-şi ridică boltirea temerară,

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Mihai Eminescu (1872)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mesajul lui Socrate

Închid televizorul, de ştiri sunt dezgustat
Ne mint aleşii noştri, mă simt profund trădat
Ne tot vorbesc într-una c-avem democraţie
Cu vorbele rămânem, ei ştiu doar de hoţie

De un sfert de secol ţara-i în schimbare
Poporu-n sărăcie, la ei e îmbuibare
De la o zi la alta, viaţa se-năspreşte
Corupţia blestemata, la vârf se-mpânzeşte

Şi văd cum aleşii se scuipă acum de zor
Fără a găsi soluţii pentru sărman popor
Văzând ce se-ntâmplă, îmi pun o întrebare
E corectă calea? Eu cred că-i o eroare!

Caut un răspuns,... îmi aleg o carte
Şi uite aşa, fără să vreau, dau peste Socrate!
O, câtă-nţelepciune, şi-n mod surprinzător
Supremul sacrificiu îl dă pentru popor.

[...] Citeşte tot

poezie de Ionel Popa (7 iulie 2014)
Adăugat de Ionel Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!

A noastră soartă

Au murit atâţia oameni
Cu speranţa la mai bine
Cu speranţa că urmaşii
Vor trăi cum se cuvine.

Şi acum trecut-au anii
Tot ce s-a schimbat sunt nume
Tot aceleaşi feţe-amare
Tot aceleaşi timpuri dure.

Să cădem puţin pe gânduri
Pentru ce noi am luptat
Nu să-ntoarcem spatele
Ca şi cum am fi uitat.

Vor veni copiii noştri
Întrebând: voi ce-aţi făcut?
V-aţi jertfit pentru o viaţă
Ce noi nu am cunoscut

[...] Citeşte tot

poezie de Robert Botsch
Adăugat de Robert Botsch
Comentează! | Votează! | Copiază!

Suntem făcuţi mai mult din noapte

Suntem făcuţi mai mult din noapte.

Prezentul cu scânteia lui nu poate
să lumineze-abisurile toate
Şi veşnicul amurg din noi.
Din când în când doar ies din adâncime
Ca nişte vietăţi din fund de mări
Necunoscute amintiri
Ce parcă nu sunt ale noastre,
Fragmente dintr-o viaţă pe care n-am trăit-o,
Crâmpeie care-ncearcă zadarnic să se-adune;
Un braţ, o ţeastă, lacul unui ochi
Cu nuferii pe care nu-i cunoaştem
Şi-o luntre ce ne cheamă cu vâslele de vis.

În marii munţi de-ntunecime
Sunt osândit să sap necontenit:
Ce voi găsi în adâncime,
Comoara unui gând nemărginit
Sau vechea stearpă-ntunecime?

[...] Citeşte tot

poezie clasică de Alexandru Philippide
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Două cireşe...

Stăteau alăturea de-o pară,
Două cireşe: una dulce, alta-amară.
Cuminţi, îşi spun poveşti seară de seară,
Prea tainice şi fără de ocară.
Un cântec trist le-nveseleşte,
Când viaţa grea le-amăgeşte,
Prin dans, ele recheamă trist destinul,
Ce-i dus pe culmi de alpinist, străinul.
Însă, latent apare viitoru-n geană,
Cam elocvent şi fără de prihană
Şi le trezeşte dimineaţa-n zori,
Cu surle, trâmbiţe ş-o mie de culori...

poezie de Liviu Reti (20 mai 2015)
Adăugat de Liviu Reti
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când viorile tăcură (I)

Viorile tăcură. O, nota cea din urmă
Ce plânge răzleţită pe strunele-nvechite
Şi-n noaptea solitară, o, cântul ce se curmă,
Pe visurile stinse din suflete-ostenite.

Arcuşurile albe în noaptea solitară
Stătură: triste păsări cu aripile-ntinse
Păreau c-aşteaptă semne şi strunele vibrară.
Ah, strunele ce tremur de viaţă le cuprinse!

Şi degetele fine, în umbră, sclipitoare,
Păreau ca nişte clape de fildeş, ridicate
Pe flaute de aur în seri de evocare
A imnurilor triste din templele uitate.

Murise însă cântul de veche voluptate,
Şi triste şi stinghere viorile părură,
În noaptea-ntunecată de grea singurătate,
Fecioare-mpovărate de-a viselor tortură.

poezie clasică de Ştefan Petică din Opere (1938)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Orgia pariziană sau Parisul se umple din nou

Fricoşilor, priviţi-o! În gări vă revărsaţi!
Cu-ai săi bojoci de flăcări, slăvitul soare zvântă
Aceste bulevarde. Barbarii-s alungaţi.
Apusul vă arată din nou cetatea-i sfântă!

Hai, nu vă temeţi, focul năprasnic va fi stins!
Poftim pe bulevarde, poftim pe cheiuri, iată
Şi casele-ncadrate de-azurul pur, aprins
Într-un amurg, de ploaia obuzelor, roşcată.

Palatele defuncte, în scânduri le-nveliţi!
Vă-mprospătează ochii a vremii vechi lumină.
Trec târfele pe stradă, în roşu-alai, priviţi!
Fiţi veseli şi petreceţi, curaju-o să vă vină!

Căţele-nfierbântate, cu cataplasme-n dinţi!
Vă cheamă-aceste case de aur! Daţi năvală!
Mâncaţi! Aceasta-i noaptea plăcerilor fierbinţi,
Ce-a coborât în stradă. Beţivi cu burta goală,

[...] Citeşte tot

poezie clasică de Arthur Rimbaud (mai 1871), traducere de Petre Solomon
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-e tot mai grea suflarea

... mi-e tot mai grea suflarea si pasii tot mai grei
si nu-mi mai vad cararea din umezi ochii mei
impleticiri de randuri tot staruie domol
s-alinieze ganduri prin craniul meu gol

iar inima imi bate ba straniu ba agale
ba spuza de jaratec, ba bolovan la vale
si manile in tremur s-arunca tot mai des
cum s-aruncau pe vremuri - din zeluri in exces

din labirint de riduri ma zbat sa ies cumva
la luminis de ziduri pecetluit pe nea
de trista caruntete sfidand singuratati
si insasi sensul vietii - rupand-ul in bucati

si naibii nu mai vine nici moartea sa ma ia
desi a fost in fine intreaga viata mea
alaturi, langa mine, la zvarlituri de bat
pazind, repet in fine, nu sensuri ci bucati

[...] Citeşte tot

poezie de Iurie Osoianu (19 aprilie 2017, Moscova)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!