mananca

* * *

Tu, ce rămâi pe veci în singurătatea Spaţiilor,
Eu, Osiris Ani, scribul, te rog scapă-mă pe mine
De acest demon cu faţă de câine
Şi ale cărui sprâncene sunt la fel cu cele de om...
El face de pază pe canalele Lacului de Foc;
El înghite, hulpav, cadavre de morţi,
Le toacă inimile şi spune măscări...
În acelaşi timp, rămâne ascuns, în depărtări...
O, tu, puternic Maestru al celor Două Pământuri,
Domn al demonilor Roşii!
Stăpân eşti, ştiu, peste locurile unde viaţa este terminată
Şi că maţele morţilor sunt hrana ta preferată
Deci, pleacă!
Iată, Coroana Regală este pusă pe cap
De către această divinitate din Herakleopolis,
Primul între zei şi cel mai venerat,
În ziua Reunirii celor două Pământuri, în faţa lui Osiris,
O, zeu, cu cap de berbece,
Mare maestru în Herakleopolis,
Distruge Răul ce în sufletul meu se petrece

[...] Citeşte tot

poezie din Cartea egipteană a morţilor (1993), traducere de Maria Genescu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iarna în sat

Azi afară ninge lin
Cu fulgi mari, pufoşi de crin
Şi tot ninge ca-n poveste
Că-nainte mult mai este.

Din hogeaguri iese fum
Şi miroase a parfum,
Copilaşi cu săniuţe
Ies bulucuri din căsuţe

Şi-o zbughesc la săniat
C-a venit iarna în sat.
Căţeluşii rotofei
Se avântă după ei.

Băieţii se vânzolesc -
Cu zăpadă se lovesc,
Cu bulgării cât opinca,
Ce purta cândva bunica.

[...] Citeşte tot

poezie de Mihai Cucereavii (22 decembrie 2004)
Adăugat de Mihai Cucereavii
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sexului frumos

Doresc să contrazic "sexul frumos",
Care-i priveşte pe bărbaţi cu ură,
Considerând că n-au nici un folos
Fiindcă-s vicioşi peste măsură:

Că sînt beţivi şi-apoi scandalagii,
Că leafa când o iau n-o pun pe masă,
Că-s cartofori bolnavi, sau tablagii,
Că unii mai lipsesc şi nopţi de-acasă...

Aşa că voi veni cu-o explicaţie,
Încât mă simt chiar foarte ofensat,
Fi'nd vorba de a noastră reputaţie
Şi de onoarea oricărui bărbat:

Stimate doamne, nimeni nu-i perfect,
Deci înţelegem, suntem doar maturi,
Printre bărbaţi mai e câte-un... defect,
Cum şi pădurea are uscături;

[...] Citeşte tot

poezie de Valeriu Cercel
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când văzu că amândoi dorm duşi, ăla ieşi din crâng binişor, şi pâş, pâş, ca o mâţă când pândeşte la şoareci, se apropie încetişor de Făt-Frumos, îi trage inelele din deget şi p-aici ţi-e drumul. Iară daca se sculă Făt-Frumos şi văzu că-i lipsesc inelele, crezu că vizitiul i le-o fi luat, ca să le puie bine, de teamă să nu le piarză dormind, şi-l întrebă. Vizitiul răspunse că, Doamne fereşte! nu i le-a luat el. Acum înţelese că vreun fur i le-a şters şi se întristă, nevoie mare. Aşa supărat, porunci de înhămă caii la butcă şi porni. El nu ştia ca cine să i le fi luat, şi n-avea pe cine apuca de ele. Şi mergând el aşa şi ciudindu-se şi frământându-se de mâhnire, se gândea ca se să răspunză el împărătesei, când l-o întreba de inele. Nu-i venea lui, vezi, o dată cu capul, să-l crează neştine că este neharnic, mototol şi adormit. Tocmai pe când părerea de rău îl ajunsese şi mai şi decât până aci, erau trecând printr-o pădure mare şi deasă. Dodată auzi nişte balauri de lăutari trăgând din viori, de gândeai că mănâncă foc, şi din ce în ce se apropiau. Nu trecu mult şi iată că lăutarii trecură pe lângă butca lui Făt-Frumos, tot cântând, şi-i deteră bună-ziua. Făt-Frumos le mulţumi.

Petre Ispirescu în Voinicul cel cu cartea în mână născut
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Haideţi să mai credem în Iisus Hristos!

Horoscoape astăzi ne îndrumă sorţii,
cina rugăciunii este tot mai rară,
prin televizoare îşi arată colţii
diavolul ce urlă tragic ca o fiară.

Neştiut de nimeni merge-n veşnicie
un copil al străzii fără lumânare,
soboare de îngeri îi ţin tovăraşie
şi-l înaripează spre cereşti altare.

Un sărman mănâncă supa lui creştină,
pe piept, el îşi face crucea preasfântă,
din puţina pâine opreşte puţină
pentru un câine frate cu privirea mută.

Ţintuit de-o cruce zgâriată-n perete,
satanişti sălbatici pe el se răzbună –
îl batjocoresc lovindu-l cu sete
cu înjurături de Hristos şi mumă.

[...] Citeşte tot

poezie de Gavriil Stiharul din Poeme creştine (27 mai 2008)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când...

Când voi muri 'mi vei întâlni priviri
rămase-n umbre pe lumina zilei
întinsă-n ultime cotloane...
ne vom atinge pe mobilier, coloane,
pe ziduri, pe versetul filei,
pe irişi... De ne-om nimeri.

Când voi muri mă vei avea-n auz
din rezonanţa vântului ce-adie,
ce mi-a atins în treacăt por
şi-l vei găsi freamăt, fior,
nebun de dor să te mângâie
timid, înfiorat, ocult... Obtuz.

Când voi muri vei avea iz de flori
de la parfumuri de narcise
din luminişuri, păpădii-n mirişte,
din roze, lăcrămioare triste
ce le-am cules cu braţe ninse,
de la petale... Îndrăgostit de atâtea ori.

[...] Citeşte tot

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (14 iulie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

După ce se aşezară toţi poftiţii la masă, începură a mânca şi a se veseli cât nu se poate spune. Împăratul cel poftit, adică tatăl miresei, mânca şi nu prea. Încă de când venise, el se tot uita la mireasă şi pare că-i zicea inima ceva, dară nu-i venea să crează ochilor. Pasămite, el îşi semuia copila, şi neputându-şi da seamă de cum ajunsese ea să se mărite după un fecior de împărat, nu cuteză să zică nimănui nimic. Vezi că trudele şi necazurile ce suferise biata fată o schimbaseră de cum o ştia tată-său. Şi, îndemnându-se de pofta cu care mâncau mesenii, ar fi voit şi dânsul să mănânce şi să se veselească; dară după ce gustă o dată sau de două ori din bucate, se opri. Sluga care îi aducea bucatele le ridica întregi, neatinse. Se mira acest împărat cum de toţi mesenii mănâncă cu poftă nişte bucate care pentru dânsul n-aveau niciun gust. Se încumese şi întreabă pe vecinul din dreapta. Acesta îi răspunse că astfel de bucate bune n-a mâncat de nu ţine minte. Gustă şi împăratul din talerul vecinului, şi văzu că bucatele sunt bune. Asemenea făcu şi la vecinul din stânga. Îi lăsa gura apă după bucatele cele bune ce gustase de la vecini; foamea îi da zor să îmbuce şi el; dară cine putea să mănânce bucatele ce i se aducea, lui? Rabdă ce rabdă; de ruşine lua el câteodată şi din bucatele ce i se aduceau, ca să nu se facă de râs între meseni, dar încolo nimic.

Petre Ispirescu în Sarea în bucate
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Respirări V

Etica, morala, adică starea de conştiinţă a păcatului, a erorii, provin din depărtarea cosmică, la om, dintre gură şi hrană. Această departare cosmică la om dintre gură şi hrană izoleaza omul de cosmos, îl însingurează şi-l individualizează, îi creeaza bunul simţ şi acceptarea de către el a lui însuşi, ca atare.(...)

Piatra nu este nici morala, nici imorală. Piatra nu poate să aibă păcate. Ea nu poate fi nici cinstită, nici necinstită. Gura pietrei este hrana pietrei. În cazul pietrei nu există nici o demarcaţie între gura şi hrană. Ea manâncă fiindu-şi sieşi de mâncare.

În cazul copacului, gura copacului (rădăcina) este lipită de hrana lui (pământul). Nici in cazul copacului nu putem vorbi despre un copac moral sau nu, despre un copac vinovat sau nevinovat.
În cazul ierbivorelor, gura este despărţită de hrana numai prin anotimp, iar în cazul carnivorelor, leul spre exemplu, distanţa dintre gura şi hrană este scurtată prin alergare, fuga, vanatoare. Impresia este de măreţie, de forţa, de cruzime, dar nu de imoralitate, de păcat.

Distanţa între gură şi hrana la om este cosmică. Omul are multiple guri concrete şi abstracte. Ochii lui, urechile lui, nările lui, creierul lui chiar sunt guri înfometate de felurite feluri de hrană, concretă sau abstractă. Distanţa enorma la om între gură şi hrană constituie febleţea sa, delicateţea sa, individualizarea sa, sentimentul erorii sale.
Iată cu câtă violenţă este resimţită această distanţă într-un mi

poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Boul şi măgarul

Pe pajistea scaldata in bronz si soare
Pe drumul dintre
Zlata si
Cahul,
Venea un bou voinic si mare
Si era ferice si satul
Dinspre hartoape pe haul de lumina,
Umbrind cu trupu-i schilav tot platoul,
Un biet magar, venind inspre colina
Se intalneste nas in nas cu boul.

-Ce-i cu tine mutra pirpirie, -
Intreaba boul.
Ce mai este nou?
Si i-a raspuns magarul: -
Ce sa fie?
Deocamdata-i rau stimate bou.

De cand ma stiu, ma lupt cu disperarea
Intr-una stors de vlaga, fara rost,

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Ion Agârbiceanu din Poezii -Ed Tineretului 1967
Adăugat de Elita
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bondarul mizantrop

— Merge iute, zău nu-i şagă,
Spre pieire, lumea-ntreagă.
Merge, merge, se tot duce,
Spre pieire au pornit,
Zi ce merge, rău ne-aduce
Rău, tot rău, fără sfârşit.
Astfel în mizantropie
Un bondar se căina,
Stând pe-o creangă de scumpie
Ce la vânt se legăna.
Şi zicea el: “Zău, nu-i şagă,
Se tot schimbă lumea-ntreagă.
Când gândesc la vremi trecute,
Când tot vesel eu umblam,
Cu albine mult plăcute
Prin văzduh mă legănam
Şi-n petreceri amoroase,
Într-un dulce bâzâit,
Zi şi noapte răcoroasă
Petreceam necontenit!

[...] Citeşte tot

poezie clasică de Alecu Donici
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!