desigur

Lucian: Gardă de corp personală?! Dom' director, mi se pare o exagerare.
Traian: Deloc, Luci. Crede-mă, în perioada următoare, veţi avea nevoie chiar şi de aşa ceva. Desigur, cheltuielile vor fi asigurate de Institut, nu veţi scoate bani din buzunarul vostru.
Lucian: Nu despre plata body-guarzilor e vorba, dom' director.
Mihai: Eu în mod sigur n-am nevoie de gardă personală de corp.
Traian: Îmi dau seama că te-ai descurca şi singur cu protecţia, tinere, sau că i-ai putea "aranja" rapid pe body-guarzii repartizaţi ţie, dar nu cred că-ţi poţi permite un asemenea comportament. Trebuie să te conformezi situaţiei existente şi să accepţi ajutorul persoanelor autorizate legal să se ocupe de protecţia unor cetăţeni, altfel ne vom confrunta cu alt gen de neplăceri. Închipuie-ţi că ziariştii, reporterii şi alţi reprezentanţi ai mass-mediei de abia aşteaptă subiecte de genul "şeful securităţii misiunii s-a luat la bătaie cu X sau Y" sau altceva asemănător şi nu ne putem expune atenţiei lor prin astfel de manifestări.
Mihai: Domnule director, vă rog... Nici nu mi-aş fi permis să mă comport astfel; e împotriva a tot ceea ce am învăţat. Nu sunt un bă-tăuş de rând, nici măcar unul profesionist. Cum vă puteţi închipui una ca asta?
Traian: Bine, tinere. Scuză-mă, te rog; n-am vrut să te jignesc! De altfel, nu mi-am închipuit deloc aşa ceva, pentru că dacă aş fi gândit astfel, m-aş fi împotrivit categoric numirii tale în această funcţie, ba chiar prezenţei tale în echipaj; dar nu este cazul. Ştiu că eşti foarte civilizat şi corect.

replici din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Miranda Priestley: Credeai că nu ştiu. Ştiu ce se întâmplă de ceva vreme. Doar că mi-a luat puţin timp să gasesc o alternativă potrivită pentru Jacqueline. Şi slujba aceea la James Holt este atât de incredibil de bine plătită încât desigur că a acceptat. Aşa că i-am spus lui Irv că Jacqueline nu este disponibilă. Adevărul e că nimeni nu poate face ceea ce fac eu. Nici măcar ea. Celelate candidate ar fi considerat slujba imposibilă şi revista ar fi avut de suferit. Mai ales din cauza listei. Lista de creatori de modă, fotografi, redactori, scriitori, modele, toţi descoperiţi şi educaţi de mine, care mi-au promis că or să mă urmeze când şi dacă aleg să plec de la Runway. Aşa că s-a răzgândit. Dar am fost foarte impresionată de cât de mult te-ai străduit să mă avertizezi. Nu credeam că voi spune asta vreodată, dar mă recunosc foarte mult în tine. Vezi dincolo de ceea ce vor oamenii şi de ceea ce au nevoie, şi poţi alege singură.
Andy Sachs: Nu cred că sunt ca tine. Nu cred că aş putea să-i fac lui Nigel ceea ce ai făcut tu, Miranda. N-aş putea face una ca asta.
Miranda Priestley: Dar ai făcut deja asta cuiva. Lui Emily.
Andy Sachs: Nu e ceea ce... A fost altceva. Nu am avut de ales.
Miranda Priestley: Ba nu, ai ales. Ai ales să fii promovată. Vrei o astfel de viaţă. Asemenea alegeri sunt necesare.
Andy Sachs: Dar dacă asta nu e ceea ce vreau? Adică dacă nu vreau să am viaţa ta?
Miranda Priestley: Nu fi ridicolă, Andrea. Toată lumea îşi doreşte o viaţă ca a noastră. Toată lumea ar vrea să fie în locul nostru.

replici din filmul artistic Diavolul se îmbracă de la Prada
Adăugat de Matache Alexandra
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lia: Însă... Cum rămâne cu întrebarea mea?
Lucian: Nu rămâne nicicum. Încearcă să-ţi dai singură seama care ar fi răspunsul. Şi eu fac acelaşi lucru.
Lia: Ce vrei să spui?
Lucian: Nimic. N-am să-ţi spun nici un cuvânt în plus, legat de acest subiect. Dar cum rămâne cu problema urmăririi? Tu ce răspunzi la întrebarea mea? Nici tu nu m-ai lămurit pe mine, deloc.
Lia: Nici n-am s-o fac. Pentru că aşa suntem chit.
Lucian: Bine. De acord. Problemele noastre rămân nelămurite, întrebările fără răspunsuri, dar eu n-aş spune că suntem chiar chit, pentru că problemele noastre diferă... Să trecem însă cu vederea. Ce-a fost, a fost! Oricum, faptul e deja consumat, nu mai poate fi schimbat nimic. Tu ai făcut pe Mata Hari, iar eu, ca de obicei, inevitabil, pe Don Juan... Nu?! Cred că putem pleca spre munţi acum.
Lia: Mai mergem?
Lucian: Evident, mergem! Chiar dacă nu ne-am lămurit, asta nu trebuie să afecteze cu nimic planul nostru. Vom merge, aşa cum am stabilit. Şi pentru că am întârziat puţin cu discuţia asta, o să luăm un avion din apropiere. Ştiu eu unde o să găsim sigur unul. Ce zici? De acord?
Lia: Desigur.
Lucian: Bine, Mata Hari. Dar nu crezi că-i cam periculos pentru tine să accepţi compania unui Don Juan?
Lia: Luci, nu-i de glumit!
Lucian: Ai dreptate. Însă asta presupune să nu mai faci şi altădată pe spionul. Rişti să fii descoperită.
Lia: Fii sigur că n-am să mai fac. Mi-a fost de ajuns! Mi-a fost învăţătură de minte!

replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lia: Să lăsăm chestiile astea. Tu ce-ai mai făcut?
Ly: Nimic, ca de obicei.
Lia: Ca de obicei, adică ţi-ai petrecut timpul cu Mihăiţă. Am sau nu dreptate?
Ly: Cam ai... Totuşi, am aflat de la el o mulţime de lucruri interesante despre Terra. Şi o studiez în continuare; e o planetă minunată, fascinantă! De abia aştept să ajung şi eu acolo, deşi mai e mult până atunci.
Lia: Destul de mult. Şi dacă vrei să afli cât mai multe lucruri interesante despre Terra, ar trebui să-ţi petreci o bună parte din timp şi cu Nis, să stai pe lângă el; oricum e el mereu singur şi nu-şi găseşte o ocupaţie.
Ly: Nis?! Tipul cel înalt?!
Lia: Da, el...
Ly: Şi de ce să petrec o parte din timp cu el?
Lia: Pentru că e geograf, de aia. El chiar ştie foarte multe despre Terra, mai mult decât oricare dintre noi, de fapt, mai mult decât noi toţi la un loc.
Ly: Serios, chiar ştie?! Privindu-l, nu pare...
Lia: Ce tot spui?! O părea el aiurit, dar e specialist în domeniul lui, altfel nu s-ar putea...
Ly: Ah, înţeleg... Poate că o să-l întreb şi pe el câte ceva, dar altădată. Deocamdată, prefer compania lui Mihai.
Lia: Desigur că-l preferi pe Mihăiţă... Şi el ce mai face?
Ly: El, cu supercomputerul lui... E mereu ocupat.
Lia: Evident, la cât e supercomputerul vostru de mare şi la câte informaţii conţine, nu-i de mirare... Dar ce informaţie foarte importantă a aflat Mihai şi vrea să i-o transmită lui Luci? Din întâmplare, nu ştii despre ce-ar vorba?
Ly: Habar n-am. Mie nu mi-a spus nimic. De fapt, nici nu l-am întrebat. Poate o să-l întreb, cât de curând.
Lia: Cum vrei...

replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Maria: Totuşi aş vrea să-ţi cer un mic sfat prietenesc, pentru că-mi place modul în care gândeşti.
Lucian: Un sfat? Te ascult! Chiar mă bucur că-mi ceri mie părerea.
Maria: Păi... Tu ce-ai face în locul meu?
Lucian: În locul tău? În legătură cu ce?
Maria: Ştii tu... cu Nick. E atât de insistent şi vrea totul atât de repede...
Lucian: Deci asta ai vrea să ştii? Asta te preocupă atât de mult? Păi... În locul tău, nu mi-aş face atâtea probleme. Aş avea încredere în Nick şi aş face cum îmi cere, oricât de greu mi s-ar părea la început, sau oricât de greu ar fi. M-aş duce să rămân împreună cu el chiar şi acum, în momentul ăsta, în locul tău, căci sunt sigur că el e pe aici, pe afară, prin jurul navei noastre, aşteptându-te. Doar nu crezi cumva că s-ar fi dus în oraş... Nu, în nici un caz! Sunt sigur că e aici, te aşteaptă, ca şi noaptea trecută, sperând că vei sosi... Asta aş face eu în locul tău. Dar asta-i numai părerea mea. Tu trebuie să decizi şi să faci aşa cum crezi de cuviinţă. Deşi, dacă tot mi-ai cerut părerea, să ştii de la mine că n-ai avea nimic de pierdut rămânând împreună cu Nick, ci dimpotrivă, ai avea numai de câştigat, pentru că el e un tip grozav, minunat. Şi sincer să fiu, zău că-mi pare tare rău de el, văzându-l cât de mult suferă. Dar tu decizi, nu eu, pentru că tu eşti Maria, nu eu...
Maria: Mulţumesc mult pentru sfat, Luci. Am să ţin cont de el în hotărârea pe care o voi lua.
Lucian: Rămâne între noi. Nu mă spui lui Nick, în ordine?
Maria: Desigur. De ce te-aş spune?

replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu (2009)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eugen: Vai, doamnă, dar nu-i puteţi impune punctul dumneavoastră de vedere; băiatul e destul de mare pentru a lua singur decizii în ceea ce-l priveşte. În plus, trăim într-o ţară liberă, iar el, ca orice alt cetăţean al acestei ţări, are dreptul să...
Diana: Vă rog, domnule profesor! Nu trebuie să-mi amintiţi dumneavoastră care sunt drepturile omului; le cunosc şi eu destul de bine! De asemenea, ştiu şi ce prevede Constituţia acestei ţări libere în care trăim acum, dar nu-i vorba despre legi aici; poate mai mult despre sentimente, iar în privinţa asta, nici mie nu-mi poate impune nimeni nimic; nici chiar legislaţia ţării, pentru că nu încalc nici o lege împotrivindu-mă. Aş încălca însă legea firii dacă aş fi de acord.
Eugen: Aveţi dreptate, dar nu în totalitate. Ştiţi ce vă sugerez eu? Tot ce vă pot spune e să vorbiţi cu Luci şi să vă înţelegeţi cu el, să lămuriţi problema împreună.
Diana: Tocmai asta e; eu aş vrea să vorbesc cu el, dar el mă evită intenţionat. Se ascunde... Nu pot să dau de el; nu vrea să mă asculte...
Eugen: Poate ar trebui să-l ascultaţi şi dumneavoastră pe el, să auziţi ce are de spus...
Diana: Sunt dispusă să-l ascult; să vină acasă, să-mi explice... Vă rog să-i transmiteţi acest lucru din partea mea.
Eugen: Cu siguranţă, am să-i transmit. Sper însă să vă daţi seama că nu-l pot obliga să procedeze astfel, împotriva dorinţei lui. Ca profesor, nu mă pot amesteca în viaţa lui particulară; n-am nici o autoritate asupra lui în acest sens. Deci, nu vă pot ajuta mai mult de atât.
Diana: Desigur, vă înţeleg, domnule profesor.

replici din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucian: Norocul tău... Şi ce intenţionezi acum? Ai de gând să le spui şi celorlalţi despre mesajul pe care l-ai trimis sau nu?
Mihai: Nu ştiu, nu m-am gândit. Tu ce crezi?
Lucian: Că ar fi mai bine să le spunem. Nu există motive să le ascundem acest lucru.
Mihai: Da, dar dacă le spunem, nu crezi că vor dori şi ei să vorbească acasă, cu cei dragi, sau să le lase mesaje?
Lucian: Treaba lor! Nu mă interesează! Au tot dreptul să facă orice doresc. Eu nu le pot interzice!
Mihai: Nu te înţeleg deloc, comandante! Parcă tocmai spuneai că asta ne-ar distrage total de la activitatea noastră pe această planetă, că nu ne-am mai concentra la ceea ce avem de făcut aici, că ne-ar provoca suferinţă, atât nouă, cât şi lor...
Lucian: Da, aşa este. Dar nici asta nu-mi dă dreptul să le interzic să ia legătura cu cei de acasă, dacă ei doresc acest lucru. Desigur, am să le expun din nou punctul meu de vedere în ceea ce priveşte această problemă delicată, nu pentru a-i influenţa în decizia pe care o vor lua, ci doar pentru a le da serios de gândit. Apoi să hotărească ei singuri cum ar fi mai bine să procedeze. Am încredere deplină în judecata lor. Ştiu că oricare ar fi decizia lor, ar fi cea corectă.
Mihai: Ah, acum te înţeleg... Eşti foarte subtil! Nu le interzici direct, dar le expui punctul tău de vedere, pentru a le da serios de gândit, deci într-un fel, tot a interdicţie seamănă.
Lucian: Poţi s-o consideri cum vrei tu, dar oricum ar fi, nici unul dintre voi nu va putea să-mi reproşeze nimic, pentru că nu v-am interzis deloc acest lucru, nici unuia, niciodată. Înţelegi?
Mihai: Da, aşa e... După cum am spus, foarte subtil!

replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Stela: Poţi să-mi explici şi mie ce este asta, frumosule?! Sunt convinsă că ţi-e foarte cunoscut acest obiect. Iar tu, lunganule, dă-te mai încolo! Deci, ce ai de zis în apărare, frumosule?! Hmm... N-aud nimic! Te ascult, comandante!
Lucian: Ce-ai vrea să-ţi spun?!
Stela: Adevărul. Ce-ai zice despre asta?
Lucian: Adevărul?! Bine, recunosc... Am luat câteva pastile de acolo, să mă ajute să dorm. Nişte somnifere...
Stela: Câteva, zici?! Doar câteva?! Atunci, explică-mi, te rog, de ce cutiuţa asta, care până în urmă cu câteva zile, era plină ochi, e acum aproape goală?! Nu lipsesc deloc doar câteva, cum zici tu!
Lucian: Bine, de acord, am luat mai multe, poate. Dar nu pe toate deodată. Câteva doar. Le-am luat... în etape; două sau patru, la câteva ore distanţă...
Stela: Asta ar mai fi lipsit, să le fi luat pe toate deodată! Şi acum... Poţi să-mi spui sincer, ce naiba se petrece cu tine, pentru că eu nu-mi dau seama!? Eşti cumva inconştient când procedezi astfel, ţi-ai pierdut complet minţile, sau ce?! De ce taci, comandante?! Te rog, spune-mi, ce naiba e cu tine?! Eşti anormal, sau cum?!
Lucian: Nu ştiu...
Stela: Nu ştii?! Nu te simţi bine până nu faci câte o boacănă din asta, mare de tot?! Desigur, n-ai mai fi tu dacă ai renunţa la toate prostiile astea... Vorbeşte odată! De ce taci?! Încă aştept explicaţii din partea ta... Să te aud, comandante! Ce ai de zis în apărare?
Lucian: Ce-aş putea spune?! N-am ce explica! Îmi pare rău...
Stela: Ah... Îţi pare rău, nu?! Şi cu asta crezi că ai rezolvat totul?! Eşti complet nebun! Nebun, nu glumă!
Lucian: Nu ştiu; probabil...
Stela: Probabil?! Nu probabil, ci foarte sigur!

replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Stela: Ia loc!
Lucian: S-a întâmplat ceva, doctore?
Stela: Spune-mi tu dacă s-ar fi întâmplat sau nu ceva!
Lucian: Păi, de ce m-ai chemat totuşi aici?!
Stela: Doar pentru nişte analize, dar să vedem dacă sunt sau nu necesare... Poate scapi fără ele, dacă-mi răspunzi sincer la întrebări.
Lucian: Ah, nişte minunate analize, desigur...
Stela: Minunate?! Comandante, ce-i cu tine?
Lucian: Nimic... Ce-ar putea fi?!
Stela: Te văd prea vesel. Şi aşa ai fost pe tot parcursul şedinţei de azi. De asta te întreb.
Lucian: Ah, da... Păi, chiar sunt vesel. Încalc vreo lege?! Doar nu-i interzis.
Stela: Sigur că nu-i! Ai totuşi vreun motiv pentru veselia asta, sau vrei să facem acele minunate analize, care să ne lămurească?!
Lucian: Motiv? Sunt doar fericit, doctore...
Stela: Fericit?! I-auzi! Nu mai spune!? Cu ce ocazie?!
Lucian: Păi... Chiar vrei să ştii?
Stela: Doar dacă doreşti să-mi spui, iar astfel, dacă eşti sincer cu mine, repet, poate scapi fără minunatele analize... Pricepi?!
Lucian: Ah, nu mă deranjează deloc analizele alea de care tot aminteşti; le poţi face... Dar află că sunt îndrăgostit. Atâta tot!
Stela: Îndrăgostit?! Serios?! În cazul ăsta... Felicitări, comandante! Şi iată, aşa ai scăpat de mine! Te poţi întoarce pe puntea principală, chiar acum.
Lucian: Fără minunatele analize, cu care mă ameninţai? Nu le mai facem? Repet: Eu sunt dispus să cooperez, doctore!
Stela: Nu e cazul, frumosule! Nu există analize pentru "boala" asta, de care zici că suferi acum. Şi nici tratament. Singura recomandare pe care ţi-aş putea-o face, ar fi să-ţi petreci cât mai mult timp în compania domnişoarei care e responsabilă de această stare a ta.
Lucian: Ah, da?! Păi, ăsta-i un tratament pe care am să-l urmez cu cea mai mare plăcere...

replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucian: Ce mai face Nero?
Maria: Câinele tău? Mult mai bine decât seara trecută. Poţi trece să-l iei acasă, în seara asta. Dar poznaşul meu?
Lucian: Rikky?! Foarte bine. S-a acomodat perfect la mine acasă; cred că-i place, se simte bine...
Maria: Trădătorul!
Lucian: S-a aşezat în lămâiul de la intrare, de pe hol şi a început să latre de mama focului, de i-a speriat pe toţi ziariştii în dimineaţa asta; se ţineau, bieţii, departe de garduri, fără a mai fi nevoie de jandarmi, gardieni sau poliţişti; Rikky era suficient...
Maria: Ca să vezi, ce figură! A avut ce învăţa de la câinii mei.
Lucian: Ţi-e dor de el, nu-i aşa? remarcă Lucian. Ai să-l vezi în curând.
Maria: Bine, aştept să mi-l aduci acasă, când vei veni să-l iei pe Nero. Acum trebuie să plec.
Lucian: Nu, stai puţin! Cum să pleci? Mergem împreună; te duc eu, cu maşina directorului, încă mai am cheile de la dânsul în buzunar, nu i le-am dat lui Rikky. Poate astfel scăpăm şi de body-guarzii aceia... Mai întâi trecem pe la mine pe acasă, apoi mergem direct la tine.
Maria: Bine, să mergem!
Lucian: Aşteaptă-mă numai puţin, te rog! Trebuie să pun cât de cât ordine pe aici, pe puntea principală, nu se poate să lăsăm totul vraişte!
Maria: Tu?! Tu să pui ordine?
Lucian: Cine altcineva?! Ceilalţi au plecat, iar roboţi încă n-avem... Dacă n-ar face nimeni ordine, ce-ar zice dom' profesor de dimineaţă, dacă ar găsi puntea principală în starea asta?
Maria: Da; dar de ce tu? Eşti comandantul misiunii, nu intră în atribuţiile tale!
Lucian: Aş... Lia... Mergem spre casă; dacă vrei, hai şi tu cu noi!
Lia: Nu, mulţumesc; n-aş vrea să vă deranjez. Mă descurc şi singură.
Lucian: Cum doreşti. Ne vedem mâine.
Lia: Desigur; mâine.
Maria: Pa.

replici din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!