sfarsit de an

Leon (încercând s-o facă pe Ninotchka să râdă): Poate că nu gluma e problema, poate e din cauza ta. Îţi mai dau o şansă. Când am auzit-o pe asta prima dată, aproape c-am murit de râs! Aşa... Un bărbat intră într-un restaurat, se aşează la masă şi zice: "Chelner, adu-mi o ceaşcă de cafea fără frişcă." După cinci minute se întoarce şi spune: "Îmi pare rău, domnule, dar nu mai avem fără frişcă. Să vă aduc fără lapte?" (Ninotchka nu reacţionează în niciun fel.) Chiar nu ai simţul umorului! Deloc! Niciun pic, măcar! Nu eşti deloc amuzabilă! Toată lumea râde la bancul asta, numai tu nu! (Leon se întinde deasupra mesei din spatele lui şi din greşeală cade peste scaun, spărgând totul în jur. Ninotchka râde în sfârşit.) Ce-i aşa de amuzant? (Începe să râdă.)

replici din filmul artistic Ninotchka, după Melchior Lengyel (6 octombrie 1939)
Adăugat de Georgiana Mîndru, MTTLC
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec-joc pentru copii (din folclorul românesc)

Ţăranul e pe câmp,
Ţăranul e pe câmp,
Ura drăguţa mea
Ţăranul e pe câmp.

El are o nevastă,
El are o nevastă,
Ura drăguţa mea
El are o nevastă.

Nevasta un copil,
Nevasta un copil,
Ura drăguţa mea
Nevasta un cupil.

Copilul o dădacă,
Copilul o dădacă,
Ura drăguţa mea
Copilul o dădacă.

[...] Citeşte tot

folclor românesc, din Bărăganul ialomiţean
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noua pensie aprobată de guvern

Cum vorbesc astăzi prin sat babele clevetitoare,
În sfârşit, s-a aprobat "pensia de fată mare"
De al nostru parlament ce se zbate an de an,
Să ne-aducă, evident, la nivel european;

Şi, cum sunt pensionaţi, bâlbâiţi, cu capul tare,
Chiar peltici, ori... deocheaţi, nu îmi este de mirare
Să aud, creştin sadea, făr' să am o altă vină,
Că şi-o babă poa' să ia pensie c-ar fi virgină!

Nu îi trebuie decât, de la popă o hârtie,
În care să scrie-atât, că pe barba lui o ştie,
Şi nu-ncape îndoiala că ar fi făcut păcat
În figuri, sau mântuială, de când e, cu vr'un bărbat...

Chiar... de ar avea copii, cin' să o mai ia la rost,
Când ştim de la liturghii de un caz ce a mai fost!
Plus, c-un "docoment" semnat, de "Prea Sfântul", fiecare
Ia-n mod cert şi garantat "pensie de fată mare"!

[...] Citeşte tot

poezie satirică de Valeriu Cercel
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

De ce?

De ce cad frunzele din pom
Şi zilele din bietul om?
De ce mâncăm ca să trăim?
De ce trăim, ca să murim?
De ce ne înmulţim prin sex?
De ce e totul aşa complex?
Când viaţa e atât de scurtă,
De ce, atunci, atâta luptă?
De ce cad ploile din cer?
De ce în jur e-atât mister?
De ce e viaţa un tumult?
De ce iubim atât de mult?
De ce e Universul infinit
Şi viaţa are un sfârşit?
De ce nu-i viaţă fără moarte?
De ce citim atâta carte?
De ce dorim să ştim atât de multe,
În loc să stăm cuminţi în curte?
De ce nu-s frunzele şi iarna verzi?
De ce în Dumnezeu să crezi?

[...] Citeşte tot

poezie de Corneliu Culman
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cuibul neautorizat

începusem să zidesc
frumoasa poveste de iubire,
perfect geometric, impecabil,
într-o măiastră antrepriză
şi fără un contract mai ferm cu-a doua vârstă-n criză

un cuib perfect rotund,
cu finisaje şi decoraţiuni de suflet-deci interioare,
de trei sau patru-sau în noapte strălucind albastre stele,
pentru un sbor rătăcitor ce s-ar întoarce în sfârşit acasă
după ce l-ar fi atins pe Dumnezeu cu penele pastele

zideam fără pietre, fără Ana, făra autorizaţie
de mituri şi zidire,
un cuib perfect în noapte, deci la negru,
şi raza lunii-având documentaţie incompletă
de iubire- se odihnea ascuns pe sborul alungit, vertebru

când tocmai ce-adunasem semnături
de la zei şi înţelepte păsări de-un înalt prestigiu,

[...] Citeşte tot

poezie de Valeriu Marius Ciungan din Haina de molton
Adăugat de Genovica Manta
Comentează! | Votează! | Copiază!

După stricarea Troadei, în vreme ce rămăşiţurile zidurilor, a capiştilor şi a palaturilor sale încă abureau şi când supt aceste năruiri văpsite de sânge, Priam, norodul şi copiii săi erau îngropaţi, când femeia şi fiicele sale se duceau în robie să slujească pe nişte biruitori fuduli şi când aceşti însuşi biruitori erau să pieie, unii în palaturile lor, alţii pe mări, unde cu ticăloşii să umble din ţărm în ţărm, în voia valurilor, a vânturilor şi a furtunilor, — în sfârşit, când pe câmpii Troadei, Ahilevs, Hector fiul lui Telamon erau culcaţi în ţărnă şi că o mulţime de eroi amestecau duşmănească lor ţărnă într-un singur mare mormânt, Elena şi cu Menelau, împăcaţi împreună, se întorceau cu linişte şi cu chef la Lachedemonia şi, jăluindu-se cu dulceaţă că el au putut-o crede necredincioasă, el cerându-şi iertăciune că au crezut nişte arătări înşelătoare şi făgăduind că nu se va mai îndoi de dragostea, nici de credinţa sa.

începutul de la eseul Pirostia Elenei de Jean-François Marmontel, traducere de Constantin Negruzzi
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Boromir (îl ajunge din urmă pe Frodo, care adună lemne): Nici unul dintre noi n-ar trebui să umble singur, iar tu nici atât. Frodo? Ştiu că suferi, văd asta în fiecare zi. Eşti sigur că nu suferi în zadar? Frodo, mai sunt şi alte posibilităţi, alte căi pe care le-ai putea urma.
Frodo: Înţeleg ce spui şi ar părea chiar înţelept, dacă inima nu m-ar preveni.
Boromir: Să te prevină? În ce privinţă? Frodo, tuturor ne e teamă. Dar să laşi acea teamă să distrugă şi puţinele speranţe pe care le mai avem... chiar nu îţi dai seama? Asta e nebunie!
Frodo: Nu există altă cale.
Boromoir: Nu cer decât puterea de a-mi conduce poporul! (Se apropie de Frodo.)
Boromir: Dacă mi-ai împrumuta inelul...
Frodo (se îndepărtează): Nu!
Boromir: De ce te fereşti? Nu sunt un hoţ.
Frodo: Nu eşti tu însuţi.
Boromir: Ce şanse crezi că ai? Te vor găsi. Vor lua inelul. Iar tu îţi vei implora moartea înainte ca totul să ia sfârşit.

replici din filmul artistic Stăpânul inelelor: Frăţia inelului, scenariu de Fran Walsh, după J.R.R. Tolkien
Adăugat de Anamaria Licurici
Comentează! | Votează! | Copiază!

Hora paraţilor

Geohelminţi din patru emisfere
Uniţi-vă!
Ieşiţi la suprafaţă, la vedere,
Fiţi viermi adevăraţi!
Aşa v-o cere,
Un parazitolog începător...

Şi ce-ascunzişuri, ce mistere
Veţi oferi lentilei mele de miop,
Ce se holbează-o oră-n microscop
Până ce lacrimile-i curg în ocular,
Atâtea cât să umple un pahar!

Lama de sticlă el o ia
Şi o acoperă cu o lamelă,
Sub care-i proba, zău aşa,
În care se distinge o femelă,
Un ou şi-un chist, cam ovalar,
Cu doi nuclei, ba patru chiar,
Şi un flagel cam recurbat...

[...] Citeşte tot

poezie de Viorel Truşcă din Gânduri tipărite (2005)
Adăugat de Dorina Golea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poporan (grav): În sfârşit, criza financiară a ajuns şi la noi. Aţi văzut? Am pierdut un milion într-o secundă! Mai repede ca la bursa de valori! (Pauză). Dar nu contează! Mâine mă duc la guvernatorul general al băncii naţionale! Sunt erou naţional! Sunt mai naţional decât banca lui naţională! (Se bate cu pumnul în piept). Eu, cu mâna mea am răsturnat dictatura! Am şi eu dreptul la un împrumut nerambursabil... (Patetic, reia discursul). Libertatea este mai mult decât un concept. Este dreptul sfânt al neamului... (Deviază de la subiect, abătut). Extraordinar! Ce mult s-au adâncit contradicţiile sociale! Deşi entuziasmul popular a scăzut, aplauzele au rămas ca pe vremuri: lungi, furtunoase şi prelungite... Iar naţiunea... Naţiunea este şi ea femeie! Aţi văzut, câtă inerţie? În loc să progreseze, caută refugiu în preistorie... (Tare). Naţiunea vrea haine de dinozaur... (Îşi prinde fruntea cu palmele). Ah, nu! Nu mai pot... Vorbesc aiurea... Vorbesc în rime! M-am dereglat ideologic! Spun vorbe fără rost! Simt că iar nu mai suport regimul de detenţie!

replici din piesa de teatru Partidul Naţional al lui Tata (Fantezie balcanică), scenariu de Valeriu Butulescu (2010)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Stelili, frumoasili

Mai demult iubeam constelaţiile,
azi mi-e perfect perpendicular.
Azi văd scrotul cerului de vară, moale peste Aleea Circului
azi văd ziua de azi ca o maşină de scris electronică
tipărindu-ne cu aldine.
azi dragostea e departe.
Stau în camera asta cu fereastra dând înspre blocuri
şi spre muncitoare păroase.
Bat la maşină fără speranţă că va ieşi ceva, şi asta mă şi ţine în viaţă:
speranţa mea disperată că s-a sfârşit totul, totul.
Nu mai vreau să am nici o femeie.
Nu mai vreau să scriu nici o carte.
Azi bat la maşina mea de scris un poem idiot.

A fost aşa: mi s-au dat nelinişti, constelaţii, un soi de nebunie,
un fel de putere de a mă concentra când scriam,
un soi de zâmbet amar şi asimetric,
sfârcuri micuţe pe un piept fără păr.
Mi s-a luat apoi credinţa în mine
şi-am rămas ca o cheie de ială

[...] Citeşte tot

poezie de Mircea Cărtărescu (2010)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!