Covey, Stephen R.

O consecinţă foarte importantă a relativităţii este relaţia dintre masă şi energie. Din postulatul lui Einstein, conform căruia viteza luminii trebuie să fie aceeaşi pentru toţi, rezultă că nimic nu se poate deplasa mai repede decât lumina. Dacă se foloseşte energie pentru a accelera un corp, fie că e o particulă, fie că e un vehicul spaţial, masa corpului creşte, astfel încât e tot mai greu să-l accelerezi în continuare. Accelerarea unei particule până la viteza luminii ar fi imposibilă, fiindcă ar cere o cantitate infinită de energie.

Stephen Hawking în Universul într-o coajă de nucă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu toate că universul pare aproximativ la fel pretutindeni în spaţiu, cu siguranţă se schimbă în timp. Acest fapt a fost înţeles abia la începutul secolului XX. Până atunci se considera că universul e în esenţă constant în timp. El ar fi putut exista de un timp infinit, dar aceasta părea să conducă la concluzii absurde. Dacă stelele ar fi radiat de un timp infinit, ele ar fi încălzit universul până la temperatura lor. Chiar şi noaptea, întreg cerul ar străluci ca Soarele – în orice direcţie am privi, am întâlni fie o stea, fie un nor de praf, care ar fi devenit, prin încălzire, la fel de fierbinte ca stelele.

Stephen Hawking în Universul într-o coajă de nucă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

ADN-ul stă la baza vieţii de pe Pământ. El are o structură elicoidală dublă, asemănătoare unei scări în spiral şi a fost descoperit de Francis Crick şi James Watson la Cambridge, în laboratorul Cavendish, în 1953. Cele două laturi ale dublei spirale sunt legate prin perechi de baze, asemănătoare treptelor unei scări în spiral. Există patru baze în ADN: adenina, guanina, tiamina şi citozina. Ordinea în care apar ele de-a lungul spiralei codifică informaţia genetică şi permite ADN-ului să înglobeze toată informaţia de care un organism are nevoie pentru a se dezvolta şi reproduce.

Stephen Hawking în Universul într-o coajă de nucă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aristotel a efectuat, din diferenţa dintre poziţiile aparente ale Stelei Polare în Egipt şi în Grecia, o evaluare a distanţei din jurul pământului, de 400000 de stadii. Nu se ştie exact care era lungimea unei stadii, dar probabil că a avut circa 200 de yarzi, ceea ce face ca estimarea lui Aristotel să fie de două ori mai mare decât cifra acceptată în mod curent. Grecii aveau chiar şi un al treilea argument, conform căruia Pământul ar fi rotund, pentru că altfel, de ce se văd mai întâi pânzele unei corăbii deasupra orizontului şi numai după aceea se vede copastia?

Stephen Hawking în Scurtă istorie a timpului – de la Big Bang la găurile negre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Modelul lui Ptolemeu dădea un sistem destul de precis pentru precizarea poziţiilor corpurilor cereşti pe cer. Dar, pentru a prezice correct aceste poziţii, Ptolemeu a trebuit să facă ipoteza că luna urma o traiectorie care o aducea în unele cazuri la o distanţă de două ori mai aproape de pământ decât în altele. Şi aceasta însemna că luna trebuia să fie în unele cazuri de două ori mai mare decât în altele. Ptolemeu a recunoscut acest punct slab, dar, cu toate acestea, modelul lui era acceptat în general, deşi nu universal.

Stephen Hawking în Scurtă istorie a timpului – de la Big Bang la găurile negre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Încă din anul 340 î. Cr. filozoful grec Aristotel, în cartea sa "Despre ceruri", a putut să ofere două argumente în sprijinul credinţei că pământul este o sferă rotundă şi nu un disc. În primul rând, el şi-a dat seama că eclipsele de lună erau produse de pământ, care se afla între soare şi lună. Umbra pământului era întotdeauna rotundă, ceea ce putea fi adevărat numai dacă pământul ar fi sferic. Dacă pământul ar fi fost plat, umbra ar fi fost alungită şi eliptică, în afară de cazul în care eclipsa s-ar fi produs întotdeauna în momentul în care soarele era chiar sub centrul discului.

Stephen Hawking în Scurtă istorie a timpului – de la Big Bang la găurile negre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Există o mare diferenţă între direcţiile înainte şi înapoi ale timpului, în viaţa de zi cu zi. Imaginaţi-vă o cană cu apă care cade de pe masă, se izbeşte de podea şi se sparge. Urmărind filmul acestei întâmplări, îţi poţi da seama cu uşurinţă dacă este derulat înainte sau înapoi. Când e derulat înapoi, vezi cioburile de pe podea cum se adună brusc laolaltă, alcătuiesc cana, iar aceasta sare pe masă, unde e plină cu apă. Îţi dai seama că filmul e derulat înapoi, pentru că un asemenea comportament nu se întâlneşte niciodată în viaţa reală. Dacă s-ar întâlni, sticlarii ar da faliment.

Stephen Hawking în Teoria universală
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Teoria supercorzilor este la fel ca un turn infinit de broaşte ţestoase care susţin pământul plat. Ambele sunt teorii ale universului, deşi ultima este mult mai matematică şi mai precisă decât ultima. Pentru nici una nu există dovezi experimentale: nimeni nu a văzut o broască ţestoasă gigantică, ce duce Pământul în spate, dar nici nu a văzut o supercoardă. Totuşi, teoria broaştelor ţestoase nu este o teorie ştiinţifică bună, deoarece prezice faptul că oamenii pot cădea de pe marginea lumii. Acest lucru nu este în concordanţă cu experimental, în afară de cazul persoanelor despre care se presupune că ar fi dispărut în Triunghiul Bermudelor!

Stephen Hawking în Scurtă istorie a timpului – de la Big Bang la găurile negre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În prezent, fizicienii lucrează la combinarea teoriei generale a relativităţii a lui Einstein cu ideile lui Feynman despre istoriile multiple într-o teorie unificată completă, care să descrie cu precizie tot ceea ce se întâmplă în Univers. Această teorie unificată va face posibil să calculăm cum se va dezvolta Universul, dacă ştim cum au început istoriile sale. Teoria unificată nu ne va putea spune cum a început Universul, sau care i-a fost starea iniţială. Pentru aceasta am avea nevoie de ceea ce numim condiţii la limită, reguli care să ne spună ce se întâmplă la frontierele Universului, la marginile spaţiului şi timpului.

Stephen Hawking în Universul într-o coajă de nucă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viziunea din Star Trek asupra viitorului – conform căreia vom atinge un nivel avansat, dar staţionar – poate deveni realitate, în privinţa cunoştinţelor noastre despre legile fundamentale ce guvernează universul; ar putea exista o teorie finală, pe care o vom descoperi într-un viitor nu prea îndepărtat. Această teorie finală, presupunând că ea există, ne va spune dacă visul din Star Trek de a călători cu viteze supraluminoase este realizabil. După cum ştim acum, va trebui să explorăm lent şi greoi galaxia, folosind nave spaţiale care călătoresc mai încet decât lumina, dar, cum nu avem încă o teorie completă şi unificată, nu putem exclude cu desăvârşire călătoria la viteze supraluminoase.

Stephen Hawking în Universul într-o coajă de nucă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!