musca+pe+caciula

Trezeşte-te,naţiune

Francesco Goya spunea că "somnul raţiunii naşte monştri".
Parafrazându-l pe Goya, am putea spune că şi "somnul naţiunii naşte monştri".
Deja este o realitate că monştrii au început să atace oraşele, că dinozaurii prind viaţă, că tot mai multe ţări intră în colaps economic.
Din păcate, multe popoare mai hibernează. Încă nu s-au trezit din somnul la care la-a condamnat comunismul.
Germenii apariţiei de noi monştri sunt evidenţi. Şi când aceştia apar,
se aude zăngănitul armelor.
Se-aude zăngănit de arme,
Miroase a praf de puşcă.
O lume fierbe în cazarme,
Războiul din pace muşcă.
Trezeşte-te, naţiune!
Nu aştepta să se nască alţi monştri.
Te vor devora.
Luptă pentru viaţa ta!

poezie de Dumitru Delcă (30 aprilie 2014)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Acarii

Şi n-am murit cum ei ne blestemară,
Mai facem umbră-n fiecare vară,
Ca iepurii fugirăm de-a lor puşcă
Dar umbra noastră ca un tigru-i muşcă.

Pe urma noastră dacă vin şi umblă,
Nu dau decît de o neutră umbră,
Cu bîrfe, cu cerneluri şi cu armii
S-au pus pe urma dragostei jandarmii.

Iubita mea, în lumea asta rece
Iubirea-i boala care nu mai trece.
Iubita mea, visam pe-un cîmp de rouă
Luntrind două sicrie, amîndouă.

Şi pe această îngerească apă
Visam că de urmăritori se scapă;
Că-n toată viaţa noastră agitată
Nu te-am îmbrăţişat măcar odată.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Adrian Păunescu din Totuşi, iubirea, 1983
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tablou de cuvinte

Îţi las pe piele urme din mine,
Cu dorinţe ce muşcă din tine,
Te privesc azi aşa să ştii
Căci mâine dacă orb voi fi?

Ai rai în privire şi iad pe buze,
Ce au aprins foc sub îngheţate bluze,
Buzele mele parcă nepregătite
Să cunoască frumuseţi infinite.

Ai zâmbet ce pictează cu cerneală,
Ce-mi pătează sufletul seară de seară,
Deşii aveam speranţe surde
Mi-ai învăţat inima să te asculte.

Creezi secunde ce îngheaţă
Mulţi ani dintr-o altă viaţă,
Şi eşti mult mai frumoasă
Decât o primăvară, devreme acasă.

[...] Citeşte tot

poezie de Iustin Miron din Autopsia Inimii (29 martie 2018)
Adăugat de Iustin Miron
Comentează! | Votează! | Copiază!

Făt-Frumos zise tatălui său să-i dea voie acum să caute şi pe hoţ. Tatăl său nu mai voia să ştie de hoţ, deoarece i-a ajutat Dumnezeu să vază merele cele atât de mult dorite. Dară fiul cel mic al împăratului nu se lăsă numai pe aceea, ci stărui până ce împăratul îi dete voie să meargă a căuta şi pe hoţ. Se găti de drum; iară când fu a pleca, îşi scoase penele cele de aur de la căciulă şi le dete împărătesei muma lui, ca să le poarte ea până s-o întoarce el. Luă haine de primeneală şi bani de cheltuială, îşi atârnă tolba cu săgeţile la spate, paloşul la coapsa stângă şi, cu arcul într-o mână şi cu alta de gâtul credinciosului său, porni la drum. Şi aide, şi aide, merse cale lungă depărtată, până ce ajunse în pustietate. Aci făcu popas şi sfătuindu-se cu robul său cel credincios, găsi cu cale să apuce spre răsărit. Mai călătorind ei o bucată bună, ajunse la o pădure deasă şi stufoasă. Prin bungetul ăsta de pădure mergând ei pe dibuitele, căci altfel era peste poate, zăriră în depărtare un lup groaznic de mare şi cu fruntea de aramă. Îndată se şi gătiră de apărare. Când fură aproape de lup de o bătaie de săgeată puse Făt-Frumos arcul la ochi.

Petre Ispirescu în Lupul cel năzdrăvan şi Făt-Frumos
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Si totusi vine toamna

E inca verde iarba pe coline
Si zilele nu s-au scurtat de tot
Si cineva cu-n sac in spate vine
De sus din munti ca de la un complot.

Porumbul are inca dinti de lapte
Albinele se-ngreuneaza-n zbor
Varatec ploua in fiecare noapte
Si greierii mai canta pana mor.

Cojoacele n-au coborat din poduri
Iubirile n-au coborat din vis
Se coc gutui in foarte multe moduri
A le musca e inca interzis.

In clai de fan miroase a foc de floare
Cerboaicele nu cauta mascul
In aburii de vifor cerul moare
Mai este pana la nunta timp destul.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de Ion Bogdan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Are un stil propriu, este placut in general. Are dreptate si Lesas, in special pentru prea multele laude ce i [...] | Citeşte tot comentariul

Îmi ştiu soarta

Îmi ştiu soarta pe de rost –
Ce va fi, nu ce a fost.
Pe un cântec de Vîsoţkii
Sufletul mi-l torn din plin:
Triştii, veselii – cu toţii
Hai, muşcaţi versul senin.
Hai, fricosule, ce stai
Pe coada vremii ca un scai,
Cu trupul tot batjocorit –
Eşti încă viu sau ai murit?

Îmi ştiu soarta pe de rost –
Ce va fi, nu ce a fost.
Reuşesc să văd păgânii
Grămădiţi la gura pâinii,
De surâde hrinca, îndată
Ei găsesc că-i vinovată
Chiar de e puhavă şi albă,
Şi-i din grâu de roadă nouă –
Ei socot mireasma-i slabă

[...] Citeşte tot

poezie de Renata Verejanu din Poetul dintre milenii
Adăugat de Alina Dragancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Întoarse fiul împăratului ochii în toate părţile să vază apă; dară geaba, apă nu era, iară fata căzu şi muri; p-aci era să cază şi el, dară se ţinu. Tot mergând el, nu putu să ţie până să nu guste dintr-o rodie şi scoase cuţitaşul de tăie încă una; deodată, iese şi dintr-însa o fată ca o zână, şi moare ca şi cea dintâi, fiindcă n-avu apă să-i dea. Mâhnit de ciudata întâmplare, mergea către împărăţia tatălui său cu rodia care îi mai rămăsese, şi se uita la dânsa ca la un cireş copt; şi merse până ajunse la o câmpie frumoasă pe unde începu a cunoaşte urme de oameni. Aici îi mai veni inima la loc, şi se puse jos să se odihnească niţel. Gândul lui nu se lua de la rodii şi de la fetele cele frumoase ce muriseră; şi tot gândindu-se se aprinse în el dorinţa de a gusta din rodia pe care o mai avea, încât nemaiputându-se ţine, otărî să o taie şi pe aceasta, dară temându-se să nu i se întâmple ca şi cu celelalte, căută o fântână, luă apă în căciulă, şi acolo, la umbra unui copaci mare, tăie şi rodia care îi mai rămăsese, când ce să vezi? unde ieşi o fată ca soarele de frumoasă, şi cu părul de aur. El îi dete de bău şi o stropi cu apă, şi aşa scăpă fata cu viaţă. Fiul împăratului îi da târcoale, şi se tot minuna de frumuseţea şi de gingăşia ei.

citat celebru din povestea Cele trei rodii aurite de Petre Ispirescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Găseşte-mi adăpost în ochii tăi de lacrimi...

Vorbeşte-mi mai mult de eternitate
Pe patul de spital cu ziduri reci, crăpate.
Nu-mi înşira cuvinte nici rugăciuni pioase
Când moartea-mi muşcă pământul de pe oase.

Nu-mi scrijeli în piatră icoane luminoase,
Nici jurăminte seci nici îngeri de mătase.
Curând se face noapte în schitul de zăpadă,
Iar zeii mei de fildeş în veacuri or să cadă.

Nu voi să ştiu nimic de rana ce mă doare
Pe patul de spital cu ziduri reci şi goale,
De calendarul ce mâine nu mi-e de folos,
De versul cel amarnic la vremea care a fost.

Găseşte-mi adăpost în ochii tăi de lacrimi,
Nu vreau nici liturghii nici ode după datini.
Cu ultimul amurg semnează-mi cerul nopţii,
Închină-mă cu tine, duios refren al morţii.

poezie de Ştefan Radu Muşat din Poezii Demodate, 2014
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Samarcanda

Muntele sticlos din fund e la trei nopţi
Depărtare cu privirea. Şahi răscopţi
Plâng ce-a fost cu ochii scoşi. Oigurii mei
Cresc în vaduri, văile vuiesc de ei.

Merg spre turnul nalt, cât norii albi de grindeni,
Margini nu se ştiu, priveliştea n-are
Ţările vecine-l văd de pretutindeni,
Caravanseraiuri fumegă-n hotare.

Sus pe munţi spânzurători cât cerul gol
Cheamă trecătorii şuierând domol.
Muşte cât găinile rotesc. Leproşii
Vămuiesc chervanele, aprind chiparoşii.

Curcubeul peste Asia întreagă
Cheamă-nţelepciunea voastră să aleagă.
Iată flăcări, stele, luminează albastre,
Naşterea pe scurt a seminţiei noastre.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Camil Petrescu din romanul Patul lui Procust (1933)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Albatrosul

În imensitatea Capricorn şi Pol
Vântul urlă, rage, şuieră-n trist gol,
Sare pe de-a latul de Atlantic mut,
Tot albit de bale şi zdreleşte slut
Apa-ngălbenită, aburi ţâşnitori,
Muşcă, sfarmă, smulge, taie, rupe nori
În crâmpeie-zdrenţe, sângerând lumini,
Răsturnat în aer, ca-nvelit în spini,
În rotiri confuze, strigăt vast, penat,
Scutură şi trage valul înspumat,
Chinuind pe frunte monştrii-caşaloţi,
Încâlcit în urlet, crunt ţâşnit din toţi.
Regele din spaţiul mării necuprins
Zboară spre rafala-bestie întins,
Ca săgeata, sigur, dur şi negrăbit,
Ochi ce-nvinge bezna, dincolo de mit;
Cu rigid-întinse aripi de oţel
Sfârtecă vârtejul răguşit tembel,
Liniştit în miezul groazei, îndrăzneţ,
Vine, trece, piere, neînvins, măreţ.

poezie de Leconte de Lisle (18 august 2008), traducere de Savin Badea
Adăugat de Savin Badea
Comentează! | Votează! | Copiază!