Adaugă un citat | Citate la întâmplare | Votează! | Votate recent | Adăugate recent | Comentarii recente | Top general

luca gena

Replici despre luca gena, pagina 13

Iisus Hristos (ridicându-Și ochii spre ucenicii Săi): Fericiți voi cei săraci, că a voastră este împărăția lui Dumnezeu. Fericiți voi care flămânziți acum, că vă veți sătura. Fericiți cei ce plângeți acum, că veți râde. Fericiți veți fi când oamenii vă vor urî pe voi și vă vor izgoni dintre ei, și vă vor batjocori și vor lepăda numele voastre ca rău din pricina Fiului Omului. Bucurați-vă în ziua aceea și vă veseliți, că, iată, plata voastră multă este în cer; pentru că tot așa făceau proorocilor părinții lor.

replică din Sfânta Evanghelie după Luca, Ucenicii smulg spice sâmbăta. Vindecarea unui om cu mâna uscată, sâmbăta. Alegerea celor doisprezece apostoli. Predica de pe munte. - 6:20-23 de
Adăugat de Lucian VeleaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Ion Luca Caragiale

Pristanda: (singur) Grea misie, misia de polițai... Și conul Fănică cu coana Joițica mai stau să-mi numere steagurile... Tot vorba bietei neveste, zice: "Ghiță, Ghiță, pupă-l în bot și-i papă tot, că sătulul nu crede la îl flămând..." Zic: curat! De-o pildă, conul Fănică: moșia moșie, foncția foncție, coana Joițica, coana Joițica: trai, neneaco, cu banii lui Trahanache... (luându-și seama) babachii... Da' eu, unde? Famelie mare, renumerație după buget mică.

replici celebre din piesa de teatru O scrisoare pierdută, Actul I, Scena 2, scenariu de (1884)
Adăugat de Dan CostinașSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Momente" de Ion Luca Caragiale este disponibilă pentru comandă online cu o considerabilă reducere de preț, la -69.36- 48.99 lei.
Ion Luca Caragiale

Rică: Nu striga, madam, (se târăște un pas în genunchi) fii mizericordioasă! Sunt nebun de amor; da, fruntea mea îmi arde, tâmplele-mi se bat, sufer peste poate, parcă sunt turbat.
Veta: Turbat?... Domnule, spune-mi degrab', c-aminteri, strig: cine ești, ce poftești, ce cauți pe vremea asta în casele oamenilor?
Rică (se ridică și se apropie de dânsa tăindu-i drumul): Cine sunt? Mă întrebi cine sunt? Sunt un june tânăr și neferic, care sufere peste poate și iubește la nemurire.

replici celebre din piesa de teatru O noapte furtunoasă, Actul II, Scena 2, scenariu de (1878)
Adăugat de Simona EnacheSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Iisus Hristos: Și pentru ce Mă chemați: Doamne, Doamne, și nu faceți ce vă spun? Oricine vine la Mine și aude cuvintele Mele și le face, vă voi arăta cu cine se aseamănă: Asemenea este unui om care, zidindu-și casă, a săpat, a adâncit și i-a pus temelia pe piatră, și venind apele mari și puhoiul izbind în casa aceea, n-a putut s-o clintească, fiindcă era bine clădită pe piatră. Iar cel ce aude, dar nu face, este asemenea omului care și-a zidit casa pe pământ fără temelie, și izbind în ea puhoiul de ape, îndată a căzut și prăbușirea acelei case a fost mare.

replici din Sfânta Evanghelie după Luca, Ucenicii smulg spice sâmbăta. Vindecarea unui om cu mâna uscată, sâmbăta. Alegerea celor doisprezece apostoli. Predica de pe munte. - 6:46-49 de
Adăugat de Lucian VeleaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Ion Luca Caragiale

Rică: Da; chiar de atunci seara, când privirile noastre s-au întâlnit, am citit în ochii tăi cei sublimi că și tu corespunzi la amoarea mea. M-am luat după tine chiar în seara aceea până la Stabiliment. Simțisem că mitocanul de cumnatu-tău mă mirosise, știa că mă țiu după voi; și, abandonându-mă curajul de a mai intra într-o stradă fără lampe gazoase, m-am întors îndărăt, pentru că-mi era frică să nu paț vun conflict cu mitocanul. Alaltăieri seară, amoarea mi-a inspirat curaj; m-am ținut după voi până în această suburbie, în colțul stradei; dar când să-ți văz justaminte adresa, mi-a tăiat drumul niște câini.

replică celebră din piesa de teatru O noapte furtunoasă, Actul II, Scena 2, scenariu de (1878)
Adăugat de Dan CostinașSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Ion Luca Caragiale

Peruzeanu: De cum s-a săvârșit ceremonia religioasă și până acuma nu am putut avea un singur moment în care să spun nevestii mele trei vorbe între patru ochi. Necontenit între mine și ea stă doamna Fifina: între cele două părți ale căsniciei Peruzeanu stă, ca o greșală de ortografie intenționată pentru un calambur, o trăsură de dezunire; între aceste două părți se interpune o a treia, ascendentă vitregă, spre a face imposibilă o a patra, descendentă legitimă... în zadar nevastă-mea se roagă, în zadar eu protestez, strig, mă revolt: monstrul meu nu voiește să se dea în lături: stă mereu în calea mea, înțepenit în excentricele sale teorii idealiste, sentimentale, sociale și matrimoniale, aducându-mi aminte pactul ce l-am făcut și jurământul meu de onoare.

replici celebre din piesa de teatru O soacră, Actul I, Scena 5, scenariu de
Adăugat de Dan CostinașSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Charlie Chaplin

Un bărbier evreu: Îmi pare rău, dar nu vreau să fiu împărat, nu e treaba mea. Nu vreau să conduc sau să cuceresc, aș vrea, dimpotrivă, să-i ajut pe toți dacă s-ar putea – evreu, arian, negru sau caucazian. Cu toții vrem să ne ajutăm unii pe alții, așa e natura umană. Vrem să trăim din fericirea celorlalți, nu din suferința lor. Nu vrem să ne urâm și să ne disprețuim. E loc pentru toți în lumea asta, iar pământul e bogat și darnic. Ne-am rătăcit pe drumul unei vieți care poate fi liberă și frumoasă. Lăcomia ne-a otrăvit sufletele, a închis lumea cu o baricadă de ură și ne-a împins în sărăcie și vărsare de sânge. Alergăm din ce în ce mai repede, dar ne-am închis în noi înșine. Mașinăria abundenței ne-a lăsat în penurie. Știința ne-a făcut cinici, inteligența – distanți și inumani. Gândim prea mult și simțim prea puțin. Mai mult decât tehnologie, avem nevoie de umanitate. Mai mult decât inteligență, avem nevoie de bunăvoință și tandrețe. Fără acestea, viața devine potrivnică și atunci totul e pierdut. Avioanele și radioul ne-au adus mai aproape. Însăși natura acestor invenții ne cere să fim buni, să ne avem ca frații, să fim uniți. Chiar în acest moment vocea mea este auzită de milioane de oameni din toată lumea, milioane de bărbați, femei și copii deznădăjduiți, victime ale unui sistem care chinuie și arestează oameni nevinovați. Celor care mă aud acum le spun să nu-și piardă speranța. Sărăcia care se abate acum asupra noastră e doar efectul trecător al lăcomiei, al amărăciunii oamenilor care se tem de progres. Ura dintre oameni va dispărea, dictatorii vor muri, iar puterea pe care au luat-o de la oameni, va reveni oamenilor. Și atâta timp cât oamenii vor muri în numele libertății, ea, libertatea nu va pieri. Soldați! Nu vă lăsați pe mâna brutelor, a celor care vă disprețuiesc, care vă transformă în sclavi, care au pus stăpânire pe viețile voastre, care vă spun ce să faceți, ce să gândiți și ce să simțiți! A celor care vă îndoctrinează și care vă tratează ca pe niște animale. Nu vă lăsați pradă acestor monștri, acestor oameni-roboți cu minți și inimi mecanizate! Voi nu sunteți roboți, nici animale, ci oameni! Aveți în inimi umanitate! Voi nu purtați ură celorlalți. Doar cei neiubiți și inumani urăsc. Soldați! Nu luptați pentru sclavie, ci pentru libertate! În versetul 17 din Evanghelia după Luca scrie: "Împărăția lui Dumnezeu este înlăuntrul vostru", al tuturor oamenilor, nu al unui grup, nici al unuia singur! Voi, oamenii, sunteți cei care aveți puterea să creați roboți, să creați fericire! Voi, oamenii, aveți puterea să faceți această viață să devină liberă și frumoasă! Să folosim această putere în numele democrației, să ne unim în lupta pentru o nouă lume, o lume decentă care va oferi oamenilor șansa să muncească, tinerilor – un viitor și celor în vârstă, o bătrânețe sigură. Brutele au ajuns la putere promițând toate acestea. Dar au mințit, nu și-au ținut promisiunea și nu o vor face niciodată! Dictatorii se eliberează pe sine înrobind oamenii! Să luptăm acum pentru a împlini această promisiune! Să luptăm pentru o lume liberă! Să rupem toate barierele naționale, să înlăturăm lăcomia, ura și intoleranța! Să luptăm pentru o lume rațională, o lume în care știința și progresul să aducă fericire oamenilor. Să ne unim întru democrație! Hannah, mă auzi? Oriunde ai fi, Hannah, privește spre cer! Norii se risipesc, soarele răsare din nou. Am ieșit din întuneric la lumină. Ne așteaptă o lume nouă mai bună, în care oamenii vor lăsa în urmă ura, lăcomia și cruzimea. Privește spre cer, Hannah, sufletul omului a prins aripi și zboară în sfârșit spre curcubeu, către un viitor glorios. Un viitor al tău, al meu, al nostru tuturor. Privește spre cer, Hannah! Privește spre cer!

replici celebre din filmul artistic Dictatorul, scenariu de (7 martie 1941)
Adăugat de Georgiana Mîndru, MTTLCSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Interpretează: Charlie Chaplin
în alte limbiTextul original este scris în limba engleză. Dacă îl găsești, îl poți adăuga la Citatepedia.com. Dacă există deja, ne poți semnala pagina, ca să creăm legătura.

<< < Pagina 13 >


Articole culturale referitoare la luca gena

Mai multe articole despre luca gena la Blog.Citatepedia.ro »


Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info

Fani pe Facebook