mania

Scrisoarea

Am tot zis că o să-ţi scriu, dar mereu am amânat,
că am sufletul pustiu şi de gânduri frământat.
N-am să-ţi cer şi nici să-ţi dau, vreau numai să mă asculţi,
c-un prieten vreau să stau că duşmani îmi sunt prea mulţi,
au comportament de turme, umblă cu jalbe şi pâre,
unii-n viaţă lasă urme, alţii mâzgălesc doar dâre,
unii au noroc prea mult, alţii-au ghinion destul,
unul se crede prea cult, altul este prea fudul.
Doar Celui de Sus Îi cer ca să fie Bun şi Drept,
tu să fii plin de mister, eu să fiu mai înţelept,
tu eşti bun, neaoşă-ţi vorba, nu te-neci că ştii înotul,
dar te poartă cum ţi-e vorba, ori vorbeşte cum ţi-e portul,
lasă ura şi mânia, ducă-se-n pustii de-acum,
poţi să-ţi pui în cui mândria că din foc a rămas scrum,
nu te da cocoş de munte, fii păun împărătesc,
uită de patimi mărunte ce gândul îţi iscodesc,
nu vreau să mă cert cu tine, nu mai e timp de-mpăcare,
din greşeli înveţi ce-i bine când suferinţa e mare,
respirăm ce-i poluat, cu-apă chioară ne-mbătăm,
turnăm otravă-n ficat, pe-alţii pretind să-nvăţăm,

[...] Citeşte tot

poezie de Petre Prioteasa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântul XI

Pe culmea unei nalte râpi, clădită
rotund din pietre mari ce-avalma zac,
soseam pe-o culme-acum şi mai cumplită.

Şi-aici, siliţi de aburi răi ce fac
aduşi de jos o groaznică putoare,
am stat să ne ferim dup-un capac

al unui larg sicriu ce-avea scrisoare:
"Pe papa Anastasie-l ţin, pe cel
de Fotie tras pe căi rătăcitoare."

– "Aci ne cat-a merge-ncetinel
spre-a ne-nvăţa cu fumul ce-abureşte
şi nu ne-o mai păsa apoi de el."

Aşa Virgil, iar eu: – "Atunci gândeşte
cu ce-am umplea, spre-a nu ne fi răpus,
ăst timp de-aici." Iar el: – "Gândesc, fireşte.

[...] Citeşte tot

cânt de Dante Alighieri din epopea Divina comedie, Infernul, traducere de George Coşbuc
Acest cânt face parte dintr-o serie | Toată seria
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Celor amuţiţi

O, nebunia marelui oraş, căci seara
Lângă zidurile negre copaci handicapaţi se holbează,
Din mască de arginţi spiritul răului priveşte;
Lumină cu magnetica ostatică izgoneşte pietrificata noapte.
O, scufundatul dangăt al clopotelor de seară.

Curvă, ce-n averse de gheaţă un copil mort naşte.
Turbat biciuie mânia Domnului fruntea obsedatului,
Epidemie violetă, foame, zdrobeşte verdele ochi.
O, râsul oribil al aurului.

Dar linişte sângerează-n întunecate mute grote umane,
Adaugă din metale dure capul ispăşit.

Comentarii

Poezia urbană este considerată una dintre domeniile caracteristice expresionismului. Cu toate acestea, fenomenul este mai vechi, naturalismul a preluat deja motivul oraşului, pentru a menţiona doar puţinul cunoscut Julius Hart cu textul său "Berlin" din 1889. Dar, de asemenea, în contracurentul naturalismului, subiectul se găseşte şi la Hugo von Hofmannstahl în "Vezi oraşul" din 1890.
Principalele motive ale oraşului în expresionism sunt fabricile, zgomotul, lumina electrică, prostituţia, sărăcia, bolile. Acestea le putem uşor găsi în textul lui Trakl. La prima vedere, însă, irită imaginea ""dangătul clopotelor de seară". O imagine care pare să aparţină unei alte zone. Dar se poate găsi şi în "Dumnezeul oraşului" al lui Georg Heym (1910), în versul "Clopotul bisericii în număr extraordinar / Se clatină pe marea turnurilor negre".
La Trakl, sunetul clopotelor este "scufundat" - ca şi cum ar fi aparţinut unei alte zone, unde noaptea a rămas şi astfel şi perioadele de tranziţie, cum ar fi seara "clopotelor de seară". Căci noaptea este "reprimată" în poemul lui Trakl, "Lumină cu magnetica ostatică". Ne putem gândi în mod concret aici la lumina electrică. În 1902, primele şase lămpi cu arc voltaic au fost instalate la Viena. Textul l-a început, probabil, în noiembrie 1913, la Viena, sau ulterior la Innsbruck.

[...] Citeşte tot

poezie de Georg Trakl din Versuri - traducere, prefaţă şi comentarii de Christian W. Schenk, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Hyperion
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mihaida - Fragment epic - Cântul I

Cânt armele române şi căpitanul mare
Ce-mpinseră păgânii şi liberară ţara,
Răzbunătoare spaimă luciră peste Istru,
Peste Carpaţi trecură de glorie încinse
Şi toţi românii-ntr-una uniră subt un sceptru,
O acvilă, o lege, cum are ca să fie.
În van o crudă soarte i-alungă nempăcată,
În van conspiră iadul să-i ţie-n întunerec
Ş-asupra lor trimite fatala dezbinare
Şi uneltiri străine ş-împerecheri civile,
Căci Domnul îi protege ş-îi ţine peste secoli
Şi i-a ales să-şi facă din ei tărie mare.

O, muză-mbărbătată ce-n Elicon n-ai nume,
Ce soarele dreptăţii te-ncinde şi te-nspiră!
Mută să fie buza profană ce te cheamă
Să amăgească omul şi cerul să insulte.
Severă deitate, a crimelor pedeapsă,
Ce vizitezi pământul să deifaci pe oameni,
Să fulgeri tirania, să reîntregi popoare!

[...] Citeşte tot

poezie de Ion Heliade Rădulescu
Această poezie face parte dintr-o serie | Toată seria
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Basmul culegerii tuturor forilor din lume

Într-o sală de cetate
Cu ochii într-o batistă
Stătea o prinţesă prea tristă
Tatăl său se ducea spre moarte

Anunţând in lumea mare
Că fiica vea să si-o-nsoare
C-un prinţ cu osti si avere
De duşmani săi să se sperie

Căci poporul si-l iubeste
Si la poarta acum jeleşte
In timp ce printesei privirea-i mijejeşte
Cu toată sarea valurilor triste

In mări multe de batiste
Când cerului scrie acatiste
Poate s-o imbuna cumva
Si pe-mpărat în viată l-o lăsa

[...] Citeşte tot

poezie de Petru Daniel Văcăreanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Saul, Mardoheu, şi... eu

Se aruncă cu furie în luptă Saul, să şteargă numele lui Amalec sub soare.
El trebuia ca tot ce-avea suflare-n ţară să junghie, să taie, să omoare,
În râvna lui pentru poporul său Israel nu observă cum Lucifer, pe ocolite,
Îi strecură dibaci în inimă şi-n gând ispita spre lucrurile-acelea vechi şi otrăvite.
A fost de-ajuns atât pentru Satan şiretul, o clipă doar lui Saul să-i coboare
Privirea de la slava care-n veci n-apune, în jos spre cele blestemate, trecătoare.
O, iată-l cum aleargă-acuma bietul, ca fluturul spre lampa ce-l orbeşte,
Şi singur el, cu propria lui mână, sfârşitul tragic, ruşinos şi trist şi-l pregăteşte.
A fost de-ajuns lui Saul să privească cu ochi fireşti spre lucrurile cele ale firii,
Ca să-şi înceapă goana sumbră, neoprită, pe panta-abruptă, spre prăpastia pieirii.
Şi iată-l astfel cum de Amalec, de boi şi vite trimise prin blestem de Dumnezeu la moarte
În loc să fugă junghiind cu necruţare, el face pact, ba încă îşi păstrează-o bună parte.
O, vai de tine, Saule-mpărate! Tu nu vezi cum tu însuţi pregăteşti
Unealta ruşinoasă cea prin care viaţa-n lepădare-ai să sfârşeşti?
Putut-ai tu să neglijezi porunca lui Dumnezeu cea avertizatoare
Ce spune că de cruţi ce-i dat pieirii, pe tine însuţi te va duce la pierzare?
Ce-a mai urmat, ştim toţi deja prea bine; că-n lupta-aceea aprigă ce-a dat,
Pe împăratul Saul plin încă de viaţă un suliţar amalecit l-a junghiat. O, vai de tine, Saule-mpărate!
Ce mult ai dat doar pentru-o singură-nchinare
La pofta firii vechi ce te-a împins să cruţi cele ce Domnul le dăduse la pierzare!

[...] Citeşte tot

poezie de Valdi Herman
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântul XXI

Al doamnei chip din nou acum fixându-l
cu dragi priviri şi-ntregul duh în ele,
nu-mi sta spre-altce nimic în lume gândul.

Dar nu zâmbea, ci: — "Zâmbetele mele
te-ar face jertf-acum acelei stări
ce-avu, când spuză se făcu, Semele.

A mea lucoare, ce pe-aceste scări
din vecinicul palat mereu s-aprinde,
cum vezi, urmând gradatei mele-urcări,

de n-aş mai înfrâna-o, s-ar încinde
aşa că-n ea puterea-ţi muritoare
o creang-ar fi ce-un fulger o desprinde.

Suntem aci-ntr-a şaptea strălucoare
ce-acum, subt pieptul Leului de pară,
luceşte-n jos, slăbind a lui valoare.

[...] Citeşte tot

cânt de Dante Alighieri din epopea Divina comedie, Paradisul, traducere de George Coşbuc
Acest cânt face parte dintr-o serie | Toată seria
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Legile Marinei Militare

Acum, iată, acestea-s Legile Marinei Militare,
Nescrise, multe şi folositoare;
Cel înţelept va ţine cont de ele
În toate voiajele lui pe mare;

*Nimic nu-i scapă distrugătorului,
Nici legii care vântură mereu pleava,
Pentru că forţa navei e Serviciul,
Iar puterea Serviciului, nava.

*Aveţi grijă ce spuneţi despre Comandanţii voştri,
Fie că vorbiţi cu glas tare sau în şoapte moi,
Ca nu cumva vreo pasăre să plimbe vorba,
Iar aceasta să se-ntoarcă, jungher, la voi.

Dacă munceşti de dimineaţa până seara
Şi pentru toată truda un reproş e stimulul,
Este-n regulă – ca tunul să fie smerit,
Orice armă trebuie să-şi domine reculul.

[...] Citeşte tot

poezie de Ronald A. Hopwood, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântul XX

Mai bună vrere-a-nvins pe cea săracă,
deci nesătul de ap-al meu burete
l-am scos, spre-a-i fi pe plac, fără să-mi placă.

Şi-aşa plecai şi-a lungul stâncii dete
Virg'il prin locul liber, prin strâmtură,
cum mergi pe-un zid, lipit de parapete,

căci neamul cui cu strop de strop îi cură
prin ochi un rău ce-ntreaga lume-o-mbată
sta-n partea dreapt-aproape-n surpătură.

Lupoaică veche, fire-ai blăstămată!,
cât toate alte bestii-ai prăzi mai bune,
căci foamea ta e-n veci nesăturată!

O, cer, de-a cărui roţi ne place-a spune
că pot să schimbe-orice-omenească stare,
când va veni şi-acel ce-o va răpune?

[...] Citeşte tot

cânt de Dante Alighieri din epopea Divina comedie, Purgatoriul, traducere de George Coşbuc
Acest cânt face parte dintr-o serie | Toată seria
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ciudăţeniile iubirii Domnului Hristos

(Ioan 11,6)

Cine vrea să înţeleagă tainele lui Dumnezeu
Trebuie să fie gata la tot pasul şi mereu,
Să găsească în Scriptură comportări tare ciudate,
Ale căror înţelesuri sunt total contrariate.
Cine însă rabdă criza şi aşteaptă cu răbdare
Va primi lumină sfântă, har şi binecuvântare.

Haideţi să vedem acuma un aspect foarte ciudat
Al împrejurării-n care Lazăr a fost înviat.
Surorile trimit vestea că cel pe care-1 iubea,
Era greu bolnav şi-L roagă să vină a-1 vindeca.
Iar Cuvântul precizează că Isus iubea la fel
Şi pe Marta şi Maria, cari erau surori cu el.
Acum luaţi, vă rog, aminte: după ce citim întâi
Că Isus iubea pe Lazăr şi pe surorile lui,
Atunci când primeşte vestea că Lazăr era pe moarte,
Nu dă nici un semn de grabă, ci rămâne mai departe
Încă două zile-n locul unde ucenicii Lui

[...] Citeşte tot

poezie de Valdi Herman
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!