+a +�ti +pe +de +rost

La un pas de divorţ

Când fu-ntrebat la judecată
(Şi întrebarea avea rost):
Cum soaţa se numea ca fată?
El a răspuns prompt: Nu a fost.

epigramă de Dimitrie Radu din Antologia epigramei româneşti, 2007 (2007)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unui prost

A vrut să ştie cât este de prost,
Şi a făcut totul pentru a afla,
Însă a muncit fără vreun rost,
Deoarece lui mintea nu–i mergea.

epigramă de Paul Constantin (1 iunie 2008)
Adăugat de Paul Constantin
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lira

Agăţată într-un cui
Zace lira nu-ştiu-cui.

Zace lira unui om,
Sau e plânsul vreunui pom?!

Ce poet ar vrea s-o cânte
Pe aripile-i răsfrânte?!

Care muză să-l inspire,
Cărui vers să-i dea citire?!

Ce minciună să-i mai zică?
Una mare? Una mică?

Ori să-i spună verde-n faţă:
- Eşti o liră fără viaţă!

Eşti un plânset fără leac,
Eşti o umbră de copac

[...] Citeşte tot

poezie de Mihail Mataringa (17 noiembrie 2009)
Adăugat de Mihail Mataringa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Românească get beget

Taxe, biruri, trai anost,
TVA la carne, pâine,
Toate au un singur rost:
Să putem s-o ducem... "bine"!

epigramă de Nelu Vasile din Pledoarie pentru epigramă (aprilie 2007)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cimitirul Bunei Speranţe

Destinul chiar mă ştie pe de rost
eu însă nu-mi cunosc trecutul
cel ce va fi se-nchină la cel ce-a fost
dar Iuda la amândoi le dă sărutul

Eu totuşi nu-mi cunosc trecutul
prin viaţă trec ca trandafirul
în zori sub rouă fac pe-a mutul
iar noaptea luna-mi taie firul

În zori o fac pe-a trandafirul
cel ce va fi se-nchină la cel ce-a fost
o zi îmi duc pe umeri cimitirul
şi-apoi destinul mă-nvie pe de rost

Eu însă uit din nou trecutul
şi Iuda din oglindă-mi dă râzând sărutul

poezie de Costel Zăgan
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trebuie să reînvăţăm albabetul acestor lucruri

Se poate făuri orice, iubite,
Dar nu se poate săvârşi orice.
Făureşti o sabie, făureşti o lance,
Făureşti copite de cai morţi,
Dar săvârşirea noastră
Şi săvârşirea veacului acesta
Şi-au găsit hotarul în ele însele.
Săvârşirea nu ne duce numai la sfârşit,
Ci şi la desăvârşit
Cu chinuri vom săvârşi
Călătoria noastră trudnică
Prin viaţa asta, iubite
Dacă cugetul nostru nu e curat,
Căci noi suntem
Cea mai desăvâşită zidire,
Chiar dacă la om
Totul se răstoarnă până la urmă.
Săvârşirea tinde să se desăvârşească,
Omul tuturor rafinărilor
Se întoarce la omul începuturilor,

[...] Citeşte tot

poezie de Mariana Didu
Adăugat de Mariana Didu
Comentează! | Votează! | Copiază!