+prea +mult

Silentium amoris

Cum văpaia cerului cunună
Grăbeşte palida, învinsa lună
Spre negrul ei abis, mai înainte
De orice cântec de privighetori, -
În faţa ta frumoaso, n-am cuvinte;
Tac dulci cântări şi mi s-aştern palori.

Şi când pe şesul gol, în seara pală,
Pe aripi aprigi vântul dă năvală
Şi frânge trestii mari când le sărută,
Fiind chiar flautele lui de cânt, -
Furtuna pasiunilor m-a frânt:
Iubind prea mult, iubirea mea stă mută.

În ochii-mi verzi, ca-n slovă tipărită
De ce eu tac, iar lira-i nestrunită?
Ne-om despărţi... Plecând, te vei abate
Spre alte buze dulci, spre alte zări:
Eu voi chema nedate sărutări,
Şi cântece rămase necântate.

poezie celebră de Oscar Wilde, traducere de Nicu Porsenna
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tandreţe (Satiră)

Gălbuie ca o omletă,
Iubito, eşti o cometă
În primejdie să cadă,
De nu te-aş ţine... de coadă.

În zboru-mi de asteroid
O clipă ochii nu închid,
Să fiu alăturea de tine
Atât la rău, cât şi la bine.

O veritabilă purcea
Să ştii că eşti, iubita mea,
O scroafă din care-i plac
Să se urce în copac.

Pe câmpul unde-ncântă macii
Iubita mea, eşti Coada vacii,
O buruiană ca oricare,
Care se crede că e floare.

[...] Citeşte tot

poezie de Gheorghe Ionescu din Viforniţa (2005)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eminescu, la 33 de ani

Am vârsta christică, sfârşit de secol,
mă soarbe golul vremii înapoi
e viaţa mea cenuşăreasa morţii
ţinută-n dreptul peşterii de voi.

Învăţ să gust din toate, să mă mistui
cu ode-n metru antic mă-nfăşor,
în părul meu a prins să înflorească
un liliac albit de-atâta dor.

Port tragedia pinilor de munte
sub care doarme un convoi de orbi.
tu, daimon rău, mândria mea nebună
în ce prăpăstii de gheţari mă sorbi?

La urma urmei, ce frumoasă-i lupta
chiar dacă-i strâmbă uneori, şi grea,
chiar dacă mori cu dreptul tău în braţe
chiar dacă ei şi-atunci te-or profana.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Corneliu Vadim Tudor (1982)
Adăugat de Auditus
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dublă baladă

Iubiţi, de-aceea, cât vă place,
Fiţi veseli şi petrecăreţi,
Că pân' la urmă, orice-aţi face,
Capetele vi le pierdeţi.
Nerozi ajung cei prea iubeţi:
Salmon căzu-n idolatrie,
Samson în tagmă la orbeţi.
Ferice-i care nu le ştie!

Orfeu, care din flauturi
Şi din cimpoi da zvon vrăjit,
De câinele cu patru guri,
Cerber, aproape fu-nghiţit.
Narcis, că prea mult şi-a iubit
Chipul cel plin de gingăşie,
În puţ adânc s-a prăbuşit.
Ferice-i care nu le ştie!

Sardana, cavalerul care
Creta în lupte-a cucerit,

[...] Citeşte tot

poezie clasică de Francois Villon, traducere de Dan Dănilă
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

E mult mai greu

E mult mai greu acum s-asculţi
decât să faci ce-ţi place
dar vai cum plâng atât de mulţi
ce nu mai pot desface.
— Să-mi fie orişicât de greu
eu am s-ascult de Dumnezeu
căci cei ce râd de El acum
amar vor plânge-odată-n scrum.
E mult mai greu acum muncind
decât să te laşi lenei
dar vai câţi zac acum scrâşnind
în muncile gheenei.
— Să-mi fie orişicât de greu
eu voi munci cu Dumnezeu
căci cei ce lenevesc acum
amar vor plânge-odată-n scrum.

E mult mai greu să urci în sus
decât s-alergi în vale
dar ce frumos e la Isus

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Traian Dorz
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Crăiasa zânelor

Orcanul însuşi stă domol
Şi-n gânduri dulci se pierde,
Când zânele cu pieptul gol
Răsar pe lunca verde.
Uşoare, ca de neguri, fug
Prin liniştea adâncă,
Obrajii lor, ca flori de rug,
Sunt nesărutaţi încă.

Vezi tu departe-n Răsărit
Aprins lucind ca focul
Palatul lor? Împrejmuit
Cu zid d-argint e locul:
Acolo ele-n veci nu mor
Şi vara-n veci nu moare,
Iar ele-şi au crăiasa lor
Şi toate sunt fecioare.

La ţara lor nici zmei n-ajung!
Dar într-o zi, la poartă,

[...] Citeşte tot

poezie celebră de George Coşbuc
Adăugat de Sagittarius
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-aştept amurgul

În bolta înstelată-mi scald privirea
Şi ştiu că şi eu port în suflet
Stele multe, multe,
Şi căi lactee,
Minunile întunericului,
Dar nu le văd,
Am prea mult soare-n mine
De aceea nu le văd.
Aştept să îmi apună ziua
Şi zarea mea pleoapa să-şi închidă,
Mi-aştept amurgul, noaptea şi durerea
Şi să răsară-n mine stelele,
Stelele mele
Pe care încă niciodată
Nu le-am văzut...

poezie celebră de Lucian Blaga
Adăugat de Sagittarius
Comentează! | Votează! | Copiază!

ABC

A vrut Dumnezeu să scrie
Şi nici nu era hârtie.
N-avea nici un fel de scule
Şi nici litere destule.
C-un crâmpei de alfabet
Mergea scrisul foarte-ncet.

N-aş vrea nici atât să-l supăr
Cât piperul de ienupăr,
Dar o să vă spui ceva:
Nici carte nu prea ştia.
Orişice învăţăcel
Ştie mult mai mult ca el.
El, care făcuse toate,
Nu avea certificate.
Câtu-i Dumnezeu de mare
N-are trei clase primare.
La citit se-mpiedica,
Nu ştie-aritmetica.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Tudor Arghezi
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dispreţul

Pentru anii mei amorul încă nu e! N-am iubit!
Am tot râs de chipu-i rumen, până-acum necontenit;
Faţa lui trandafirie e curată născocire
Spusă poate-odinioară de-un poet, aşa-n neştire,
Căci mai toţi amorezaţii, care-n cale mi-au ieşit
M-au făcut să-mi piară pofta şi dorinţa de iubit.
Faţa lor este sau pală sau deodată înroşită
De-o roşeaţă ca de friguri, iar privirea rătăcită,
Ba aruncă-n orice parte fulger crunt, răutăcios,
Ba e fixă, sperioasă, neavând nimic frumos.
Într-a lor timiditate, dacă ştiu ca să roşească,
Mutra lor este stângace şi încep să se prostească;
Gura lor nu zice-o vorbă, căci se tem c-or zice rău,
Halul acesta-ntotdeauna, m-a făcut să râd mereu.
Sunt prea tânără acuma! Poate mai târziu, vreodată
Să am milă şi-ndurare de privirea lor speriată.
Iar baladele lor blânde, poate-odată să le-ascult,
Astăzi însă îmi par proaste şi mă fac să râd mai mult.
Mi se spune că Amorul, mă va pedepsi odată,
Că târziu sau mai devreme, pe-o figură adorată,

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Iulia Hasdeu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să-mi spui despre dorul de om

I
Tata a urcat un luceafăr mai sus de ceruri,
mai sus de zilele şi nopţile măcinate de viaţă.
După ultimul cer a cuprins
adâncimea timpului;
îmi vede somnul tulburat de plâns.
E liber (mi-a spus)
dar că m-aude uneori plângând
şi stelele se întunecă
în flacăra roşului apus.
Este de ajuns
că am rămas pe pământ un gând,
şi nu un fir de iarbă culcat de vânt.
Altfel prea multe lacrimi s-ar fi plâns,
copila mea.
Nu pune lacrima peste mine care mă striveşte,
rămân aşa cum sunt –
sclipitor în stele,
mugur în nuiele –
căci învelişul de pământ

[...] Citeşte tot

poezie de Camelia Opriţa din Cuvântul din lumina condeiului Literatură pentru minte, inimă şi suflet (9 mai 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!