la*multi*ani*fratele*meu

Călătorie în primordial

Am găsit odată o barcă ancorată la mal şi eram singură
În jurul meu musteau dorinţele vii ale unor larve
Cu fiecare minut care trecea nu le mai deosebeam de ale mele
Nisipul tăcea,
Iar lemnul bărcii începuse să putrezească de plictiseală
Hai să mă pierd, mi-am zis
Cu barca asta.

M-am îmbarcat şi am plecat,
Supusă unei oarecare condiţii
Eu însămi o condiţie ca barca să plutească doar ca să se scufunde
Călătorul condiţionat, purtat de vânt şi fără legendă.
Şi-atunci am gândit că am nevoie de legi pentru un drum parcurs înapoi
Un set gata făcut,
Din care să pierd câte o bucată
Respectând cronologia inversă a apariţiei lor
Să pedepsesc în lanţuri toţi scribii care le-au multiplicat cu avânt
Să celebrez mici victorii fumând pipa păcii cu bătrâni care n-au avut şansa să moară ca Che Guevara.
Ştiu Decalogul, mi s-a transmis civilizat şi metodic
Dar ce păcat că ascult doar ordine răstite,

[...] Citeşte tot

poezie de Ancuţa Morar
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Surprizele Pirandei

- PAMFLET DE SEZON -

Cum Piranda avea pruncul ce-l numise Suicid,
A adaugat un altul, botezându-şi-l Covid.
Era mare la putere şi stăpân pe-ntinderi multe
Şi cu măşti, sau fără mască, toţi tăceau ca să-l asculte.
Stăpânea o lege nouă peste-ntinderile lumii
Şi Covid muşca de-a valma, prins în iureşul furtunii.
Mulţi stăteau închişi în case. Arma morţii ticluise,
Să ucidă într-o clipă, ca-ntr-o viaţă, mii de vise.
Ajunsese valul şase şi cădeau răpuşi de moarte,
Tineri şi bătrâni deodată. Ce mai, un dezastru, frate!
Popi şi clopotari, ţârcovnici, firme mortuare-aveau,
La colivă şi la carne şi colaci se îmbulzeau.
Unii mai păstrau distanţa, se temeau de bună seamă
Şi luau plata de la vame. Era sărăcie, mamă!
În rest, bine ambalate, din lucioase poleieli,
Din Covid, chiar şi groparii cică-ar fi făcut averi.
Bani, pomană şi prosoape... Şi la schimb, un mort în sac,
Pomenit în veşnicie. Eu, stupefiată, tac...

[...] Citeşte tot

pamflet de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glossă necuvântătoarelor

Cu toţi avem un drept – de a trăi.
Cuvântul nostru-i noapte sau e zi,
Dar printre noi trec necuvântătoare.
Sunt ploi în suflet, este vânt sau soare,
Sunt răni, vulcani de sânge se ridică...
De necuvântătoare vă e frică?!
Un rost îl au şi ele ca şi noi...
Nu le-mproşcaţi voi, oameni, cu noroi!

Cu toţi avem un drept – de a trăi.
Pământ şi ape, munţi a le slăvi.
Atomi purtând în lanţul trofic rugi,
Să ştim ce-nseamnă să iubeşti, să plângi,
Să fim altar şi clopot... Şi pe rând
Să fim tot ce trăieşte pe pământ
În formă minerală, apoi plante,
Trudind, să risipim a vieţii noapte.

Cuvântul nostru-i noapte sau e zi...
Greşeşti?! Este normal. Nu te sfii!

[...] Citeşte tot

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scotch

O iubire lipită cu scotch e un fel de cutie în care îţi torni zilele mărunte cu toate ale lor: spălatul pe dinţi şi privitul somnoros în oglinda care-ţi râde ironic în faţă - "tot tu? mai schimbă-ţi, Doamne iartă-mă faţa asta ponosită!", băutul pe fugă al ceaiului din cana pe care ai primit-o, cândva, de la iubitul tău, unde, un păun imperial îşi împrăştie ochii pe toată suprafaţa dându-ţi şansa de a fi regină măcar aşa, îmbrăcatul pe fugă, rochiile prea strâmte pentru trupul tău ce se pregăteşte de menopauză şi-n care kilogramele îşi cam fac de cap în ultima vreme, apoi pantofii - veritabilii tăi pantofi pe care-i priveşti dintr-o parte până-n momentul în care te cerţi cu tendoanele tale numai să le fie bine în culorile aşternute pe tocuri de 10 cm. Momentul unic e acela când închizi uşa casei, bagi repede cheia în buzunar şi-ţi aminteşti pe scara blocului că ai uitat să-i mulţumeşti Lui că vezi şi azi lumina zilei. Aşa că stângaci, să nu scapi poşeta şi punga de gunoi pe care o balansezi în containerele mai înalte decât tine, faci semnul crucii şi mergi mai departe. El ce-o fi făcând? Nu mai ştii nimic despre. Cu siguranţă liniştit în cazonul unei vieţi pe care, n-o înţelege, dar o acceptă. E ca melcul trăgând după el căsuţa, gata oricând să-i fie fărâmiţate visurile - în fond e riscul lui dacă trece strada şi merge prea încet. Lucrurile se precipită, vrei multe şi mult, dar nu uiţi niciodată să priveşti zâmbind spre bătrâna de la scara trei care păstoreşte un cârd de pisici. Ai spune că cei care vorbesc cu animalele au o doză de scrânteală, însă mulţi nu ştiu ce gust al naibii de rău are singurătatea. Ai vorbi până şi cu un melc, numai să-ţi deschidă uşa. Duci cum o cămilă seceta zilei, vorbeşti în stânga şi-n dreapta, în fond cuvinte sunt făcute să circule. Te întorci la pereţii tăi cu pânze adunate de ici colo, atingi stereotip câteva taste şi priveşti lumea - ce mare e lumea în care iubirile au forme de melci, scoici, meduze, raci - toate într-o incertitudine numită mare. Nu poţi citi, câtă vreme stai culcată pe pat, aşa că, hai, copăcel, urneşte-ţi mintea să lucreze - face bine mai târziu când vei vrea pe la 80 şi să ştii unde-i toaleta şi cum te cheamă. Oare el ce-o fi mai făcând? probabil şi-a pus iubirea la păstrare într-o cutie pe care a lipit-o cu scotch. Ce l-ai mai rupe tu!! Mereu rupi câte ceva: mâţa-n două, gura târgului şi iubirile incerte. Ştiu, niciodată nu-ţi place incertitudinea! Tu sari destul de repede, crezi că orice e posibil, apoi te desumfli ca un balon care a fost umflat pe rând de mai multe guri şi uită să zboare. Tu-l împingi de la spate şi el? nimic!! E târziu. În colţul din stânga camerei te înghesui tu şi Dumnezeu. Pe El nimeni nu are cum să ţi-l fure şi nici nu pleacă de lângă tine... rola lui de scotch e bună doar să bandajeze pe ici-colo rănile sufletului. E chiar târziu şi pescăruşii ţipă nebuni... undeva, departe, cineva caută capătul unei benzi adezive... s-a lipit prea mult de rolă... mai bine fără!!!

poezie de Ana Sofian
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O cursă nedreaptă

Diferenţele dintre noi par a fi atât de evidente, doar pentru că ne limităm la a percepe doar câteva elemente: potenţă financiară, popularitate, aspect fizic. Atât timp cât vom folosi aceste elemente drept repere în cursa pentru ‘viaţa ideală', vor exista învingători şi învinşi. O cursă nedreaptă, în care marea majoritate a concurenţilor pleacă deja cu minim un handicap.

Furaţi de ritmul mereu alert al acestei curse nebune după ‘succes', pierdem din vedere un lucru esenţial: faptul că viaţa se întâmplă acum.

Poate ai auzit deja despre ‘Conştiinţă', ‘Sine' şi multe alte nume ce au fost date acestei părţi fundamentale din noi. Dar ce legătură are asta cu momentul prezent, şi de ce este promovat ca fiind cel mai important lucru de către cei ce au servit de-a lungul vremii drept învăţători?

Motivul este surprinzător de simplu, putând să-l intuieşti de unul singur dacă pui pauză alergăturii pentru câteva secunde. O poţi face chiar acum, parcurgând aceste rânduri - ascultă foşnetul din jur, mulţimea de sunete ce se îmbină surprinzător de armonios, având în vedere cât sunt de diferite; priveşte cât de multe culori împodobesc ceea ce tu numeşti ‘realitate', unele reci, altele calde, unele pronunţate, altele fade, pierzându-se unele-n altele, pentru a da naştere unui tablou nepreţuit, al cărui autor nu poate fi numit; simte cum aerul îţi mângâie nările cu o atingere ca de caşmir, insuflând viaţă plămânilor şi astfel animându-ţi corpul.

Acum revino aici, la tine.

Poţi spune oare tu, cu siguranţă, că cel ce parcurge aceste rânduri, s-a născut, şi va muri?
Poţi spune oare tu, cu siguranţă, că cel ce îşi reflectă chipul în râul cu apă clară al acestor cuvinte, e condamnat la judecată?

Şi în final, priveşte-l pe acesta direct în faţă.

Oare pe chipul său, nu se-mpletesc aceleaşi culori ca cele pe care le-ai privit şi mai devreme?
Oare în corpul său, nu se joacă aceleaşi sunete pe care le-ai ascultat şi mai devreme?
Oare acei curenţi uşori de aer pe care i-ai simţit, pun vreo condiţie? Nu se dăruiesc ei oare, oricui are nevoie, indiferent de nume, limbă sau trecut? Şi dacă ei fac asta, tu de ce nu le-ai urma exemplul?

Vezi tu, prieten drag, alergătura aceea nebună, ce acum pare a fi departe, de parc-ar fi pe Lună, e doar imaginaţie - propria noastră creaţie. Ea nu există aici, unde nu ne putem întrece, pentru că paşii noştri merg la unison; unde nu putem ţipa mai tare unii decât alţii, pentru că împărtăşim cu toţii acelaşi glas; şi unde, nu mai există învingători şi învinşi, ci doar obiective îndeplinite, sau încă nu.

[...] Citeşte tot

poezie de Alexandru Pop
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La moartea tatălui meu, Constantin Budoi (poem neterminat)

Ai purtat un nume mare, Constantin, de mare sfânt,
Împărat ce creştinismul răspândit-a pe pământ.
La doi ani orfan de tată, n-ai ştiut nici cum arată,
N-ai avut copilărie, n-ai avut-o niciodată.

Multe ţi-au lipsit atuncea şi-ai muncit de mic din greu,
N-ai avut în clasa-ntâia nici pentru creion un leu;
Te-au trimis acasă-n lacrimi, dar pe drumul înapoi
Bóier' Mircea Morărescu te-a văzut plângând şuvoi.

El, aflând motivul care sufletul ţi-l zuciuma,
Ţi-a dat câţiva lei de şcoală şi el însuşi lăcrima.
Alergând la librărie, ţi-ai luat creion, cerneală,
Radiind de fericire, te-ai întors apoi la şcoală.

Te-a crescut a ta măicuţă, nu uşor, ci tare greu,
Te-a crescut, din fericire, cu credinţă-n Dumnezeu.
Chiar de mic, cu dăruire, mama tu ţi-ai ajutat-o,
Şi pe ea, ca pe o sfântă, tu mereu ai adorat-o.

[...] Citeşte tot

poezie de George Budoi din Poezii (21 august 2017)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rogvaivpoem

absenţa ta
mi-era foarte somn
îmi doream să adorm
să am un somn fără vise
prezenţa ta
eram foarte viu
& voiam să-mi pierzi visele
ca-n studenţie străine de mine
erai curioasă de mine însumi
ce înseamnă în fond a-l cunoaşte pe cel capabil să scrie
o jalbă la baie laba nu e pentru decanul peaiubit & nu prea
scuipat de dl. securist n. c. al nostru profesoriu
vorbirea lui percutantă a construit atheneul
din iaşi din tătăraşi
acolo locuieşte victor de la victorie
zeiţa care nu ne mai răspunde la nicio convorbire mobile learning
zeiţele nu mai poartă mărgele de cadmiu am studiat îndelung
cadmiul protejează oţelul (acum o ascult pe iulia de la ecou
mi-am petrecut foarte multe ore cu ea
vorbind despre întârzierile poetului poeţilor din poezia română

[...] Citeşte tot

poezie de Cătălin Al Doamnei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Robbie şi Maroony

Sunt încă o copilă, rău şi atât de rău, de rău brunetă,
născută crud o iarnă grea, din părăsita o grea mamă
frumoasă, culmea albinoasă, o blondă şic, un pic egretă
cu ceva bej-maron în păr, pe cap, mai mult pe coamă...
şi-am ochii vii alb cu piper, ieşiţi un pic, de expresivi,
şi-am şi cravată şi de aceea-i de sunt aşa de apreciată...
nu doar că nu-mi plac hoinăreli şi nici masculii posesivi,
dar şi că ascult mereu, cuminte, cu cap şi mintea aplecată,
la orişice cuvânt ce simt şi-aş şti că mi-este adresat...
se pare firea care-o am încântă mulţi, pe gazde, o lume,
chiar zvăpăiată de-s în braţe, că n-am avut niciun dresat
şi totuşi ştiu deja o groază; străini, părinţi şi atâtea nume....

... Stai, sunt şi eu, ciocolatiu-nchis pe botul meu de faţă,
născut la fel pe-un frig năprasnic, ce l-am memorie în minte,
rămas la fel, orfan de mic, când mai sugeam, oh, ce mai viaţă,
de mic copil cu bunul simţ, timid, alert, dar şi cuminte...
iubesc nespus pe sora-mi Robbie, părinţii mei cei adoptivi
-că nici în minte n-am de-un tată, seamăn şi dacă o fi fost,
c-aşa se-ntâmplă printre-ai noştri, egoişti, trecători parşivi,

[...] Citeşte tot

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (13 ianuarie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dor de tine

Iubitului meu fiu, la împlinirea vârstei de 19 ani

Cu fiecare an ce trece,
Cu fiecare an ce vine,
Simt cum in sufletul meu creste
Un dor imens: dorul de tine.

Mi-e dor de buclele balaie,
De obrajorii-mbujorati,
Mi-e dor de rasul cristalin,
De ochii limpezi si curati.

Si-mi amintesc, odorul meu,
Ce fericire am simtit
In clipa-aceea minunata
Cand tu pe lume ai venit.

Cand ochii ni s-au intalnit
Intaia oara, puiul meu,
Am inteles ca te iubesc

[...] Citeşte tot

poezie de Angela Marinescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Focul din gând

În noapte, sub lună, îmi spune-o poveste
Un vânt ce adie-n poiana pierdută
În mijloc de codru, în lumea tăcută
A celor ce dorm în arpegii celeste.

Şopteşte deasupra mulţimii de fire,
A ierbii ce-şi unduie părul cel verde,
Sub vorbele-şoapte ce vin să dezmierde
Urechi de-ntuneric cu-a lor născocire.

O fi adevărul, sau doar inventată?
Stejarul cel falnic din margine ştie,
Căci şoaptele, toate, se-ntâmplă să fie,
Trecând peste timpuri, povestea lui toată:

Ieşise din ghindă fragil şi subţire
Cu teama în suflet, făptură plăpândă
Ce-ntinde spre viaţă încet, tremurândă,
O mică tulpină spre-a zilei lucire.

[...] Citeşte tot

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Gândul pierdut
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!