+prieteni +rai

Recviem pentru mare

Sunt anumite lucruri – precum păianjenul, năluca,
Impozitul, umbrela pentru trei persoane, guta sâcâitoare –
Pe care le urăsc, dar ceea ce urăsc din cale-afară
E un lucru căruia lumea-i dă numele de Mare.

Turnaţi apă sărată pe duşumea şi-o s-apară-o
Pată urâtă şi diformă; imaginaţi-vă oroarea
Aia de băltoacă lăbărţată până hăt departe,
Ei, chestia asta seamănă leit cu Marea.

Loviţi-vă câinele până-începe să urle de durere
(Pe unii îi distrează-aşa ceva, altora cruzime li se pare)
Şi-închipuiţi-vă că-l loviţi necontenit şi că javra urlă-încontinuu –
Ei, balamucul şi zarva asta ne-amintesc de Mare.

Am avut un vis cu mii de dădace-n şorţuleţe albe
În marş pe stradă – sau, cum pretind ele, la plimbare –
Având alături copii cu săbii de lemn şi mii de tobe;
Asta, de asemenea, m-a dus cu gândul tot la Mare.

[...] Citeşte tot

poezie clasică de Lewis Carroll, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Păsăruică

Hai, păsăruici, veniţi din streaşini multe...
A fost o lună cine să v-asculte
Cînd ne cereaţi firimituri, la geam.
În ploi şi frig, făptura v-o plîngeam,
Strigindu-vă: - Piţuici!- -Copii!- şi -Fete!-
Veneaţi la noi cu bucurie, cete.
Ne-nţelegeaţi şi graiul, fată,
Din ţara noastră depărtată.
Ne despărţim de voi cu îndoială...
De mîine prispa va rămîne goală
A intristatului balcon de sus
Şi n-o să ştiţi măcar că noi ne-am dus.
Plecăm de lîngă voi cu un oftat...
De-abia v-aţi învăţat
Cu prieteni de pe alte tapşane şi păşuni,
Poate mai inimoşi, poate mai buni...
Rămîneţi în singurătate...
O s-aşteptaţi flămînde, fată mică,
Văzînd perdeaua trasă că nu se mai ridică.

poezie celebră de Tudor Arghezi
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Înainte spre răsărit

Azi noapte la Prut
Războiul a-nceput...
Ca să regăsească fiul ceea ce tatăl a pierdut
Ca pe ceva inutil, nici măcar bun de vândut
Să recupereze Ion,... dar nu aşa un Ion banal
Ci unul ce peste noapte a devenit mareşal,
Mai ceva ca Alexandru, Cezar şi Napoleon,
Întrecându-i pe aceştia cu pielea de cameleon,
S-a proclamat conducător, când putea chiar împărat...
Să recucerească el, ce alţii n-au apărat
Ce nu s-a putut păstra, cu prieteni tradiţionali
Să reia "prin arme şi scut" cu alţii ocazionali.
Şi ca să se ştie bine, că totul aparţine lui
A trecut direct în frunte, la comanda frontului.
A tras prima lovitură, trimiţând prima ghiulea,
Avertizând inamicul că va veni după ea.

Cu drept şi sincer vorbind, nimeni n-a obiectat.
Tot ce e în slujba artei, a cântat şi a jucat
Mai ales că conjunctura era favorabilă,

[...] Citeşte tot

poezie de Gheorghe Ionescu din Furtuna - Jurnal de război în versuri (2005)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Darul Îngerului

Un înger drag mi-a apărut în vis,
M-a luat de mână, şi mi-a spus:
"Viaţa nu e întotdeauna ceea ce pare,
Nici pe oameni nu-i cântări după înfăţişare:"

Mama m-a luat de mână
Şi mi-a şoptit:
"Te voi conduce în locul unde visele sunt vii
Închide ochii şi inima-ţi deschide,
Pe tine te vei redescoperi "
Ea m-a condus prin Întuneric şi Lumină,
În brâul curcubeului învăluită, calm-senină.
Fiecare culoare e un vis ce se poate împlini,
M-a condus aievea printre galaxii
Apoi am ajuns într-o grădină
Mângâiată de o boare divină.
Mama mi-a spus cu vorbă blajină:
"Admiră copacii şi florile,
Miroase şi gustă din roade"!
Am privit, am mirosit, am gustat,

[...] Citeşte tot

poezie de Floarea Cărbune (26 martie 2009)
Adăugat de Adina M. Neghirla
Comentează! | Votează! | Copiază!

Odiseea (extras, Ulise şi Sirenele)

O, prieteni, parteneri ai tuturor nenorocirilor mele,
Ascultaţi! Vă voi dezvălui proorocirile cerului.
Ascultaţi! Soarta-i mai presus de oameni; ea hotărăşte
Cine va trăi şi cine va muri! Pentru a fi feriţi de rele, fiţi înţelepţi!

Zburdalnice, Sirenele dansează pe păşunile înflorite
Mângâind harpele, versuind povesti încântătoare;
Mie, mie celui răzleţit, legat acum de catarg legat bine,
Zeii îmi îngăduie să le-ascult melosurile dulci-otrăvitoare.
Ascultaţi şi urmaţi-mi sfatul: în lupta voastră pentru libertate
Încordaţi-vă şi rupeţi fiecare lanţ, ţineţi alături, ceată lângă ceată.
În timp ce vă vorbesc galera-naripată zboară pe ape-albastre –
Şi, iată! Din mare se-nalţă, asemeni unor ceţuri, falezele Sirenelor.

Vânturile-au căzut subit; aerul de deasupra
Şi valurile de dedesubt au uitat să se mai mişte;
Un demon a-ncremenit aerul şi-a alinat adâncurile,
A domolit vânturile răsunătoare şi-a fermecat valurile,-adormindu-le.

Acum noi întindem toate pânzele, tragem de fiecare vâslă;

[...] Citeşte tot

poezie de Homer, secolul al IX -lea î.e.n., traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prieteniile camaradeşti nu reunesc un număr mare de prieteni;cine se arată prieten faţă de toată lumea şi se poartă familiar cu oricine îi iese în cale este considerat a nu fi prieten cu nimeni şi trece un om dornic cu tot dinadinsul să placă. Aşadar, şi numărul prietenilor trebuie să fie limitat şi desigur că limita maximă nu trebuie să depăşească numărul de persoane în intimitatea cărora îţi poţi petrece viaţa(căci, viaţa în comun este considerată elementul cel mai caracteristic prieteniei);or imposibilitatea de a trăi în comun cu prea multe persoane şi de a te împărţi între ele este cât se poate de clară. Ca să nu mai vorbim că, la rândul lor, prietenii noştri trebuie să fie prieteni şi între ei, din moment ce trebuie ca toţi să-şi petreacă timpul împreună, lucru dificil de realizat când sunt mulţi. Şi la fel de dificil ar fi să participi la bucuriile sau supărările unui număr prea mare de persoane, căci se poate să te vezi în situaţia de a împărtăşi, concomitent, bucuria unuia şi supărarea altuia. Deci şi o prietenie profundă este posibilă doar faţă de puţini.

citat celebru din Aristotel
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Epigraf

Stihuri, zburaţi acum din mîna mea
Şi schiopataţi în aerul cu floare,
Ca păsările mici de catifea
Ce-ncep în mai să-nveţe şi să zboare.

Stihuri, acum, porniţi vă scuturaţi,
Ca frunzele-aurite, pentru moarte.
Pustnicii tineri, trişti şi delicaţi,
Păstra-vă-vor într-un sicriu de carte.

Stihuri de suflet, dintre spini culese,
Îndurerate-n spic şi-n rădăcini,
Pătrunde-ţi, înţelese şi neînţelese,
În suflete de prieteni şi străini.

Şi semănaţi, ca noaptea ce vă naşte,
Sfiială şi-ndoieli unde-ţi cădea,
Acel-ce -ştie, însă nu cunoaşte,
Varsă-ntuneric alb cu mîna mea.

poezie celebră de Tudor Arghezi din Versuri, 1980
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Puiul de lebădă

Se revărsa în crânguri întâia zi cu soare,
loveau ciocănitoare în rugi de trandafiri,
de parcă primăvara cea veşnic zâmbitoare
bătea la uşa lumii cu degete subţiri.
Şi iată gospodina s-a înălţat pe scară
să pună sus, în coşuri, un aşternut bălan.
Şi păsările mame pe cuiburi adăstară
să scoată pui de aur, cu ciocuri de mărgean.
Iar după legea vieţii şi-a morţii, la soroace,
din fiecare coajă ieşi un pui frumos.
Dar s-a-ntâmplat să iasă atunci dintr-o găoace
un pui cum nici o cloşcă pe-acolo n-a mai scos.
În loc de puf de aur şi aripi smălţuite,
avea un strai ca fumul şi ochii mari şi trişti.
Iar păsările toate priveau spre el uimite.
Şi-l ciocăneau toţii puii pe câmp şi-n porumbişti.
Pe gâtul ca o coarbă curgea adesea sânge
şi nu-şi găsea prieteni de doruri nicăieri.
Iar pe-nserat, la vremea când orice pui se strânge,
dorit de aripi calde şi blânde mângâieri,

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Costache Ioanid
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu ştiu absolut deloc pentru ce trebuie să facem ceva în lumea aceasta, pentru ce trebuie să avem prieteni şi aspiraţii, speranţe şi visuri. N-ar fi de o mie de ori mai preferabilă o retragere într-un colţ îndepărtat de lume, unde nimic din ceea ce alcătuieşte zgomotul şi complicaţiile acestei lumi să nu mai aibă nici un ecou? Am renunţa atunci la cultură şi la ambiţii, am pierde totul şi n-am câştiga nimic. Dar ce să câştigi în lumea asta?

Emil Cioran în Pe culmile disperării (1934)
Adăugat de Stingaciu Ciprian
Comentează! | Votează! | Copiază!

Faptul că cei mulţi se tem de moarte ne atrage luarea-aminte asupra dorinţei sufletului de a învăţa: acesta fuge de ceea ce nu cunoaşte, de ceea ce este întunecat şi neclar; în schimb, prin natura sa, el urmăreşte ceea ce este manifest şi poate fi cunoscut. Din acest motiv, ar trebui să-i onorăm în chip deosebit pe cei care ne-au făcut să vedem soarele şi lumina şi să ne arătăm pietatea faţă de tatăl şi mama noastră, căci datorită lor avem parte de cele mai mari bunuri: acestea sunt, se pare, putinţa de a gândi şi aceea de a vedea. Din acelaşi motiv, ne bucură lucrurile familiare şi oamenii cu care suntem obişnuiţi – iar pe cei cunoscuţi îi numim prieteni ai noştri. Toate acestea demonstrează cu claritate faptul că tot ceea ce poate fi cunoscut, tot ceea ce este manifest şi clar este ceva ce trebuie să fie iubit. Or, dacă acest ceva cognoscibil şi clar trebuie să fie iubit, atunci şi cunoaşterea şi gândirea trebuie să fie, în acelaşi fel, iubite.

Aristotel în Protrepticul, fragmentul 102 (2005)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!