Serioase/triste despre drum de viata alb, pagina 14
Cât despre cele cinci romburi de piatră, înalte de câte un picior și jumătate, care se înșirau frumos alături de mormântul părinților; în amintirea celor cinci frați ai mei, care au renunțat foarte de timpuriu să-și mai croiască drum prin viața aceasta de lupte, lor le datorez credința că bieții copii s-au născut cu toții culcați pe spate și cu mâinile înfundate în buzunarele pantalonilor și că nu și-au scos mâinile din buzunare cât timp au trăit.
Charles Dickens în romanul Marile speranțe
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Drumul...
Consilierul președintelui român Traian Băsescu, Iulian Chifu, a menționat că: "Drumul spre Uniunea Europeană pare definitiv compromis pentru Republica Moldova, prin atacuri fundamentale la adresa statului de drept."
... drumul meu e compromis demult
drumul meu e presărat cu sare
și e drumul celui ce-a putut
să reziste implorînd iertare
drumul meu e drumul lui Isus
drum pavat cu toate pietrele din rai
drum pe care ca și el îmi duc
crucea răstignitului meu plai
maică, m-ai iertat de-atâtea ori
spune politrucilor să iasă
și ridică-mă ușor de subțiori
și mă adă, maică, iar acasă...
poezie de Iurie Osoianu (3 mai 2013)
Adăugat de Iurie Osoianu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Transfigurare
Nici gandurile voastre, nici florile nu-mi spun,
Nici negurile toamnei, ca sunt iesit din minte
Ci numai mie-mi pare mereu ca sunt nebun,
De vreme ce-mi prind viata si moartea in cuvinte.
Ard in lumina zilei de parca uit ca n-am
Decat un drum prin iarba, un singur drum si-o poarta
Prin care voi patrunde ca luna-ncet prin geam,
Sau linistea din salcii rotind in Marea Moarta.
Ma bucur cand mai trece un an si-un anotimp,
Cand prin oglinzi straine imi rataceste chipul,
Si iar mi-aduce vremea acelasi dor sa-mi schimb
Inelul meu cu-al marii ce l-a-ngropat nisipul.
Traiesc mai mult cu roua campiilor, mai mult
Ca pasarea padurii si poate ca mi-e bine:
Vad ridicata steaua de-al carei semn ascult,
Vad risipita ora de plumb din care vine.
[...] Citește tot
poezie clasică de A.E. Baconsky
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!
- viață
- Ce este viața? O nebunie. Ce este viața? O iluzie, o umbră, o ficțiune. Și binele suprem e trivial; pentru că întreaga viață e un vis și toate visele nu sunt altceva decât vise.
definiție de Pedro Calderon de la Barca
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!
Si, ce-a fost odata?
Da-mi voie sa-ti spun,
Eu nu sunt nebun,
Dar tot ce-ai facut se explica.
Cand eu te mai sun,
Raspunsuri adun,
Adevaruri ce altii refuza sa-mi zica.
Da-mi voie sa-ti zic,
Eu stiu ca sunt mic,
Dar ieri nu parea sa conteze.
De ce nu-mi explic,
Ma lasi? Ma ridic!
Si ochii cu lacrimi pe ura semneze.
Da-mi voie sa-ti spun,
Succes si drum bun!
Sa nu te intorci niciodata!
Puteam sa adun,
Acum pierd pe drum,
Amintiri. Si, ce-a fost odata?
poezie de Vlad Bălan
Adăugat de Vlad Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!
Crede în viața viitoare, viața de dincolo de mormânt, și nu vei trăi cu bucurie, ci dimpotrivă, chinuitor. Nu crede în viața veșnică viitoare, ci recunoaște această viață veșnică, și vei trăi liniștit și bucuros în acestă viață.
Lev Tolstoi în Despre Dumnezeu și om din jurnalul ultimilor ani
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Romanța celor trei corăbii
Porniră cele trei corăbii...
Spre care țărm le-o duce vântul?...
Ce porturi tainice,
Ascunse cercetătoarelor priviri,
Le vor vedea sosind mânate de dorul tristei pribegiri?...
Ce valuri nemiloase,
Mâine,
Le vor deschide-n drum mormântul?...
Porniră cele trei corăbii, purtând în pântecele lor
Grămezi de aur,
Chihlimbare,
Smaralde verzi
Și-opale blonde,
Iar sus pe bord,
Tristețea-acelor romanțe veșnic vagabonde,
Cântate,
Azi, în drum spre Poluri,
Iar mâine-n drum spre-Ecuator!...
[...] Citește tot
poezie celebră de Ion Minulescu din Viața literară, I, nr. 50 (10 decembrie 1906)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Omul ar putea modifica mărimea planetei, controla anotimpurile, modifica distanța față de Soare, sau călăuzi eterna sa calătorie pe orice drum din Univers. Ar putea provoca cicniri de planete pentru a produce sori și stele, căldura și lumina sa; ar putea crea viața în toate formele sale infinite. A realiza prin propria voință nașterea și moartea materiei, ar fi cea mai mare reușită a omului, transformându-l în stăpânul creației fizice, împlinindu-și astfel destinul său.
citat celebru din Nikola Tesla
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Ca o mare furtunoasă...
Ca o mare furtunoasă Doamne mi-a fost viața
Numai rane mi-a fost trupul, numai lacrimi fața
Numai singuratici pașii, numai rece locul
Numai în cuptorul crucii mi-a fost dulce focul.
Ține-mă mereu dulce Dumnezeu
Lângă sânul Tău
Până voi gusta fericire mea
La lumina Ta.
Nu e rod mai sfânt ca rodul arderii-n răbdare
Pentru slava și izbânda vieții viitoare
Și nu-i stare mai cerească în această lume
Decât cu Hristos pe cruce pentru sfântu-I Nume.
Fie cât de furtunoasă și de grea viața
Vrem să trecem drepți prin toate către cer cu fața
Fericiți mărturisindu-L pe Hristos prin cruce
Nu-i alt drum mai drept spre ceruri să ne poată duce.
poezie celebră de Traian Dorz
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Viața e eliberarea spiritului. Viața e rea dacă trăiești conștient împotriva celor ce se săvârșesc în viață, iar viața e bună dacă năzuiești conștient spre scopul, cursul, legea ei.
Lev Tolstoi în Despre Dumnezeu și om din jurnalul ultimilor ani
Adăugat de Gabrine94
Comentează! | Votează! | Copiază!