Adaugă un citat | Citate la întâmplare | Votează! | Votate recent | Adăugate recent | Comentarii recente | Top general

ganduri+pozitive

Poezii despre ganduri pozitive, pagina 15

Gânduri paradisiace

seva vieții mele crește în lumină
obsesii, viziuni vânează fericirea
iubirea absolută se scurge-n albumină
senina ca cerul, cum este privirea.

o lume de extazuri de avânturi supreme
se înrădăcinează din fragedă pruncie
pulsațiile vieții cu clarități boeme
desfată inima îi dau trăinicie.

gânduri se rătăcesc prin lumea largă
timpul le conduce pe drumul către vis
armonii de suflet învață să culeagă,
libertate este sub cerul larg deschis.

spre împliniri de vrajă secundele aleargă
oriunde-arunc privirea mă simt în Paradis.

sonet de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Rondel translucid

cad lacrimi Cristice ca boabele de struguri
ploaia de gânduri pure naște un curcubeu
vrea să se coloreze soarta celor singuri
dragostea să-și afle cum am aflat-o eu.

muguri de speranțe au răsărit în crânguri
simt că mă îmbrățișează bunul Dumnezeu
cad lacrimi Cristice ca boabele de struguri
idei de lumină străbat cugetul meu.

amintiri înfocate ard ca niște ruguri
urc pe Golgota din ce în ce mai greu
cu crucea în spate mă feresc de neguri
să nu cad în capcana unui fariseu.

cad lacrimi Cristice ca boabele de struguri
ploaia de gânduri pure naște un curcubeu.

rondel de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
comentariiA fost scris un comentariu până acum.
Spune-ți părerea!

Structuri narative

m-am desprins de tristețe și plutesc pe val
unde ultraviolete în suflet rezonează
mereu raza de lumină sună ca un chimval
doar amintiri de seamă inima păstrează.

în cercul de prieteni armonia domnește
îmbrățișări tandre se-mprăștie în spațiu
între splendori de viață visul se împlinește
când dulceața verii savurez cu nesațiu.

atrag din univers energii pozitive
în piuă stelară am măcinat regrete
am strâns slove de aur foarte constructive
am zburat la țărmuri printre albe egrete.

am avut experiențe cu structuri narative
un arc de triumf am clădit din perete.

sonet de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Corina Mihaela Soare

Gânduri - In memoriam Cristian Gruițoiu

O adiere suflă-n gânduri blânde
Și m-am plimbat de-a lungul străzii-acum.
Îmi mirosea a primăvară iară,
Mă tot gândeam la noi și vechiul drum.

Eu tot speram să te găsesc acolo.
În gând mai murmur dulcea melodie.
Stăteam și ne uitam pe ceru'-albastru,
Ce stea va fi a noastră-n veșnicie.

Iubirea mi-a rămas nealterată
În ciuda timpului mereu fugar,
Iar colțul străzii-n umbra de-altădată
Se pregătea să ne aștepte iar.

Ne-om întâlni și dincolo de moarte
Să-mi spui ce tu aștepți neîncetat?
Ce ți-ai dori s-auzi despre o lume
În care ai crezut dar ai plecat?

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Daniel Vișan-Dimitriu

Podul iluziilor

La focul din mica poiană,
sub stele ce plâng a târziu,
culeg de prin bezne-o dojană
și-o rază oftând argintiu.

Prind oful de Lună-n batista
întinsă pe inima mea
ca noaptea ce-ncheie conchista
în cerul c-o ultimă stea.

Îmbrac întuneric de noapte,
pe cap, am oftatul ca nimb,
în ceruri am Calea de Lapte
și-n minte am gânduri de schimb.

Sunt gata! – aștept să-mi apară
ceva: o idee, un pod
pe care să pot face iară
cu urma trecutului nod.

[...] Citește tot

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Valurile vieții

Ai bătut la poarta sufletului meu,
Ți-am deschis, nici n-a fost încuiată,
Mi-ai turnat în pieptu-mi aripe de zmeu
Și-ai pansat inima -mi junghiată.

Ne-am rotit în micul nostru univers,
Am gustat din bunurile vieții,
Albe clipe, vise stau pitite-n vers
Sau ascunse-n drumurile ceții.

Stăm alături încă și privim în gol:
Soare, nori, pământ, oceane, gânduri,
În etern se leagănă oniric stol,
"Înșirându-se" în rânduri, rânduri...

Valurile vieții-s pulbere în vânt,
Au secat izvoarele de vise,
Gânduri și dorințe nu mai iau avânt,
Zăbrelite-s ușile închise.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Gânduri răscolitoare

exersez avântul spre văzduhul azur
n-am aripi doar dorința nebună de zbor
iubesc viața lucruri de jur împrejur
sunt universul meu multicolor

fulgerări neîntrerupte și nebănuite
mă țin în febra marilor căutări
vârtejul timpului prin zări infinite
fiorul devenirii prin ample mișcări

lumea sfinților când cerne mângâieri
când sublimul e atins cu dorințe absolute
reculegerea în peisajele cu palmieri
cu zefire care apropie depărtări definite

gânduri care răscolesc din răsputeri
toamnele bătrâneții vise desțelenite

sonet de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Printre gânduri hoinare

mă pierd în gânduri frenetice, hoinare
curioasă bat la poarta universului magic
mă scald în lumina din raze de soare
ridic în slavă timpul când nu este tragic.

zburd cu fluturii printre suave flori
natura îmi este aproape de suflet
îmbrățișez cu drag prietenii arbori
un curcubeu de vrajă vibrează în sunet.

recunosc pretutindeni iubirea sublimă
în picuri de rouă se scaldă visul meu
îngerii bucuriei clipele îmi animă
primesc compasiune de la Dumnezeu.

o muzică divină pulsează în inimă
mă-nclin în fața vieții iubind-o mereu.

sonet de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Viorel Birtu Pîrăianu

Gânduri în noapte

în nopți târzii
pictez singurătatea pe o piatră
într-o lume stranie și pustie
căutând să sfârșesc ceva
ce nu am început
nici azi, nici ieri
gânduri pietrificate în mantia sufletului
de multe ori mă pierd pe nicăieri
alteori trec dintr-o stare în altă stare
dintr-o tăcere în altă tăcere
fulgerele vieții au uscat lacrimile nopții
acum pășesc pe o stradă fără sens, fără capăt
prea grăbit să ajung dincolo de capăt
ce viață nebună
pe un ciot de sperantă obscură

poezie de din În neliniștea gândului
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Oda

Prin ochii tăi văd cerul,
Perfectă lume,
Peste un os de pește ascuțit în gât.
Scai de gânduri și trăiri semețe,
Adunate peste timpul cu multe fețe.
Nu-s lacrimi inutile,
Nu-s vise sparte-n valuri,
Ci gânduri pure făr-de lacrimi amare.
Scap lipsă de răbdare în colțurile vesele,
Și gândul mi-e iertat în locuri crețe.
Ești oare vis de spart, sau negre ațe?
Ești înger cu povețe, sau doar ger de noapte?
Alunec peste gheață,
Și gheață am în mine,
Sunt o statuie blândă,
Cu zeci de mii de fețe.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

<< < Pagina 15 >


Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info

Fani pe Facebook