Replici despre la*multi*ani*fratele*meu, pagina 14
Leonida: Hehei! unul e Galibardi: om, o dată și jumătate! (cu mândrie și siguranță) Ei! giantă latină, domnule, n-ai ce-i mai zice. De ce a băgat el în răcori, gândești, pe toți împărații și pe Papa de la Roma?
replici celebre din piesa de teatru Conu Leonida față cu reacțiunea, scenariu de Ion Luca Caragiale (1880)
Adăugat de Dan Costinaș
Comentează! | Votează! | Copiază!
Sabrina Fairchild: Linus, eu cred că ți-ar prinde bine câteva zile în Paris. Ai fost vreodată?
Linus Larrabee (se gândește): Ah, da, am fost. Am stat vreo treizeci și cinci de minute.
Sabrina Fairchild: Treizeci și cinci de minute?!
Linus Larrabee: Da, am schimbat avionul în drum spre Irak. Afaceri cu petrol.
Sabrina Fairchild: Dar Parisul nu e ca să schimbi avioane, ci perspective! E ca să deschizi larg ferestrele și să lași... la vie en rose să-ți pătrundă în casă!
Linus Larrabee (trist): Parisul e pentru îndrăgostiți. Poate de aceea am stat doar treizeci și cinci de minute.
replici din filmul artistic Sabrina, după Samuel A. Taylor (9 septembrie 1954)
Adăugat de Georgiana Mîndru, MTTLC
Comentează! | Votează! | Copiază!
Ninotchka: Cel mai aproape de o șampanie am fost la o știre. Soția nu știu cărui președinte o arunca la plecarea unui vas de luptă.
Leon: Aduce noroc să desfaci o șampanie la începuturi de drum... fie pentru un vas de luptă sau pentru o seară.
Ninotchka: E ciudat când privesc în urmă. Eu am crescut cu lapte de capră. În armată aveam o rație de votcă și acum, șampanie.
Leon: De la capre la struguri. Așa mai zic și eu.
Ninotchka (după ce gustă pentru prima dată, se strâmbă puțin, apoi zâmbește): E bună. (Dă paharul pe gât.) Din ce am citit, credeam că șampania e o băutură tare. E fină de fapt. Se îmbată cineva de la asta?
Leon: Au fost cazuri. Dar durerea de cap de dimineață merită dacă ai băut cu cine trebuie. (Închină paharele.) Pentru noi, Ninotchka!
replici din filmul artistic Ninotchka, după Melchior Lengyel (6 octombrie 1939)
Adăugat de Georgiana Mîndru, MTTLC
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cetățeanul: O pălărie, da, asta... și astăzi tot îndesând-o pe capul meu s-o potrivesc - că mi-era strâmtă - am vrut să-i scot căptușeala s-o mai lărgesc... când colo în căptușeală peste ce dau?
Zoe: O scrisoare!
replici celebre din piesa de teatru O scrisoare pierdută, Actul IV, Scena 8, scenariu de Ion Luca Caragiale (1884)
Adăugat de Dan Costinaș
Comentează! | Votează! | Copiază!
Jupân Dumitrache: Iaca, niște papugii... niște scârța-scârța pe hârtie! 'I știm noi! Mănâncă pe datorie, bea pe veresie, trag lumea pe sfoară cu pișicherlicuri... și seara... se gătesc frumos și umblă după nevestele oamenilor să le facă cu ochiul. N-ai să mai ieși cu o femeie pe uliță, că se ia bagabonții laie după dumneata. Un ăla... un prăpădit de amploiat, n-are chiară în pungă și se ține după nevestele negustorilor, să le spargă casele, domnule!
replica de început din piesa de teatru O noapte furtunoasă, Actul I, Scena 1, scenariu de Ion Luca Caragiale (1878)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Doamna: Pedanții mă nesocotesc, fiindcă le par ușuratecă, șarlatanii mă curtează, crezându-mă naivă; oamenii de merit mă respectă, știind că adesea judec foarte just. Modeștii mă lasă indiferentă, îndrăzneții mă fascinează, bravii mă cuceresc. Am uneori momente de adâncă și limpede conștiință, alteori îmi lipsește cel mai elementar bun-simț. Îmi place să protejez și să persecut și tiranisesc mai mult pe cei protejați decât pe cei persecutați. Da, îmi place să tiranisesc, căci am putere superlativă.
replică celebră din piesa de teatru Începem!, scenariu de Ion Luca Caragiale
Adăugat de Dan Costinaș
Comentează! | Votează! | Copiază!
Socrate: Nu vă spuneam eu că tunetele Xantipei se vor sfârși cu ploaie?
Alcibiade: Țipetele Xantipei sunt de nesuferit.
Socrate: Ba de loc, m-am obișnuit cu ele ca și cu o roată ce scârție într-una. Și tu suporți gâgâitul gâștelor.
Alcibiade: Desigur, dar ele îmi dau ouă și pui.
Socrate: Și Xantipa îmi dă copii.
replici din Despre viețile și doctrinele filosofilor, scenariu de Diogenes Laertios
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Samson: Desigur! Soarele, cu întregul său harem de planete, locuiește pe Calea Laptelui...
Baciul (intransigent): Lasă tu astronomia! Mai bine spune-mi: ce mai e nou pe piață?
Samson: Tot ce vrei și ce-ți poftește inima, cumetre. Automate de muls oi, aparate antilup, cu ultrasunete, câini electronici, importați tocmai din Japonia...
replici din piesa de teatru Oile Domnului (Satul electronic), scenariu de Valeriu Butulescu (2001)
Adăugat de A. Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Maestru Trandafir: (Puiu Călinescu) Luați o octavă!
Concurenta: (căutând) De unde s-o iau?!
Steriade: (Dem Rădulescu) Juriul s-a zăpăcit... lămurit...
replici din B D la munte și la mare,, scenariu de Nicolae Țic (1971)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Lady Robinson: Ne-ar fi abuzat, Venera. Chiar nu pricepi? S-ar fi culcat cu noi, pe rând, în ordine alfabetică...
Venera: Mă îndoiesc. Knut era total analfabet.
Lady Robinson: Atunci ne-ar fi violat, pe toate. De-a valma! În ordine analfabetică.
replici din piesa de teatru Lady Robinson Bar (Insula femeilor), scenariu de Valeriu Butulescu (2009)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!