propria categorie:mama si copilul / pentru parinti

Copilul sălbatic

Sunt copilul sălbatic urcând pe creste,
Un rebel ce refuză ale lumii plăceri,
Sunt copilul sălbatic din acea poveste
Ce n-acceptă sfaturi, nici mângâieri.

Sunt un luptător prin deşerturi aride,
Prin oceane de nisip, bătut de soare,
Şi prea fericit, că ale lumii perfide
Idei ascunse nu pot să mă doboare.

Acest copil sălbatic, jungla priveşte,
Croindu-şi drum cu zâmbetul pe buze,
Celesta noapte, cu calm mă linişteşte,
În faţa macetei, hatişu-şi cere scuze.

Despre lumea voastră ce pot să spun?
O dezamăgire, un drum ratat, fireşte,
O masă de manevră, balon de săpun,
Copilul sălbatic încă o priveşte!

poezie de Alex Dospian (aprilie 2015)
Adăugat de Alex Dospian
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dolce vita

Refuz voluptatea unui acord ontologic
Între "de ce?" şi "cum?"
Pentru a şti "cine"
Între pleoapa raţiunii veşnic deschisă
Şi glanda nedirijată
Între vorbe şi lucrurile din ele

Aşezare pământească
Pe un câmp cultivat cu legume străvechi
Pentru dragoste
Pentru copii înfăşaţi în grabă
Şi părinţi plecaţi la muncă în zori

Această poveste a eşecului
Devine frumoasă
Când îi găseşti intriga salvatoare
De vină sunt mereu vecinii
Mama, tata, sistemul
Dacă ai un pic de curaj
Să te lupţi cu taurul negru

[...] Citeşte tot

poezie de Ancuţa Morar
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

El mă înjură

de mamă – îi spun
că mama e moartă,-l înjur
şi eu de mama lui vie
tate încă-n activitate (?!) el se
face că suge, ca în
copilărie

poezie de Traian Abruda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pentru cei mai buni părinţi

Vezi?! Te simt în grădină... Urma paşilor tăi
Îmi alungă durerea de a fi prea departe...
Sunt aici lacrimi multe, sunt tristeţi şi nevoi,
Iar în mine se-ascunde, veşnic, teama de noapte.

Vin cu lacrimi spre tine... Pe copac, scrijelit,
Anii tăi, în brăţări, strălucesc de lumină...
Stau pe scaun plângând şi m-ascund în zenit
Şi te caut în lume printre strângeri de mână.

Parcă văd printre lacrimi, oh, imaginea ta...
Printre jerbe de stele îţi văd zâmbetul cast,
O, tăicuţule drag, eşti în inima mea...
Este tot ce în gânduri, zi de zi mi-a rămas.

Eşti un gol risipit, lacrimând... şi stingher...
Tu, tăicuţule drag, eşti atât de departe...
Umbra chipului tău mă aşteaptă în prag
Şi hotarul vieţii pentru-un timp ne desparte.

[...] Citeşte tot

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Culorile sufletului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mama

Mamă! Alfabetul vieţii mele!
Tu pe unde calci cresc flori,
Suflete aduci la viaţă.
Şi ne creşti, cum doar tu ştii,
Cu iubire şi dulceaţă!
Tu îmi eşti iubirea caldă
Ce o port mereu în suflet.
Tu eşti cartea vieţii mele,
Mi-ai fost primul alfabet
Şi acum tu, unde eşti?!
Mamă, unde sunt plecat?! Unde sunt?!
Departe de tine, de casă, de pământ...
Am plecat copil, de-acasă,
Iar acum când te-am văzut,
Ningea la tine-n păr, măicuţă,
Ca şi la mine-n suflet!
Am vrut sa zbor,
Ca pasărea din cuibul ei, spre cer,
Să-mi caut fericirea!
Credeam că mă voi întoarce, repede...

[...] Citeşte tot

poezie de Diodor Firulescu din Viaţa într-o călimară
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mândra me-i din Botoşani, autor versuri: Cristian Harhătă

autor versuri: Cristian Harhătă

Mândra me-i din Botoşani
Ochioasă-i, bună de ani
Gospodină şi sprinţară
Tătâ zîua până sară

Bun venit mândr-o la Iaş'
Hai câ ne-am gasât nănaş'
Ei ne-or fi părinţi de-amu'
Şî ne-or şti şî oftatu'

Ne-or sfatui de bine
Cât or trăi pe lume
Dumnezău li potriveşte
Nănaşii ţii hărăzăşte

Şâ nănaşii i-om respecta
Ca pe mama şî tata

[...] Citeşte tot

Folclor moldovenesc, românesc
Adăugat de cristianharhata
Comentează! | Votează! | Copiază!

De-acolo vin

De-acolo vin şi am amintiri.
Născut, ca toţi muritorii, am o mamă
Şi o casă cu multe ferestre,
Am fraţi, prieteni
Şi o celulă cu fereastra rece.
Al meu este valul, smuls de pescăruşi,
Am propria perspectivă
Şi-o brazdă de pământ în plus.
A mea este luna de la marginea de departe a cuvintelor,
Precum şi ofranda de păsări,
Şi măslinul cel nemuritor.
Am călcat pe acest pământ înainte ca săbiile
Să-i fi transformat trupul viu într-o masă-încărcată.
De-acolo vin. Îi redau cerul mamei,
Când cerul plânge după mama lui.
Şi plâng ca să mă fac cunoscut
Acelui nor care, iată,-se întoarce.
Am învăţat toate cuvintele necesare-n tribunalul sângelui,
Astfel încât să pot încălca legile.
Am învăţat toate cuvintele şi le-am sfărâmat

[...] Citeşte tot

poezie de Mahmoud Darwish, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

La Guerre (I)

te iubesc Omenire
pentru că mai degrabă lustruieşti ghetele
succesului decât să-încerci să afli al cui suflet atârnă
de lanţul ceasului ceea ce ar fi stânjenitor

pentru ambele părţi şi pentru că
aplauzi fără ezitare toate
textele care conţin cuvintele patrie şi
mamă cântate la old howard

te iubesc Omenire pentru că
atunci când eşti la ananghie îţi amanetezi
inteligenţa ca să-ţi cumperi încă o tărie,
dar şi atunci când bujorii mândriei te ţin departe

de casa de amanet şi
pentru că eşti o perpetuă
pacoste în special pentru cei din propria ta casă

te iubesc Omenire pentru că

[...] Citeşte tot

poezie de E.E. Cummings, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mama

Mama e cânt de leagăn şi-adiere,
Mama e pentru prunc acelaşi vis...
Mama e veşnic dulce mângâiere
Şi sufletul îi este paradis.

În mama e fărâmă de iubire,
Frântură de dureri şi adevăr,
În mama este zvon de mulţumire,
În mama este lacrimă de dor.

E poarta sfântă, Cerului deschisă,
Iubire şi lumină pe pământ,
La tâmple, albă-ades în cărţi descrisă,
Cu suflet mare şi cu chipul blând.

E vad de lacrimi şi de suferinţă,
Rugă şi-ngenunchere şi cuvânt,
Cu dragostea de prunc, bună cuviinţă,
Adună anii vieţii ei cu sârg.

[...] Citeşte tot

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Culorile sufletului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sărutul de nisip

Era bunăoară-ntr-o seară de vară
Te-ntorceai acasă, poate neiubită, dar sigur frumoasă
Şi mereu grăbită, din viaţa trăită spre viaţa rămasă.

Copilul din tine se-abate spre mine şi vine
La copilul meu ce zideşte castele pe buzele mele
Să tac, să mă uit la picioarele tale-n sandale
Pentru nisip sunt goale şi le sărută ca şi când
Doar el ţi-ar fi bărbat, iubit, mereu flămând.

Se făcea că e seară şi sunt însoţit către casă
Pe stradă de-o femeie cuminte şi frumoasă
Ce poartă-n sandale nisip din castele făcute
De copilul meu pe buzele mele uscate şi mute.

poezie de Marius Robu din Pacoste de dragoste (27 iulie 2009)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!