Poezii despre vis, pagina 130
Tic-tac, tic-tac
obosit
timpul s-a retras
acum, aici
nu bate niciun ceas
popas
la pas
pe lespedea rece
un an, un somn, un vis
rămas
un țărm, un val furios și o mare
timpul a tăcut
de mult
e mut
a mai trecut un veac
era o altă zi, alt ceas
tic-tac
doar cuvântul a rămas, esență pură a durerii
la ultimul ceas
poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre timp
- poezii despre visare
- poezii despre tăcere
- poezii despre trecut
- poezii despre somn
- poezii despre furie
- poezii despre durere
- poezii despre cuvinte
- poezii despre ceas
Îmi amintesc cum am plâns în somn
Îmi amintesc cum am plâns în somn.
Îmi amintesc cum mi-am șters lacrimile
cu pătura adusă de unchiul meu din armată,
având numele și gradul lui
inscripționate pe colțul din stânga.
Acel vis în care eram nefericit
în somnul copilăriei mele...
este o chestiune privată.
poezie de Ian Bowen, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi poezii despre plâns, poezii despre nefericire, poezii despre copilărie sau poezii despre armată
De-oi pleca
Desculță am încercat să trec o punte
Spre altă lume, plină de speranță;
Ca-n rătăcirile de o clipă... unde,
Mă-mpingea dorul ce-l căutam de-o viață!
Să te seduc în vis... mai pot eu oare?
Când inima-ți bogată mângâind
Mă strigă... și tot ce am și tot ce doare,
Îți dărui ție când te-aștept plângând?
De n-aș visa acum că mă cuprinzi,
De n-aș trăi cu tine necuprinsul...
Aș suferi! m-aș depărta cu pașii șovăinzi
Și aș împrumuta iubirilor doar visul...
Dac-aș pleca, ți-aș modela pe mână
Inima mea, cu chipul de vioară
Să-ți cânte iubirea mea pe strună...
Să simți că ochii mei mai lăcrimară.
[...] Citește tot
poezie de Dida Diana Cioponea
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre viață
- poezii despre iubire
- poezii despre vioară
- poezii despre sărut
- poezii despre suflet
- poezii despre seducție
- poezii despre salvare
- Ne poți propune o poezie de dragoste?
Urcăm un deal de nisip
Urcăm un deal de nisip,
Picioarele nu le mai simt,
Alături o umbră era,
Femeia zărită cândva,
Credeam că sortită mi-a fost,
Îndrăgostitul e-un prost,
Rece să fii și lucid,
Mândru și foarte placid,
Nisipul se-opune din greu,
Dealul tot crește mereu,
Simt răsuflarea femeii,
Amețitoare ca teii
De pe Copou, e un vis,
Scuzați-mă că nu v-am zis.
poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și poezii despre nisip, poezii despre femei, poezii despre tei, poezii despre prostie, poezii despre picioare, poezii despre mândrie sau poezii despre creștere
Dansul fluturilor
Fluturii nu vor înceta să zboare...
Refuză să creadă în popasul pe-o floare
Și când se vor plictisi de ea
Vor zbura-n noapte, picătură de vis,
Spre polenul de pe stelele Căii Lactee.
Și va veni o nouă zi
Când vor poposi pe-o creangă, pe un umăr,
Sau chiar pe mâna mea,
Iar atunci îi voi privi,
Cu teama că o altă viață le va fura lumina din ochii mei.
poezie de Camelia Rogojinaru din revista Uniunea Artelor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre lumină, poezii despre fluturi, poezii despre stele, poezii despre ochi, poezii despre noapte, poezii despre mâini sau poezii despre frică
În noaptea asta
Te-am așteptat cu sufletul
Și-n seara asta...
E sărbătoare pentru toată lumea.
O bocăncută am lăsat la ușă
Și-n gând eu te-am chemat în casă.
Aș vrea în bocăncută... câteva...
Și sănătate și liniște și pace,
Un gram de dragoste și-un vis...
Să nu duc lipsă de nimic.
Sau aripi mi-aș dori... să zbor...
Să las în urma dorul greu...
Nu vrei să fii tu "Moșul" meu?
poezie de Corina Mihaela Soare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre zbor, poezii despre sărbători, poezii despre sănătate, poezii despre seară, poezii despre pace sau poezii despre metrologie
Vis real, imaginar
Nu știu ce să fac, unde să mă bag
Căci am ajuns la o stare de nebunie,
De psiho animie
Moartă dar totuși vie
Dispărând de aici sau vrând să dispar,
Făcând ceva dar totuși nimic,
Vrând să mor dar totuși trăind,
Încerc să mă înec, dar pot înota,
Și de aceea o să sar, căci nu pot zbura,
Dar oarecum, moartea nu mă va lua
Căci nu-s clădiri destul de înalte pentru a cădea
Și mă tem să nu o văd pe ea, spunându-mi
Stai, nu pleca
Nu mă lăsa,
Dar ea nu va apărea decât în vis,
Dar și visul poate fi real,
Imaginar,
Și eu uit iar că am visat
Și iar sunt supărat, pe cei ce m-au strigat
Că sunt un suflet curat, dar totuși cât de impurificat
[...] Citește tot
poezie de Corneliu Hudzinschi
Adăugat de Corneliu Hudzinschi
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre moarte, poezii despre voce, poezii despre nebunie, poezii despre curățenie, poezii despre înălțime, poezii despre înot sau poezii despre zâmbet
Regatul fericirii
În regatul fericirii mele,
Nimeni să mă caute nu știe...
Oh, purtam la gât mărgean de stele
Și-alergam prin vis, copilărie!
Prins în leagăn de lumini și umbre
Între roze, crini și chiparoase,
Nimeni azi paharul nu-mi mai umple
Cu plăceri și amintiri frumoase.
Când în lacuri de oglinzi albastre
Ca o lotcă, lacrima străluce,
Numai umbra fericirii noastre
În adâncuri stranii ne va duce...
poezie de Rodica Nicoleta Ion din Culorile sufletului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre tuberoze, poezii despre trandafiri, poezii despre roz, poezii despre prezent, poezii despre plăcere sau poezii despre monarhie
Estompare
Din ce în ce te stingi, te ștergi
de peste sternul meu, faptura,
dira lucindă și, de melci,
tandra arsură.
Abia te țin într-un cuvânt,
ori în albastrul meu iris,
iarba-ncolțind dintr-un pământ
de somn, de vis.
Dacă-nchid ochiul, te strivesc în pleoape,
dacă respir, te-mping în aer,
neoglindito peste ape
tu, dulce vaer.
Ah, vine norul și mă șterge
cu un burete foarte rece.
Rămân ce-am fost, un tron de rege
din care ai plecat de mult...
poezie celebră de Nichita Stănescu din volumul: În dulcele stil clasic (1970)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre nori, poezii despre apă, poezii despre albastru sau poezii despre aer
Cerneală peste pleoape
Departe-i dimineață, cu abur și pustiu
Aproape e doar frigul, și-un cer de cenușiu
Departe e chemare, e fugă și dorință
Aproape e visare, căldură, neputință...
Departe sunt întruna, mai mult decât aproape
Cu ochi întorși-năuntru, cerneală peste pleoape
Aproape sunt în vis, mă caut, mă privesc
Mă-ating cu mâini febrile, mă simt și mă trăiesc...
poezie de Klara Papuc
Adăugat de Karla
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre dorințe, poezii despre dimineață sau poezii despre abur