+l�sa�i +copiii +s� +g�ndeasc�

Cirip

Veniră pîlcuri de Florii,
Din Sfîntul Munte şi Ierusalim,
Cu călăuza unui serafim,
Peste prăpăstii, ape şi cîmpii.

De Paşte va trebui să fie
Praznice sfinte în Tării,
Clopote, coruri, liturghie
Şi îngeri mulţi, sute şi mii.

Doi heruvimi au tras la noi
Şi au găsit un cuib de lut
Gata făcut, bine făcut,
Cu cîlţ uşor şi scame moi.

Copiii ni s-au deşteptat
Cu stoluri în ferestre şi pridvoare,
Şi sfeşnicele s-au aflat,
Ale livezilor, aprinse cu o floare.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Tudor Arghezi
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Împăratul nu mai putu de bucurie, când văzu că fiul său cel mai mic îi aduce în casă minunea minunilor. Zâna se purtă cu mare bunăcuviinţă, şi vorbi astfel încât robi toate inimile. Oaspeţii nu-şi mai luau ochii de la dânsa şi urechile lor nu mai ascultau alte vorbe, decât vorbele ei, că mult erau cu lipici. Fiii cei mari ai împăratului povăţuiră pe logodnicele lor ca să facă şi ele tot ce va vedea pe zâna că face, şi la cununie şi la masă. Împăratul îşi împlini pofta inimei lui. El dorise, vezi, să-şi cunune toţi copiii într-o zi, şi aşa şi făcu. Era vesel împăratul pentru aceasta, cât un lucru mare.

Petre Ispirescu în Broasca ţestoasă cea fermecată
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bucurie! – Sălbatica furtună a luat sfârşit!

Bucurie! – Sălbatica furtună s-a sfârşit!
Patru – au atins Pământul;
Patruzeci – în nisipul mării clocotit –
Şi-au aflat Deznodământul.

Sunaţi – pentru Puţină Izbăvire!
Bateţi clopotul – pentru Sufleţelele frumoase –
Vecin şi prieten şi mire –
Rătăcind printre Bancurile-ntunecoase!

Cum vor povesti despre Naufragiu –
Când va începe iarna-n Uşi să bată –
Când Copiii vor întreba,
"Dar cei patruzeci –
Nu se vor mai întoarce niciodată?"

Apoi o catifea moale – acoperă Povestea –
Şi tăcerea – ochiul Povestitorului, rotund –
Şi Copiii – nu mai pun întrebări –
Şi doar valurile mării – răspund.

poezie clasică de Emily Dickinson, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Abracadabra

Abracadabra a trecut sumbră pe aici
Cu mare fast şi cu tam-tam desăvârşit
A fost indusă repetitiv şi premeditat
Cu puteri magice dar distructive
Şi impusă de cei mârşavi cu jind
A produs îndeobşte noi dezastre
Şi pagube laterale şi colaterale
Au început aproape de demenţial
Să vină zile intoxicate cu chimicale
Şi preparate infestate cu alde E-uri
Codri falnici care nici nu mai sunt
Şi satele mele tind să devină bejenii
Copiii puţini care-s tot mai stingheri
Strigă din privelişti de haos şi ruine
Încotro te prefaci în zadar naţiune
Iar cele cumulate în conturi peiorative
Denotă o nouă urâciune a pustiirii.

poezie de David Boia (12 iulie 2015)
Adăugat de David Boia
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubirea este asemănătoare unui act creator, în timp ce a fi obiect al iubirii seamănă cu o stare pasivă. Prin urmare, cei care deţin superioritatea în acţiune sunt şi cei animaţi de iubire şi de sentimente amicale. În sfârşit, toţi oamenii iubesc mai mult ceea ce le cere mai mult efort;de pildă, cei care şi-au agonisit singuri averea ţin la ea mai mult decât cei ce au primit-o moştenire. Acesta este şi motivul pentru care mamele îşi iubesc copiii mai mult decât taţii;ele suferă mai mult născându-i şi ştiu mai bine că sunt copiii lor.

citat celebru din Aristotel
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dumnezeule, cât timp vor fi mici, vor fi încântători; într-o zi însă, au să vă reproşeze că v-aţi gândit mai mult la voi decât la ei. Copiii devin oameni, şi oamenii sunt ingraţi.

Balzac în Istoria celor treisprezece, Ducesa de Langeais
Adăugat de scofieldutza
Comentează! | Votează! | Copiază!

În odaie e tăcere. Prin fereastra deschisă soarele scoate sclipiri din sticlăria de pe poliţi. În faţa iconostasului clipoceşte candela. Pe masa din mijloc, stă deschis, uitat acolo de către copiii sfinţiei-sale, un ceaslov vechi, scorojit şi unsuros. O musculiţă, cât o gămălie, strălucitoare ca un licurici, intră bâzâind să caute ceva dulce de gustat. Zboară încolo şi-ncoace. Se uită prin strachini, se aşează pe marginea unui pahar, se plimbă pe la icoane, ca şi cum s-ar în china, ba intră până şi-n potcapul cel nou, pe care plodurile îl aşezaseră pe pat cu fundul în jos şi-l prefăcuseră într-un cuibar de ouă roşii – căci e Paştele. Nimic...

Emil Gârleanu în Din lumea celor care nu cuvântă, Musculiţa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La revedere, clasa a VIII-a

S-au scurs 8 ani de şcoală, au trecut grăbiţi
În care multe amintiri noi am adunat.
Azi ne luăm la revedere, dragi colegi iubiţi
Fiecare pe-un nou drum a plecat.

Şi ne despărţim de fiecare profesoară
Parcă ieri păşeam firavi şi cu ochi inocenţi,
Clopoţelul răsună pentru ultima oară
Copiii de ieri, astăzi sunt adolescenţi.

Au trecut 4 ani de la frumoasa toamnă,
Dar ne amintim clar fiecare clipă
Când o dulce şi scumpă doamnă
Ne-a luat pe toţi sub a dânsei aripă.

Scăldaţi în lumina caldă a dimineţii
Glasurile noastre se aud pe holul clădirii.
Pentru ultima oară. Ne vom urni pe drumul vieţii
A sosit momentul trist al despărţirii.

poezie de Alina-Georgiana Drosu (13 iunie 2017)
Adăugat de Alina-Georgiana Drosu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Steaguri albe

Mă rog cu puterea cuvântului
Pentru copiii pământului,
Mă rog cu dulceata colinzilor
De sănătatea părintilor.

Florile, florile dalbe,
Iar pe lume steaguri albe.

Mă rog cu lumina minunilor
In amintirea străbunilor,
Mă rog cu nădejdile omului
Pe chilibrul atomului.

Florile, florile dalbe,
Iar pe lume steaguri albe.

Mă rog cu putinta mătusilor
Contra venirii cenusilor,
Mă rog cu blândetea din flaute
Un happy end să ne caute.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Copiii se supuseră fără a cârti câtuşi de puţin, căci ei erau încredinţaţi că tatăl lor ştia ce spune. Traseră, deci, şi săgeata celui mai mare din fii se înfipse în casa unui împărat vecin; a celui de al doilea se înfipse în casa unui boier mare d-ai împăratului; iară săgeata celui mai mic se urcă în naltul cerului. Li se strâmbaseră gâturile uitându-se după dânsa, şi p-aci, p-aci, era să o piarză din ochi. Când, o văzură coborându-se şi se înfipse într-un copaci nalt dintr-o pădure mare. Se duse fiul cel mare, îşi luă soţie pe fata împăratului vecin, şi se întoarse cu dânsa la tatăl său. Se duse şi cel mijlociu şi se întoarse şi el cu o soţioară mândră şi frumoasă.

Petre Ispirescu în Zâna zânelor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!