+nu +mai +pune +la +suflet

Glossă pentru cea mai bună mamă (mama mea)

Exişti! Şi deci îţi mulţumesc!
Oh, nici nu ştii cât te iubesc!
Şi mamă, oricât mi-aş dori,
Mai mult nu te-aş putea iubi.
E ceru-ntreg, pământul tot,
Al Domnului şi-al tău, socot...
Şi dealuri, munţi, păduri, câmpii,
Pe toate ţi le-aş dărui.

Exişti! Şi deci îţi mulţumesc!
Copac prin tine-nmuguresc.
Sunt ploi de flori, măicuţa mea,
Eu sunt doar pulbere de stea.
Sărut pasului tău lucirea,
Căci tu eşti mamă, fericirea.
Eşti visul, leagănul în care,
Găsi-voi veşnic alinare.

Oh, nici nu ştii cât te iubesc!
Eşti ceru-n care mă privesc

[...] Citeşte tot

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Maria şi Măriuca

Maria era mămica, iar ce mică Măriuca.
Maria văduvă de soţ, Măriuca fără tată.
Au rămas să se descurce, fără nici un ajutor,
Viaţa grea să o înfrunte, în lumea asta cu dor.
În căsuţa lor săracă aveau viaţă chinuită,
Niciodată vizitate, de lumea dezlănţuită.
Uitase lumea de ele. Nimeni nu-şi mai amintea
Că sub cerul plin cu stele, viaţa încet se stingea.
Trece vara călduroasă, vremea este tot mai rece,
Vine iarna viscoloasă, vântul prin şindrilă trece.
Tot mai tristă este mama, la fetiţă se gândeşte.
De un timp a luat seama, că fata se-îmbolnăveşte.
Ce să facă biata mamă? Cum s-o ferească de boală?
Pune capul să se culce, dar nu poate să adoarmă.
Sufletul i se-întristează când o aude gemând.
Lângă capul ei veghează şi o mângâie oftând.
Se ridică, face cruce, la icoană iute-aleargă,
Ochii către ceruri duce, pentru copilă se roagă.
Slăbită, fără putere, în genunchi, cu voce tare,
Tatălui din cer îi cere, fetei să dea alinare.

[...] Citeşte tot

poezie de Dumitru Delcă (16 ianuarie 2021)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Precursorii şi urmaşii (O schiţare în versuri a istoriei literaturii române)

EXISTĂ O "ISTORIE A LITERATURII ROMÂNE DE LA ÎNCEPUTURI PÂNĂ AZI", SCRISĂ ÎN VERSURI DE PROF. CRISTIAN PETRU BĂLAN? Nicidecum, dar există o simplă schiţare a ei, expusă în numeroase strofe nepretenţioase, scrise pe înţelesul tuturor şi trecând foarte pe scurt în revistă aproape întreaga literatură română, cu prezentarea principalilor scriitori. Este, deci, o premieră absolută, deoarece, în nicio altă ţară din lume nu s-a mai încercat un asemenea experiment concentrat. Evident, scopul scrierii de faţă este să stimuleze cititorii ca să consulte istoriile literaturii române, deoarece mulţi dintre ei nu au avut norocul să cunoască întru totul aceste amănunte culturale de importanţă naţională, prezentate însă pe scurt, nume cu care trebuie să ne mândrim.

Arhitecţii de cuvinte, de verb-scris compozitori,
Sculptori de splendori în fraze, ce le zicem scriitori,
Ingineri ce modelează sufletele omeneşti,
S-au născut, trimişi de ceruri, şi pe plaiuri româneşti.

Prima scriere-n română e-a lui NEACŞU; alta nu-i.
I-o trimise lui Hans Benkner, judele Braşovului.
Anul scrierii e vechi, dar e-un mare act: Străbunul!
Era-un an cu cifra cinşpe şi sfârşea cu douăşunu...

"Dau ştire Domniei tale cum că eu am auzit
Că-mpăratul turc şi Mehmet din Sofia au pornit..."
Aşa scrise NEACŞU LUPU într-o limbă foarte clară,
Semn că şi mai vechi sunt texte româneşti care-o s-apară.

Iar de-atunci un val de scrieri, de mari cronici, de noi cărţi,
Apărură-n largul ţării, cât poţi urmări pe hărţi.
Ştim din şcoli de codici sfinte, de psaltiri, precum SCHEIANĂ,

[...] Citeşte tot

poezie de Cristian Petru Bălan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Festum fatuorum

- Zaruri pe masă şi vinul în cupe!
Cu voce hârştită, Prinţul irupe.
E trist, e murdar, obosit şi-nfuriat,
De oastea duşmană-i rănit şi speriat.
- Şi-un preot mai vreau! Din sutana jegoasă,
Sfetnicu-ndată pune pe masă
Cutia de zaruri şi-o cană cu vin,
Sperând ca descântul să-i scape de chin.
Se-nchină în grabă, icoana priveşte,
Fecioara îi pare că ochii-şi fereşte.
Sleit e de rugă, duşmanii-s la porţi,
Iar curtea cetăţii e plină de morţi.
- Întoarce-le popă! Îi strigă în grabă,
Şi peste o clipă pe cleric întreabă:
„E rost de speranţă ca festum fatuorum
Puterea să-ntoarcă-n ostaşii din forum?”
Căci prea sunt sfârşiţi de luptă şi foame,
De-abia se mai ţin lâng-a cailor coame.
- Nu-s semne pe masă că cerul ne-ajută!
Aruncă prelatu-nspre obştea tăcută.

[...] Citeşte tot

poezie de Ovidiu Oană
Adăugat de Ovidiu Oană
Comentează! | Votează! | Copiază!

Moartea lebedei negre

Moartea lebedei negre

E ger şi totu-i îngheţat.
Zăpada, năvălind în valuri
Peste colibele din micul sat,
Acoperindu-le în sus de geamuri.
În margine de sat, într-o văioagă,
Sub pătura albită de omăt,
Îngenuchiaţi, stau trei copii. Se roagă.
Părinţii, să-i aducă îndărăt.
Sunt două fete mici. Şi-un frate,
Mai răsărit ca ele cu un cot,
Răspunzător de viaţa lor în toate,
Căci singuri, ei trăiesc aşa cum pot.
E foamete şi multă suferinţă,
În vatra stinsă de bordei.
De mult e iarnă, şi-i cu neputinţă,
Şi hrană nu-i, de unde să mai iei.
Sunt nemâncaţi de multă vreme,
Nici lumânare la icoană, nu-i!

[...] Citeşte tot

poezie de Marck Nessel din Nerostitele Cuvinte, Versoterapii, Editura Sfântul Ierarh Nicolae, 2019 (17 decembrie 2018)
Adăugat de Marck Nessel
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din dragoste pentru copil

Văd ceva în depărtare
Care aleargă-n disperare,
Spre nu ştiu unde şi de ce
Pe vreme nemiloasă, rece.
Norii furioşi împroaşcă
Pământul cu ploaie rece.
Fantasma cu greu înoată
Prin apa ce stă s-o înece.
Nu e fantasmă, e o mamă,
Femeie cu pielea albă,
Cu suflet negru de mânie
Şi urlete de furie.
Toate astea se întâmplă
Din dragoste pentru copii,
Care-i mare, cât o stâncă,
Cât ceru-acoperă câmpii.
O mamă care e în stare
Să facă moarte de om.
Să-şi înfigă a sale gheare
Ca drujba când taie pom.

[...] Citeşte tot

poezie de Dumitru Delcă (noiembrie 2010)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Călătorul obosit şi însetat

Ce toamnă ar fi, timpul frunze de-ar avea;
Prin frunze că ne-am iubi: şi din pom frunze-ar cădea,
Dar timpul are primăvară, cu flori frumos mirositoare
Să tot îţi pierzi vremea pe-afară, ţopa ţop, din floare-n floare.

Bate-un vânt călduţ de vară, şi eu văd un călător
Se grăbeşte, este seară, este scumpul cititor,
Pare obosit, agale, dar păşeşte mai departe
A parcurs o lungă cale, citindu-mi această carte.

Acum bate la portiţă, a văzut lumină-n casă
A văzut că am guriţă, şi am vocea foarte groasă;
-Aşadar, este bărbat, este-n casă, nu greşesc
Şi mai tare am să bat, să iasă, să îi vorbesc.

-Cine bate, cine bate, cine bate-n poartă tare,
Intră, că am descuiate, şi-ncuiate şi se pare?
-Nu vă supăraţi, sunt eu, sunt un simplu călător
Sunt trimis de Dumnezeu, sunt bolnav, şi simt că mor.

[...] Citeşte tot

poezie de Paul Preda Păvălache (7 aprilie 2011)
Adăugat de Paul Preda Păvălache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glossă celui care moare

Şi sufletu-şi păzeşte trupul, la căpătâi arzând
Precum un muc de lumânare, pâlpâitor, plăpând.
O lacrimă-şi găseşte cale ca-ntr-un oracol sfânt,
Un drum spre ultima suflare, un ultim jurământ.
Viaţa-i decât copac cu flori... rodeşte... şi-n tăcere
Un vis şi doar deşertăciuni, păcate şi plăcere.
Un timp zadarnic irosit, o lume de ispite...
Înalţă rugi spre cer, creştin! Pios să iei aminte!

Şi sufletu-şi păzeşte trupul la căpătâi arzând
Şi clipa tremură-n oglindă. Coboară Duhul Sfânt.
Îţi pregăteşti de-nmormântare gândul abia ivit
Te doare-o clipă viaţa toată şi chipul ţi-e cernit.
E doliu-n suflete şi-n casă... Ce rost strigarea ta?!
Şi plâns şi lacrimă şi clopot, curând tu vei lăsa.
E-o lume, iată,-n transformare, tu zid vei fii mereu,
Etern rămas în nemişcare, mucegăit şi greu.

Precum un muc de lumânare, pâlpâitor, plăpând,
Îţi curge-o lacrimă în suflet... Pleca-vei în curând.

[...] Citeşte tot

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Găleata... părăsită

(Ioan 4,28)

Pe când mă hrăneam odată cu Cuvântul din Scriptură,
M-am ales - cum e normalul - cu bogată-nvăţătură.
Şi pentru că nu se cade să ţin numai pentru mine,
Am păstrat, iubite suflet, din belşug şi pentru tine.
Aşadar, citeam cum Domnul, fiind în călătorie,
Ostenit de-atâta soare şi nisipul din pustie,
S-a oprit lângă-o fântână, ca să Se mai odihnească,
Şi găsind puţină umbră dorea să Se răcorească.
Dar să nu uităm un lucru când citim Sfânta Scriptură:
Nu e scris nimic într-însa ca vorbe de umplutură.
Şi de-asemeni să se ştie că în viaţa lui Hristos,
Când trăia şi El în carne la un fel cu noi de jos,
Chiar foamea şi oboseala îi erau subordonate
Tatălui slăvit din ceruri, care-i dirija pe toate.
Iată-L deci acum pe Domnul, obosit lângă fântână,
Cum priveşte o femeie venind cu-o găleată-n mână.
Oare-I este şi Lui sete şi-o aşteaptă pe femeie,
Ca să scoată cu găleata şi să-i dea şi Lui să beie?

[...] Citeşte tot

poezie de Valdi Herman
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

În lume

Inspirată de Marele Eminescu, pe care l-am visat după ce am editat volumul "Eminescu - Simbolul Naţiunii Române".
A venit în vis, era necăjit şi eu nu l-am recunoscut. A rămas mirat că nu l-am putut vedea de sub suferinţă. A zâmbit şi toată durerea s-a dat la o parte. Când a căpătat chipul său de la 19 ani, eu eram cea confuză. Nu ştiam ce să-i spun. M-a rugat să scriu ceva. A doua zi am scris acest poem. Versurile au venit din Cosmos, de la Domnul, de la Eminescu.

Cum din casă ai ieşit,
Tu, în lume ai păşit.
După cum rostesc poeţii:
"S-a deschis cortina vieţii."
Lumea-i largă şi e mare,
Lumea este încăpătoare.
Primul pas făcut din prag
Este-n viaţă un catarg.
Cum păşeşti şi cum gândeşti,
Tot aşa şi izbuteşti.
Responsabil eşti doar tu
Dacă-nvingi sau dacă nu.
Te-ai născut, e dar din cer,
Dar fii ţie manager
Şi, aşterne cât mai bine
Fiindcă bătrâneţea vine,
Iar ea cere sănătate,

[...] Citeşte tot

poezie de Maria Tonu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!