mihai+eminesc

Stela: Deci, nu va fi nevoie să-ţi spunem "domnule comandant" sau altceva de genul ăsta?
Lucian: Poftim?! Nu, absolut deloc, evident. Nici gând! Vreau să-mi spuneţi în continuare pe nume, simplu, Lucian, sau dacă vreţi, mai pe scurt, Luci; ar fi preferabil... Doar dacă nu vi s-ar părea mai convenabil să ne adresăm unul altuia cu formule de genul: "domnişoară doctor Stejăran", "domnişoară consilier Stancu", "domnule..." – nu ştiu cum i-am putea spune şefului securităţii, Mihai...
Stela: Ah, nu, ar fi ridicol să ne vorbim astfel unul altuia timp de 13 ani.
Alex: Sigur; ce-ar fi cu atâtea formalităţi inutile? Şi apoi, cum i-am putea spune lui Nis? "Domnule Kilometru"? Sau "Domnule Lungan"?
Nistor: Ce tot ai cu înălţimea mea?
Alex: Eu – nimic, mă; ea-i prea mare.
Nistor: Şi dacă tot veni vorba de înălţime, cum i-am spune acestei domnişoare, care-i mult prea scunduţă; "domnişoara Piticanie" sau "Piticot", ori "Pigmela"? I s-ar potrivi! În cazul ei, nici nu poate fi vorba de înălţime...
Maria: Ce-ai zis, măi?! Ia mai taci! Şi ia vezi, ai grijă pe cine numeşti tu "Piticanie", "Piticot" sau "Pigmela"!
Nistor: Oho, păzea... Se supără "Piticot"... Ce-i, pigmelo, vrei să te pui cu mine?!
Lucian: De ajuns! V-am spus clar că nu vreau certuri şi voi deja aţi şi început.
Maria: Nu ne certam deloc.
Lucian: Sper.

replici din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Stela: Bine, Luci. Mersi. Asta-i tot ce doream să aud. Acum sunt mult mai liniştită. Tu-l cunoşti bine pe Alex, deci, am încredere în tine. Sper doar că nu mi-ai spus toate astea numai ca să mă faci pe mine să mă simt mai bine.
Lucian: Nici gând! Nu mi-aş permite. Dar tu, doctore? Ce simţi pentru Alex? Tu nu l-ai acceptat oare în viaţa ta numai pentru că n-ai avut pe cine altcineva?
Stela: Vai, Luci, cum poţi să crezi aşa ceva despre mine? Chiar las eu o impresie atât de proastă?
Lucian: Nu, doctore. Nu din cauza asta, bineînţeles. Însă Alex e pentru mine, nu doar un foarte bun prieten, ci chiar ca un fel de frate mai mare, deci, n-aş vrea să sufere...
Stela: Luci, nu-ţi face griji pentru el. Nici eu nu sunt genul ăsta de om. Chiar îmi place de el, sincer! Şi de ce spui că nu aveam pe cine altcineva alege? Spre exemplu, chiar pe tine; de ce nu?
Lucian: Poftim?! Cum?! Ăăă... Ah, eu...
Stela: Da, tu, doar eşti liber, nu?
Lucian: Ah, păi, eu; să vezi...
Stela: Deci, de fapt, nu eşti chiar aşa de liber precum pari.
Lucian:...?!... Ce să-ţi spun, doctore?! M-ai prins pe picior greşit.
Stela: Şi eu ce să înţeleg de aici?
Lucian: Înţelegi ce vrei, doctore. Eu... Mai bine tac!
Stela: Hmm, deci, eşti îndrăgostit... N-am să te întreb cine ar fi norocoasa, deşi am o bănuială. Bun; în cazul ăsta şi tu ieşi din discuţie, la fel şi Mihai. Atunci ar mai fi doar Nis.

replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Maria: Felicitări, Lucian! Vezi că în cele din urmă tot tu ai fost numit comandantul nostru. Am avut deci dreptate când am presupus că tu vei fi acela; am avut o intuiţie grozavă.
Lucian: Da, Maria, se pare că ai avut dreptate. Îţi mulţumesc pentru felicitări, deşi nu ştiu cum ai putut să-ţi dai seama atât de exact de acest amănunt. Cred că te-ai infiltrat cumva prin Comisia care a fost desemnată să ia această decizie, sau probabil ai avut relaţii importante printre cei din Comisie.
Maria: Asta cred că se dorea a fi o glumă. Îmi place că ai simţul umorului.
Lucian: Da, cred că tocmai asta ne mai lipsea: Un comandant cu simţul umorului; în rest le aveam pe toate, nu-i aşa?!
Maria: Cu simţul umorului, dar şi cu cel al responsabilităţii.
Lucian: Adică, vrei cumva să spui că doar eu voi fi responsabil de tot ceea ce se va întâmpla, bine sau rău, de acum încolo, în decursul celor 13 ani, sau cât va dura misiunea noastră?! Te asigur că-mi voi asuma întreaga responsabilitate care-mi revine, dar nu cred că totul ar trebui să cadă pe umerii mei; n-aş putea face faţă!
Maria: N-am vrut să spun asta, Lucian. Nu mă înţelege greşit. Bineînţeles că nu trebuie să cadă totul pe umerii tăi sau ai lui Mihai; într-un fel sau altul, toţi suntem răspunzători de ceea ce se va întâmpla în continuare şi trebuie să contribuim cu ceva. N-o să vă lăsăm singuri.
Lucian: Mă bucur să aud asta.

replici din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Stela: Ce zici, Nis?! Dacă te-aş supune acum unui scurt control medical de rutină, ce s-ar întâmpla? Eu sunt sigură că aş constata că ai deja probleme cu sănătatea şi s-ar putea să te trezeşti deodată nevoit să renunţi definitiv la orice fel de dulciuri...
Nistor: Nu-ncepe şi tu, doctore!
Stela: Ia vezi! Fii atent ce faci! Ia-o mai uşurel cu dulciurile astea. Altfel voi fi nevoită să iau măsuri severe şi-n cazul tău. Îl poţi întreba pe şeful tău, el îţi va confirma.
Lucian: Te cred... În locul tău, Nis, nu m-aş pune rău cu doamna doctor.
Nistor: Da' eu nu-s bolnav! Deloc!
Stela: Nu încă. Şi ar fi bine să ai grijă să nici nu fi vreodată. Pentru că şi când vei fi, dacă vei intra pe mâna mea, n-ai să scapi aşa de uşor, cu una, cu două. Ai să vezi tu! Îţi voi impune un regim strict, pe o perioadă îndelungată, să te-nveţi minte!
Nistor: Nu cred că va fi vreodată nevoie.
Alex: Nis, Stela vrea să spună s-o laşi mai moale cu dulciurile astea; prea exagerezi, mă.
Nistor: Da, da... Văd că sunteţi toţi împotriva mea. V-aţi aliat, nu-i aşa?
Mihai: Nu-i aşa, pentru că noi avem dreptate. Doar se vede destul de clar.
Lucian: Haideţi! Să lăsăm pălăvrăgeala! Să mâncăm ceva, dar nu dulciuri, în nici un caz, Nis! Apoi vom pleca.
Nistor: Atunci, în acest caz, eu nu mai merg nicăieri cu voi! Niciodată!
Lucian: Ce-ai spus?! Repetă, te rog, Nis!
Nistor: Cum?! Cine?! Eu, şefu'? Nu, nimic... Adică, am vrut să spun că o să vin şi eu cu voi, de îndată, bineînţeles, altfel nici nu s-ar putea.
Lucian: Aşa, deci?! Mie mi s-a părut că aş fi auzit cu totul altceva.
Nistor: Nu, şefu', n-am spus altceva. Adică...
Lucian: Lasă poveştile, Nis! Haideţi, să nu întârziem!

replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucian: Păi, fie, dacă insişti... Când am plecat de la supercomputer eram într-adevăr răvăşit, dar nu într-atât încât să mă las copleşit de cele văzute. Însă din cauza asta, m-am învârtit într-una prin oraş, ca un tont, cu gândurile aiurea, sucind problema pe toate feţele, posibile şi imposibile; n-am ajuns la nici o concluzie, decât cea pe care tocmai ţi-am spus-o şi ţie, anume, mă voi lămuri direct cu ei, când vom ajunge acasă, pe Terra. Până atunci, abandonez orice încercare de a afla ceva în acest sens şi accept doar realitatea pe care o ştiu eu, adică aceea în care blondul e sigur tatăl meu; nimic altceva! Deci, din punctul meu de vedere, sunt un Enka şi aşa voi rămâne în continuare! Dar tot în acea zi, seara, în final am intrat într-un restaurant...
Mihai: Şi ai dat de Lia.
Lucian: Nu, de Maria. Blonda era acolo, la o masă, singură, fără Nick, aşa că m-am aşezat lângă ea, la masă. Şi ştii cum e ea, mereu un zâmbet, plină de voie bună, mi-a alungat cu felul ei de-a fi orice gânduri neplăcute, legate de mama, sau de oricine altcineva. Asta doar până când, da, a apărut şi Lia, împreună cu Sid. Au intrat tocmai în acel restaurant şi culmea, s-au aşezat la o masă, exact în faţa mea! N-am să susţin că s-ar fi aşezat intenţionat drept la acea masă, însă... I-aş fi văzut şi fără să vreau, fără să privesc în direcţia lor... Era de-a dreptul ridicol! Jenant! Blonda mi-a spus de multe ori să părăsim restaurantul, sau măcar să ne mutăm la altă masă, sau cel puţin să schimbăm locurile, ca să nu-i mai văd, dar eu, ca de obicei, încăpăţânat, nu şi nu! Ar fi trebuit să-i fi dat ascultare şi aş fi evitat ceea ce a urmat.

replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Stela: Stai liniştit! Chiar dacă vorbim, te rog să nu-mi dereglezi aparatura.
Lucian: Îmi pare rău, nu mi-am dat seama... Dar cum poţi spune una ca asta? Evident că nu acesta este motivul pentru care s-a apropiat de tine. Şi de ce crezi că n-ar avea pe cine altcineva să aleagă? Blonda, hai să spunem, iese din discuţie acum, nu mai este liberă, dar pe tot parcursul călătoriei până aici a fost mereu liberă, deci, dacă ar fi avut de gând să se apropie de ea, nu văd ce anume l-ar fi reţinut. În plus, încă mai e Lia, care e şi ea liberă, la fel ca şi tine, apoi Ly, care, s-o spunem drept, e foarte atrăgătoare. De altfel, ar mai fi Sonya, cât şi o mulţime de alte fete de aici, de pe Proxima, care de care mai frumoase, deci, ar fi avut totuşi de unde alege.
Stela: Poate, Luci. Dar să le luăm pe rând. Maria sigur nu mai poate intra în discuţie acum, Lia are o fire aparte, retrasă, distantă, rece, dificilă, Alex n-ar fi reuşit niciodată să se apropie de ea, iar în ceea ce o priveşte pe Ly, ea e de mult în vizorul campionului, iar Alex n-ar fi în stare să-i facă una ca asta mai tânărului nostru coleg, adică să se pună între el şi Ly. Cât despre Sonya şi celelalte fete de pe planeta Proxima, or fi ele într-adevăr frumoase, dar nu l-aş vedea pe Alex, sau pe vreunul, oricare dintre voi, îndrăgostit de o fată de pe o altă planetă.
Lucian: Păi, doctore, ar fi deja Mihai; doar ce ai zis că el şi Ly...
Stela: Cu Ly e cu totul altceva.
Lucian: Altceva?! Ce altceva?! E sau nu de pe Proxima? Din câte ştiu eu, e chiar fiica domnului To Kuny, conducătorul local, deci, despre ce altceva ar putea fi vorba?
Stela: Ai, dreptate, dar Ly... Nu ştiu, parcă e altfel, am această ciudată senzaţie; ori poate doar din cauză că ne-am obişnuit noi cu ea...
Lucian: Chiar că e o senzaţie ciudată, doctore.
Stela: Să lăsăm asta.

replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

To Kuny: Deci... Lucian, Mihai, domnişoara Maria, domnişoara Lia, Alex, Nistor, domnişoara Stela... Dragi tineri de pe Terra, vă rog să-mi permiteţi să mă scuz pentru purtarea mea nu prea prietenoasă de ieri şi poate chiar din ziua în care v-am primit. Bănuiesc că vi s-a părut că n-aş fi prea amabil, prietenos. Cred că nu v-a prea plăcut de mine, dar aţi avut şi motive, recunosc. Aş vrea însă să nu mă judecaţi greşit, prea aspru, să încercaţi să mă-nţelegeţi. Recunosc că atitudinea mea n-a fost tocmai ospitalieră, dar vreau să vă spun că am avut motivele mele, destul de serioase. Am fost foarte supărat. Am avut o problemă pe care cu greu am rezolvat-o, deci am trecut printr-o perioadă mai dificilă, delicată. Din anumite motive, nu vă pot da detalii. Aş vrea foarte mult să mă-nţelegeţi. Aici, pe această planetă, când eşti supărat, sau enervat, nu poţi să te exteriorizezi, să începi să ţipi sau să faci gălăgie. Trebuie să fii mereu calm şi liniştit, să păstrezi liniştea necesară locuitorilor planetei, să reuşeşti să te interiorizezi perfect, să-ţi înăbuşi furia interioară, deşi uneori este foarte dificil să reuşeşti acest lucru. Stresul este foarte mare, dar stăpânirea de sine trebuie să fie cu mult mai mare. Aş dori foarte mult să mă puteţi ierta pentru purtarea mea nu tocmai corespunzătoare. Aş dori să mă scuzaţi, deşi nu vă pot da amănunte.
Lucian: Domnule Kuny, nu trebuie să vă scuzaţi faţă de noi. Noi trebuie să vă înţelegem. Trebuie să ne dăm seama că nu este deloc foarte uşor să ţii socoteala unei întregi planete cum este aceasta, fie chiar cu o aparatură şi o tehnică atât de înaintată şi să-ţi păstrezi mereu calmul. Evident că vă înţelegem şi nu trebuie să vă iertăm.
To Kuny: Bine, Lucian. Deci tu m-ai înţeles, iar asta mă bucură nespus. Sper că şi ceilalţi colegi ai tăi m-au înţeles şi m-au iertat.
Lucian: Eu vă garantez în numele lor, domnule Kuny.

replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu (2009)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ly: Dar chiar Lia mi-a spus că ar fi rău şi periculos, deci...
To Kuny: Se referea la cu totul şi cu totul altceva, dar are dreptate; tu nu poţi înţelege! Tocmai de aceea ai interpretat totul greşit... Scumpo, hai să pornim totuşi înapoi, spre navă, împreună!
Ly: Nici nu mă gândesc!
To Kuny: Bine... Cum vrei... Dar hai să-ţi spun ceva, care sper că te va ajuta să înţelegi; deci... Dacă tot e să consideri pe cineva drept "rău", atunci, doar eu pot fi acea persoană.
Ly: Tu, tati?! Rău?! Ce vrei să spui?
To Kuny: Da, draga mea, eu. Sau uiţi cum eram înainte de a fi plecat de pe Terra?! Un deţinut evadat. O persoană privată de libertate. Un puşcăriaş. Un fugar... În plus, un răpitor, doar v-am răpit pe voi doi, pe tine şi pe fratele tău, din sânul familiei voastre şi v-am luat cu mine, obligatoriu, fără aprobarea nimănui... Deci, da, eu pot fi considerat drept un tip rău, foarte rău. Nu şi comandantul misiunii!
Ly: Dar, în cazul tău, a fost vorba doar despre o greşeală, o neînţelegere. Eu ştiu că nu-i adevărat, că nu poţi fi aşa.
To Kuny: Greşeală sau nu... Asta e irelevant! Eu pot fi considerat drept un element rău, negativ. El... Ce-a făcut atât de rău? Să vedem... Te-a sărutat doar... Eh, desigur, n-a fost foarte frumos din partea lui, ştiind că eşti iubita colegului său de echipaj, Mihai, dar... Asta nu-ţi dă dreptul să-l judeci şi să-l clasifici drept un tip rău, periculos... Frumos, da, poate. Cum i se spune printre colegi?! Ah, da; Don Juan... Asta explică chestia cu sărutul... Dar nimic mai mult! E un băiat minunat, cu un suflet de aur şi un caracter ireproşabil!
Ly: Cum poţi să spui aşa ceva, tati?
To Kuny: Am discutat în multe rânduri cu el şi am avut ocazia să constat cu cine am de-a face. Nu mă înşel în privinţa lui. Deci, te rog, hai înapoi la petrecere şi n-o mai supăra pe Lia! Rămâi cu ea în cameră şi n-o mai cicăli! Pricepe că Lucian nu-i un tip rău, în nici un caz! Şi n-ar face niciodată ceva care să-i pună viaţa Liei în pericol. Nici ei, nici altcuiva! Trebuie să înţelegi asta.
Ly: Off, tati... Nu ştiu... Mi se pare atât de dificil! Cum să înţeleg?!
To Kuny: Încearcă măcar, scumpo! Acum hai înapoi, în nava lor! Te rog!
Ly: Bine, pentru că insişti... O să rămân la petrecerea lor. Cât despre Lia, evident că aş vrea să mă-nţeleg cu ea, dar...
To Kuny: Nu! Fără "dar", scumpo! Bine?!
Ly: Bine, tati.
To Kuny: Aşa te vreau, draga mea.
Ly: Dar tu tot nu eşti rău, în nici un caz!
To Kuny: Nici comandantul lor, scumpa mea. Nici el.

replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu (2009)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!