Augustin

Atât de zgârcit

Nu veţi bea niciodată
un leu
din premiile mele literare.
Pentru că eu
urăsc concursurile.
Pentru că nu am de demonstrat nimic
nimănui.
Şi eu urăsc beţivanii
ce se îmbată pe la vreun cenaclu
din ţoiul umplut cu vorbe de clacă
de critici cu aer de cârciumari.
Acei beţivani care se acoperă apoi
cu roua nopţii prin şanţuri.
Şi-apoi
sunt orb şi surdo-mut.
Chiar dacă
mi-aţi da vreo diplomă
n-aş deosebi-o de hârtia pe care o pipăi de atâţia ani
tot încercând să scriu.
Eu nu recunosc în Braille

[...] Citeşte tot

poezie de Augustin Jianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Târziu şi inutil

Poeţii mari se nasc de tineri,
Şi mor în zi de sărbătoare,
Eu m-am născut cu mari reţineri,
Ofrandă clipei schimbătoare.

Dar am văzut lumina zilei,
În marţea zeului cu arme,
Cu zodiac sub semnul milei,
Nebun, trufaş, pe-auguste palme.

Şi m-am trezit în paradigmă,
Printre-arhaisme şi foneme,
Cu-a precursorilor enigmă,
Din forma fixă cu dileme.

Mult prea târziu şi fără noimă,
Când nimeni nu mai ia aminte,
Un inflaţionist prin doină,
Iubind mareea de cuvinte.

[...] Citeşte tot

poezie de Augustin Jianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Terţine-n cinstea unui vânt nebun

Era doar vânt. Doar cine-avea curajul
să-i strige-n faţă adevărul? Iarba
servea în vârf de suliţi echipajul.

"Tu nu eşti primul care-mi smulge barba."
Era doar vânt. Cutreiera pământul.
Sub tălpi se viscolea în hohot oarba

zgrăbunţă risipită, jurământul
cocoarelor, pe care-l spulberase.
Era doar vânt. Şi nu-şi găsea mormântul.

Îl însoţea, învârtejit în grase,
hilare arătări sporindu-i hora,
un praf gălbui ce năpădea terase.

"Aruncă-mă în ochii tuturora."
Era doar vânt. Şi-n zarea bleumarină
un pâlc de nori umfla multicolora

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Ştefan Augustin Doinaş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vestea

Şoarece sarind din gura-n gura

(pentru cei cu suflet de copil
ce-au ieşit pe brânci, printr-o spărtură,
din cetatea lor, şi vin tiptil;
pentru cei fugari din bătălie,
plini de praf şi asudând sub za;
pentru ucigaşii cu simbrie
dornici foarte a se boteza;
pentru făcătorii de hrişoave,
care iscodind din ins în ins
colectează ghicitori şi snoave
şi-ntreţin legenda dinadins;
pentru regii cu domnie scurtă,
care nu mai au decât un ceas;
pentru mamele ce-şi ţin în burtă
plozii, ca să-i nască la popas;
pentru epilepticii în care
diavolul e pedepsit să stea
în genunchi şi-n veşnica mişcare;

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Ştefan Augustin Doinaş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Insula crapilor capital

La locul cu crapi capitali,
Mulţi ageamii, puţini pescari,
Pe malul Dunării recruţi,
Puţini aleşi şi pricepuţi.

Pe sub frunzarul de pescar,
Miroase-a urină de cal,
Atârnă o prelată şui,
În prepelecul fără cui.

Urme de cai şi de şacali,
Ce urlă noaptea infernali,
Vetre de foc ce-a ostenit
Şi dreptul primului venit.

La Papadia prin nisip,
Sudori de om ce-a ostenit
Şi malul tot mai frământat,
Cu urme de pescar blazat.

[...] Citeşte tot

poezie de Augustin Jianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trandafirul negru

fragment

În Ţările de Jos, într-un vechi burg
încins cu holde arse de pelagră,
un grădinar visă într-un amurg
un straniu trandafir cu floare neagră.
Şi ani de-a rândul visul lui rămase
deasupra casei, ca un cer închis;
iar păsările, când veneau sfioase,
zburau cu aripi fragede prin vis.
Dar ochii lui şi mâinile în friguri
păliră lent sub zări verzui, iar el
mereu se aplecă pe nalte diguri
ţinând holbat al apelor inel.
În mări, epave cu catarge moi
dădură rădăcini, în timp ce bradul
de şapte ori se scutură de foi
şi zeci de fluvii îşi schimbară vadul.
Altoiuri albe, muguri sângeroşi
în van îşi împleteau pe rând nuanţa.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Ştefan Augustin Doinaş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Spre seară a mea inimă

Seara se-aude al liliecilor ţipăt.
Doi murgi aleargă pe-o câmpie.
Arţarul roşu foşneşte.
Călătorului i-apare-n drum o tavernă mică.

Gustoase-s nucile şi tulburelul.

Minunat: să te clatini în pădurea amurgită beat.
Prin ramuri negre dureroase clopote răsună.
Pe frunte picură roua.

Comentarii

Titlul sugerează cântecele religioase sau o rugăciune, cum ar fi rugăciunea introductivă în "Confesiunile" lui Augustin cu fraza "et inquietum est cor nostrum, donec requiescat in te"(şi neliniştită este inima noastră pînă nu se odihneşte în tine – trad. I. D.).
Dar această rugăciune pioasă este imediat ruptă de la primul vers în care "Seara se-aude al liliecilor ţipăt" şi in următorul vers, "Doi murgi aleargă pe-o câmpie". Ambele imagini, pe care, dacă le luăm din punct de vedere mitologic şi religios, sunt mai mult asociate cu seducţia şi suferinţa psihică. Astfel, al treilea călăreţ apocaliptic stă pe un corb în Apocalipsa lui Ioan, care poartă înţelesuri de devalorizare de seducţie.
Corespondând celui de-a treilea vers "arţarul roşu", care apare doar ca o imagine de toamnă, într-o propoziţie foarte scurtă, ea pare destul de ameninţătoare. Această interpretare este susţinută de "Călătorul" care se refugiază în versul următor într-o "tavernă mică" şi acolo se desfată cu vin şi nuci verzi. Anotimpul este, ca de obicei la Trakl, toamna. Dar o toamnă iritantă, predestinată, parcă, spre a se îmbăta. "Minunat" este acest lucru şi adjectivul trebuie luat ad literam cu două cuvinte, cu referire la "Domnul". În contextul unui poem care, în titlu, sună a rugăciune, mesajul devine ambiguu. "Domnul" este mai probabil Dionysos şi nu Domnul(Dumnezeul) lui Augustin. Dar această impresie ambiguă este imediat retrasă. "Dureroase clopote răsună", propria tradiţie religioasă se anunţă deîndată cu pretenţiile ei, dar ea poate şi promite.
Beţivul pare, dacă transpunem imaginea în concret, situat sub copaci în pădure, cu picături de rouă pe faţă. Dimineaţă în rouă? Apoi "clopotele" pot fi atribuite şi clopotelor serii.
Cu toate acestea tensiunea de bază a poeziei dintre mesajul creştin, vitalitatea şi beţia pot rămâne, de asemenea, ca şi "clopote de seara". "Cântecul beat" din Zarathustra lui Nietzsche se pare a fi fostbine cunoscut de Trakl. Totuşi apropierile literale par a fi slabe, "inima", "vinul", "clopotele", "roua" - nu se apropie de textul mai sus amintit a lui Nietsche.
Textul a fost scris în septembrie / octombrie 1912, probabil în Innsbruck. Trakl l-a introdus în volumul său "Poezii". Se pare, a fi fost important pentru el, chiar dacă sensul poate fi dificil de înţeles.. Într-o scrisoare adresată lui Erhard Buschbeck de la Innsbruck, la mijlocul lunii octombrie 1912, Trakl scrie: "Vinul era minunat, ţigările rafinate, temperamentul dionisiac şi drumul greoi, dimineaţa neruşinată, capul plin de durere!"

poezie de Georg Trakl din Versuri - traducere, prefaţă şi comentarii de Christian W. Schenk, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Hyperion
Comentează! | Votează! | Copiază!

Haina de lumină

La botez primit-am haină.
De lumină şi putere.
Din potir primit-am hrană.
Bucurie, mângâiere.

Dar trăind cu duhul lumii.
M-am îndepărtat mereu.
Iară haina de lumină.
Vai, am murdărit-o rău.

M-am târât prin murdărie.
Prin beţii şi curvişag.
Iară podoaba ce-am primit-o,
Am umplut-o de adiag.

Şi prin spini şi pălămidă.
Am intrat să mă îmfrupt.
Iar frumoasa-mbracaminte,
Foarte tare eu am rupt.

[...] Citeşte tot

poezie de Augustin Georgiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bazarul occidental

ONE
Roşul e fată, albastrul - şofer,
Alb este îngerul care ne lugeră,
Are-un hanger, ceafa de fier,
Imperiul se duce precum o scândură.
Herzog- portar la ASTORIA-MORIA,
Astfel se scrie istoria-gloria,
Unde nu-i nimeni, nici moarte nu este,
Stai în genunchi şi citeşte Aveste.
Nimic nu se poate certifica,
Marea durere, moartea cuiva,
Totul e-n basme lacrimogene,
O, Imogene, o, Magdalene,
Ce fericire, ce scumpă lacrimă,
viaţa de dincolo, fără de cratimă,
harnic lucrează sluga lui Nietzsche,
frate, cumnat sau amant Berenicei.

TWO
O tragedie greacă se petrece

[...] Citeşte tot

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Elegie

Candva fecioarele acestui astru
ieseau sin casa, gangurind abia,
purtand pe umeri ca un scut albastru
o frumusete limpede si grea.
Iar umbra ei, cazand din mers pe plante
le-ncovoia pentru putreziciuni
si pentru-acele sfinte diamante
ivite cu trufie in carbuni.
Iar tu, iubito, suferind cu pasul,
gaseai in zare fluviul descantat
de salcii triste, lacrimand in ceasul
cand luna-si scoate cornul argintat.
Si toate coborati in val cu scuturi
roscate in amurg si negre-apoi.
Minusculi stropi si ochi imensi de fluturi
cadeau pe umerii rotunzi si goi.
O, scutul nu parea sa se scufunde!
Cazand adanc, te minunai si tu
ca trupul vostru diparea in unde,
dar frumusetea trupurilor nu.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Ştefan Augustin Doinaş
Adăugat de Larisa Andrei
Comentează! | Votează! | Copiază!