neveste disperate

M-am obişnuit

M-am obişnuit să dorm cu ochii deschişi,
De spaimă să nu fiu luat prin surprindere,
Să am controlul meu asupra lumii
Până în ultimul moment.

Ca un far care nu vrea să se stingă ziua
Ţine orizontul mării mereu
În magia unei priviri disperate.

Te rog să-mi închizi uşor
Pleoapele atunci,
Ce-a fost de văzut am văzut!
Să tragi cu grijă aceste obloane fine
Peste ochii mei obosiţi.

Sper să fie cât mai târziu
Cândva, într-o noapte cu multe stele
Şi cu salcâmi înfloriţi.

poezie celebră de Marin Sorescu din Puntea (Ultimele) (1997)
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

Deşi între cele două nu poate fi instituită nicidecum o separaţie netă, se poate trăi destul de bine fără confortul material, nu însă fără cel emoţional. Gesturile disperate ascund întotdeauna un haos interior, un mental devastat. Rar am auzit pe cineva să spună că viaţa lui este lipsită de sens pentru că nu are apă în curte, în schimb am cunoscut oameni care, deşi aveau totul, mai puţin liniştea sufletească, trăiau adevărate drame sufleteşti.

Juliana Mallart în Cine sunt eu?
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ultima noapte a ultimei ierni

întorsesem fila
tocmai citeam un alt paragraf
din viaţa mea
căutam un capitol
în care personajul principal
avea să înţeleagă
sensul criptic al propriei naivităţi

râdeai ca o primăvară
(buze întredeschise
dinţi strălucitori
poftă de sărut)
se hârjoneau gândurile prin iarbă
iar ochii tăi adunau verde crud

iubito
(buzele noastre se căutau disperate)
mă voi reciti
în ultima noapte a ultimei ierni
la lumina amintirilor mele

[...] Citeşte tot

poezie de Cristian Lisandru din Atunci când vara se reinventa (15 martie 2011)
Adăugat de Cristian Lisandru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Singurătate

păsările nopţii
fâşâie liniştea în stropi albi de răcoare,
vin de nicăieri tropote de zmei...
străine, trupurile noastre se caută disperate
în goana după adevăr
stăm stingheri unul
în faţa celuilalt.
Cineva ne-a răpit dreptul de a fi fericiţi,
chiar dreptul de a fi.
Lacrimi curg pe obrajii timpului,
acum,
când mitul lui,, împreună'' s-a destrămat.
una lângă alta, gurile noastre
străine şi reci, părăsite de cuvânt,
se privesc.. Atât.... aşteptând...
aruncând arar
săgeţi grele de tăcere.

poezie de Magdalena Hărăbor din revista "Arcade", nr. 3 (septembrie 2015)
Adăugat de Magdalena Hărăbor
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nişte variaţiuni pentru orgă, pian şi calculator

Sunt singur
în
biblioteca mea
verde
de-acasă

Singur
cu
cărţile
şi cu
melancoliile
mele
imprescriptibile
de
adolescent
de
durată
nedeterminată

Arlechini

[...] Citeşte tot

poezie de Costel Zăgan din Poezii de-aprins focul (martie 2011)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

În febra drumului se frământă gândul: bate, bate ceasul pasul, când mai rece, când mai vesel. Mimez si eu un gând stingher, lipsit de vreun reper. Căzuţi in aşteptarea prea multor nevoi disperate, natura înşelătoare a gândurilor, determină fiecăruia in parte gradul de halucinaţie existenţială. Chiar si pentru cei cu sufletul sănătos, singurătatea poate deveni un joc primejdios. Adesea, aflaţi in aşteptarea unui timp de livrare cât mai plăcut, putem face la orice pas dovada scurta a gloriei sufleteşti.

Iosif M. Cristian în Forţă şi metamorfoză
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pristanda: (singur) Grea misie, misia de poliţai... Şi conul Fănică cu coana Joiţica mai stau să-mi numere steagurile... Tot vorba bietei neveste, zice: "Ghiţă, Ghiţă, pupă-l în bot şi-i papă tot, că sătulul nu crede la îl flămând..." Zic: curat! De-o pildă, conul Fănică: moşia moşie, foncţia foncţie, coana Joiţica, coana Joiţica: trai, neneaco, cu banii lui Trahanache... (luându-şi seama) babachii... Da' eu, unde? Famelie mare, renumeraţie după buget mică.

replici celebre din piesa de teatru O scrisoare pierdută, Actul I, Scena 2, scenariu de Ion Luca Caragiale (1884)
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Davai ceas, davai moşie!

Când ţi-e duşmanul "aliat"
Să spui că-i prieten, e poveste
Dar nici vrăşmaş nu-i zici că este
Să îl accepţi, e indicat

Astfel, românul a aflat,
Că rusul după varii teste
Chiar violându-ne neveste,
N-a fost taxat ca vinovat

Deşi hulpav, ceruse ceasul,
Şi-n Bucureşti şi la Craiova,
I-am fi-nţeles pe loc impasul
Dar bând în cramă la Cricova,
Crezând că-n mână are asul,
A vrut să fure şi Moldova!

sonet epigramatic de Dan Căpruciu din Sonatele sonete. Sonete epigramatice, epigrame, Puţin sonate (2011)
Această poezie face parte dintr-o serie | Toată seria
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

La cucoana Aglaie, soţia vechilului, veneau neveste cu ouă şi cu găini slabe. Dumneaei avea un râs ciudat şi o căutătură ascuţită: — Da' ce-am să fac eu cu găinile, femeilor? — Dă-ne ce ni-i da, noi n-avem cu ce le hrăni! Cucoana Aglaie prindea a vorbi multe: întreba de una, de alta, despre cucoana preuteasă, despre cucoana învăţătorului, apoi rostea cu foarte mare mirare: — De ce-a fi bătând aşa vântul? — S-o spânzurat careva... ziceau femeile cu sfială şi, c-un zâmbet trist, aşteptau rostul cucoanei Aglaie asupra soartei cobăilor lor.

Mihail Sadoveanu în Venea o moară pe Siret, Capitolul I
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce imensă diferenţă între vechile mele jurnale (cele dinainte să fac, să zicem, 40 de ani) şi cele mai recente! Primele erau triumfaliste chiar şi-n deznădejde, celelalte – disperate chiar şi când viaţa pare blândă cu mine. Acum sunt în acel moment când am ajuns la marginea cea mai îndepărtată a minţii mele, atât de îndepărtată că am uitat, pe drum, de ce înaintez. Am adunat pe drum atâta experienţă, încât nu mai pot face nimic cu ea, fiindcă fiecare grăunte de cunoaştere se anulează cu toate celelalte: ca să faci ceva trebuie să ştii puţin.

Mircea Cărtărescu în Zen. Jurnal 2004-2010 (2011)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!