+pentru +8 +zile

Cântec pentru Ana

Nu mai e mult şi voi trece dincolo,
În rămuriş va rămâne doar umbra, un clopot înstelat
În care am stat cu Ana nopţi şi zile. Dulce era gustul ei,
Sălbatic era trupul ei, adânci erau ochii ei, ochii ei negri.
Când se lăsa seara, când draperiile erau trase, când focuri mici
Pâlpâiau în şemineu, îi desenam flori pe piele.
Parcă toate mă dor. Aud şi acum forfota sângelui,
Cântecul ploii, coapsele ei frecându-se sub cearceaf,
Un sunet împurpurat strălucind în carnea ei
Şi în carnea mea; o muzică venind de dedesubt, un plânset venind
De deasupra. Un buchet de forsiţia, un arbust de ceai, o rodie,
Un coş cu nuci, un tort aniversar, fusta ei roşie
Uitată pe scrin, albeaţa trupului ei, perle în cutii negre, de piatră.
Toate acestea trăiesc, sunt săpate în foc,
Cortexul meu fumegă; din cenuşa lui un heruvim albastru zboară spre cer,
Apa nopţii se prelinge în picuri mici; o, eram tânăr, o, eram tânăr.
Dar acum nu mai e mult şi voi trece dincolo; fiinţa se va despărţi de fiinţă,
În rămuriş va rămâne doar umbra, un clopot înstelat,
În care am stat cu Ana nopţi şi zile.

poezie de Mircea Florin Şandru din Caut un loc curat (2016)
Adăugat de Carmen2015
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucian: Gata, Mihai! Cum e cu matematica pentru mâine?
Mihai: După două zile de pregătire cu tine, mă simt cu adevărat superpregătit pentru orice concurs la mate. Dacă te cunoşteam mai demult, până acum eram as; nu înţeleg cum de cei doi prieteni mai vechi ai tăi nu s-au orientat tot spre mate.
Lucian: I-a atras altceva, doar nu era obligatoriu să aleagă tot matematica; fiecare a mers pe drumul său...
Mihai: Şi tu; de ce ai ales matematica?
Lucian: Eu?! Nu ştiu de ce; asta mi-a plăcut de mic. De fapt, cred că matematica m-a ales pe mine... Înainte de a fi învăţat să vorbesc bine, corect, am învăţat singur să număr şi să socotesc, de parcă aveam matematica în sânge. Când alţi copii preşcolari de seama mea se jucau cu diverse jucării, eu preferam să răsfoiesc cărţi; cărţile de matematică. La întrebarea "Ce vrei să devii când vei fi mare?", aveam mereu, negreşit, un singur răspuns, foarte clar: "Matematician"... Aşa spuneam oricui mă întreba. Matematica a fost, într-un fel, prima mea mare iubire...
Mihai: Prima? Interesant... Asta înseamnă că ar exista şi o a doua; care ar fi aceea?
Lucian: A doua? Nu, nu încă...

replici din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Era odată o babă, care avea trei feciori nalţi ca nişte brazi şi tari de virtute, dar slabi de minte. O răzeşie destul de mare, casa bătrânească cu toată pojijia ei, o vie cu livadă frumoasă, vite şi multe păsări alcătuiau gospodăria babei. Pe lângă acestea mai avea strânse şi părăluţe albe pentru zile negre; căci lega paraua cu zece noduri şi tremura după ban. Pentru a nu răzleţi feciorii de pe lângă sine, mai dură încă două case alăture, una la dreapta şi alta de-a stânga celei bătrâneşti. Dar tot atunci luă hotărâre nestrămutată a ţinea feciorii şi viitoarele nurori pe lângă sine — în casa bătrânească — şi a nu orândui nimic pentru împărţeală până aproape de moartea sa. Aşa făcu; şi-i râdea inima babei de bucurie când gândea numai cât de fericită are să fie, ajutată de feciori şi mângâiată de viitoarele nurori. Ba de multe ori zicea în sine: "Voi privighea nurorile, le-oi pune la lucru, le-oi struni şi nu le-oi lăsa nici pas a ieşi din casă, în lipsa feciorilor mei. Soacră-mea — fie-i ţărna uşoară! — aşa a făcut cu mine. Şi bărbatu-meu — Dumnezeu să mi-l ierte! — nu s-a putut plânge că l-am înşelat sau i-am risipit casa;... deşi câteodată erau bănuiele... şi mă probozea... dar acum s-au trecut toate!"

Ion Creangă în Soacra cu trei nurori
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nebunia omului de rând

să arunc tot ce-mi vine în mână,
să fac totul una cu pereţii,
să stau calm şi să aştept să treacă,
dar nu pot,
e acolo în mine.

femeile plâng din ce în ce mai mult,
din ce în ce mai mulţi bărbaţi dependenţi de băutură,
majoritatea oamenilor se cred bolnavi psihic,
însă în capul lor prostia se loveşte de pereţi.

nu poate trece de la sine;

credeam că sufăr din cauza unei iubiri pierdute
până când m-am trezit cu un mesaj de la ea,
deja avea 3 copii şi era în plin divorţ.
mi a spus că încă mai simte ceva,
cu fărâma aia de suflet care i-a mai rămas,
dar nu pentru mine,
pentru un altul,

[...] Citeşte tot

poezie de Valentin Chircă
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mama

Cu cât are mai mulţI copii, cu-atât o mamă-i mai frumoasă,
Pe toţi îi strânge-n jurul ei, pe toţi i-adună la o masă,
Veghează asupra lor mereu, pe toţi întotdeauna îi iubeşte,
Iubirea sufletului ei cu fiecare prunc sporeşte.

Le-aşterne patul în odaie, le-aprinde focul în cămin,
Şi cu mânuţa ei cea sfântă va lecui orice suspin,
Îi apără cu semnul crucii, îi spală şi îi primeneşte,
Iar înainte de culcare pe fiecare-l înveleşte.

Cât încă sunt puiuţii mici, nevoile mai înconjoară,
Iar din puţinul care este, măicuţa face mult să pară,
Le va-mpărţi un colţ de pâine, lăsându-se pe ea flămândă
Şi va zâmbi-mpăciuitoare, un neajuns să mai ascundă.

Când puii cresc şi aripa îi va-ndemna din cuib să zboare,
Sufletul mamei ars de griji îl va-nsoţi pe fiecare,
Oriunde îl va duce rostul, precum e scris al său destin,
Pe-o cale netedă, ferice sau pe-o cărare prin suspin.

[...] Citeşte tot

poezie de Liliana Burac din revista Uniunea Artelor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vânătoare de vulpi

La două zile după Crăciun, spre amiază, ascult
Cum copoii de dincolo de deal
Gonesc dintr-un loc în altul, un nor de surescitări,
Vocile lor sunând ca nişte role ruginite, refractare,
Cumva scurtcircuitate. S-a declanşat
Vânătoarea unui vulpoi
La marginea satului. În brad, o cioară
Inspectează cuibul, protestând
La toată acea larmă indecentă. O mierlă
Îşi porneşte alarma mieunată. Norul anului, gri şi mucegăit,
Atârnă umed în groapa lui, încercând să adune
Destulă energie pentru a deschide o nouă fereastră.
Răcnete în depărtare. Toate-s jilave. Vulpoiul
Zboară, luând prima lui lecţie
De la haita idioată şi gălăgioasă – scheunăturile răsucindu-se
Asemeni unor cozi de câine – şi de la mârâiturile militare:
O maşină cu doar două produse:
Rahat de câine şi vulpi moarte. Motorul camionului,
Torcând, la marginea drumului încurcă aerul, iar vulpoiul aleargă
Pe lângă civilizaţia suburbiei indiferente. Acum scheunăturile

[...] Citeşte tot

poezie de Ted Hughes, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Balada închisorii din Reading

I

N-avea veşminte stacojii
Cu vin şi sânge scrise,
Ci vin şi sânge-avea pe mâini
Atunci când îl găsise
Cu fata moartă ce-o iubea
Şi-n patu-i o ucise.

Mergea-ntre paznici, îmbrăcat
In sur costum ca ceaţa ;
Bonet vărgat purta pe cap ;
Schimonosindu-i faţa ;
Dar n-am văzut nicicând un om
Privind mai lacom viaţa.

Nu, n-am văzut nicicând un om,
Sau vreun prizonier,
Holbat la peticul de-azur
(Ocnaşii zic că-i cer),

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Oscar Wilde, traducere de Nicu Porsenna
Adăugat de Constantin Ionescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şobolan pe navă

Cum ţ'ar plăcea să fii şobolan în acea mohorâtă ocnă,
Făr'-un locşor numai al tău de care să îţi spânzuri fesul?
Cu picioarele desculţe, umede şi îngheţate bocnă,
Pe-un cliper cu velele fâlfâind în vânt, în valuri cu bompresul?

Cum ţ'ar plăcea să navighezi pe-o mare vânătă, unde-otrava
Apei saline te-năbuşă, iar uraganul te izbeşte cu tâmplele de cer?
Unde-n omăt vrăjmaş corabia brăzdează troiene albe cu etrava,
Unde-ţi înlemneşte mâna pe cavila timonei înnegrite de-atât ger?

Cum ţ'ar plăcea ca, după luni de zile,-ajuns la ţărm, să vezi cum
În taverne oamenii se feresc de tine, ţinându-se cât mai departe:
"Pericol, marinari, feriţi-vă, nu le staţi prin preajmă nicidecum!"
Cum ţ'ar plăcea s-auzi cântecele lor marinăreşti, triste de moarte,

Undeva pe marea translucid-febrilă, tropicală,
Cu coasa de argint a lunii secerând lanuri pe cerul înstelat,
C-un camarad alături ciupind lăuta-n noaptea de cerneală,
Alinând în sufletele-nsingurate un dor de ne-alinat?

[...] Citeşte tot

poezie de Bill Adams, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rubaiyat

Hai, sus! Soarele-a risipit Aştrii
De pe Câmpia Nopţii şi-albaştri
Ochii zilei se oglindesc peste
Turnul cel Mare – mii de piaştri!

În geana zorilor mi s-a părut
Ca-aud din Crâşmă glas, frăţesc salut:
"Templul aşteaptă oaspeţi credincioşi,
Intraţi, nu vă sfiiţi, slujba-a-început"!

Cocoşu-a cântat, umflându-şi guşa,
Iar cei de-afară-au strigat: "Uşa,
Deschideţi uşa, ştiţi cât de puţin
Timp avem de stat şi-apoi... cenuşa."

Învie Noul An dorinţe dragi,
Dar gânditor tu, suflet, te retragi
Spre spaţiul unde Moise-a rupt un ram,
Iar pe Hristos l-au adorat Trei Magi.

[...] Citeşte tot

rubaiat de Omar Khayyam, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trebuie făcută o muncă de desăvârşire, în ani de zile pentru a face din aura noastră o antenă capabilă să atragă ceea ce este cu adevărat frumos şi benefic în univers.

Omraam Mikhael Aivanhov în Centrii şi corpuri subtile
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!