desigur

Culpabila tăcere

Ştiaţi?
Vai, nu ştiaţi...
De când e pe Pământ,
greşeala ţine-n sipet
două odoare scumpe:
sentinţa-i prima!
Iar cea de-a doua,
precum ştiţi,
e dreptul la iertare!
Atâta că, Iertarea,
naivă şi credulă,
Duce-n spinare, greu,
o crâncenă rivală:
condamnarea!
Fără dreptatea judecăţii!
De ce? E simplu:
ca să-i prindă locul!
Urmeaz-apoi, desigur,
înghiterea găluştii!
Înghiterea găluştii e...

[...] Citeşte tot

pamflet de Iulia Mirancea (22 octombrie 2014)
Adăugat de Iulia Mirancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Grook de consolare

Desigur, te doare
când pierzi o mănuşă,
dar închipuie-ţi durerea
pe care-o simţi – n-o pot exprima –
când, după ce-ai pierdut una,
o arunci şi pe cealaltă,
pentru ca apoi
s-o găseşti pe prima.

NB. Piet Hein,1905 – 1996, a fost un savant danez, filozof, matematician, inventator, arhitect şi poet.
El susţinea că marea falie culturală care ne desparte nu este cea dintre "a avea" şi "a nu avea", ci dintre " a
cunoaşte" şi "a nu cunoaşte".

* GROOK, " gruk" în daneză, termen creat de Piet Hein, este o formă sofisticată de aforism rimat,
caracterizat prin ironie, paradox, concizie şi uneori prin accente satirice.

poezie de Piet Hein, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vasilica Dăncilă "Broşata", agramata pe care ne-a impus-o premier puşcăriaşul Liviu Dragnea, când era mahăr la PSD (pamflet)

Vasilca noastră agramată,
De broşe este obsedată:
În orice haine se găteşte,
Desigur, broşa nu lipseşte.

Pe agramata lelişoară,
N-o vezi cu-o broşă-a doua oară;
De schimbă rochii cinci pe zi,
Cinci broşe schimbă, orice-ar fi.

O jurnalistă afirma,
Că poartă şi la pijama,
Şi la de noapte cămăşoaie,
Şi când e în costum de baie,

La Marea Neagră, evident,
Sau la vrun ghiol, la tratament.
Iar eu n-am nicio îndoială,
Că poartă şi la pielea goală...

pamflet de George Budoi din Aceşti Agramaţi care ne conduc (10 septembrie 2019)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Andru plângând

Trec prin starea acestui suflet
posibile existenţe -
un năvod mortal ce smulge în sus
totul, lăsând numai absenţe.

Las locului această-nfăţişare
şi o adorm, şi o îngheţ, şi o ţin
în pura suspendare
a celor care n-au venit şi vin.

Nimic nu rămâne el însuşi mai mult
decât o foarte singură dată.
Nu sunt vinovat că trăiesc
într-o lume întruna schimbată.

Numai un gând dacă-l întorc, de la tine,
nu mai regăsesc apoi, înapoia-mi, nimic.
Depun mărturie-n genunchi despre-aceasta,
cuvinte pentru nici o ureche ridic.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eroi au fost

eroi au fost odată
într-o dată ce nu a fost niciodată
sau dacă au fost
au fost în altă dată
când dacii liberi mureau râzând
cu sufletul curat şi faţa către cer
noi, ne târâm,
în morcila cotidiană
zi de zi
în fiecare zi
nu uităm nici o zi
nu urcăm, coborâm în tăcere
desigur ordonaţi
suflete chinuite, suflete frânte
totul e straniu
doar o cioară obosită mai cântă
viaţa asta, o piesă proastă
cu sinistre personaje pe scenă
noi, suflete în lanţuri
nu vorbim

[...] Citeşte tot

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

STATUIA TA

Soţiei mele Ana LEONTE

Ţi-am dăltuit statui în suflet
Acolo ai un sanctuar al tău
Piedestale cu un etern antet
Pe care le vei avea mereu.

Am adunat culori diverse
Din nesfârşitul curcubeu
Sa-ţi fac tablouri imense
Să le descriu mi-e tare greu

Nu sunt poet că scriu un vers
Sau că iubesc acum la bătrâneţe
N-am trecut destul prin univers
Mai am în suflet multă tinereţe.

În strângerea intensă de mână
Îţi simt pulsaţia febrilă
Aşteptând ca să rămână

[...] Citeşte tot

poezie de Mihai Leonte
Adăugat de Mihai Leonte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Salvarea speciei

În doi copaci să ne ascundem,
de teama desfrunzirii,
strigându-ne din miezul lor
în jocul regăsirii.

În două mări să ne ascundem,
de teama uscăciunii,
chemându-ne de sub balize
strâns ancorate-n funii.

În două peşteri să ne-ascundem,
de teama-mpotmolirii,
cerându-ne din galerii
tandrul ecou al firii.

Desigur, vor lovi topoare,
vor arunca harpoane-adânci,
vor fi piraţi, comori şi lupte,
eu voi simţi cînd o să plângi.

[...] Citeşte tot

poezie de Dragoş Niculescu din Purgatoriu pentru sfinţi (2014)
Adăugat de Dragoş Niculescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dimineaţa

Întâi deşteptătorul, apoi duşul,
Apoi telefonul unde-alerg gâfâind:
"Da, da, desigur, s-a făcut, da, da,
negreşit, la revedere!"
Apoi pieptenele, haina, oglinda-n care de-abia mă mai recunosc, stiloul,

Ochelarii şterşi grăbit cu colţul batistei,
Banii mărunţi de tramvai,
Apoi fuga-n lift, coborârea ca-ntr-un puţ
În ziua care aşteaptă încă virgină la poarta casei
Pe când alerg gâfâind după alte lucruri:
Ţigări, autobuz, ziar, motocicletă,
Atâtea lucruri în care mă petrec,
Cărora mă-mpart
Ca să ajung zi de zi mai mult una cu ele,
Mai solidar cu ele decât cu mine însumi.

Numai voi, care faceţi lucrurile, scăpaţi prin aceasta
De oarba lui tiranie.

poezie clasică de Miron Radu Paraschivescu din Versul Liber (1965)
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un om cu care sunt de acord

El ştia mai mult decât să admire un scaun
şi să spună Ce înseamnă asta?

El iubea tot ce accepta
ospitalitatea consistentă a propriilor cinci simţuri.
El ar fi spus Hello, omidă sau
La revedere, Loch Fewin.
El dorea să ştie
cum se ajunsese ca ele să fie ceea ce erau.
Dar niciodată nu le-ar fi insultat spunând:
Omidă, Loch Fewin, ce vreţi să spuneţi?
In privinţa asta el era aidoma lui Dumnezeu,
deşi era ateu. Era conştient de diferenţa
dintre Ce înseamnă asta pentru mine?
şi Ce înseamnă asta?
De aceea el spunea, cu jumătate de zâmbet:
Desigur, Dumnezeu, la fel ca mine,
este ateu.

poezie de Norman MacCaig, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un om cu care sunt de acord

El ştia mai mult decât să admire un scaun
şi să spună "Ce înseamnă asta?"

El iubea tot ce accepta
ospitalitatea consistentă a propriilor cinci simţuri.
El ar fi spus "Hello, omidă" sau
"La revedere, Loch Fewin".
El dorea să ştie
cum se ajunsese ca ele să fie ceea ce erau.
Dar niciodată nu le-ar fi insultat spunând:
"Omidă, Loch Fewin, ce vreţi să spuneţi?"
In privinţa asta el era aidoma lui Dumnezeu,
deşi era ateu.
Era conştient de diferenţa
dintre "Ce înseamnă asta pentru mine?"
şi "Ce înseamnă asta"?
De aceea el spunea, cu jumătate de zâmbet:
"Desigur, Dumnezeu, la fel ca mine,
este ateu".

poezie de Norman MacCaig, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!