desigur

Psaltirea-i un fel de păcat

Tenebrele fierb în substanţe,
Abile-ndrăzneli şi tupeu,
Cotorul pierdutei chitanţe
Şi liniştea zborului meu.

Desigur, azi par măsluite
Cuvintele toate, la rând,
Nescrise şi nici nerostite,
Pe care, idilic, le vând.

Aprinse văpăi sângerează,
Psaltirea-i un fel de păcat
Al ochiului, care veghează
La trecerea clipei prin pat.

Ca pepenii roşii, par sânii
Ce saltă-nspre buzele moi,
De parcă venit-au păgânii
Sau vremea tăcerii de-apoi.

[...] Citeşte tot

poezie de Constantin Triţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Agonie

Aş lupta, desigur, spre acel "mai bine"
despre care se tot vorbeşte în legi şi documente
cuvintele, însă, mă privesc irritate
"Mai crezi în vorbe şi în dreptate?"
***
Mă furişez printer rânduri, cu grijă,
să nu supăr un "domn" sau o Literă
ce înseamnă putere, onoare şi bine
potopul de lacrimi vise ucide
***
Fulgerul vieţii îmi bate in geam
s-aprinde în mine dorinţa să am
putere şi bani, lună şi stele
nu vezi cum fug rândunele?
***
Dar tunetu-mi aduce acel "rău necesar"
în care neputincioasă mă zbat
legi, documente, cuvinte de "bine"
şi toate pentru "democraţie".

poezie de Lucreţia Ionescu Buiciuc
Adăugat de Lucreţia Ionescu Buiciuc
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dramaturgul şi poeta

Un dramaturg cu pasul rar
Se-ntreabă: Câte piese am?
Din ele câte au succes
Şi câte fără înţeles...?

Oricum, rămân apreciat
Şi deseori aplaudat,
Infatuat nu pot a spune
Faţă de cei fără de nume

Privi spre mine la un vers
- Tu te cam plimbi prin univers.
- Adevărat, şi Terra-i stea
În univers pe undeva.

- Tu nu ai înţeles deloc...
Vrei să te laud chiar pe loc?
- Nu... nici gând, maestre,
Eu iau viaţa aşa cum este.

[...] Citeşte tot

poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dintre sute de dorinţe...

Cu paşi uşori, sub cerul înstelat,
Îmi doresc ca tu să fii lângă mine,
Şi totul armonios să se îmbine,
M-aş simţi desigur încântat.

Doar o clipă de visare,
Ce mi-aş dori ceva mai mult?
Aş vrea să mă pierd în contemplare,
Privindu-te să rămân tăcut.

În ochii tăi căprui, doar o clipă,
Să-mi odihnesc privirea,
Şi să nu-mi fie frică,
Că nu le voi citi fericirea.

Nu m-aş mulţumi să-ţi scriu un vers,
Poeme–ntregi aş vrea să-ţi scriu,
Să-ţi dăruiesc o stea din univers,
Tu să fii fericită şi eu la fel să fiu.

[...] Citeşte tot

poezie de Mihai Leonte
Adăugat de Mihai Leonte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mă întreb

mă întreb mereu
fără sens, fără rost
într-o clipă obosită, tare chinuită
băusem mâhnirea pînă la fund
într-o seară chioară
într-o cârciumă goală
doar eu şi ea...
nu mi-a păsat de mine, de lume, de toate
sunt beat într-o lume beată
şi ce... sunt beat, nu vezi...
pe cer, stele inegale
cad în cale
a mai căzut azi una
se şterg una câte una
stau şi mă întreb
desigur fără rost
cum o să fie chipul lumii noi
când totul e clădit
din rugină, nămol şi gunoi.

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Grook de consolare

Desigur, te doare
când pierzi o mănuşă,
dar închipuie-ţi durerea
pe care-o simţi – n-o pot exprima –
când, după ce-ai pierdut una,
o arunci şi pe cealaltă,
pentru ca apoi
s-o găseşti pe prima.

NB. Piet Hein,1905 – 1996, a fost un savant danez, filozof, matematician, inventator, arhitect şi poet.
El susţinea că marea falie culturală care ne desparte nu este cea dintre "a avea" şi "a nu avea", ci dintre "
a cunoaşte" şi "a nu cunoaşte".

* GROOK, " gruk" în daneză, termen creat de Piet Hein, este o formă sofisticată de aforism rimat,
caracterizat prin ironie, paradox, concizie şi uneori prin accente satirice.

poezie de Piet Hein, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

De-ar fi

De-ar fi să fiu acela care-n visuri
te poartă-n braţe lin, ca într-un zbor
deasupra nesfârşitelor abisuri,
atunci m-aş face, pentru tine, dor.

De-ar fi să fiu, în gândul tău, acela
pe care-l vrei, pe care îl doreşti
să-ţi fie-n calea ploilor umbrela,
atunci aş fi chiar gândul ce-l gândeşti.

Iar, dac-ar fi să-ţi fiu alături, ţie,
în zborul de sfârşit, spre alte lumi,
aş vrea ca noua viaţă să îmi fie
un drum pe care tu să mă îndrumi.

Nu ştiu ce-aş vrea, dar tu, desigur, ştii,
căci ai, în suflet, ca ecou: "De-ar fi...".

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Călător prin gânduri
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonet susurat...

Astăzi, Simm, tu plânsu-mi-ai în sânge,
Plânset fin, sfielnic – murmur tremurat,
Şi-ntr-un ritm tremolo, trupu-ţi parfumat
Îmi părea, Simmone, că şi el plânge...

Lacrimile-ţi verzi, eu, tainic, ţi le-aş strânge,
Simm, în versu-mi clar şi dulce-nsingurat,
Şi,-apoi, le-aş prelinge-n şoaptele-mi nătânge,
Doamne, le-aş prelinge, cristic... susurat.

Plânsu-ţi diafan şi stins, alungând narcisismul,
Ce-mi tronează-n sângele-mi albăstriu şi-amar
Mă îndeamnă să-ţi salut, solemn, eroismul,

Căci, poezia din lacrimi este, desigur, un dar,
Unul, care-mi stimulează, de-a pururi, lirismul...
Orice altceva, are un rol efemer, secundar!

sonet de Dumitru Sârghie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Deprimare

Desigur, disperarea nu este prietena ta
Şi nici vrăjmaşa ta, de aceea nu trebuie să o condamni!
Ea este creditoarea ta persistentă; iar tu?
Tu eşti jucătorul, iar miza este sufletul tău.

Ai pariat pe idealurile tale – din nefericire,
ai pierdut. Ai renunţat la ultimul petic de spirit,
cea mai scumpă îmbrăcăminte; ai plătit pentru asta cu tot ce-aveai,
inclusiv cu sentimentele şi credinţele tale. Era de aşteptat aşa ceva?

Ea este creditoarea ta, încetează să te mai întrebi
cum arată în realitate. O, dacă totuşi insişti să o vezi,
la noapte va fi aici o mică lampă, este şansa ta să o întâlneşti
faţă în faţă – tu deznădăjduit, ea neîndurătoare!

poezie de Lin Huiyin, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doi câte doi

trec oameni pe stradă
mândri, sfidători
doi câte doi
uneori şi amândoi
păşesc încet
foarte discret
spre vremea de apoi
sunt oameni mari, de soi
buni să îi pui la gunoi
pe amândoi
mereu mă întreb
desigur fără rost
ce rost am eu aici
în bâlciul asta
mare-mare...
ce pot să fac..
privesc la ei, mă închin, mă întreb
Doamne, ce ai cu noi
ne dai, ne dai doar ticăloşi de soi
mereu doi câte doi

[...] Citeşte tot

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!