Adaugă un citat | Citate la întâmplare | Votează! | Votate recent | Adăugate recent | Comentarii recente | Top general

cei 7 ani de acasa

Poezii despre cei 7 ani de acasa, pagina 145

Dragostea

scriu pe o coală albă
acoperă ceea ce e dincolo
de viață
o întindere de necuprins
văzută-n vise
cade roua obosită
și noi batem la porți înflăcărate
cu un ciot de iubire
găsit după incendiul sufletelor noastre
scriu și asta pentru confortul
de acasă când stăm în așteptarea
unui nou val de iubire
ne punem întrebări confuze
care ne-au rămas pe buze
după ultima noapte de dragoste

poezie de
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Robert Frost

Drumul pe care n-am apucat

Două drumuri se despărțeau într-o pădure aurie.
Îmi pare rău că nu le-am putut pe amândouă urma.
Și, pentru că eram singurul călător, am zăbovit
Privind în lungul celui dintâi, cât mai departe.
Până acolo unde se pierdea sub pământ.
Apoi am apucat-o pe al doilea, ce nu era mai prejos.
Și care poate era chiar mai îndreptățit să-l străbat.
Căci era acoperit cu iarbă și neumblat.
Deși, trecând pe unul dintre ele,
Era de parcă le-aș fi străbătut pe amândouă,

Iar în acea dimineață se întindeau la fel:
Iarba lor nu era bătătorită de pași.
L-am lăsat pe primul pentru o altă zi
Știind totuși că, pornind pe unul dintre ele,
Cu greu m-aș mai fi întors vreodată.

Așa voi povesti cu un suspin
Cândva, peste ani și ani:
Două drumuri se despărțeau într-o pădure, iar eu

[...] Citește tot

poezie clasică de (1916), traducere de Horia Gârbea
Adăugat de Dan CostinașSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiEste disponibil originalul în limba engleză.
Este disponibilă și traducerea în portugheză.
cumpărăturiCartea "Stopping by Woods on a Snowy Evening Hardcover" de Robert Frost este disponibilă pentru comandă online cu o considerabilă reducere de preț, la -69.99- 42.99 lei.

Regele visător

E ceva putred, grav în Danemarca!
Mor oamenii cu miile pe uliți
Și obosiți, soldații-adorm pe suliți
Când de pe stema porții zboara țarca.

Din racle ies strigoi ca să vestească
Și umblă printre vii, ca printre semeni.
Fecioarele au toate-n pântec gemeni,
Dar toate vor muri fară să nască.

Orbi, cavalerii stăruie la masă
Și hotărăsc, dar lămpile sunt stinse,
Căci în oraș, flămânde și învinse,
Oștile-atâtor visuri vin acasă.

................

poezie celebră de
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "111 cele mai frumoase poezii" de Radu Stanca este disponibilă pentru comandă online la 34.99 lei.

Pământul vechii Dacii vrem

Când peste Prut rusificat-au Țara,
Iar alții vor enclave în Carpați,
Să ducem grănicerii sus pe Nistru,
Sărbătorind Unirea dintre frați.

De mii de ani ne-au divizat imperii,
Fost-a ca mierea plaiul strămoșesc -
S-au pripășit și alții... Astăzi, frate,
Nu le mai place graiul românesc.

Bolnave minți ne spun cum că-n Moldova
Trăiesc hibrizi, românii nu-s români,
Că-n zecile de ani de plagă rusă
Confrații au uitat de Mușatini.

Când limba românească-i umilită
Pe daco-getic, aspru plai străbun,
Noi vom cânta mereu Hora Unirii,
Vom aștepta să vină Ceasul Bun.

[...] Citește tot

poezie de
Adăugat de dory58Semnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
comentariiA fost scris un comentariu până acum.
Spune-ți părerea!

Moartea soldatului

Jos sulițele, nu mai bateți toba, săbiile-n teacă,
În liniștit cortegiu reveniți acasă de departe,
Muți și deprimați războinici ai cauzei deșarte!
Nu mai suflați în oboaie, iar trâmbița să tacă!

Nu mai fluturați, zadarnic, flamurile-n vânt.
Pentru că, priviți! În fața voastră pe năsălie, imobil
Și palid, zace sacrificiul tributar erorii voastre, inutil,
Ofranda adusă Gloriei – zeița care n-are nimic sfânt.

poezie de din antologia de versuri Flori de peste șapte mări și de pe șase continente, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

* * *

Gânduri senine
În clipa ce vine.
Gânduri de stele
În visele mele.
Gânduri sirene
Peste un car de vreme.
Gânduri curate
În lacrimi săpate.
Gânduri șuvoi
Între mine și voi.
Gânduri vărsate
În viața-ne toată!
Gânduri năluci
În arșiți de lunci.
Gânduri bizare
Între o lună și-o mare.
Gânduri străine
În vremea ce vine.
Gânduri fierbinți
Între rude, părinți.

[...] Citește tot

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Ocean de oameni

Braconieri în marea de sentimente,
Cu harpoane lungi, ce trag fără regrete,
Dar tu înoți, căci ai curaj și-n oase,
Ai grijă căci în larg te așteaptă plase.

Luptăm să fim ce vrem și e de apreciat,
Un acvariu pe fundul mării scufundat,
În asta înotăm, plini de false concluzii,
Strigăm că suntem liberi și respirăm iluzii.

În bărci ne plângem că nu se mișcă,
De parcă vâslele-s din urzică și ne pișcă,
Ne uităm cu invidie la cei la mal aflați,
Măcar în palmele lor încercați să vă uitați.

Credeți că au avut bărci cu motor?
Au vâslitul pân' la sânge fără vreun ajutor,
Amuzant este să-i vezi pe cei,
Care cred că din două vâsle ajung la mal și ei.

poezie de din Autopsia Inimii (21 octombrie 2019)
Adăugat de Iustin MironSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Alin Ghiorghieș

Of-tată

O stea... două stele... trei caise
se întoarce din fulger
cireada de vise
Trei brazi stau în rouă
scaune la masă
printre cruci se întoarce o mamă acasă.
Grauri bat cu silă clopotul în brazi
dintr-o bicicletă cad cireșe-amare
cu un an în urmă ne vedeam noi azi
te strângeam în brațe ca pe-o lumânare.
Fluieră ciocanul
cuie nu sărută
parcă ziua-i anul
parcă e bătută...

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Wynken, Blynken și cu Nod

Wynken, Blynken și cu Nod, aventurieri din fire,
S-au îmbarcat ieri noapte pe-un pantof de lemn
Și-au navigat pe fluviul razei cristaline
Spre marea cea de rouă. Cuprinsă de-un curios îndemn,
Luna i-a întrebat, "ce vânt v-aduce, ce dor nu vă mai încape?"
"Am venit să pescuim hering," au răspuns ei,
"Un pește care se zbenguie-n aceste minunate ape;
Avem năvoade țesute cu fire de aur și de-argint, ehei!"
Și-au zâmbit
Wynken,
Blynken
Și cu Nod.

Luna a râs și-a fredonat un cântecel,
Iar pantoful i-a legănat întreaga noapte –
Și vântul, cu aripi ușoare de porumbel,
A ciufilit valurile de rouă peste poate.
Heringii erau steluțe și se vedea-n apă, ca prin geam,
Cum înotau-n marea-aceea luminoasă.
"Noi aruncăm plase printre insulițe de mărgean,

[...] Citește tot

poezie de , traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Wynken Blynken & Nod Paperback" de Eugene Field este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -36.99- 18.99 lei.

Sacrificii

descendenți ai marelui neam
de mii de ani
statornici aici
precum Carpații
penetranți prin chiuloasa de plumb
a năpastelor.

timpul ne-a cerut sacrificii
și le-am dat
așa cum dă lumina viață
și stropul de rouă bucurie.

poezie de din Albumul cenaclului buzoian prin corenspodență "Prietenia" (1977)
Adăugat de Girel BarbuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Cu vaporul prin desert" de Marin Ifrim este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -27.94- 16.99 lei.

<< < Pagina 145 >


Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info

Fani pe Facebook