melc melci

Am uitat

Am uitat de mine într-un vers
M-am ascuns într-o lacrimă
Şi-n cădere lentă m-am prelins
De sus în jos într-o sferă infimă.

Am uitat să trăiesc şi am adormit
Pe caldarâm, cu faţa în sus şi am visat
Într-un dor mereu nemărginit
Am pierdut, mai apoi şi ce-am sperat.

Am uitat să mai respir în zborul căzut
Şi în propria-mi nimicire am atins
C-un cuvânt, un tărâm nevăzut
Dar oarbă fiind, l-am pierdut şi s-a stins.

Am uitat să dispar dintr-un vis în zori
Şi am văzut o lacrimă ce m-a topit
Transformând clipa mea în vapori
Într-o frunză veştedă m-am risipit.

[...] Citeşte tot

poezie de Violeta Ionescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De-acum

de-acum nu mai scriu niciun cuvânt pe frunze-n vânt
voi folosi numai icoane de emoţie şi bine-nţeles de proporţie
plăcut naşpa inimioară sălcioară pupic de mare cu solzul tare o mică ocheadă de-o limonadă
voi trânti şi câte-un motiv de ilaritate la ceas de noapte pentru toate minunile înşirate precum cele şapte canate şi de ce nu granate
apoi îmi voi alege nu oricum la drum florile viorile şi dalbe ninsorile de oferit
de prididit la toate minciunile care se spun ca pe-o ţeavă de tun
desigur nu vor lipsi la ceas de zi urările mustrările gonflările
piticii pe creier şi chitările chiar forme de înjurături asortate cu murături sau usturoi pentru strigoi
mai există şi diavoli şi epoleţi şi capete de profeţi
scorpioni raci broaşte şi melci codobelci tot felul de fructe de pădure şi lucruri trecute de liman
aş vrea ca peste-un an să sacrificaţi vârcolaci şi alte exemplare rudimentare
puneţi câte-o icoană virtuală şi pentru carul cu boi
aprideţi candele de tuş pentru eroi nimic nu mai e decât tastă şi fum
niciun vers nu mai scriu drag auditoriu oricum cuvintele se fac scrum

poezie de Ottilia Ardeleanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Patria mea

patria mea între plâns de viori şi balade
biserici cu ziduri înalte între
case despuiate cu frigul înfipt în grinzi
şi-n ferestre
copii desculţi şi curţi mărunte
icoane roase devreme plângând la comandă
cutia milei la poartă
în curţi de mănăstiri vuiesc meghanuri

spitale neutre cu umbre de ceaţă
obosite de timp şi de boală
au fâlfâit de mort şi de pământ

trenuri cu mersul de melc aflat în prăbuşire
pe calea ce mâine posibil nu este
păduri cu verdict de plecare
fantome ghemuite în unghere pe străzi
cuvinte desfrânate în orele serii
premiate în poeme de juraţi fandosiţi

[...] Citeşte tot

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Jucărie

ea stătea cu chirie într-o oglindă de pradă cu dinţi de zăpadă. ea îşi plătea sângele cu o fotografie pentru fiecare călătorie. ea se spăla corect pe dinţi şi pe viaţă, fără anestezie. ea mergea cu iubi la piaţă, să cumpere biscuiţi pentru o lebădă de hârtie. timpul se măsura în ceai de iasomie, se înmulţea cu dulceaţă, se înălţa până la aceeaşi stea nătăfleaţă, care într-o dimineaţă a chiulit de la lecţia de astrologie. atunci, toamna a intrat printr-o fracţie în bucătărie, cu un aer de nevinovăţie, camuflată într-o pisică de ceaţă şi a început să sape cu insomnie, sub pleoape de sare, până la rădăcina florii de soare. într-o noapte, pe când se scălda într-o lacrimă de lapte, a alunecat din beţie într-un melc din copilărie şi uite aşa, foarte zurlie, şi-a tras un glonte de marţipan, care-a intrat într-un pian, care trecea din întâmplare printr-un vis uitat deschis la colivie, care s-a sinucis, dulce şi clasic, într-o simfonie. uşor bacovian, îngerul gardian a trimis îndată trei tristeţi şi o castană coaptă de monotonie, să culeagă amprentele ploii de mătase, acuzată de igrasie până la oase. şi astăzi se mai se descoase această grozăvie. aici, la cofetărie.

poezie de Diana Dumitraciuc
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scotch

O iubire lipită cu scotch e un fel de cutie în care îţi torni zilele mărunte cu toate ale lor: spălatul pe dinţi şi privitul somnoros în oglinda care-ţi râde ironic în faţă - "tot tu? mai schimbă-ţi, Doamne iartă-mă faţa asta ponosită!", băutul pe fugă al ceaiului din cana pe care ai primit-o, cândva, de la iubitul tău, unde, un păun imperial îşi împrăştie ochii pe toată suprafaţa dându-ţi şansa de a fi regină măcar aşa, îmbrăcatul pe fugă, rochiile prea strâmte pentru trupul tău ce se pregăteşte de menopauză şi-n care kilogramele îşi cam fac de cap în ultima vreme, apoi pantofii - veritabilii tăi pantofi pe care-i priveşti dintr-o parte până-n momentul în care te cerţi cu tendoanele tale numai să le fie bine în culorile aşternute pe tocuri de 10 cm. Momentul unic e acela când închizi uşa casei, bagi repede cheia în buzunar şi-ţi aminteşti pe scara blocului că ai uitat să-i mulţumeşti Lui că vezi şi azi lumina zilei. Aşa că stângaci, să nu scapi poşeta şi punga de gunoi pe care o balansezi în containerele mai înalte decât tine, faci semnul crucii şi mergi mai departe. El ce-o fi făcând? Nu mai ştii nimic despre. Cu siguranţă liniştit în cazonul unei vieţi pe care, n-o înţelege, dar o acceptă. E ca melcul trăgând după el căsuţa, gata oricând să-i fie fărâmiţate visurile - în fond e riscul lui dacă trece strada şi merge prea încet. Lucrurile se precipită, vrei multe şi mult, dar nu uiţi niciodată să priveşti zâmbind spre bătrâna de la scara trei care păstoreşte un cârd de pisici. Ai spune că cei care vorbesc cu animalele au o doză de scrânteală, însă mulţi nu ştiu ce gust al naibii de rău are singurătatea. Ai vorbi până şi cu un melc, numai să-ţi deschidă uşa. Duci cum o cămilă seceta zilei, vorbeşti în stânga şi-n dreapta, în fond cuvinte sunt făcute să circule. Te întorci la pereţii tăi cu pânze adunate de ici colo, atingi stereotip câteva taste şi priveşti lumea - ce mare e lumea în care iubirile au forme de melci, scoici, meduze, raci - toate într-o incertitudine numită mare. Nu poţi citi, câtă vreme stai culcată pe pat, aşa că, hai, copăcel, urneşte-ţi mintea să lucreze - face bine mai târziu când vei vrea pe la 80 şi să ştii unde-i toaleta şi cum te cheamă. Oare el ce-o fi mai făcând? probabil şi-a pus iubirea la păstrare într-o cutie pe care a lipit-o cu scotch. Ce l-ai mai rupe tu!! Mereu rupi câte ceva: mâţa-n două, gura târgului şi iubirile incerte. Ştiu, niciodată nu-ţi place incertitudinea! Tu sari destul de repede, crezi că orice e posibil, apoi te desumfli ca un balon care a fost umflat pe rând de mai multe guri şi uită să zboare. Tu-l împingi de la spate şi el? nimic!! E târziu. În colţul din stânga camerei te înghesui tu şi Dumnezeu. Pe El nimeni nu are cum să ţi-l fure şi nici nu pleacă de lângă tine... rola lui de scotch e bună doar să bandajeze pe ici-colo rănile sufletului. E chiar târziu şi pescăruşii ţipă nebuni... undeva, departe, cineva caută capătul unei benzi adezive... s-a lipit prea mult de rolă... mai bine fără!!!

poezie de Ana Sofian
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Numărul de argint

Pe o barcă-n multivers,
bob de icre într-un peşte
stau şi-ascult ce îmi şopteşte
- ca un fluviu care creşte -
NUMĂR cu cercei de vers.

- Vino tu, ce -ţi este sete
să bei cântec nenumit
şi în iarba de-azurit
nemurirea să te-mbete
din izvoare de trevzit.

Vieţile-n vârtejuri line
se perindă ca-ntr-un vals.
Doar esenţa fără fals
în perfect dă să se-mbine
ca-ntr-un solo de Casals.

Clopote de crin pe-acolo
fac etericul curat.

[...] Citeşte tot

poezie de Cecilia Birca
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poem schizotim

momente ţes arcuşul în suiş de ape la a existenţei fântână
noaptea miroase a întuneric
rugăciunea ne lichefiază a umple cocoaşa semnului de-ntrebare
din rana umbrei curge un firişor de pace, un puroi de lumină
îngerul beţivan e-mpuşcat în aripa aeriformă

sămânţa nefiinţă se decojeşte către mâine
miezul tăcerilor e cazat la hotelul minţilor rătăcitoare
tu eşti femeie cu fântâni în ochi şi-n ciutura tristeţii ai zări
orizontul e însă o păcăleală între cer şi pământ
ca o frontieră dintre două ţări din UE

la meteo zice de un front atmosferic siropos,
aere ce ţi le dai respirându-ţi sângele
a pofte

în rest erau aceleaşi păsări, era aceeaşi cenuşă,
Dumnezeu umbla nud ud de amorul de sine
eu sunt un megieş al căderii de frunză,
brâu dezrobit din ruşine,

[...] Citeşte tot

poezie de Ştefan Petrea
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gloria mundi

Din văzduhul cuvintelor
străbătând abisul,
ai putea crede că eşti stăpân
al prezenţei în lume,
aidoma luminii începătoare de stea –
însă nu-i totdeauna aşa.

Judecata dreaptă -adevărată,
în alegoria vieţii se face
cu limpezimea oglinzii imaculată.

Prins în lesa nimicului,
nu vezi cât de repede
trece gloria lumească;
privind mereu înainte,
precum hoţii de timp,
ar trebui mai întâi să ai curajul
de-a gândi cu propria minte.

Aşa trăind,

[...] Citeşte tot

poezie de Dumitru Găleşanu din Luminile omului [lirica filosofică] (16 noiembrie 2020)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să ne grăbim

Să ne grăbim să iubim, oamenii pleacă atât de repede,
rămân după ei pantofii şi un telefon surd
doar ce e neînsemnat trece lent ca un melc,
ceea ce contează trece cât ai clipi din ochi,
apoi se lasă o linişte obişnuită, cu totul de neîndurat,
precum candoarea cea mai firească născută din disperare
când ne gândim la cineva după ce am rămas fără el.
Nu fi sigur că ai timp pentru că siguranţa este nesigură,
ne ia sensibilitatea aşa cum fiecare fericire
vine alături de tristeţe şi veselie,
precum două patimi totuşi mai slabe decât una,
atât de repede pleacă oamenii precum amuţeşte sturzul în iulie,
precum zgomotul neîndemânatic sau reverenţa seacă;
pentru a vedea cu adevărat, trebuie să închidem ochii,
deşi cel mai mare risc este să te naşti, nu să mori
iubim mereu prea puţin şi mereu prea târziu
Nu scrie despre asta prea des, scrie doar o dată pentru totdeauna
şi vei fi precum un delfin, blând şi puternic
Să ne grăbim să iubim, oamenii pleacă atât de repede
şi cei ce nu pleacă nu se întorc mereu

[...] Citeşte tot

poezie de Jan Twardowski
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scene de viaţă, scene de familie

doar noi oamenii, ciorile şi porumbeii mai rătăcim prin parcurile desfrunzite şi înnegrite
noi că să dezlegăm firul amintirilor, să le aruncăm pe jos şi cu răbdare de melc să le culegem
bucurându-ne de prospeţimea şi spontaneitatea lor
porumbeii să adune ce mai rămâne iar ciorile ca simple semne de punctuaţie

pe o alee zeci de costume ieşite la aer se bucură de muşcătura gerului
îi simt mâinile strecurându-se prin buzunarele goale
piepţii se umflă la cea mai mică pală de vânt
şi copacii zgribuliţi privesc şi nu înţeleg de unde atâta plăcere

medici, asistente, felceri şi brancardieri ireali îşi fac loc pentru operaţii dificile
pompând substanţe aromitoare printre nume latineşti uitate
aici o colonoscopie, pe banca aia o clismă şi din loc în loc pungile cu perfuzii
cu tot efortul îndreptat spre menţinerea zilei în parametri orari stabiliţi

mesele jocurilor târzii sunt ticsite de sârme, cleşti, foarfece şi clipsuri
mărgelele vin să dea culoare, înşirându-se ca zilele roase de amânări şi decepţii
ochii goi caută să străpungă depărtările cenuşii în care mâinile se târăsc
de la o idee la alta, înfruntând gerurile singurătăţii.

poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!