ochii care nu se vad se uita

Uneori ochii mei

Uneori ochii mei sar!
Se întâmplă la mijlocul lui august
fiindcă atunci coasele sunt cosite de iarbă.
În locul lor
pun două ciuperci otrăvitoare.
Uneori ochii mei sar ca o apă
aruncată razant într-o piatră
curgătoare.
Uneori ochii mei păşesc desculţ în iarbă
şi nu se mai cunosc
şi nu mai privesc
şi au culoarea unei priviri arzătoare
scuturată de braţele
unor ruguri.
Uneori ochii mei
sunt doi grauri
din care rup cu coaja lor acră
stiluri de struguri.
Uneori ochii mei
sunt pantofii unei femei

[...] Citeşte tot

poezie de Alin Ghiorghieş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prin ochii nimicului

Îţi trebuie doi de noi...
"Cine sunteţi voi"?
Ochii nimicului din voi
"Care noi sau ei sau voi"?

Doi de zero lipiţi,
Prea simplu pentru voi
Să vedeţi cu noi...
Ochii nimicului din voi

poezie de Petru Daniel Văcăreanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ultimul soldat al sperantei

Nu voi uita ploaia... nu voi uita frigul, nu pot uita
De ziua rece, in care cautam prin taramuri pustii, nu pot uita haita,
De lupi negri ce aproape m-au incoltit
Daca nu erau a tale porti ce ma adaposteau chiar si de vantul ascutit.
Nu pot uita ziua in care totul a inceput, de clipa in care te-am vazut
Palat maret zidit din absolut!
M-ai adapostit de norii grei inzestrati sa ma blesteme
Dar nu m-ai lasat sa intru... ai lasat sa intre doar ale mele jertfite poeme.
Si am plecat, chiar daca o bucata din mine a ramas
La portile tale sperand ca poate intr-o zi un glas,
O regina, ma va chema inauntru
Ca rege sa-i fiu si sa domnim sub acelasi astru.
Am plecut, dar ti-am jurat ca ma voi intoarce
Cu o armata de soldati ai sperantei ce vor trece
De aceste porti, de aceste ziduri marete
Prin care as vrea sa trec dar sa ramana tot la fel de delicate.
O armata intreaga a plecat la razboi
Hotarati sa nu dea un pas inapoi si sa se intoarca acasa eroi
De pe frontul ce se intindea din sufletul tau
Pana la ochii caprui ce atata putere emanau.

[...] Citeşte tot

poezie de Manuel Gabriel Danca (17 iunie 2011)
Adăugat de Manuel Gabriel Danca
Comentează! | Votează! | Copiază!

Omul inteligent nu uită, chiar dacă este în siguranţă, că oricând un pericol poate apărea, când se află în siguranţă, el nu uită că există posibilitatea decăderii. Când toate sunt clar stabilite, el nu uită că dezordinea poate oricând interveni. Astfel persoana sa şi tot ce-i aparţine este în permanenţă protejat.

citat celebru din Confucius
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ochii care nu se văd zilnic, nu fac cât ochii pe care ai vrea să-i vezi mereu.

Denisa P
Adăugat de Denisa P
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu mă uita sau voi uita de mine.

citat din Rozz Williams
Adăugat de Andreea Trifu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ti-s ochii....

Ti-s ochii plini de valvataie,
Abia eu azi am observat,
Ei parca rasuflarea-mi taie,
Cand te privesc neincetat.

Ti-s ochii lung purtati de vant,
Privesc prin ei si ma zaresc,
In ochiul tau firav si bland,
Si stelele se oglindesc.

Si vad marea si vad tarmul,
La care-as vrea s-ajung,
Ti-s ochii plini de cantecelul,
Pe care azi il cant.

Ti-s ochii plini de soare,
In ei si razele clipesc,
Dar vad si-ndurerare,
Poate nu stii cat te iubesc...

poezie de Cătălina Melinte
Adăugat de Cătălina Melinte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ajungând pe marginea eleşteului, se aşeză şi el acolo jos, şi, privind cu nedomirire, ia aşa numai ca să zică şi el că face ceva, bălăcea cu nuiaua prin apă, şi făcea haz cum sare stropii de apă, când o lovea. Apoi începu a cugeta. El vedea că fiecare strop de apă, când pică înapoi la matcă, se face câte un armean (cerc) împregiurul lui, şi de ce merge se măreşte, până ce intră iarăşi în sânul matcei de unde a ieşit, fără mai pe urmă să se cunoască nici locul unde a picat stropul, nici întinderea armeanului din giurul lui, ci totul rămânea ca mai-nainte, adică faţa apei lucie ca o oglindă. El era dus cu gândurile. Se uita şi nu mai vedea, tot da cu nuiaua în apă, şi nu ştia ce făcea. Nu mai simţea dacă este, ori nu mai este. Când, iată că o broască ţestoasă ieşise pe luciul apei, şi se uita galeş la dânsul. Unde lovea el cu nuiaua, şi unde se deschidea talazurile care înconjura vârful nuielei, acolo, ţâşt! şi dânsa, şi ochii de la dânsul nu şi-i mai lua. Se uita la dânsul parcă să-l soarbă cu privirea. Dară el nu vedea, nu auzea. Atâta era de dus cu minţile. În cele din urmă, cum, cum, băgă de seamă că o broască ţestoasă se ţine după vârful nuielei lui. Se uită şi el la dânsa, şi parcă îi zicea inima ceva, dară nu pricepu nimic.

Petre Ispirescu în Broasca ţestoasă cea fermecată
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să recunoaştem, felul în care ne privesc ceilalţi are importanţă în termenii abilităţii noastre de a "funcţiona" bine pe piaţă. De fapt, există o altă frază în Biblie care ne spune să avem grijă de înfăţişarea noastră exterioară pentru oameni şi să avem grijă de interiorul nostru pentru Dumnezeu. Oamenii se uită la exterior, cel puţin la început, iar Dumnezeu se uită la interior, întotdeauna.

Jim Rohn în 7 Strategii pentru obţinerea bogăţiei şi fericirii
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când se trezi bine din cugetările lui, văzu că soarele dă în asfinţit. Se sculă binişor, fără să-i pese de ceva, şi se duse acasă. A doua zi iarăşi aşa făcu, fără să-i plesnească prin cap ceva, şi fără să-şi mai aducă aminte că plecase în peţit. A treia zi, cum se sculă, plecă iarăşi la marginea eleşteului. Pasămite îl trăgea aţa la ursita lui. Şi cum sta el acolo şi se juca cu nuiaua în apă, iară broasca ţestoasă îi tot sărea pe dinainte şi se uita la dânsul cu dor, îşi aduse aminte, la urma urmelor, că el era plecat în peţit, şi că fraţii lui erau a se întoarce a doua zi cu logodnicele lor. Tocmai când voi să se scoale şi să plece spre a merge să-şi încerce şi el norocul, iată că broasca mai ţâşni o dată, iar el îşi aruncă ochii la dânsa mai cu băgare de seamă. Se uită drept în ochii broaştei, şi simţi un nu ştiu ce, colea la inimioară, pare că îl săgetase ceva. Şezu iarăşi jos. Ar fi voit să plece, dară parcă îl pironise cineva locului. Mai voi el să facă ceva cumva, aşa ca să se depărteze, dară în deşert. Picioarele nu se mai mişcară, ca şi când ar fi fost butucite. Se miră de astă lâncezeală. Şi, mai aruncându-şi căutătura la broască, văzu ochii ei, pare că strălucea de un foc ce simţea că îl atinge.

Petre Ispirescu în Broasca ţestoasă cea fermecată
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!