nefiresc

Eu iarăşi mă ridic

De mine poţi să scrii-n cronologii
Minciuni ce dor; nu zic nimic,
Şi-n tină poţi să calci pe trupul meu,
Dar eu ca praful mă ridic.

Te deranjează îndrăzneala mea?
De ce îţi simţi sufletul gol?
Eu, iată, merg de parcă-n casă am
Sonde şi pompe de petrol.

Ca soarele şi luna de pe cer,
Cum fluxul creşte câte-un pic,
Ca o speranţă care pleacă-n zbor,
Eu iarăşi mă ridic.

Ai vrut să vezi c-am sufletul zdrobit?
Capul plecat şi ochiul plâns?
Că umerii mi s-au lăsat în jos
Şi că tristeţea m-a ajuns?

[...] Citeşte tot

poezie de Maya Angelou, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trandafirul sălbatic

Era acea zi cu o lumină nefiresc de lumină.
Era ceva ce nici cerul nu ştia de existenţa acelui eu luminat.
Nu-mi bătuse nimeni de mult la poarta sufletului meu, nu-mi sunase telefonul a bine de ani buni plecaţi.
Nu era nimic în dezordine în liniştea mea, mult adunată de mine.
Era totuşi ceva nou, să o numesc dorinţă, o dorinţă nouă de iubire neştiută, necunoscută sufletului meu.
Să fie oare gândul meu, trădat de alt gând din altă lume, o lume în care iubirea este fără odihnă, ca o duminică specială faţă de celelalte zile din săptămână.
Era în mijlocul zilei, o zi nu tocmai însorită, dar o zi cu o linişte greu de descris în săracele-mi cuvinte.
În amiza umbrită florile plângeau de durere dând în floare.
Lacrimile le curgeau în boabe peste boboci să se nască mai uşor, sub privirea încremenită a ochilor mei.
O poveste nescrisă începu să prindă viaţă o dată cu durerea înfloririi trandafirilor sălbatici.
În sufletul meu începu agitaţia din acea linişte adunată din mine şi tânjeam după acel ceva, fără formă, fără viaţă.
O şoaptă sfioasă coborâtă din durere se aşeză pe colţul buzelor mele şi-mi şoptea:
"Vrei să-ţi spun povestea trandafirului sălbatic"?

poezie de Maria Pop
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu, Românie

Tu, Românie dragă, tu, ţară minunată,
Ajuns-ai o ruină, căci prea puţini muncesc...
Vai, sunt atâţia oameni cu mintea-nceţoşată
Ce dorm ca nişte balegi pe plaiul strămoşesc

Tot aşteptând să vină de-afară o salvare
Sau poate chiar din ceruri un dar dumnezeiesc.
Tu, Românie dragă, din ţară-nfloritoare,
Ajuns-ai o ruină, nimic nu-i nefiresc.

Tu, Românie dragă, cu plaiuri carpatine,
Ajuns-ai vai de tine, atâţia lenevesc
Şi vor ca toată lumea s-o ducă foarte bine,
Dar ei nu fac nimica, doar fură sau cerşesc.

La noi se fură-ntruna, pe faţă, pe la spate;
Pe cei ce-s prinşi, din milă, tot hoţii i-au iertat
Sau proştii ce le-acordă prin vot imunitate,
Lăsându-i să mai fure, c-aşa le-a fost lor dat.

[...] Citeşte tot

poezie de Ionuţ Caragea din Eu la pătrat, ediţia a II-a (2020)
Adăugat de Ionuţ Caragea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Intuiţie corectă

Acum o sută de ani sorbeam aromtris dobrogean fabricat de mine
cu vechimea imprimată în efecte. Aveam peste... două sute de ani!
Posedam un singur pahar adânc, din cristal
muindu-ţi buzele în lichidul vâscos, castaniu
îl binecuvântai fără să-l bei,
era tare, aspru şi îţi muşcai pielea până la sânge
Răvăşit lingeam pereţii clipei ascunse
privindu-te în ochi
şi culmea... erai mulţumită!
Din nou cuprindeai cupa cu degete subţiri
umezind-o cu buzele înstelate
după care mă puneai s-acopăr urmele trecerii tale fierbinţi.
Încurcam arsura sărutului cu licoarea catifelată
ce îmi amintea aroma dudelor prea coapte
iar totul se destrăma în urzitul miilor de fibre multicolore.
Prin tine universul se destăinuie
se destramă
se curbează leneş şi se dă peste cap într-o spirală malformată
şi planşa creierului se roteşte neîncetat
arătându-mi unde se formează gândurile unei libertăţi anihilate.

[...] Citeşte tot

poezie de Aurel Stănescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Încă o zi

e frig şi e iarnă
zăpada se aşterne global
la răspântii de drumuri
căutam un nou ideal

sărutul nostru real
a rămas rătăcit între fulgii de nea
fulgii se caţără iar
te aştept la poartă în zadar

rămăsesem acelaşi
un tragic bufon pe o scenă stricată
ce cântă din noapte în zori
ireal

obosit mă aşez
pe cioturi de timp
lumânarea nu arde
e frig şi în gând

[...] Citeşte tot

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Baroc

îţi faci buzele
de parcă tălpile nu ar atinge jarul pe care mergem
noi
ceilalţi
în absenţa distinctivă a durerii
ascunzi pistolul în geantă
alături de farduri
mă întreb ce caută un domn
volatil precum diavolul
dansând în vârful unei peniţe
dacă ne va trimite în epoca glaciară
voi închide afacerea
plasticul ne face mai uşori decât aerul
sânii au gust de petrol
laptele pe care mi-l dai la micul dejun nefiresc
de polimerizat
sunt curios
pe cine va urî soarele anul acesta
poate reflexia ta peste umăr
roşul sângelui va dispărea

[...] Citeşte tot

poezie de Dan Petruţ Camui
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

M-am cheltuit mereu, dar nu regret nimic

M-am născut pe unul din picioarele de plai moldave
Când susurul izvoarelor deştepta geana dimineţii,
Iar lacrimile înrourate de pe sepalele florilor suave
Oglindeau, în firida clipei, lumina misterului vieţii.

Cu ochi miraţi şi paşi şovăielnici, în holograma sorţilor,
De toate năzdrăvăniile copilăriei, am fost ademenit;
În scurta binecuvântare a bunicilor şi-apoi a părinţilor,
Nefiresc de iute-au trecut anii şi flăcău am devenit.

Mi-am susţinut singur existenţa ca un atlant concrescut,
Continuu şi neobosit, m-au preumblat paşii prin lume,
Vârtelniţa vieţii şi furtunile sinelui, din plin, le-am cunoscut
Mai mult chiar decât ar putea un om obişnuit să-şi asume.

Am fost şi sunt exemplul viu al unor porniri multiple,
Dar nu pot să spun că totul a fost o reuşită deplină;
Prin prăpăstiile contingenţei, din preţioasele periple,
M-am împovărat şi cu-o matrice de îndoieli arhiplină.

[...] Citeşte tot

poezie de Costel Avrămescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

M-am cheltuit mereu, dar nu regret nimic

M-am născut pe unul din picioarele de plai moldave
Când susurul izvoarelor deştepta geana dimineţii,
Iar lacrimile înrourate de pe sepalele florilor suave
Oglindeau, în firida clipei, lumina misterului vieţii.

Cu ochi miraţi şi paşi şovăielnici, în holograma sorţilor,
De toate năzdrăvăniile copilăriei, am fost ademenit.
În scurta binecuvântare a bunicilor şi-apoi a părinţilor,
Nefiresc de iute,-au trecut anii şi flăcău am devenit.

Mi-am susţinut singur existenţa ca un atlant concrescut,
Continuu şi neobosit, m-au preumblat paşii prin lume,
Vârtelniţa vieţii şi furtunile sinelui, din plin, le-am cunoscut
Mai mult chiar decât ar putea un om obişnuit să-şi asume.

Am fost şi sunt exemplul viu al unor porniri multiple,
Dar nu pot să spun că totul a fost o reuşită deplină;
Prin prăpăstiile contingenţei, din preţioasele periple,
M-am împovărat şi cu-o matrice de îndoieli arhiplină.

[...] Citeşte tot

poezie de Costel Avrămescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zâmbet de tei măiastru

Ce e firesc şi ce e nefiresc?
Ce e lumesc şi ce-o fi drăcesc!
Când spini-n luturi-nfloresc
Când flori-n fum se îmbolnăvesc
Când pentru argint codrii jelesc.

Să te iubesc să nu te doresc...
Lume pe unde eu hoinăresc.
Să spun în vers teilor prea fresc
Cât de mult pe tine te iubesc
Ce-mi pictezi când mă zidesc.

În albastru de Voroneţ
Cu zâmbetul tău, mie, semeţ
Chilia smoalită a călimarei
Şi-n jerbă de cuvânt a turlei
Cu prea curată şoaptă a Mariei

Născătoare-n veci, iubirii
Îmi scalzi trupul în mir de tei

[...] Citeşte tot

poezie de Petru Daniel Văcăreanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rostogolire

Se duc anii rând pe rând şi nu pot să-i stăvillesc,
dar, în gând, cu tine-n gând, vreau să mă prăstăvălesc!
Trece viaţa ca un nor şi din nor doruri pornesc,
eu, în văzul tuturor, de dor mă prăstăvălesc!
Prefer viaţa de exil unui trai machiavelesc,
dar, târându-mă umil, eu nu mă prăstăvălesc!
Dacă ceasu-mi va suna şi corbii mă năpădesc,
sigur sunt că voi scăpa dacă mă prăstăvălesc!
Gândurile-mi mesager depresie-mi prevestesc,
între taină şi mister vreau să mă prăstăvălesc!
Când frumosul şi urâtul sar la luptă nefiresc,
slutul devine târâtul, iar eu mă prăstăvălesc!
Când de flori e plină piaţa, verde pastelat privesc,
de fiori tresaltă viaţa, iar eu mă prăstăvălesc!
Când văd câmpul că-nverzeşte, renasc şi întineresc,
natura viaţa rodeşte, de drag mă prăstăvălesc!
Când Soarele mă răsfaţă, bucurii mă năpădesc,
nu pot să rămân de gheaţă, voios mă prăstăvălesc!
Dacă stele, sus în cer, cu dragoste îmi zâmbesc,
în lumea mea de mister o să mă prăstăvălesc!

[...] Citeşte tot

poezie de Petre Prioteasa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!