furios

* * *

ochii
aparentele portative pe care stau
precum nişte note muzicale
într-un allegro furios

te-ai fi aşteptat la un vals
undoitrei
undoitrei
undoitrei
dar ritmul e cu totul altul
decît croşetezi tu în faţa televizorului
de unde nu te mai mişti cu anii
e ceva neasamblat de armonii familiare
un soi de concert
cu lumini bruşte şi acute tăioase
de unde nu poţi ieşi nici măcar să te pişi
şi-ţi dai drumul
cald
pe piciorul stîng
sărind cu ceilalţi de lîngă tine

[...] Citeşte tot

poezie de Dan Iancu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bolnavul

un spital bolnav la margine de veac
ştiu, ştiu, boala asta nu mai are leac
sunt bolnavul obosit pe un pat murdar de spital
nu am nimic azi de spus
sunt orbul uitat
într-o lume urâtă, bolnavă
paşii mei rătăcesc
în salonul sufletelor pierdute
uneori îmi pipăi trupul
e plin de răni
ce ard, ce dor
sânge şi puroi
feşi nu am
spitalul e obosit şi sărac
de boli, de griji, nevoi
azi zac în salonul bolnav
bolnav fără leac
niciodată a trecut încet-încet de mine
la pas
în semn de bun rămas

[...] Citeşte tot

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Esenţializare

Maître, am amorţit nemişcată în atelier,
dar nu mai suport să-mi sfarmi, furios,
trupul croit în lut de atâtea ori...
Moidemoiselle, mă-nţelege, eu nu te
copiez, te creez, încerc să-ţi dau energie
şi expresie, îngheţând irisul privirii,
de asta zdrobesc ca nebunul toate
reprezentările-mi eşuate, încă
nu reuşesc să te pătrund...
Femeia model devenise şi mai goală,
după ce meşterul care o plătea cu ora
îi explicase alchimia savantă a sculpturii,
dar nu se simţea mai luminată, ci
mai degrabă stană de piatră uitată,
de când lumea o femeie despuiată
e sortită zvârcolirii spasmodice, nu
amorţirii până la mortificare,
chinuitor exerciţiu până când amurgul
aruncase peste ea, peste ei, peste Paris,
pledul, mai întâi bătând în albastru, apoi

[...] Citeşte tot

poezie de Constantin Ardeleanu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ultimul bolnav

un spital bolnav la margine de veac
ştiu, ştiu, boala asta nu mai are leac
sunt bolnavul aruncat pe un pat murdar de spital
azi nu am nimic de spus
ce s-a spus, nu s-a spus
sunt suflet răpus
într-o lume urâtă, bolnavă şi hâdă
paşii mei rătăcesc
în salonul sufletelor pierdute
uneori îmi pipăi trupul
e plin de răni
ce ard, ce dor
sânge, puroi şi gunoi
decor ireal
feşi nu am
spitalul e oropsit şi sărac
de boli, de griji, nevoi
zac în salonul bolnav
bolnav fără leac
niciodată a trecut încet-încet de mine

[...] Citeşte tot

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Blondul însă trecu nepăsător pe lângă Lucian, privindu-l în treacăt, doar pentru o clipă, cu un aer superior, sau poate chiar cu dispreţ, după cum i se păru fiului său şi se îndreptă spre dormitor. În drum spre dormitor stinse televizorul, pentru că... presa, mass-media! Inevitabilul se produsese! Se aflase despre reclamaţie şi tocmai despre asta se vorbea în acel moment la ştiri. De asta aruncase şi ziarele, ba nici nu le citise, pentru că mai în toate, pe primele pagini, despre acest subiect era scris: "Comandantul misiunii – indisciplinat?!", sau "Comandantul misiunii anchetat de Comisia Disciplinară a Institutului"; erau unele titluri scrise cu majuscule prin ziare. "Cum or fi aflat atăt de repede?" părea a se întreba furios în gând domnul Enka. Blondul se retrase în camera sa, lăsându-şi fiul neconsolat. Deci, de fapt, aşa îl pedepsea: prin nepăsare, indiferenţă, dispreţ... Nu-i mai vorbea deloc, nici nu-l mai băga în seamă, de parcă nici nu exista... Ar fi vrut să-i fie indiferent, să nu-l deranjeze atitudinea blondului, dar nu era deloc aşa. Se simţea prost, tare prost... Se încruntă şi îşi plecă tăcut privirea. Diana se apropie de el.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Animăluţe urbane

Lumina cade în liniuţe de cocaină
pe piele, viaţa s-a redeclanşat când am deschis ochii şi ne-am recunoscut;
în zona noastră de confort nu pot exista secrete,
microexpresiile trădează fiecare intenţie.
Aerul e plin de vibraţii stranii, avioane de hârtie se prăbuşesc în nostalgiile fictive,
mimate perfect, până la sânge.
Undeva, în lume, se spune despre noi
că suntem frumoşi, că semănăm atât de mult încât
ne confundă; dar noi ştim ce-i cu carcasele care-ţi iau ochii şi te ameţesc, mutându-ţi privirea
de la altceva, mai tragic şi mai grotesc;
Noi ştim ce se întâmplă dedesubt şi totuşi ne place
fosforescenţa, efervescenţa lor când
ieşim în levitarea nocturnă, să respirăm aerul rece, urban,
agitat.
Cum ne întoarcem şi spălăm cu grijă toate
urmele şi aşteptăm cuminţi
furtuna, cu luminile şi zgomotele ei
mistice. Atunci când cerul
e furios şi excitat, între noi
se lasă liniştea ca o ceaţă halucinogenă

[...] Citeşte tot

poezie de Alexandra Negru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Câtva timp directorul continuă să semneze; nu terminase nici pe sfert documentele din faţa sa, iar alături mai aşteptau alte trei teancuri identice, deşi, cu alte acte... De când sosise însă plicul, nu se mai putea concentra; trăgea prea des cu coada ochiului spre acesta. Prea curios pentru a mai putea continua, îşi întrerupse activitatea, mai ales că, din neatenţie, risca să-şi pună semnătura pe cine ştie ce acte... Luă plicul şi-l desfăcu. Scoase foile, două la număr, xeroxate, din interior. Îi fu de ajuns o singură privire pentru a pricepe rapid despre ce era vorba. Brusc, se ridică furios în picioare, nevenindu-i să-şi creadă ochilor; ţinea în mână o reclamaţie depusă în acea seară împotriva preferatului său, semnată chiar de domnişoara consilier. Neintenţionat, doborî câteva dintre actele semnate deja, acestea, la rândul lor doborând altele, nesemnate, acelea altele, căzând toate pe jos, într-o dezordine de neînţeles, greu de descurcat. Nici nu mai avea chef să le descurce sau să le semneze în acel moment, aşa că le abandonă rapid. Ieşi din birou şi zări una dintre secretare, încă de serviciu.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tatăl

Acasă venea zilnic topit de băutură,
Şi biata lui femeie primea orice tortură.
Trăiau de vreme lungă. Ea singură, pierdută,
De mic copil în drumul mizeriei căzută,
Cu el înlănţuise a traiului povară,
Şi suferea-n tăcere bătaie şi ocară.
Vecinii, totdeauna aud cum geme, plânge,
Când furios bărbatul sub pumni spinarea-i frînge,

Şi-o chinuieşte până se-nmoaie de-oboseală;
Apoi se face-o largă tăcere mormântală.
Dar într-o zi de iarnă, când aspra sărăcie
Preface o secundă în crudă vecinicie,
Şi gura cere pâine şi nu-i o fărmitură.
Femeia naşte-n chinuri o slabă creatură.
Sărman copil! Ce bună şi dulce ţi-ar fi soarta,
Născând, de ţi-ar deschide spre somnul morţii poarta!

Bărbatul vine iarăşi beat într-o zi, cum face
Întotdeauna; însă e potolit şi tace...

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Traian Demetrescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Umanism

1
Sunt furios pe tine dar mai ales pe mine
Că m-ai făcut prea lesne să-mi distilez în grai
Învălmăşirea tandră şi crudă, ce mă ţine,
Diminuându-mi forţa canalelor de nai.

2
Sunt bucuros că astăzi a nins întâi şi-ntâi,
Că azi întâia oară sunt drept precum o spadă,
Că îmi mângâie fruntea întâiul tău călcâi,
Că-s negru în pustia candidă de zăpadă,
Şi este totul aspru şi disperat primar,
Adică în furtună de patimă ţesut,
Şi se alcătuieşte pe nervii mei de jar
Uluitor de-albastru întâiul tău sărut.
Ce încâlcire tristă în mine ai produs
Şi câtă deznădejde şi câtă bucurie,
În acest vin de toamnă, şi tonic şi confuz,
În aiurarea stearpă cum te arăţi tu mie.
Eu vreau o clipă numai viaţa să-mi consum

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Nicolae Labiş (31 octombrie 1956)
Adăugat de Sagittarius
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubito - nesfârşit blestem

Iubito, nesfârşit blestem,
Îmi eşti coşmar şi zare-albastră...
Când vreau să te alung – te chem,
Împins de-o zodie nefastă.

Ba mă răneşti până la sânge –
Ba zbori cu mine-n absolut...
Când sufletu-mi rănile-şi linge –
O luăm din nou, de la-nceput.

Poţi fi liman şi zână bună –
Poţi fi scorpia din poveşti...
Ba eşti, de dragoste, nebună -
Ba nici nu ştii de mă iubeşti.

Eu te alint, cu dulci cuvinte,
Şi te iubesc, adânc, duios...
Apoi, ca un ieşit din minte,
Te blestem – când sunt furios.

[...] Citeşte tot

poezie de Boris Ioachim
Adăugat de Boris Ioachim
Comentează! | Votează! | Copiază!