Cerb

Ie pentru dulcea Românie

Cu mâinile-n noroi sau în pământul reavăn,
dar şi în cel ce plugul l-a uitat,
caut istoria gravată-n al dacilor cearcăn
că-mi este cel mai dulce habitat.

Din cufere de cucuteni păstrate cu sfinţenie,
iau văl de borangic ţesut în cuminţenie,
fire de arnici sau mulineuri,
beteală argintie, mărgele şi fluturi,
să fac o ie pentru dulcea Românie,
s-o-mbrac în speranţe, pace şi-armonie.

Din frunze de arin şi flori de nalbă,
adun culori pentru Cetatea Albă,
să strălucească-n veci mărturisirea
că doar unirea-n cuget ne e desăvăşirea.

Şi-am să brodez pe ia ţării mele,
spirala, crucea, coarnele de cerb,
să ştie o lume-ntreagă, până la ultimul corpuscul,

[...] Citeşte tot

poezie de Doina-Maria Constantin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viaţa e tot

Lumina e viaţă şi viaţa e zbor
De păsări ce fulgeră nor după nor
Iubirea e viaţă şi viaţa e vis
Cu aripi de fluturi şi flori de cais.
Un câmp de verdeaţă cu fraged miros
E viaţa aceasta cu trup lunecos
Ea trece aşa precum trecem în zbor
Pe luciul zăpezii c-un simplu fior.
Viaţa e cartea pe care o ştii
Zi după noapte, amurg după zi
E-un dangăt de clopot ce bate mereu
Şi ştim că va trece şi ne este greu.
E zbuciumul mării pe timp de furtuni
E luna ce-ascunde atâtea minciuni
E foşnetul ierbii când trece un cerb
Şi e substantiv, adjectiv sau e verb.
E floarea de colţ a iubirii dintâi
E şoaptă de seară spunând,, mai rămâi‘‘
E dulcea mireasă cu mers diafan
E cântecul nopţii pe-aripi de pian.

[...] Citeşte tot

poezie de Felicia Feldiorean
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Povestea codrului

Împărat slăvit e codrul,
Neamuri mii îi cresc sub poale,
Toate înflorind din mila Codrului,
Măriei-Sale.

Lună, Soare şi Luceferi
El le poartă-n a lui herb,
Împrejuru-i are dame
Şi curteni din neamul Cerb.

Crainici, iepurii cei repezi
Purtători îi sunt de veşti,
Filomele-i ţin orchestrul
Şi izvoare spun poveşti.

Peste flori, ce cresc în umbră,
Lângă ape pe potici,
Vezi bejănii de albine,
Armii grele de furnici...

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Mihai Eminescu
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tragedia codrului

Cu gândul la slăvitul Eminescu...

Împărat gândeam că-i codrul,
Neamuri mii creştea sub poale -
Toate-au sucombat odată
Cu pieirea Dumisale...

C-a permis ocârmuirea
Oricărui brigand de şef
Să despădurească munţii
Oricât are dânsul chef!!

Taie codrii de aramă
Moşteniţi de la părinţi,
Noii-mbogăţiţi şi-i schimbă
În purcoaie de arginţi...

Lux, Bănet, Înavuţire -
Ăsta-i noul nostru herb,
Codrii vechi dispar din ţară

[...] Citeşte tot

poezie de Petre Ion Florin Vasilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Odată stam la fereastra casei mele şi priveam printre gratii, şi am zărit printre cei lipsiţi de minte, am văzut un tânăr fără pricepere. El trecea pe uliţă pe lângă colţul casei ei şi se îndrepta către locuinţa ei. Era în amurgul serii unei zile, când se lasă umbra şi întunericul nopţii. Şi iată o femeie îl întâmpină, având înfăţişare de desfrânată şi cu prefăcătorie în inimă; aprigă şi de neţinut în frâu, picioarele ei nu se mai odihneau în casă; când în casă, când afară, stând la pândă lângă orice colţ. Ea îl apucă şi-l sărută şi cu o căutătură obraznică îi zise: "Trebuia să aduc jertfe de pace; astăzi am împlinit făgăduinţele mele; pentru aceasta am ieşit în întâmpinarea ta, ca să te caut şi iată că te-am găsit. Cu scoarţe am gătit patul meu, cu aşternuturi de în din Egipt, cu miresme am stropit patul meu, cu mir, aloe şi chinamon. Vino, să ne îmbătăm de iubire până dimineaţă, să ne cufundăm în desfătări de dragoste, că bărbatul meu nu este acasă, plecat-a la drum departe, luat-a cu dânsul o pungă cu bani şi se va întoarce acasă la lună plină!" Ea îl ademeni prin mulţimea cuvintelor ei şi-l smulse prin graiurile ademenitoare ale buzelor sale; el începu să meargă dintr-o dată după ea, ca un bou la junghiere şi ca un cerb care se zoreşte spre capcană, până când o săgeată îi străpunge ficatul; după cum o pasăre grăbeşte spre laţ şi nu-şi dă seama că acolo îşi sfârşeşte viaţa. Şi acum, fiule, ascultă-mă şi ia aminte la cuvintele gurii mele! Inima ta să nu se plece spre căile ei şi nu te rătăci pe potecile ei, căci ea a rănit pe mulţi şi pe foarte mulţi i-a omorât. Casa ei sunt căile iadului, care duc la cămările morţii.

Solomon în Pildele lui Solomon, Ferirea de desfrânare - 7:6-27
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un cor al flotei pentru transportul lânii

Rămâneţi cu bine, fetelor din Sydney, noi plecăm, pilotul e la scară!
Pavilionul Petru-i ridicat la prova şi-s cinci mii de baloturi jos în cală,
Avem la prova douăzeci de lupi şi-un capitan mai dur decât e fierul,
Trebuie la târgul din ianuarie să fie-n Anglia, acasă – velierul!

Curând Insulele Snares vor rămâne-n urmă; furtunoase şi intense
Îl vor zgâlţâi vânturile de vest, stârnind valuri vinete, imense.
Va alerga ca un cerb printre furtuni, împungând cu catargul cerul,
Vibrând sub velele zburător, s-ajungă la târgul de-acasă – velierul!

Capul Înţepenit va rămâne-n pupa, ca o amintire dintr-o altă viaţă,
Lapoviţă şi ninsori, şi marea violentă, şi ceţuri, şi gheaţă;
Sforăind la tropice, unde alizeele răcoresc şi dezmiardă gabierul,
Va ţine cap compas spre nord să prindă târgul de-acasă – velierul!

Ajuns, remorcherele-i vor prelua remorca, va simţi mirosul ţărânii iar,
Se vor volta parâmele la babale pentru răgazul meritat şi necesar;
După şaptezeci de zile Farul Lizard îl va saluta şi îi va fi reperul,
Şi va intra-n Canal să prindă-n Anglia târgul din ianuarie – velierul.

[...] Citeşte tot

poezie de Cicely Fox Smith, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nemuritorii

In memoriam neamului meu deportat în Siberia

În seara jelind ca o frunză îmbrăcată-n furtună
Stranii stele setoase, seacă ude urme de cerb.
Vânătorii cei hâzi ne vânau printre spinii de lună
Iar izul de sânge se simţea mai amar, mai acerb...

Ce roşu tărâm îngheţat ni se-aşterne-nainte
Ce tăios e pumnalul înfipt în cel codru de dor!
Cenuşa din cântec de fluier îmi sapă morminte
Iar apa de-acasă aşteaptă nebăută-n ulcior...

Fantome de câini păzitori străjuiesc amintirea
Din leagănul văii cu ecouri de tihnă si râs;
Ciocane şi seceri de frig îmi lovesc dur privirea
Rămasă-n Moldova, prin stejari, lângă cruci - în apus!

Ce aripă strâmbă îmi creşte din rană în locul
Unde zborul de vultur român a fost secerat...
Acum, "foame şi vifor " prin gheţuri - se cheamă jocul

[...] Citeşte tot

poezie de Cecilia Birca
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poeme pentru mitul Dochiei

***

Ţinutul meu vă este cunoscut,
Eu am să pogor
în casa părinţilor mei,
nemişcat veghez rânduiala turmei,
fericit muntele ca un stihar
potoleşte setea unei zile din veac.

***

Nu te mira că faţa îmi este arsă,
doar soarele m-a privit
şi vântul brazilor m-a sărutat.

Fiicele mamei mele văzându-mă mai mică
m-au trimis cu oile pe stânci
şi rătăcesc zadarnic
culcată în ţărână – fecioară!

[...] Citeşte tot

poezie de Sorin George Vidoe din Floare de colţ
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Micul vânător

Spunea Mihnea către câine:
- "Tare sunt voios, măi Pik!
Uite-ţi dau un os şi pâine,
C-am să merg cu tata mâine
Şi cu tine merg, măi Pik,
Nu-mi mai trebuie nimic;

Am o puşcă-adevărată,
Am şi sac de vânător,
De s-ar face "mâini" odată
Să-mi văd puşca încărcată
Şi să văd şi eu cum mor
Păsărelele din zbor...

Va muri vreuna oare
Când oi da cu puşca? - Dar
Am să stau să vad cum moare?...
Că eu plâng, mai Pik, şi-mi pare
C-am să plâng şi-acuma chiar.

[...] Citeşte tot

poezie pentru copii de Elena Farago
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Răsăritul lunei. La Tismana

Decât în frumoasa noapte când plăpânda-i lină rază
A iubitei mele frunte cu vii umbre colora,
O priveleşte c-aceea ochii-mi n-au putut să vază,
Lun-aşa încântătoare n-am avut a ammira.

Şi întâi, ca o steluţă, ca făclie depărtată,
Ce drumeţul o aprinde în pustiuri rătăcind,
În a brazilor desime, în pădurea-ntunecată,
Pântre frunzele clătite, am zărit-o licurind.

Apoi tainecile-i raze dând pieziş pe o zidire,
Ce pe muche se râdică, locaş trist, nelocuit.
Mângâie a ei ruină cu o palidă zâmbire,
Ca un vis ce se strecoară într-un suflet pustiit.

Apoi, glob rubinos, nopţei dând mişcare şi viaţă,
Se-nălţă şi, dimprejuru-i dese umbre depărtând,
P-ale ştejarilor vârfuri, piramide de verdeaţă,
Se opri; apoi privirea-i peste lume aruncând,

[...] Citeşte tot

poezie clasică de Grigore Alexandrescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!