Toate rezultatele despre covor, pagina 15
Lasă-mă și nu-mi da pace
Leagănă-mă și mă-ntinde
Pe un pat de flori și iarbă,
Prinde-mă și mă cuprinde
Când stă sângele să fiarbă.
Strânge-mă și mă-nfășoară
Peste trupu-arzând de dor,
Soarbe-mă și mă doboară
Când ies flăcări din covor.
Stinge-mă... și mă-nvelește
Cu argint de stele-n noapte,
Plânge-mă... și mă sfințește
Cu parfum de buze coapte.
Lasă-mă și nu-mi da pace,
Gânduri... cât mai înfloresc
În amiezi când te-oi desface
Tremurând... să te iubesc.
poezie de Constantin Triță
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Bântuire
Metaforele plâng desperecheate,
Moare și ultimul hulub, înfrânt,
Tristețile, icoane pastișate,
Sunt oarbe la orice discernământ.
Suntem ca teiul scuturat de floarea
Rămasă jos, covor de amintiri,
Cum poți întoarce teiului favoarea
Potopului de floare și nuntiri?
Îți simt înfiorarea, îmi simți teama...
Și nu-i mai drum de-ntoarcere în noi,
Măcar că dragostea nu ține seama
Și bântuie și-n vreme de război.
poezie de Mioara Anastasiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cuvinte nerostite...
Lacrimile-mi sapă-n obraji cuvinte
Cuvinte nerostite!
Se preling și cad rătăcite pe covor...
Se lasă călcate de talpa-mi în treacăt, întâmplător.
În dorința deșartă... la măcar unica șansă... de a spune cum dor
Cum dor cuvintele nerostite?
Și oare... prelinse în van,
Ce doare mai tare, cuvintele nerostite sau.... sufletul trist, în așteptarea lor?
Sunt lacrimi, cuvinte... ce pot spune povești, dar tac... tac și dor!
poezie de Gianina Foldvari (24 iunie 2015)
Adăugat de Gianina Foldvari
Comentează! | Votează! | Copiază!
De-ai vedea
De-ai vedea cum toata noaptea
Ma trezesc nebun asa,
Lipsa ta imi fura somnul,
Si-mi zdrobeste inima.
De-ai vedea cum din iubire
In camara mea de dor,
Decorez cu frunze moarte
Urma ta de pe covor.
De-ai vedea cáte secunde,
Poate sute, chiar si mii
Te-asteapta in tacere,
Te asteapta si nu vii.
De-ai vedea cum mi-e privirea
Cand te vad in poala mea
Sí cum uit ca amintirea,
E intr-o poza pe podea.
poezie de Amelia Florentina Glava
Adăugat de AMelia
Comentează! | Votează! | Copiază!
Un poem pentru un eremit taoist
S-a făcut frig astăzi în birou;
Deodată mă gândesc la prietenul meu de la munte,
Strângând în vale lemne pentru foc
Sau fierbând pietre albe pentru cartofi, acolo în cabana lui...
Aș dori să-i fi putut duce o cupă cu vin
Pentru a-l mai înveseli în furtuna serii;
Dar frunzele căzute s-au așternut covor pe creastă,
Cum aș putea eu vreodată să-i mai găsesc urmele?
poezie de Wei Yingwu, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Zarzărul a nins
Astăzi zarzărul a nins
Covor gros a așternut
Petale albe de vis
Lacrimile cad mărunt
A trecut încă un an
Doru-îi de primăvară
Peste arborul bătrân
Liniștea acu' coboară
Lângă priveste-n van
Pomul cel mai tinerel
Vesel fâmnicul platan
Muguri are acu' și el
Astăzi zarzărul a nins
Pământul e ca zăpada
Ciripesc păsări în cais
A înveselit ograda
poezie de Vivian Ryan Danielescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
* * *
Nu am mai scris de dragoste. De-o vreme
Nu am mai scris nici despre cai bălțați
Însă de mâine, alte teoreme,
Concepte noi și îngeri cocoțați
Mă vor preocupa, iar primăvara
O să-și întindă verdele covor,
Doar roțile bolidului Kafiara*
Or lăsa dâre-n drum spre rezervor,
Când voi reface plinul cu cerneală
Pentru o tură iar prin Univers.
Caligrafie fără osteneală
Pe foaia de parcurs. Un singur vers.
poezie de Dana Ene
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
E ziua ta
La mulți ani... iubita mea,
Sunt fericit, e ziua ta.
Și -ncepe cum s-a anunțat
Returul de campionat.
Deci pân -la prânz, aș fi dispus
Să scutur un covor în plus,
S-alerg după cumpărături,
Să iau sifoane, prăjituri.
Și până vii de la coafor,
Fac și-o budincă, la cuptor,
Pun panglici roșii la cutie,
A nu uita... de palarie.
Voi scoate rufele -n balcon,
Ii voi telefona... lui Ion,
Amicul meu, cel mai perfid,
Fiindcă nu tine cu 'Rapid'
Și-apoi la ora douăzeci,
Iubito!... te invit la meci.
poezie de Constantin Triță
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
E ziua ta
La mulți ani... iubita mea,
Sunt fericit, e ziua ta.
Și -ncepe cum s-a anunțat
Returul de campionat.
Deci pân -la prânz, aș fi dispus
Să scutur un covor în plus,
S-alerg după cumpărături,
Să iau sifoane, prăjituri.
Și până vii de la coafor,
Fac și-o budincă, la cuptor,
Leg panglici roșii la cutie,
În care -ți pun... o pălărie.
Apoi scot rufele -n balcon,
Ii voi telefona... lui Ion,
Amicul meu, cel mai perfid,
Fiindcă nu tine cu 'Rapid'
Și pe la ora... douăzeci,
Iubito!... te invit... la meci.
poezie de Constantin Triță
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
8 Martie
O zi simbol în viața voastră,
Un început de primăvară.
În loc de flori vă pun în glastră,
Un sărut, o floare rară.
Din cer lumina se coboară
Și așterne pe pământ,
Covor de flori de primăvară,
Fără adieri de vânt.
Cer senin vă fie fața,
Zâmbetul măr înflorit.
Mamă, "Bună dimineața!"
Voi sunteți soare răsărit.
Odată cu primăvara
Vise multe să-împliniți!
Copiii vă sunt comoara
Pentru ei, voi să trăiți.
poezie de Dumitru Delcă (martie 2016)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!