imbratisarea

Ce eşti, de la mine ce vrei?

M-ai înlănţuit cu privirea,
Ce-o simt peste tot,
M-ai încătuşat
În strânsoarea braţelor tale
Trimisă pe aripi de ploi,
Ca într-un joc hipnotic,
M-ai prins, departe de noi.

E asta oare iubirea,
Iubirea nebună şi dorul hulpav,
Desprinse din gloata comună
Sau oarbă himeră
Venită din gândul bolnav?
Ce eşti, de la mine ce vrei?
Nu pot măsura timpul şi nici floarea de tei.

Ce straniu pariu şi cu ce zei
Ce miza - aţi jucat, de gândul de la mine
Nu poţi să ţi-l iei,
De-ţi simt îmbrăţişarea

[...] Citeşte tot

poezie de Daniela Achim Harabagiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din trup în trup

Din trup în trup cobor ca pe o scară,
văzut de nimeni; ruguri lângă ruguri
pe cele mai de jos mi le-nconjoară,

Devremele-n azur năştea seminţe
de păsări în rotire; nenăscut,
un trup al meu creştea printre fiinţe,
primul meu trup, rămas necunoscut.

Mi-e frigul, apă, iar târziul, pâine; număr
văzut de nimeni cercuri în cărbuni;
şi lunec spre fierbinte pân- la umeri,
simţind îmbrăţişarea vastelor genuni,

Supune-te, tu, oarbă necredinţă
luminilor din temple ascunse în statui,
vegheate încă între vechi nisipuri
de ochii fără somn ai nimănui,

Din trup în trup cobor ca pe o scară

[...] Citeşte tot

poezie de Florin Costinescu din Secunda eternă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Despărţire

Când am plecat, un ornic bătea din ceaţă rar,
Atât de rar, că timpul trecu pe lângă oră.
I-am auzit întâia bătaie amândoi,
Pierzându-se-n noiembrie prelungă şi sonoră.

Poate mai bate încă momentul de atunci,
Poate-a tăcut îndată şi-aşteaptă să mai vie
Îmbrăţişarea veche, din nou precum a fost,
Şi lacrimile tale, în gara cenuşie.

Cu limbile-i oprite pe palidul cadran,
Ne-a urmărit plecarea, de sus, ca o fereastră
De casă părăsită, cu-o rază frântă-n geam.
Nu l-ai simţit că este părtaş la jalea noastră?

Te-ai împăcat sau suferi de vremea ce-a crescut?
La ce visezi când ziua pe lampa ta se curmă
Şi cade-n geam zăpada la ceasul cunoscut,
Tu, care-ai stat bătaia s-asculţi, pe cea din urmă?

poezie celebră de Tudor Arghezi
Adăugat de Bea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Premierul Tăriceanu s-a dus cotonog şi vine cangur de la Paris, preşedintele Băsescu şi-a depanat şalele la Viena. Lumea bună din ţara asta îşi ia vile şi pământuri în Occident, îşi face concediile la Mediterana, îşi trimite odraslele să înveţe la Oxford şi la Harvard. Iar când au rateuri la organism, fug de îmbrăţişarea Celui de Sus tot în Vest. Un singur lucru nu am auzit până acum să facă hailaiful românesc: să-şi cumpere mausolee sau măcar cavouri în cimitirele Occidentului. Nu e scandalos ca un hoit purtat o viaţă cu Mercedesul, dat cu parfumel London. Paris. New York, curarisit la cele mai bune clinici de afară, în loc să fie depus în Cimitirul Central al Vienei sau în Pere Lachaise-ul Parisului, să fie băgat în pământul bălegos al României?

Cristian Tudor Popescu în Luxul morţii (2007)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Firescul

Doar aşa am simţit că s-au deschis canalele de navigat pe fluviul credinţei în verde,
prin îmbrăţişarea frunzelor însetate de lumină.
Era singura cale de cufundare a sufletului în aerul înmiresmat de înfloriri.
Veneau dăruirile eului în graba cuprinderii de intimitatea foşnetelor.
De o mână, mă trăgeau în adâncuri nesaţiul respiraţiilor,
de alta, mă zvârlea la pragul dintre anotimpuri variaţia gradelor
M-am înfăşurat în scoarţa brăzdată de vremuri,
să ricoşeze în pustiu iuţimea aprinderii.
Cu cât creştea temperatura, cu atât mai puternic se înfigeau în crăpături suliţe albe,
clătintând din temelii lumina şi întunericul.
Între ramuri, dincolo de coajă, trunchiul păstrează în renaşteri rodul vieţii.
Lăuntrul primeşte în tăcere firescul. (Iulia Dragomir)

poezie de Iulia Dragomir (25 aprilie 2019)
Adăugat de Iulia Dragomir
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cad fulgi ca într-un vis...

Dincolo de fereastra toamnei
cad fulgi ca într-un vis
iar soarele se pierde printre nori,
ca un visător ce trece,
prin oglinzile timpului
steluţe albe
se aştern peste pământul umed
vântul cu atingerea sa rece şi uşoară
priveşte spre mine din neant
ridicând braţele spre cer
poartă parfumul dimineţii
pictând razele soarelui
pe pragul zilei
rătăcesc visele iernii
cu delicateţea sa magică
şi îmbrăţişarea calmă
în lumina lunii se aprinde depărtarea
sub întunericul senin al nopţii
din marginea pădurii
se aude glasul cristalin al unui cerb

[...] Citeşte tot

poezie de Maria Ciobotariu
Adăugat de Maria Ciobotariu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ţi-aş atinge raiul

O floare dac-aş fi în pumnul tău
Rădăcinile mi-ar fi vene
Mi-aş îneca simţirea în sângele tău,
M-aş colora din pigmentul tău,
M-aş înroşi şi-aş creşte.
Aş fi egoistă,
Te-aş seca,
Aş desprinde rădăcinile tale din grădina lui Dumnezeu
Ţi-aş fura sufletul şi-aş spune că e al meu,
Sfinţenia ta ar deveni a mea
Şi tot efemerul ţi l-aş transfera printr-un sărut
Te-aş lăsa să devii şi tu o plantă umană,
Fără culoare, fără vlagă
Mişcându-te după bătaia gândului
M-aş bucura de îmbrăţişarea ta
Mi-aş topi lacrimile pe nudul tău îngeresc,
Ţi-aş folosi penele pentru a-mi apăra eternitate.
Aş fi un parazit,
Dar te-aş iubi.

poezie de Anabella Eliza Coţovanu din Complotul simţurilor (iunie 2010)
Adăugat de Anabella Eliza Cotovanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Femeie

Femeie, care este secretul tău?
Eşti înger, eşti demon?
Mă ridici pe aripile tale până la cer,
Apoi mă trânteşti de porţile iadului,
Mă ridici la rangul de zeu,
Apoi distrugi templul de jad
În care îmi aduceai ofrandă trupul tău.
Creezi cu un zâmbet un univers
Şi-l distrugi cu o simplă încruntare,
Mă aduci de la extazul absolut
La cea mai neagră disperare,
Mă cuprinzi în îmbrăţişarea ta nepământeană,
Apoi mă părăseşti pe marginea unei prăpăstii,
Îmi juri iubire pe veşnicie,
Apoi mă înjunghii în inimă
Cu pumnalul îngheţat al trădării...
Femeie, eşti înger sau diavol?
Femeie, care este până la urmă secretul tău?

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Câte mame nu vin şi mă roagă cu lacrimi: "Părinte, fă rugăciune pentru copilul meu!". Ce agonie au, sărmanele! Însă puţini taţi îmi spun: "Fă rugăciune, deoarece copilul meu a luat-o pe un drum greşit! ". Chiar şi astăzi o mamă, cu multă nerăbdare, sărmana, îşi împingea copiii - opt avea - şi îi punea în şir, ca să ia toţi binecuvântare. Un tată nu ar fi făcut uşor lucrul acesta. Şi Rusia tot prin mame a fost salvată. Îmbrăţişarea tatălui este seacă atunci când nu are harul lui Dumnezeu. În timp ce sânul mamei, chiar şi atunci când nu are Dumnezeu, are lapte. Copilul îl iubeşte pe tatăl său şi îl respectă, dar prin afecţiunea şi gingăşia mamei i se măreşte şi mai mult dragostea faţă de tatăl său.

Paisie Aghioritul în Viaţa de familie
Adăugat de Dan Nicorescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu nu auzi...

tu nu auzi cum creşte floarea de cireş
atunci când în natură ne făgăduim
eternitatea
ca într-un altar...

ne logodim pentru a nu ştiu câta oară
în catedrala din îmbrătişarea noastră
lumina zilei ne izbeşte
de parcă dumnezeu din cer
se uită pe fereastră...

îmi pare fiecare revedere început
suntem uşori ca două respiraţii
ca două idealuri care prind rădacină
în deşertul memoriei...

... şi-atunci când nu spunem nimic
descoperim răspunsul în zefir
şi în ninsori de fluturi...

[...] Citeşte tot

poezie de Gabriel Petru Băeţan (iunie 2011)
Adăugat de georgiana
Comentează! | Votează! | Copiază!